miercuri, 7 decembrie 2016

SÂN' NICULAIE și...puricii.

SÂN'NICULAIE și ...puricii
Plănuisem s-o fac pe Sân'Niculaie. Aveam de toate: anii bătuți pe muche, nu - banii, barba - natur, mintea, aidoma, de copil. Și recuzita: saci pentru daruri.
Numai că, nu prea generos de la natură( moș cărpănos!),
m-am și împotmolit în alegere.
Așa că am trecut la documentare.
Doamne, ai îngrămădit tot raiul copiilor în vitrine si... și ai dat părinților osândă să-l care noaptea și să-l îngrămădească în ciorapi?!
Am căutat și pe net idei.
A fost milos Domnul cu mine și mi-a destăinuit cea mai profundă dorință a unui baiețel .
Scrie țâncul:
„Moș drag,
I-am zis mamei că aș fi bucuros, dacă Moș Niculaie mi-ar aduce o pisicuță. M-a privit deranjată și mi a explicat de ce nu:costa foarte mult și are în blăniță o grămadă de purici.
Am înțeles atunci că e prea greu să-mi împlinești toată dorința, așa că te rog, Moșule, : Adu-mi în rate; anul ăsta puricii si nu uita ca la anu' să-mi dai si mâța!”
Ce bucurie pe mine. Fuga- fuguța acasă, smotocesc blana dobitoacei mele de toți chiriașii oploșiți, îi pun în cușcuțâ ( cum de unde?) și eram gata de ducă,... să duc bucuriile la casa sorocită!
Mii de draci! Am uitat adresa; netul e blocat, plin de lighioane de sezon ( în vederea fraudării alegerilor?!), iar eu aștept cu marfa proaspătă, perisabilă. Dacă aveți mâțe, dați-mi semn. Vă aduc fericirea pentru anul care vine.
Ps. Nu-o pot returna mâței găzdașe, pentru că, scăpată din mâinile mele, și-a luat lumea-n cap!
Îmi place
Comentează

duminică, 4 decembrie 2016

Zi-ntâi de țară


O
E Zi-ntâi de Țară. Dodoloață! Pornită pe ruina unor visuri care au odrăslit vlăstari gata să înfrunte veacurile, România și-a împlinit rotunjimea spornică, înconjurată de prea puțină prietenie și de multă invidie. Care se văd în ciobiturile conturului din naștere.
Ursitoarele bune îi hărăziseră forma după Soare și Lună .
Cele rele au răsturnat Cutia Pandorei: vecinătăți potrivnice i-au știrbit forma visată de Absolut și pământeni porniți spre nepotolită Zavistie.
Așa s-au îngrășat lupii pentru capra vecinului, ciobănașii Mioriței, zicalele încâlcite în moleșite virtuți:despre „ capul plecat”, despre „se poate și așa”, despre „frate” vs.
„ brânză”.
Estimp, mândrețea neamului se jertfea să ne îndrepte calea Dar un fel de plăcere a păcatului
ne guverna prăbușirea. Cum putem interpreta altcumva adevăratul genocid pe care o parte a populației l-a executat, la excitarea comunismului, împotriva Meritocrației Naționale, mai mult de o jumătate de veac?!
Întunecata și impredictibila dramă a ieșirii din nebunia posbelică o trăim și astăzi și nu percepem Izbăvirea. Nu sunt patetic, nici fatalist, ba, chiar cu dor de suflecare a mânecilor, după îndemnul eroului imaginat de Alecsandri, în „ DAN- CĂPITAN DE PLAI”
Zi-ntâi de Țară: cu voroavă, cu gâlceavă, cu bâte, se zice, ascunse sub sumane, cu sclipăt de săbii și decorații . La Paradă.
Si mulțime…de mulțime. Cică, unii, ajunși as’noapte din Est. Cică, alții plecați, în zori, la coliva Trianonului spre Vest!
Se țes fel de fel de speranțe, la început de iarnă.
’n –amiezi, rămânem tot / toți la FASOLEA CU CIOLAN.
Atâta putem – atâta avem!
Și… poftă. Bună.

