miercuri, 28 septembrie 2011

INTERMEZZO

Am primit mai multe reactii la ultimele materiale postate. In general, favorabile.
O obiectie s-a referit la oprirea ciclului Mislea, in favoarea unor teme facile, cum ar fi deschiderea anului scolar, sau notarea unor impresii despre comentatorii laterali din presa.
Toate – adevarate. Numai că …exista un “numai că”:
-am citit , undeva, ca perioada cea mai activă pentru organismul omului este in jurul datei anuale a naşterii. La mine e putin pe dos. (Cănuţă,om sucit!) Explodez de energie in septembrie,in apropierea zilei de 15- deschiderea anului şcolar. Cum sa ramân insensibil la eveniment?
-am descoperit doua documente legate de deţinerea mamei la Mislea : o fişă matricola de inchisoare si o fotografie a fostei celule in care a zăcut atâta timp.Foto mi-a fost trimisă de o familie in care au fost doua femei,mama şi fiica inchise acolo.Mai anii trecuţi, au organizat o ceremonie de pomenire, la Mislea si au luat imagini din fosta inchisoare. Mi se mentioneaza ca au descopetit celula in care a stat Maria Antonescu. Ştiind ca mama a insoţit- o tot timpul pe Doamna Mareşal, m-am cutremurat la vederea imaginii şi mi s-a parut inutil si imoral sa brodez texte legate de Tasia. Incerc sa reproduce aceste documente. Poate reuşesc. Sper!

duminică, 25 septembrie 2011

POFTA DE DIALOG

Românii sunt guralivi. ( Şi mă iau etalon pe mine!) Nu pentru că-s, cică, latini, nu. Nu au nici pasiunea dialogului din cetatea antică, grecească. Aţi auzit un stol de grauri? Acolo-i grupa mica de la grădiniţa vorbitorilor. Noi suntem la grupa mare, dincolo de drum. Să detaliem formele de manifestare ale acestei distincţii naţionale.
De la începutul omenirii române, a ţâşnit cearta.Din orice pricină, n-avea importanţă;ceartă să fie! Sunt pline arhivele,cronicile şi tratatele de istorie de modele.
Apoi, pâra: te spun tatei, stăpânului, şefului, domnului, paşei, sultanului,Domnului celui de Sus. Şi tot aşa , cât mi ţi-i veacul. A venit apoi, spre fericirea naţională, Epoca de Aur; acum a înflorit delaţiunea = nota informativă a soţului/sotiei , părintelui, (şi a părintelui de spovedanie!), a colegilor , şi, ca o culme kafkiană, nota ta despre tine.
A trecut si vremea de aur şi am ajuns în ziua de azi. Aici e aici. Ne-am schimbat? Am devenit platonicieni? Aş!
Ne-am întors la poiana lui Iocan, ca la Marin Preda, după formula: doi, cu un cap deşteptăciune deasupra noastră, dezbat problema ; noi=ha-ha-ha şi hi hi hi! Dă-i,ia-l de gât,zi-i de mă-sa! Pân’ se face noapte.
Dar ne-am şi modernizat. Au apărut publicaţiile online şi am năvălit pe ele. Suntem în Schengenul informatic ,nu-ţi trebuie buletin, nu tu, control la gură, nu tu, răspundere. Trai, neneacă!...Aşa că pândim articolele; preferate cele despre politica,partide,sex; totuna! Şi ne scoatem plaivazul-maus. Dă-i şi dă-i şi dă-i! Interzis minorilor să citească!
Am descoperit, prin analiza ortografică si stilistică,un fenomen necitat în bibliografie: partidele au pentru fiecare foaie a vitelor cibernetice de pripas ( parafrază după Eminescu), au, zic , detaşamente de arnăuţi care tăbărăsc pe adversari cu injurii porcoase.Taberele se confruntă cu atâta violenţă, de se inroşeşte eterul de atâta patimă. Şi iar, şi iar, dupa comandă şi promisiuni de funcţii.
Pentru ca m-am luat etalon, aşa fac şi eu;ca s-o iau apoi, la cocoaşă.
Aceste rânduleţe neserioase anunţă, într-un viitor incert, precum ieşirea din criză, un eseu despre dialogul în cetate: Agora online. Sper.

