sâmbătă, 23 iunie 2018

De când Lumea și Pământul...

De când Lumea și Pământul,
tot în cur te bate vântul!
Nu săriți, chiar nimic vulgar, în „cur”= popou, spate, anus, poponeț/-eață”, și câte alinturi o mai fi având!
Consider această butadă * versificată - una dintre cele mai adânci ziceri milenare, născocite de graiul genei românești.
Adică, detașarea existențială, jemanfișistă**, bipolară a raporturilor FILOSOFICE dintre CUR și VÂNT, în TRECEREA prin viață.
Să adâncim, zău, fără gând murdar, cel puțin două atitudini între care putem alege, în lupta de supraviețuire:
-Înfigi zdravăn picioarele în pământ, întorcând spatele- pavăză la furtună, ca să poți respira, pregătindu-te de luptă;
- te pui pe fugă, laș, să scapi, fără să-ți pese de alții; vorba altei „vorbe” neromânești- „după mine, potopul!”

Soluțiile pot fi alese fie individual, fie colectiv.
Cel mai bine pot fi aplicate în studierea vieții politice, din atitudinea ALEȘILOR și a NARODULUI.
De la noi, am găsit probe numai pentru poziția a doua, rugându-vă de ajutor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------
Pentru prima, merg la junele prezidant Macron, dezmierdat, de apropiați cu diminutivul prenumelui- MANU!
La o festivitate comemorativă a eroismului unor partizani francezi, într-o asistență ușor potrivnică, de stânga, este abordat de un teribilist cu caș la gură :
- CUM MERGE, MANU?!... îți pot zice așa?!
- Te afli la o ceremonie oficială. Să te comporți cum trebuie!
O poți face pe imbecilul, dar azi, aici, se cântă „ Marseilleza” și ” Cântecul Partizanilor”!
Îmi spui DOMNULE PREȘEDINTE AL REPUBLICII sau DOMNULE, de acord?!
- Da, DOMNULE PRESEDINTE, răspunde leșinat, adolescentul.
Și ,bătându-l ușor, pe braț, Macron adăugă:
- E bine! Și să faci lucrurile bine!
În ziua în care vrei să faci REVOLUȚIE, să fi învățat, mai întâi, să obții o diplomă
și să te hrănești singur.
Iar atunci vei da lecții altora . De acord?
-Da, DOMNULE!
Și, imperturbabil, Presedintele își contină baia de mulțime
Îl visez pe Macron! Vive Macron!
*vorbă înțeleaptă, ironie
** nepăsare, durere „în cot”!
Comentarii
Vani Ani
Vani Ani Florentina vorbește aici de un Minister al Umorului, la noi. Vai-vai , Sânziană,N-ai citit că românii n-au și nu pot avea umor Cel mult,... puțin sarcasm! O spune genialul Charlie Hebdo, cel cu caricatura primtenismenei.La noi, cei cu rapănul gros, merge grosiera ”Țiganiada”!
Administrează
Lucia Rudei
Lucia Rudei "Sa obtii o diploma"...in Franta, la Monsieur Manu o fi mare munca sa obtii o diploma....la noi..e(de cele mai multe ori..) "floare la ....parale( cand ai parale )"sa obtii o diploma. Deci, asadar😜🤭revolutie sa fie ca diplome is ....(Sa nu ma certati pentru "deci, asadar"!!)
Administrează

miercuri, 16 mai 2018

DE ZIUA EROILOR

MAREȘALUL ȘI SOLDATUL

Bunicul meu a avut doi feciori zdraveni: unul - „cărturar", altul – „gospodar". (Ghilimelele citiţi-le cum vă taie capul! ).

Unchiul, moș Costică, a cam ocolit şcoala, a făcut stricăciuni printre codanele satului, dar i-a plăcut şi armata.
 Numai bunicul  furios, croindu-l  cu jordia, câtu-mi era lunganul, l-a oprit să nu rămână reangajat în militărie.
 În concentrare încă fiind, l-a ajuns Ordinul cu trecerea Prutului.

Doar cu câteva zile înainte, revenise la regiment de la o instruire cu ofiţeri nemți
şi-și afişa "cocoş", titlul nemțesc de „ şnaipăr”, adică ţintaş de elită. (Engl. „sniper”!)

A şi păşit pe malul stâng al Prutului printre primii soldaţi români!