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Din lecție în lecție...poate...



Greu de suportat atmosfera astei săptămâni!! Te trăznește în moalele inteligenței același duhnet de produse neaoșe și râgâit cu esențe de cioată dacică. A democrației originale.
Aceleași bâiguieli, cică „programatice,la toți. Cred că unii și-au scos de prin lădoaie chiar și afișe rămase nelipite pe garduri, din edițiile altor ani..
Atunci de ce mai zmângălesc coala cerului virtual, pe degeaba?!
Iacătă că am de ce!
Am primit două lecții, drept în Numele Tatălui; așa , ca a VII-a Mare Putere a UE, ce suntem!
Prima ne-a venit ca model de elegantă soluție politică-morală , de la franțuzi.
Au fost la ei niște alegeri primare ale dreptei, în care s-au limpezit rufele celor, parcă, șapte candidați, din care a încheiat valsul perechea Fillon – Juppe; primul—cu lauri!
Ei și?!
Păi, ”și!”
Juppe CĂRASE țucalul boșilor dintr-o pușcăeie oarecare din Franța, dovedit că a plătit salarii de la stat câtorva funcționari trimiși să lucreze la partidul său. ( Să fi fost și la noi ceva asemenea?! Parcă NU! )
A ieșit, pocăit, spălat-albit, de părea mireasă, neîntinată, la altar.!
Alegătorii dreptei au dat două replici inegalabile în politica lumii:
*- l-au trântit pe Juppe, în turul al doilea, de l-au făcut fărâme- fărâmițe.; să nu uite nici el , nici cei ca el, că nu se joacă de-a democrația.
*- Fillon a încasat-o și el, dar pentru altceva? Votanții n-au acceptat răutatea învingătorului, să-l umilească pentru pușcăria primită și ispășita de Juppe! Legile au sancționat iar el suportase toate cele primite. Deci, devenise un om liber. Dar nu MORAL! Și doar votanții mai aveau căderea morală să nu uite!
Frumoasă și necesară învățatură.
Oare prinde și la noi?!
………………………………………………………………..
Ps Am mai agonisit o lecție , bună pentru mâine.
Îmi placeVezi mai multe reacţii
Comentează

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Tobă de ...carte


 

Mă gândesc încă de ieri! Dacă eram milițian sau izmănar în spatele frontului. semnam cu „ Doctor-general X” Dar așa, frig frigul la... buzunarele goale!
Totuși îmi place dr. Tobă, ministrul. Mai întâi, pentru că nu-i plesnește toba de untură. Apoi, cu ochelarii lui, are călcătură de intelectual fin, tobă ...de carte. Mai apoi, adică terțio, nu se dezice de înaintași, adică de milițienii, care, sincron cu Bulă, erau eroii celor mai suculente bancuri.
Să probez spusele, cu stofa clientului!
Un secret bine păzit al redactării unei teze de doctorat este acela de a mânui codurile care fac trimiterile la sursele de documentare. Adică, arăți lumii că ai luat, ce ai luat, cât ai luat de al alții, mai deștepți decât tine.
Sau îți afirmi atitudinea pro - contra față de idei, atitudini ale altora,în tema dezvoltată.
Așa a descoperit Toba, în subsolul stiințific al unor cărți din care copia, cuvântul „apud”.
Măi, să fie...!
Copie generalul Tobă totul, meticulos, ca din Evanghelie și crede că „ Apud” este prenumele autorului copiat . Adică, dacă era lucrarea șefului său,ar scris în teză: Dr. G-ral Apud G. Oprea -Calitatea izmenelor”. Și tot așa, peste tot.
Notă: prepoziția lat. „apud” , în fața unui citat, consemnează o referire la o idee, comentariu, ale unui autor care n-a fost studiat direct, ci găsite într-o referire a altui autor! Greu -rău!

