luni, 29 septembrie 2014

IAR?

Iar? Da, există o periodicitate implacabilă a dorului de evadare din singurătatea paginii virtuale, puse să  colinde eterul și să se întoarcă, bumerang; atunci, ieși ca șarpele la drum.
Cauți, adică, mulțimea, să-ți arăți mușchii, să zmulgi coroana de mascul -alfa, de la atotputernicul zilei.
Să-ți fulgureze fericirea clipei când învinșii vor îngenunchia întru jurământ veninos de credință.
O, Doamne, de ce, în furia facilă- atavică, uităm zisele psalmistului că toate sunt zădărnicii?! 

Nu vă speriați de adâncimea cugetării sus-scrise. E pretextul, greu de crezut, prin care caut o explicație la decizia mea de a mă prinde slugă la stăpânul SuperBlog pentru vreo două luni.
Adică, voi primi imaginea unor produse (bune-rău!), cărora voi fi obligat să le dedic ode advertoriale, încât să crească mulțimea cumpărătorilor.
Pe înțelesul „ țăranilor” mei, va trebui s-o întorc din condei , cu asemenea iscusință, încât să dea bănuții într-un fel de transă a șopingăritului ( ce noroc am că nu au idee ce înseamnă cuvântul asta la modă! ).
Mai știu și ce risc: să-mi reactualizeze porecla data prin adolescență- Ion Mincinosul-, când le povesteam că văzusem la circ femeia pitică cu barbă până la genunchi, sau femeia de la brâu-pește.
Toți s-au topit de râs; numai tizul meu, Ion-Prostul Satului, m-a întrebat cu veșnica lui candoare:„Si cum ...(pentru cenzură- faci dragoste!) cu ele?”
Ce câstig?
Păi,  pătrund în inima unei meserii nebune, reînvăț să mă supun stăpânului, că nu știu ce ne mai așteaptă, mă perfecționez să spoiesc adevărul. 
Și mă eliberez de patima convulsiilor politice sufocante.
 Nu-i destul?
 Trai, neneacă, pe banii negustorilor!
Dixit! Sunt slugă la SuperBlog pentru sesiunea de toamnă!
 

duminică, 14 septembrie 2014

Laudă idealiștilor din școli

 Notă:
Stiu că-s mincinos. Deși cele două motive ale plecării mele,  de mâine- în zori, sunt reale mai este unul, bine refulat, care se vrea afară. Începe scoala.
 Pe lângă dorul organic al catedrei, al disputelor care ne mâncau pauzele, până ce ne scotea profesorul căruia îi venea rândul, după orar, mă mistiue păcatul că am creat niște idealiști, care, acum se lovesc de o realitate dură, blestemându-mă pentru himera pe care le-am arătat-o,  Meca Emirului din  poezia lui Macedonski. Nu se cad scuze. Poate idealismul este singurul suport, care mai face dăscălimea să  intre încă în școală.
De aceea, plec, laș, să nu le văd privirea și florile ofilite pe care le duc spre casă. Și  las în urmă niște cuvinte pe care le-am așternut altcândva.
            14 septembrie

OMAGIU PENTRU DOMNU' TRANDAFIR

S-ar cuveni să mă fi vindecat de nostalgii profesionale, dar nu pot scăpa de emoţia primei zile de şcoală. Aşa că, azi, stau molcom pe prispa casei şi arăt, imaginar, drumul spre şcoală copiilor si părinţilor, cu sufletele vâlvoi, de bucurie, cu florile (captatio benevolentiae!) purtate semeţ sau stângaci. Aştept, apoi, amiaza—ca să-mi răsfăţ ochii cu aceleaşi flori, acum în braţele neîncăpătoare ale dascălilor. Şi le zic acestora,în gând, ( receptioneaza empatic!): SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI, CALMI ŞI PROFUNZI ÎN TOT CE VEŢI ZIDI ÎN ACEŞTI COPII, PLĂTIND SPERANŢA ŞI ÎNCREDEREA CU CARE AŢI FOST ÎNVESTIŢI. NU RECUNOSTINŢA IMEDIATĂ , PENTRU TOPIREA ZILNICĂ ÎN EI, VĂ VA ASTEPTA, CI PROIECŢIA, ÎN TIMP,A SUPRAPUNERII IMAGINII VOASTRE CU ACEEA A DASCALULUI LUI SADOVEANU. DOMNU’ TRANDAFIR. SUCCES!
 PS Transmiteti aceste urari si colegilor care nu le vor fi citit pe acest spaţiu.

Dau urșii iama la prune!