Numele lui a apărut în doua Ordine de Zi ale regimentului său, în momente şi împrejurări semnificative.


* Ajunşi pe mal basarabean,s-au trezit sub gloanţe vrăjmaşe.
S-au adăpostit în teren, iar comandanţii au prins să caute soluţii.
 Aşa au descoperit sursa necazului - o mitralieră cocoţata într-o clopotniţa, la câteva sute de metri de metri, spre marginea unui cătun.

Căpitanul l-a chemat pe proaspătul instruit - ochitor şi i-a zis:
 - Pândeşte, zăreşte şi ocheşte!
Dacă-l opreşti, îţi dau, când s-o putea, permisie acasă!

L-a pândit, l-a văzut şi l-a oprit. Cu un singur glonte.

A doborât primul inamic din războiul care avea să-și numere  cu  sutele de mii  morţii.

 Meritele i-au fost cinstite cum se cuvine şi faima i s-a dus pe tot frontul. 

**  Scăpat din tragica încercuire de pe Don, regimentul unchiului se replia pe un teren ostil, căutând să restabilească legăturile cu celelalte unităti româneşti.
Presiunea sovietică era imensă!
Comandantul aplica o retragere productivă: fără pierderi proprii, dar cu pagube cât mai mari,
 provocate continuu,  urmăritorilor.

Moş Costică, care era trăgător la mitralieră,  a primit ordin să ocupe un dâmb râpos şi să încetinească urmărirea furibundă.
 - „ Cât poţi, Costică. Dacă vezi că-i pericol, te retragi cu servanţii", i-a ordonat maiorul
( fost căpitan, la trecerea Prutului! ).

Pe urmele celor retraşi a început potopul.
Valuri-valuri de atacatori, de cei cu o cruce pe fundul  căciulii de astrahan.
 Cazaci beţi, mă lămurea moşul , intrau în focul mitralierei, seceraţi de plumbi, şi mereu tot înnoiţi.
Estimp, ai noștri înlocuiau ţevile mitralierei, înroşite de atâta foc.  

I-au fost răpuşi şi servanţii, dar mitraliorul a trimis mereu potopul de gloanțe, parcă în transă.

Într-un târziu n-a mai avut pe nimeni în faţă.

A căzut de somn, atunci, cu capul sprijinit pe trupul inert  al unui camarad.

Aşa l-au găsit; plin de sânge, cu degetele arse .
Și complet surd!

Regimentul se retrăsese mai mulţi kilometri şi, observând comandanţii că nu-i mai urmăreşte nimeni, au trimis iscoade să vadă cauza.  L-au găsit pe mosul meu, Costache, sforăind, în cuibul de mitralieră.
- Era ceva de groază, dom’maior;  mormane de ruşi morţi. Și cei doi servanți ai noștri… morţi şi ei, Iar Costică, sforăia, de s-auzea la Moscova, povesteau, cuprinşi de veselie românii.

Ordin de Zi!
 Virtutea Militară! I-a prins-o pe piept chiar Mareșalul,  aflat pe front și impresionat de zvonurile despre mitraliorul-erou!

Bucurie la refacerea frontului, câteva zile acasă şi iar război!

S-a întors moş Costică cu trupul plin de schije de brand. Nu i le-a mai scos nimeni.
-   Să mă duceţi la fier vechi, glumea el , la chef, după război.
        
Apoi a fost trecut la chiaburi, îi căutau mereu Virtutea Militară, ascunsă, cu meșteșug, sub streaşina de şindrilă.

 S-a bucurat mult când, după '9o,  i s-a întors ocina părintească, trecută în averea colhozului din sat.

 S-a dus mai an’ să-şi întâlnească şi duşmanii morţi şi camarazii săi, îngropați  fără cruci la căpătâi,  prin stepe!


marți, 3 aprilie 2018

LEGENDĂ APOCRIFĂ


                             
         Sau  despre „Florile mele din ograda de acasă” și
„Moldova bisericuțelor de lemn”

Cică, Preabunul, Făcător a toate, se simțea  obosit de fericit, de atâta mers pe coclaurii moldavi.
Îi erau dragi oamenii ceștia, din crâmpeiul de ogor, în care  rodea, spornic, credință cuvenită.
Colinda locurile, mai ales, în aceste zile, adânc pomenite.