( Extras  din „vechituri”) 

marți, 14 iunie 2016

România - țara unde s-o vărsat...

..
...găleata cu bunătăți a Preabunului! De-adevăratelea!
Nu știu dacă în conturul actualelor granițe sau avea Domnul vreo altă hartă în folosință. Cert este că ne-a dat de toate, ca să se bucure din plin și cu trudă puțină, cei sortiți s-o stăpânească , în veac!
De aceea, iubesc România, cu toate granițele ei văzute și nevăzute, dar simțite. Mai ales, de când un un mândru român verde, ne trage de urechi, cu sfat de comentator, la miez-de-noapte: „Nu uitați să iubiți România!”
Nu uit! Dar el uită că iubirea nu se uită! ( Ohoo! Ce frază!)
Dacă mă întrebați despre locuitorii ei , ce gândesc, vă spun că un scaraoțchi invidios de la Bruxelles i-ar fi pus în gura lui Iorga „făcătura” ...„păcat că-i locuită!”
AȘA CĂ pe români îi iubesc și mai mult, deși tv.-istul cu „ nu uitați” ar vrea să rostesc „pe ardeleni”! Mi-s dragi toți românii mei, mai ales că, în dorul slavei strămoșești, sapă toată ziua pământul, în căutarea cioburilor din găleata divină.
Numai că hoții de apuseni au ascuns tot felul de falsuri ca să ne depărteze de adevăr. ( Scrisesem greșit „fasuri”, cu â!)
Iată „fasurile” de as'noapte, devenite minuni prin eterul bântuit:
I. Micul-mare Ponta se vrea un mic președinte, supărându-și seful de partid. (Eu îl credeam la Paris, cu haidamacii naționali, care-și spală rufele stelisto-dinamoviste în apele pure ale Senei).
II. Un primar, iar ales, nou ales, chiar cu domiciliul în pușcărie, vrea să jure întru cinstea de edil, la Catedrala orașului, și să fie sfințit, ca primar, de un înalt prelat.
III. În alt loc, -puhoi de credincioși! S-a dus vestea că popa le citește și le povestește oamenilolr, toate gândurile. Oricât de ascunse ar fi. Și toți vor să verifice și,  mai ales, cer să le fie descărcate de păcatele „ cele făcute, cu gândul”! ( În fața acestei minuni de popă ar trebui adus și primarul de mai sus, să jure că nu va mai fura banii Primăriei. Și să depună mărturie că spune adevărul-adevărat.)
IV. În inima țării, un predicator, pe la Nasul, vântură o sticloanță cu vreo două degete de lichid gălbui si le dezvăluie „esența divină”, vindecătoare. Le la toți, pe gratis, dar numai câte o jumătate de kilă!
-------------------------------------------------------------------------
Doamne, mai treci cu găleata pe aici! Ca s-o verși, îți punem noi piedică.
Iar pe români, lasă-mă să-i iubesc numai eu. Că TU poate ai alte gânduri!
Îmi place
Comentează
Comentarii
Vani Ani

joi, 2 iunie 2016

Alt PRIMAR aduce SOARE !


De astădată, în altă parte a Europei, mai sobre și mai dichisite -  Norvegia.
Dar de ce și-or fi așezat străvechii vichingi, bordeiele, sub rână de munte, unde aproape juma’de an nu ajunge rază de soare, greu de bănuit. Cu atâtea fiorduri, ghețari și munți, e posibil să nu fi găsit alt loc.
Oricum, au pus pecete de neschimbare pe lotul străbun și au orbecait vreo două milenii, cu feștile muiate în sos de balenă, drept felinar, pe ulițele așezării Ryukan, în plină zi de iarnă.

Puși pe civilizație dichisită, s-au pus și pe treabă  serioasă, cu industrie performantă,
cu bănet-gârlă, dar tot fără soare, pe jumătate din viață.
Geaba iluminația electrică a giorno!