Mă simt trădător de neam și țară: părăsesc pentru câteva zile, culcușul cald din cetatea mea antedeluviană chemat pe coasta Rarăului de o nevoie și de un spectacol. Nevoia: mi se împuținează pe ceas-pe minut poamele din cei câțiva pruni, pe care i-am lăsat plini-ochi, acu zece zile; risc să rămân fără elexirul meu de viață lunga, de 60 de grade, cu +!
Spectacol: urșii vin zi și noapte, scutură și înfulecă prunele, apoi, cu mormăit a cântare, stau cu burta în sus, mișcă alternativ  labele într-un fel de dans lasciv; nepăsători de cei trecăreți pe cărarea de aproape.
Spun martorii că se comportă aiurea față de datul lor firesc. Au și o ipoteză: mănâncă lacomi prunele intrate în fermentație, după care scutură pomii pentru vizita următoare.
Măi să fie! Dacă-i așa, rămân spectator, până înfulecă și ultima prună. Cu riscul de a scutura eu, mereu, creițarii din  buzunarele sparte, să-i dau pe beutura zeilor de pe Rarău.
Când or rămâne crengile golașe, fluier, țip, sparii lighioanele, băgându-le în spaimă, până la gura ghizuniilor. Acolo am să aplic legea perjerilor mei din Rădășeni, când fugăresc ciorile hoațe până la apa Moldovei: „ Să fie  de sufletul celor morți cu gâtul ars de horincă!”
Așa că las casă, masă, internet; mă așteaptă treabă mare!
 Aveți grijă de Țară , s-o țăruiți bine, că-i a voastră; tratați-i pe dregătorii noștri cu ceva bromură, dacă intră în transă patriotică sau în sevraj de la prunele stocite pe dealuri.
De nu vă faceți datoria, ader la secta urșilor de pe Ra-rău!



joi, 11 septembrie 2014

Pui fericit de România

Îmi propusesem o zi de profunde cugetări pe tema României normale.  Sclipeau ideile precum meteoriții, în ploaie, anunțati prin august, dar capturati de teroriștii din est, care voiau să-i relanseze în Ukraina,  în loc de rachete de la pravoslavnicul  lor țar.
 Găsisem și o introducere: Copernic a demonstrat că Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar noi sperăm  că și țările UE se vor învârti în jurul României, cu mâna întinsă a pomană din cele 376 de mld euro din punga  Comisarului Power.
Procleta de foame m-a aruncat, însă, fără milă, peste gard, în prăvălia vecinului, după pâine.
 Și dusu-s-au în uitare toate înțelepciunile puse la cale!
În schimb, m-au învăluit miroazne de cele bine comestibile, adeverind spusele lui Marx (sau poate Engels, Lenin, Stalin!) că gândirea trece prin stomac.
Eram gata să cer pâinea, când o mogâldeață cârlionțată mă luă de mână, fixându-mă pivot pentru piruietele ei șotielnice; până ce primi observația autoritară a mamei. 
Atunci mă trase conspirativ spre vraful de mărfuri alese pentru sacoșă, analizându-le cu presupuneri despre ce bucate or să iasă din ele.
Totul era banal cu excepția deliciului pițigoiului care nu mă slăbea din sechestru. Până când...
Păi, până când luă o tăviță cu un pui răstignit în ea, învelit în giulgiu de celofan. Dolofan-gălbui. Puiul!
Stați, nu fac reclamă firmei Agricola! Fetița, țopăind, citește eticheta cu glas sacadat, ușor silabic:  PUI- IUL  FE-RI-CIT!
-Mama, de ce-i puiul FERICIT?!... Hai, mama, de ce?
Am rămas tablou; mama- cu mâna întinsă după marfă, căuta salvarea.
-Hai, mami... că mi-ai zis să te întreb ce nu știu...
- Iaca asta nu știu nici eu, dar știe nenea! Și mă privi vulpește.
 Căutam, doream un cotlon, unde să mă tupilez...măcar niște nisip, să bag capul precum struții. Numai că mâna fetiței deveni imperativă în strânsoare și ochii îi radiau mirare pură.
-Cred... cred..., bâlbâiam eu, și de-odată hotârât, cred  e fericit...pentru că o să-l mănânci TU!

Mi-am desprins mâna din strânsoare, am ochit ușa; fără pâine și fără foame pe tot restul zilei. 

Notă: Un altul în locul meu ar fi brodat, pentru morala întâmplării analogii  cu poporul, cu fericirea lui, cu foame și vinovați, cu moarte metaforică,  masochism...sadism.
Numai că eu nu știu de ce era fericit puiul din caserolă și mă simt stupid, inutil.