Lângă el, Sânchetru tăbârcea un cărțoi cu pacatele lumești, din care, la semn nevăzut, ștergea cu buretele, păcatele acelora care se căiau estimp.


Și-i mai plăcea Domnului să treacă prin Moldova, că-L așteptau, povârnite din veac, prin locuri miraculoase, bisericuțe de lemn.

Ridicate din adâncă și curată credință, sau mustrări de păcate, de domni, monahi, boieri, sărăcime.

Și rânduise, tot Domnul ca aceste „căsuțe” ale Sale să fie numărate și trecute la regula catastihului  de  o oamă cu vrednică nevoință într-ale scrisului.

De atunci, copila bate drumuri desfundate, poteci bolovănose, codri cu înfiorări de fiare, și tot numără , și se încurcă și o ia, cu râvnă, de la capăt.
Că-s pitite prin neguri de vremuri sau  printre steiuri de prăpăstii, cum se fac nevăzuți pusnicii, ca să nu-i tulbure din rugăciunea bună, nimeni.

Le ia copila, în vârful peniței, imaginea și povestea, adesea dramatică, le zâmbește  a bună revedere.

Și a alcătuit  și un cărțoi, pe care abia îl urnesc doi anahoreți citeți, în preaputernică slăvire, rodniciei râvnei.
Dar cred că mai sunt alte multe- multe de găsit, prin locuri nemaigândite.

Așa că mă aștept la grabnică adăugire și prețăluire
a lucrării, încât bibliotecarii or să primească spor îndoit pentru ruperea brațelor cu așezarea cărții în raft!

Dar ce legătură e între ce-am scris până aici și subtitlul cu „ Florile…”?!

Este!

Oama sub grație divină a fost supărată  de mine, pentru o poză, pusă pe freamătul eterului : o tufă de aur floral, care își zburda potopul de petale în grădina de-ACASĂ.
„Corni înfloriți”- zice ea.
„Nu-s deloc corni, ci altă buruiană”, mârâii eu.
„Eu mereu  am  zis CORNI!
 E Cornul meu, din care plouă cu aur!”

Și Domnul, cu lacrimă de supărare pentru Oama sa, care se  nevoiește sisific* să numere  frumusețea căsuțelor,  mustind tainic de minune cerească și însumate, în MOLDOVA BISERICUȚELOR DE LEMN-- Domnul, zic, a legiuit părerea ei.:
                             AMIN!

Estimp, Sânchetru A scrijelit în Cărțoiul din traistă, ușurat de păcatele celorlalți, în aceste zile, la pagina mea prea plină, încă un păcat, adăugând cu majuscule:
                           DE NEIERTAT!
Așa că, de azi, pentru mine, tot ce poartă aur în petale, fie ploiță, adică Forsytia, fie Kerrya Japonica, fie c …găinii , fie sânziene, toate s-or chema CORN!   


  • Sintagma „ se nevoiește sisific” am scris-o cu ciudă, pentru că stăpâna cornilor și a cărții despre mânăstirile de lemn m-a pus să nevoiesc vreo 2 ore, ca să înțeleg semantica misticii ortodoxe a cuvântului     „nevoință” ( =străduință grea, dar acceptată cu bucurie tainică în îndeplinirea sarcinilor monahale.)
 Nu știu de ce  oi fi adăugat și un nume păgânesc –„ sisific”!





marți, 20 martie 2018

ÎNTÂMPLĂRI DIN VIZUINĂ ( II )


Greu de îndurat traiul, ascuns în vizuina acestei ierni șturlubatice ,după ce te-ai înmuiat, în urmă cu doar o săptămână, în aurul soarelui de Păresimi.
Așa că păcălesc zăpada potrivnică și scot periscopul ochiului, ca să surprind văicăreala neamului. Și ce de sudalme, ce de  zvârcoliri năvălesc din țara răvășită de vreme și, mai greu, de vremuri.
Am luat , sub cojoc, câte ceva din presa online
E mai ușor de folosit . Că este acorporală, cam ca aerul puturos de sub cojoc și cu aceleași „arome”.
Când să adorm de profunzimea „presei”, sar ars de un cuvânt nemaivăzut / auzit:

BORDELINE.

A  nu-l lăsa la toți dracii?!