Primarul urbei și cel mai performant industriaș de-acolo observă o stare psihică a muncitorilor, defavorabilă, iarna, productivității în fabricile sale.
Și intuiește  cauza: dorul de soare!

În 1913, singura soluție tehnică a și fost aplicată de inimosul edil. A construit o gondolă din centrul orașului până pe un platou de pe un vârf însorit de munte.
Transportul era gratuit și recomandat tuturor de către autorități.  Și să vezi de-atunci pelerinajul nesfârșit și entuziast al scandinavilor din Ryukan spre Meka Soarelui lor de care-i îmbolnăvea, iarna, dorul.
(Înstalația funcționează perfect iarnă și vară , până azi!)

 Reușita primarului de la Viganella ( 2006 ) a  „făcut pui” și la vichingii de sub Cercul Polar. Primarul din 2013 i-a reluat ideea. Trei oglinzi de câte 17 mp , cu  toate măruntaiele cibernetice de ultimă oră, necesare, au fost
montate, la 450 de metri pe coasta muntelui opus  „hoțului de Soare”, adeverind prin fapte, frumoasa motivare a construcției: „Soarele va deveni un loc de întâlnire, în Piața Orașului!”
La sute de kilometri distanță,  doi primari, cu vocație de edili adevărați și-au dat mâna cu fapte aparent simple, dar de neprețuit.

Și asta nu s-a intâmplat în România!

Notă:Depun mărturie despre adevăr prin imagini de pe Internet.


Instalația de oglindire
Mândrul Soare

Mulțimea la „întâlnire”

Odă Soarelui reîntors

Primar- Omul care aduce Soarele!

Azi, în penultimă zi de prapagandă electorală, iunie-’16, a dat norocul de-a dura cu mine.: mi-a oferit modelul de primar,-i   pentru care să optez, duminică.
……………………………………………………………………………………
Un bătrânel are în răspundere  și destinul a vreo sută patruzeci  de trăitori din Viganella
Nimeni nu-și mai amintește de când este primar și  nu se întreabă nici până când.
Și tot nimeni nu-i cere proiecte electorale și nici ce să facă.
Și iar, nimeni nu se gândește să-l concureze în alegeri.
Minunea-minunilor! Și nici din altă dimensiune cosmică sau din altă viață, nu-i!

Hic et nunc!

Am recurs la expresia latină, ( Aici și acum!), pentru că această bijuterie de primar era/este real, frământat de un necaz care macină comunitatea păstorită : depopularea rapidă.
Necazul  e dintotdeauna. Efectul lui se accentuează catastrofic  în ultimi ani: tinerii nu mai vor să-l suporte și părăsesc, fără excepție, satul. Deși ar avea ce face acolo.


Viganella (era să scriu tabu-Vienella) e un sat întemeiat, cu secole în urmă, de neghiobi, în râpa adâncă , întunecată de la poalele unui munte, din alpii italieni.
Și cum nimic nu prinde rădăcini mai adânci decât „opera” neghiobilor, așezarea  a tot crescut, toți acceptând o nefirească „noapte polară”, când opaițele suplineau, din septembrie – până-n aprilie, lipsa soarelui.
 Nu’ș de ce n-au aplicat legea Creangă, a „ drobului de sare”, mutând satul, dar primarul de poveste a intuit, genial o altă strategie. Să care soarele în sat! Nu cu ciurul, ca înțeleptul român tot din Creangă.
 Ci cu sofisticate mijloace din tehnica  cyber-optică.
A sclipuit de pe unde a găsit un pumn de kreițari, a construit pe vârful muntelui opus celui vinovat de umbră, o oglindă uriașă și, după plecarea ultimei raze de soare, până în primăvară, aduce , la comandă de computer, buchete ce „floarea – soarelui” în piața localității.
Spre bucuria delirantă a locuitorilor și a hoardelor de curioși!
Și ca supliment amuzant, în bază unei liste minuțioase, toate momentele importante din viața locuitorilor primesc drept cadou, fascicolul de soare centrat  peste locuința împricinaților.

