duminică, 3 septembrie 2017

Greierii nopților nebune



Vouă vă cântă greierii?! Ho, nu de ăia! Am și de ăia. Dar acmu, aduc vorbă despre ceilalți, amestecați cu literele lui Topârceanu: „ Cri-cri-cri, toamnă gri...” Geme gădina de fierăstraiele lor, cu care toacă toată iarba nopții. Doamne, ce bine se doarme în țârâitul lor țâfnos.
Cred că i-a înnebunit luna plină și nebună de dorul nunților,de pe „când se gată boala că se coace poama”.
Unul a sărit pe pervazul ferestrei și cred că mi se laudă cu performanța comică a a cricăitului. Se lasă prins. Îl ating cu freamătul buzelor și îl arunc pe razele unei stele.
Și de acolo îmi face semn: cri-cri-cri!
Voi aveți greieri, cu care să vă îngânați?

Eu am o grădină plină!

vineri, 23 iunie 2017

Sânzienele

Sânzienele
Sunt nevoit să închid bine geamurile, că au înnebunit teii.
Îți pătrund în moleculele sufletului, Înnoadă amintiri, topite prin ani în cercurile din trupul lor și te trezesc cu doruri ,în nopți bântuite de iele. Ce vreți miracole mai mari, decât acelea ale retrăirilor transcendente din noptile de Sânziene?!
Atât de mult sunt așezate la temelia noastră ielele păgâne încât n-au putut fi zmulse și au fost îngăduite să ne bucure și zbuciume sufletul prin suprapunerea unui nume de sfânt; în zi de bucurii și teamă, când teiul își împletește miroaznele cu mistica bucurie a aceleia de Sânziene!

miercuri, 21 iunie 2017

Mareșalul Moș Teacă

Bacalbașa, nu cimpanzeul ăsta din Parlamentul actual, ci unul serios, Anton, a nemurit un oficeriu de tot hazul, Moș Teacă, din lumea cazonă a sfârșitului de secol nouăsprezece.
Eu încercam râsul cu un exemplar de civil, ajuns Ministrul Oficerilor, mai amu anu'.
Uitasem de el, dar ciacârul de feisbuc, mi l-a adus, azi, aminte. Și am constatat că nici nu știu cine a fost ministru peste pușcoci, în guvernul devorat, la cină, ieri, de ghenerarul Dragănea.
De aceea reiau textulețul vechi, care chiar îmi place!



Gânduri de Volintir cu scăfârlia în soare

De-aș fi tânăr, m-aș face volintir la mareșalul Dușa, la capul patului cu un pușcoci de soc să-mi apăr ușa.Și când m-aș oțărî spre Soare-răsare,să înghețe votka în moscalul călare; spre Soare-apune-- s-o tulească boanghina-n lume.
Si când să mă rotesc în amiezi, nici urme de de ieniceri să nu vezi; de-oi clipi spre miază- noapte, să vorobească leahul cu ruteanul în șoapte!
Dar, păcate, nu mi-s tânăr deloc.Și nici măcar pușcociul meu de soc nu mai face Poc!

marți, 6 iunie 2017

A ÎNNEBUNIT ȘI VIA!


Dumnezeule, n-am putut sta în grădină decât un fârtai de ceas. Și țuști înapoi în casă!
M-a speriat, m-a fugărit o miroznă așa de profundă, de dulce și de mistică, încât părea izvorâtă din Grădina inaccesibilă a Raiului.
Am tras adânc în bojoci, ca un fumător înrăit la mahorcă ; și simțeam volutele amețelii spiralându-se în juru-mi cu brațe de iele. Prevestitoare de bulboane din care nu mai vrei să ieși.
Au înnebunit florile de Vie.
Mărunte, precum sămânța macului, îsi scutură haina de monahie ascunsă în noapte de ziduri și se dedau orgiilor olfactive, „otrăvitoare” pentru ingenui.
E prima beție cu care ne fericește(sau „nefericește”!) liana care ne însoțește viața de la păcatul capital - la picătura Cuminecăturii izbăvitoare, întru UNA voința Domnului.
Răul și Binele, între care avem libertatea să alegem.
Arunc de pe mine miasmele Nopții, să mă reîntorc în beția de efluvii a Viei înflorite. ( Cât despre roada ei, intră în altă înțelepciune a vieții.)
Și mi-ar trebui o tonă de nas- ajutător întru deplina împlinire a beției fericite din grădină.

Repejor, Toți / Toate, cu nasul în butucii de Vie.
Că minunea, ca oricare minune, nu ține nici măcar trei zile.
Și gata!
NB Am citit că nasul câinelui are niște cămăruțe speciale. în care îngrămădește mirosul după care caută urma. Aș vrea să fiu câine, să comprim tot parfumul Viei. Sigur aș găsi, astfel, drumul spre Absolutul Paradis.
Dar nu-s!

joi, 1 iunie 2017

DIALOG la...mare distanță

COPILUL DE ACU' 20 DE ANI
NU spunea atâtea minciunele, câte le croșetezi tu, ici - mai jos, ca să evoci cei doi ani de când ne întâlnim în eter. Mi te amintesc, cât pot, ca pe o persoană care n-avea nevoie de un așa dascăl, precum acela pe care îl hiperbolizezi tu aici, fiind în stare să se autodefinească.
Dar înțeleg și de ce m-ai împopoțonat atât:...

Nadia Nadi
Nadia Nadi Nu am exagerat cu nimic!!! Imi place de mine pentru ca incep sa scriu din ce in ce mai mult cu sufletul si mai putin cu mintea care analizeaza prea mult. Fiecare cuvant pe care l-am asternut e atent filtrat prin harpa mea sufleteasca in asa fel incat sa rezulte doar muzica lui. Am uitat sa mentionez, totusi, simtul umorului pe care il aveti si pe care il ador!