-Scoală, Ioane și răscolește sacii cu vorbe, că te  spurcă „cucul cel armenesc”, rămas de la humuleștenul pe care ți-i ciudă că  și-a depănat Amintirile!

Cu osârdie , găsesc vocabula într-un lexicon de psihiatrie. ( Țin cartea asta mereu sub pernă, ca să aflu când dau, de n-oi fi dat, în mintea cea de pe urmă. )

Buclucul a început din pricina unui fin analist al simptomelor  bolii neamului, care ne trage spre râpă. El decide că „românii sunt un popor BORDELINE”!

    O FI DE RĂU?...O FI DE BINE??

Trag dicționarul  la vedere și, cu ușor tremur de inimă, aflu că boala îsi ia numele, nu și esența, din – nici se putea altfel – engleză, cu accepția „de graniță” și se abreviază BPD =bordeline personality disorder.

Stați o clipită: merge- mănușă, la noi: că ne întâlnim la toate; la granița civilizației moderne, la cea sărăciei, a lenei (lasă-mă să te las!), la marginea deznădejdii, a democrației, a speranței de viată si a celorlalte „fericiri”!
 Sar fuguța la definiție, cu nădejdea că nu s-or potrivi notele definitorii cu cele zise de mine , mai sus.

Bordeline=tulburare prelungită de comportament, activă la persoanele peste 18 ani
și care se manifestă prin:
·         dificultate de control al emoțiilor;
·         stare accentuată de revoltă;
·         imagine distorsionată despre sine;
·         tendința de a se crede fără valoare, imperfect;
·         subminarea propriilor reușite;
·         impulsiv, respinge pe cei din jur și antagonic în dispoziție,
 deși dorește, disperat,relații, afecțiune.

N-are leac. Nici chimicale, nici buruieni, nici descântece!

ESTE SOCOTITĂ BOALA SPECIFICĂ ANILOR ’010-’30 (Pe bune!)

Și o întâmplare cu noroc: Un psihiatru genial – Linehan-, el însuși bolnav, a intuit o terapie, pe care a numit-o „ minte înțeleaptă”.
S-a și a lecuit, iar până mai ieri, și vreo 10.000 de tulburenți:

 Pacienții , relaxați  (noi suntem!) își urmăresc respirația adâncă, urmându-i intens drumul până  la organul țintă, considerat vinovat de stricăciune (la noi capul e vinovat! în el dăm!).

Și , fără glumă, intrăm în Evropa adevărată, cu capul sănătos…pe umeri.

Notă: Cum se poate ajunge în Capitală, dau fuguța cu soluția la primministreasa rotund coafată; îi dau leacul pentru neamul nostru  bordeline.
 Și devine Ioana de Arc a României.

Până atunci voi, cei 2-4 cetitoti, respirați adânc. Cu capul. Să fiți în fruntea neamului.

 Și încălecai…



duminică, 18 martie 2018

ÎNTÂMPLĂRI DIN VIZUINĂ ( I )





În zi de Sân’Alexii, când se zice / crede că Ocrotitorul lumii din ghizunii  primește defilarea supușilor săi, mai ales șerpi, urși și altecelea, în zi deAlexii, zic, destup intrarea  vizuinii mele din dotare, ca să măsor potopul de zăpadă adus as’noapte de semințiile barbare de la Pol.

Și mă bucur, că-n ajun, am adus o poală de tuberculi stranii, dintr-un mușuroi de pe grădină.
Guliile, napii porcești …și cu alte nume fistichii, fac bucuria amintirilor mai tuturor acelora care „au purtat opinci” și poartă toată viața lor, chiar ajunși academicieni, stigmatul ofensator de „țărani”.

Trag zăpada pufoasă ca astupuș  pe gârliciul ascunzătorii și mă dedau plăcerilor ascunse în adeneul copilăriei din alt mileniu ,  alt secol.

Scot la ronțăit bunătatea  de gulii, salvate de la nămeții nopții.

 Și mă trezesc, dus într-o clipită, în primăverile acelui timp, când pe la  Păresimi (Miezul Păreților),miezul postului, adicătelea,  încercam cu tălpile goale, dacă s-a aprobat porunca sfântului de mai sus ( din cer! ), de ieșire la colțul ierbii.