Și ce-i genial pe aici?!

Ohoho! Mina de aur descoperită!
Zilnic se întorcei plecați. Își refac locuințele, extind casele, foiesc investitorii din turism. Adevărat bum economic!

Oare, măcar bucureștenii nu s-or dezice ce miticii lor, căutând Omul care le va aduce Soarele?!
 Așa, ca un semn de prevestire pentru nătângii din umbră!!

N-am imagini din fericita Viganella, dar aduc, de îndată, de la  soră-sa mai nordică. Parcă, are același primar!


duminică, 29 mai 2016

Ciripișca și Miaunica

Mi-i curtea tot o junglă.
Am toată arca lui Noe și o singură maimuță urlător-cugetătoare - io!
Toată ziua împart dreptatea înaripatelor și ne-, conflictele frecvente apărând între primele și colțatele cățărătoare, de sorginte zeiască-egipteană.
Și toate caută conflictul cu lumânarea: stă o felină uitată de Dumnezeu în iarbă, gâdilată de soare, că se și adună ciopor de  de vrăbii pizmătarețe și dă-i la ceartă, de nu se mai înțelege om cu ...câine!
(Aici- licență poetică. Că n-am câine, pentru că am...vecini! )

Azi, am ocărât o gaiță. Odioasă pasăre ; și frumoasă- foc! Papagal autohton, nu alta.
Conflicul-grav! Protejam un pui de graure.O ciripișcă! Ori prăbușit la primul zbor, ori căzut accidental din cuib.
Ochi vicleni îl pândeau prin tufe, cu adevărate fluvii de pofte salivate.
Pe când îndepărtam puhoiul carnivor patruped, gaița aparent pocăită la cearta mea, a făcut -  fulger un picaj, a umflat puiul în cioc și l-a ridicat în vârful celui mai înalt al meu pom.

Nu vă bucurați, ca așa m-am păcălit și eu, crezându-i fapta creștinească și salvatoare pentru pui.
Nuuuu!
În câteva secunde,zburau penele, fără pui. Dacă eram vânător, strângeam pene colorate de gaiță, să le pun, cumu-i moda.
 Dar nu-s!

Însă ziua cu adevărat grea, confuză , în jungla proprie a fost vineri.

Inventarul faunei urbane la care mă refer, este dominat de mâțe și de albine. Primele, vreo cinci sunt migrante din ghenele blocurilor, sau, poate turiste într-o oază sigură.
Una era adorabilă. Întrecea, în toate cele, pisicetul afișat pe fsb de matroane orgolioase și pedante.
Dar o dulceață de zgâtie atotporuncitoare pusese ochii pe ea.
Ca să n-o cedez, am promis altă pisică cu o diademă pe frunte și un diamant la gât.
Prostul de mine! Credeam că pot duce cu vorba o așa fetiță.
Zilnic cerea darul promis. Dă-l, Ioane, dacă ai cuvânt sau inventează năstrușnicii, la care ești meșter!
Cum am și făcut: un motan hoț i-a furat bijuurile și sunt pe urmele lui să i le recuperez pisicuței.
- Atunci, dă-mi-o pe prima! ( Poruncă telefonică.)
A doua zi,  disdedimineață, adorabila mea felină, zăcea strivită de o mașină, la poartă.
O fi având vreo explicație Destinul?!  Oricum , mă simt vinovat.
N-am dezvăluit copilei tragedia și am adus vorbă despre Miaunica, cea cu diadema furată.
- Te rog dă-mi-o măcar pe asta. Îi dă mami coroniță și tati diamantul!
- 'Nțeles, Prințeso!
Când vine mâța în junglă, spre seară, dau s-o prind, să fac hatârul micuței mele prietene.
Stupoare! Avea coada retezată prin mușcătura vreunei javre nenorocite.
Opresc aici și mă simt pedepsit de destin, că pierd bunătate de timp și de talent pe nimicuri lacrimogene, lăsând liber în primării tuturor neisprăviților”



.