Hehe, astăzi se sărbătoresc 2 ani de când suntem prieteni prin intermediul noilor tehnologii însă nici nu stiu când au trecut anii în care erați prezent pentru a mă învață a scrie, vorbi și gândi românește corect! Și nu doar atât! Ați deschis o adevărată fereastra în inima mea spre curiozitate, explorarea frumosului și drag de graiul românesc! Mulțumesc cu sufletul copilului pe care l-ați cunoscut acum 20 de ani si cu tot respectul adultului care am devenit! Cu drag de 1Iunie!

Nadia şi Vani sărbătoresc 2 ani de prietenie pe Facebook!

Fotografia postată de Vani Ani.


Învățați din ...




Ce-am pățit , că n-am știut!
Abia azi m-a informat șturlubaticul de Yahoo! că
„un sărut de 1 minut consumă 26 de calorii”!
În consecință,
 tot azi mi-am explicat de ce port, prin lume, ditamai bărdahanul, de un qintal.
Prea târziu!

joi, 20 aprilie 2017

I-AM CĂLCAT PE COADĂ CÂINELE!

Acu' ceva timp, am avut un ghid valoros în încercările mele de a mă familiariză cu ascunzișurile periculos de fascinante ale feisbucului.
M-a legat o prietenie virtuală de maestra mea- Maică Tereza și totul părea veșnic. Apreciam talentul, umorul și istețimea replicilor,exigența stilistică. Până într-un moment nefast. I-am insultat lătrătorul de pripas, devenit BRUNO- simbolul Universului pentru ea , cu vocabula plină de alint: „javră”.
Și am prins și pe stăpână-sa într-o rară criză de umor.
Cataclismul Apocalipsei după IOAN a căzut în capul lui Ioan = EU!
Așa s-a rupt o relație respectuoasă din parte-mi cu Vienela. Revenindu-mi postarea buclucașă de la stăpânul cel mare,
o salut pe generoasa Vienela, dacă n-o fi plecată, cu traista-n băț să salveze „alte javre”.
La mulți ani, Vienela, ”Iubesc viața” ,de la un necunoscut!
PS Pup și javra pe vârful cozii (atât!)!
---------------------------------------------------------------------
I-am călcat pe coadă câinele
Chiar așa!, pe feisbuc.
Lașul și pidosnicul patruped de apartament, n-a mârâit, nu m-a mușcat, ca între bărbați.
S-a uitat, cu lacrimi la stăpână-sa, prefăcându-se pe moarte.
Să-l iau în brațe, să-i fac respirație bușabuș? Nooo! I-am zis, încă o dată: „ Javră!”
Rupere de nori, tunete- trăsnete!
În loc de ploaie cu gheață, am distins două voci, venite, parcă, din căruța de foc a lui Sân’Ilie:
- Auzi, mi-o insultat scumpetea de flăcăul mamii!
- De ce citești comentariile idioate ale ăstuia (eu!) ?! Șterge-l!
- Îl șterg!
Și tot ecranul s-a blanșat, într-o clipită.
Talentata blogăriță, care m-o dresat cu osârdie să aștern textul în primele postări, iar acum își dresează maidanezul să îmbrace pijamaua la culcare, această Maică Tereza a dezmoșteniților, mi-a dat peste ochi, de văd numai ecrane albe.
M-ar ierta, poate, numai dacă aș învăța să latru.
- Ham-haaam!

sâmbătă, 1 aprilie 2017

NU DA...! DĂ...!

Ca un Coleric pur -  sânge -zero grupă și mai mult nedus, decât dus pe la icoane, îmi recunosc răutatea mustind refulat, cu mari costuri. Niciodată pe gratis. 
Paradoxul psihic că nu mi-o descarc, precum Jupiter, pe alții a mirat pe mulți, dar n-am reușit să le explic DE CE.
Până azi.

Mă prefăceam că pun ordine prin terfeloage .( Eu și ordine!?)
 Dintre mucegaiul foilor a curs o frântură de pagină, din uitatul, deja, „Contemporanul”.
Buchisit de cei de la filologie mai dihai decât „Cele 10 cuvântări mai des citite ale lui Mao-Țe-Dun.
(Nu știți de ele? Semidocților!!)

De pe galbenul pișătiu  al petecului de ziar, mă furnica textul primului meu poem publicat, fără comentarii, la „Poșta redacției” cu precizarea „Debut” :

                                     Nu a...! Dă...!

                            Nu da-n mine!   Dă în tine!
                          Nu da-n fabrici și uzine! 
                          Nu da-n clasă mucitoare,
                          C-ar putea să te coboare 
                           Să nu vezi mult timp soare! 
                          Nu da în mineri și-n mină;
                          Că nu știi cum se termină!
                       
                           Dai în mine?!...
                                                  Dă în tine!
Toți colegii m-au îmbrățișat, urându-mi/mă să-i întrec pe Cucuzel și pe Labiș”

Am bombardat toată viața redacțiile cu manuscrise. De la toate primeam răspunsul: „ Tovarășe Ioane , „Dă în tine!”
Și am dat și încă dau, ca soldatul ăla japonez, care uitat fiind pe o insulă pustie, la sfârșitul războiului, a mai tras cu tunul vreo douăzeci de ani în vapoarele americane, de la orizont!

Sunt fericit că mi-am recuperat  „OPERA MAGNA” 

Ps: Dați în mine!