Mai întâi și-ntâi, formam ceata, podghiazul încă androgin, după criteriul uliței de adresă. Alegeam capul și judele =legiuitorul, singurii răspunzători în fața victimelor șotiilor de peste vară:
-M-o pus Nicu:  să dau în geam, să fur verzăruri ( pentru cufureală), la canonitul pisicilor.
Și… și…

Și făceam proiecte, sofisticate și cu juruieli de împlinire, până la prima zăpada a iernii. 

Erau, mă jur, acum, mai realiste și mai operaționale decât (vai, ce „barbarisme neadecvate epocii de atunci!) decât cele ale guvernelor efemere de azi bată-le să le bată…

Prima năvală … prima bucurie ne era otrocolul prin grădinile vecinilor, în căutarea guliilor. Le săpam cu bățul, cu ghearele din dotare-iernare, le puneam în poalele cămeșoiului de cânepă (pe atunci nu se fumau frunzele cânepii, că rămâneam fără izmănuțe; încercam cu mătase uscată din strujeni=coceni).

Ne adunam, în fugă și, la adăpost de curenții încă reci, în vreo risipitură de coastă, începeam ronțăitul prăzii.
Ritualul era același,  an de an: * ne făceam  scăuieșe în pământul râpii, după rang,
                                                     * adânceam la/între picioare o gropiță ușor de apărat de furii megieși;
                                                     * luam  „fructul”, îl ridicam spre soare și-l scrutam atenți, să-i  savuram transparența violeta a mugurilor țuguiați;
                                                      * ștergeam țărâna de 2-3 ori, pe cămeșoi , de formă;
                                                      * mușcam hulpavi, până ce istoveam toată prada;
                                                      *începeam iscodirea granițelor, la vecinii mai avuți sau mai înceți la masticație.

Și începea războiul de întregire a rezervei.

Astăzi știu multe despre poreclita gulie porcească. E la modă, ies din ea bunătăți neimaginate .
 Și mai lecuiește, pe negândite, tot felul prăpădenii, în cap cu diabetul zaharat.

Pe domnește, i se zice TOPINAMBUR. Are lungi și captivante istorii.
Ba chiar și o statuie din bronz, prin Franța!

Notă: Când sfântul șerpilor, va zice din clopot, noua ieșire  din vizunii  vă mai spun câteva pătărănii despre miraculoasa „fructă”!
A!  Și uitam: pe acelea aduse aseară le-am hăpăit aidoma ceremonialului …





sâmbătă, 10 martie 2018

Ce-om fi fost și ce ajungem



Căutam astăzi o informație despre cea mai catastrofală dezlănțuire a iadului din măruntaiele pământului peste bicisnicul și visătorul om.
Nicio legătură cu oareșice  vânzoleli mitice (adjectiv drag ardelenilor, derivat după Unire, din Mitică, al lui Caragiale!) de pe malul Dâmboviței.

Aveam în tărâța  memoriei un nume ciudat – Krakatoa  ( update:  Krakatau, cică, cel mai destructiv vulcan, care , în 1883 se sumețise să îngroape, apocaliptic, neamul lui
Adam.
 Dar nu, nu-mi era deajuns.
 Am insistat!

Așa am ajuns în preistorie, unde  Întelepții-Înțelepților (spendid superlativ!!) adică Strabon și Platon, localizau un vis de civilizație – Atlantida, îngropată în apele Mării Egee.
Și…
Și ce ?!

 Adevărul.

 Cel mai mare vulcan al Europei -  THEIA  - a produs o explozie, se zice, cam cât 1000 de bombe atomice, tip Hiroshima, și de 3 ori mai puternic decât mizilicul de Krakatau; cu vreo 3500 de ani în urmă.
 Două consecințe memorabile:
-          Atlantida – visul mitologic al tinerei umanități zace în adâncuri, înflăcărând imaginația corăbierilor  ;
-          Exegeții moderni ai Bibliei pun desfacera mării, ca să treacă evreii lui Moise, pe seama presiunii suflului exploziei.

Și…?!
 Și, din râgâiala  Vulcanului a ieșit un sfârâiac de insulă – Santorini, unde se îngrămădesc turiștii,  care după ce se ghiftuiesc cu minciuni și  Ouzo visează Edenul Atlantidei, de sub picioarele lor.

Și…
Mucaliții râd că pe buricul de insulă„ sunt mai multe biserici decât case*, mai mult vin decât apă și mai mulți măgari decât bărbați!”