marți, 20 septembrie 2011

OMAGIU PENTRU DOMNU' TRANDAFIR

S-ar cuveni să mă fi vindecat de nostalgii profesionale, dar nu pot scăpa de emoţia primei zile de şcoală. Aşa că, azi, stau molcom pe prispa casei şi arăt, imaginar, drumul spre şcoală copiilor si părinţilor, cu sufletele vâlvoi, de bucurie, cu florile (captatio benevolentiae!) purtate semeţ sau stângaci. Aştept, apoi, amiaza—ca să-mi răsfăţ ochii cu aceleaşi flori, acum în braţele neîncăpătoare ale dascălilor. Şi le zic acestora,în gând, ( receptioneaza simpatetic!): SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI, CALMI ŞI PROFUNZI ÎN TOT CE VEŢI ZIDI ÎN ACEŞTI COPII, PLĂTIND SPERANŢA ŞI ÎNCREDEREA CU CARE AŢI FOST ÎNVESTIŢI. NU RECUNOSTINŢA IMEDIATĂ , PENTRU TOPIREA ZILNICĂ ÎN EI, VĂ VA ASTEPTA,CI PROIECŢIA, ÎN TIMP,A SUPRAPUNERII IMAGINII VOASTRE CU ACEEA A DASCALULUI LUI SADOVEANU. DOMNU’ TRANDAFIR. SUCCES! PS Transmiteti aceste urari si colegilor care nu le vor fi citit pe acest spaţiu generos.
Notă-1. Aţi înţeles de ce am întrerupt ciclul dramatic despre Mislea…A început şcoala.
Doamne,învaţă-i pe cei mari ALFABETUL!
-2.Am reprodus textuldin media locala,unde un comentator mi-a trantit o balega intre ochi. Asa-mi trebuie, daca nu-mi gatui, la timp, lirismul.

duminică, 4 septembrie 2011









MISLEA—MÂNĂSTIREA PUŞCĂRIE


Între Câmpina şi Ploieşti, într-un peisaj colinar-submontan, daţi de satul Mislea. Aşezare pitorească,cu livezi aromitoare,cu oameni la locul lor.
Din pacate, zona stă sub amintirea malefică a lagărului politic în care comuniştii au zavorât floarea tinerimii studentesti şi pe marile femei ale scenei politice din epocă . Închisoarea preluase spaţiile unei mânăstiri-cetăţuie,ctitorie a domnitorului RADU PAISIE. Zidită în anii 1536—1537, a fost dotata cu odoare scumpe şi moşii de ctitorul care,după câţiva ani , va fi surghiunit şi va muri în Egipt. Zidirea era în stilul modest al lăcaşurilor munteneşti ,departe de arta celor din Moldova: un zid patrulater, masiv, cu contraforturi medievale,de care se sprijineau chiliile şi alte dependinte. In mijloc-mânăstirea. Poarta, voinică, izola etanş spaţiul dintre ziduri. Deasupra porţii, trona grav turnul clopotniţei.
Destinul mânastirii prefigurează pe cel al deţinutelor de mai târziu. Urmaşul la tron, Mircea Ciobanul, pustieşte lăcaşul,care va fi refăcut de Petru Cercel şi de Mihai Viteazu. După două secole de înflorire,activitatea monahală se va stinge,treptat , odată cu secularizarea averilor mânastireşti din timpul lui Al.I.Cuza .
I se va da o altă destinaţie – şcoală corecţională pentru minorii delincvenţi. Mareşalul Antonescu va crea aici o aripă specială pentru detenţia femeilor (predominant studente) legionare. Şi, ca o ironie a sorţii, tot aici va ajunge întemniţată de comunişti, după un deceniu,soţia sa, Maria Antonescu. (Deţinutele legionare au populat închisoarea,fără întrerupere.)
Şi tot ca ironie, aici a ajuns şi mama ,fără a fi nici studentă, nici legionară şi nici din fruntea ţării,ca celelalte deţinute politice. Biserica a fost avariată de cutremurul din 1940,dar studentele au refăcut totul. Picturile au fost luate in grijă de cateva fete, de la belle-arte, care după eliberare, s-au şi specializat în pictură bisericească.
Cutremurul din 1977 a pus capăt zidirii sfinte. Avariată,din nou,comuniştii au definitivat ce făcuse natura cu buldozerele,cărând orice piatra din biserică în afara zidurilor. Au mai dăinuit doar celulele. După 1989 îsi duc aici, zilele batrâni fără alt sprijin şi persoane cu handicap psihic.
Pentru descrierea compartimentarii spaţiului interior, voi folosi citate din cărţile , BINECUVÂNTATĂ FII, ÎNCHISOARE, de Nicole Grossu (chiar prietenă cu mama) şi STRIG CĂTRE TINE, DOAMNE ! , de Aspazia Oţel-Petrescu