Ca la noi?!
Din cele 6 sate ale insulei,  Pyrgos are  75 de biserici și doar 60 de case.

vineri, 2 martie 2018

ȚIGAN - cuvânt izgonit din limba română



Îngropăm înțelepciunea  populară, de dragul unui moft!
 Țiganii s-au cerut romi ,ca să fie egalitate între neamurile lui Adam!
Au  și  sărit salvatorii năuci din Balamucul Țării să dea ucaz peopotrivă.
Și au scris: Să se cheme „romm”! Că-i plină Roma de ei. Și cu doi de„r”, ca să fie mai cu  moț decât românii.
Ceea ce e deplin adevăr, cu dreptate!

O comisie- ceva stă cu ochii pe rumânii pizmași, să-i prindă dacă uneltesc contra noilor
„ rommani” ( ce nobil arată!), să-i prindă că mai au în subconștient vechea denominație etnică de „țigan”.
  Și – la ocnă cu pricinașii.

Am scris pe-aici-pe undeva, de ce IUBESC eu țiganii și nu-i insult cu porecla votată de aleșii mei.

Dar ieri , 1 martie, de MĂRȚIȘOR, altă bazaconie ce ne va fi scoasă, prin lege, din cap, s-a produs o crimă.

Un fel de PAȘĂ de UE, a venit la București , să ne sfătuiască, jignitor, să nu se mai amestece , la noi, „politicul” în treburile juzilor.
 Bun diplomat,  sfătuitorul, cunoscând  rafinamentul cultural-sportiv al capilor- cheloși, (să se vadă crierii) – mustăcioși de la noi,  a îmbrăcat povața într-o  metaforă greu de priceput:
…cică politrucii naționali aleargă de vreo 28 de ani la marathonul statului de drept,  și mai au o sutică de metri; dar se împotmolesc, gata s-o ia ca racul!
Fiecare a înțeles ce-a vrut / putut.

Par egzamplî, o fătucă, de curând pensionată dintr-o șefie, a transpus învățătura, într-o parabolă neaoșă, dar ilegală. Cică  …ar fi zis, oaspetele,  că ne înecăm CA ȚIGANUL  LA MAL!
Blasfemie cumplită! …La ocnă cu ea!
------------------------------------------------------------------------------------

 Numai că acest incriminant substantiv, ȚIGAN, stă atât de adâncit în gândirea noastră, încât a creat podoabe adânci de gândire și frumusețe, care fac mândria prigonitului popor român.
Mii de toponime, mii de zicale și proverbe, vorbe de duh, reflecții existențiale și-au încremenit cristalele prețioase în tezaurul nemuritor al limbii,  având ca nucleu această vocabulă, azi prigonită
Și țiganii pot fi mândri de aceste valori!

Mai jos, dau câteva exemple despre țigani, dintr-o monumentală lucrare cu proverbele românilor . (I. Zanne- „Proverbele românilor”)

 CÂTEVA DINTRE SUTELE DE ZICERI DESPRE ȚIGANI, CUPRINSE IN
"PROVERBELE ROMANILOR"

-I-i frică ca țiganului de albină.
-De aia n-au țiganii biserică.
-Un țigan spune adevărul o singură data și, apoi, se caină toată viata.
-Bani au și țiganii,numai că nu au și omenie.
-Țiganul dă cu ciocanul si face banul.
-Si-a mâncat cinstea, ca țiganul biserica.
-Fereasca-te Dumnezeu de romanul ciocoit si de țiganul boierit!
-Ovrei prost si țigan cinstit, nu se poate!
-Dintr-o iapă țigănească, iese un cal boieresc.

Notă ascunsă, de citit numai pentru Comisia de discriminare „Recunosc, responsabil, că mănânc, când am, MUȘCHI ȚIGĂNESC și îmi place floarea buruienii  PIZDA-- ȚIGĂNCII!”*


Pizda țigăncii | Ierburi Uitate

https://ierburiuitate.wordpress.com/2014/03/06/pizda-tigancii/
 - PIZDA-ȚIGĂNCII. Lamium purpureum. Plantă erbacee anuală din familia Lamiaceae, genul Lamium, rudă cu urzica  moartă (Urticaceae), cu care se aseamănă și cu care poate fi confundată datorită frunzelor similare - înainte de faza de înflorire, căci florile au aspect diferit. Flori violete...