Ca să nu fiți " fericiți " precum puiul, iacătă-l, pentru ocolire!


miercuri, 10 septembrie 2014

Cum apreciem Statul român

Ceea ce întreprind în această suită de articole este inspirat de moda unor entități de evaluare a ratingului economic al unor state. Eu nu pricep prea mult ce o fi cu AAA, AAB, AAA-, AAB+, dar văd oameni bucurosi, sau nervoși, ori speriați, când își găsesc țara păstorită de ei în anumite ipostaze ale clasificărilor.
Or, eu aș fi bucuros când aș putea crede că România mea este normală (AAA ?!); aș strânge din dinți și mi-aș sufleca mânicile când aș afla că e puțin bolnavă ( nu prin părțile esențiale! ).
Aș urla, ca un lup în capcană, care- si roade piciorul, dintre zimții mortali numai să fie liber, dacă țara- patrie o ia razna. (Adică devine bezmetică.)
Ca să evaluezi, ai nevoie de termeni monosemantici, esențiali și de precizarea dimensiunii ariei supuse aprecierii.
Aș invoca, drept argument, un fapt, se pare, real din viața uriașei personalități care a fost  Blaise Pascal. 
Cică, dezgustat de lipsa ținutei academice din disputele savanților vremii, de încâlcirea ideilor și a demonstrațiilor lor, a hotărât să se retragă la o mânăstire, refuzând orice dialog-dispută, pe temele dragi epocii. 
 Numai că, simțindu-i-se lipsa, mințile luminate au tot insistat să le acorde bucuria unor confruntări de opinii. A acceptat, cu greu, dar și cu satisfactie, punând o condiție: să i se trimită dinainte sensul exact al temenilor folosiți în dezbaterea solicitată.
Doamne, unde am ajunge, dacă am adopta o asemenea tehnică la dialogul despre mersul normal al statului, în dezbaterea crâncenă dintre diriguitorii lui!
Încerc și eu să precizez, cum mă pricep, câteva semnificații ale atributelor care definesc statul român, populația lui (nu poporul!): normal, bolnav, rătăcit, bezmetic. ( și altele pe care le voi sublinia în context.
Adevărata bucurie aș trăi-o, dacă prin efect de feedback aș primi ajutor de completare, respingere, extindere, alăturare la cele scrise despre starea actuală a statului român ( nu-i zic țară, patrie și s-ar cuveni, nici România!).

marți, 9 septembrie 2014

Două dosare politice în două Românii?

România, unică, indestructibilă, perenă. Cu două fețe, ca o moneda; in două orânduiri consecutive și-a imprimat: pe avers -o  imagine calpă, tembelă, terorizantă sublim, cu epoca ei de aur, iar pe revers- speranțe democratice roz-bonbon. Post-decembriste.
Numai că, in ultimii ani, se prăvale intr-o inconștienta imbecilă, semn indubitabil al stării de bezmeticire. Am semnalat sindromul in postarea de mai jos (6 sept. '014 ), și astăzi incerc să dibuiesc niscai simptome probatoare.
 Se vântura de zor, in procese, pleava și neghina din camarila politică: furturi uriașe ("panamale", cum li se spunea demult! ); din averea țării, cu lupii paznici.
 Toți, dar absolut toți impricinații băgați la zdup, țipă, in spasmele incătușării, că li s-au făcut dosare politice!
Dosare politice! Măi, să fie,/ Cucoane cu pălărie?!
Duhnește țara a jaf, hoții  fac răzmerițe și zurbale, numite, mai nou- "plimbări"( cu ciomege) pe la ușile palatelor. Alaiuri de bocitoare merg dupa baronii arestați, lălăind solidar bocete și amenințări, promisiuni de amnistii și compensații puscărioților.Când vor ajunge la putere.
Scene din bolgiile Infernului dantesc!
Se redescopăr  in celule, talente literare si savanți care le dictează unor deținuți mai școliți ca ei, scribi moderni, pagini nemuritoare. Aducătoare de reduceri la pedepse!
 Si când sunt eliberați, ce spectacole se dau sub zidurile sinistre! Cațavenci sforăitori amenință poporul nerecunoscator; și jură că vor extirpa nedreptatea și vor clădi imense pușcării pentru asupritori.
Dosare penale politice? Condamnări politice? Eliberări din pușcării pentru vinovății politice?
Doamne, îmi vine greu, dar o să pun in oglinzi paralele ieșirea din inchisoare a mamei mele, după trei ani  putreziți  la Mislea, intr-o celula cu regim secret, impărțită cu Maria Antonescu, soția Mareșalului.(Aversul monedei România!)
 Țăranca din Moldova nu a fost condamnata pentru mită, șantaj, abuz in exercitarea unor demnități publice, ci pentru "uneltire impotriva statului si  a orânduirii populare noi"
 Așa scrie in Hotărârea Tribunalulu Militar, Iasi.
In cealaltă oglind- ieșirea de la Rahova  a unui orgolios si doct prim-ministru. Zice-se tot condamnat politic! (Reversul monedei după o jumătate de secol!)
A. Prima oglindă
Intr-un martie lânced-cețos, spre seară, vine la poarta internatului meu, din târg,  Nea Gică, fratele mamei. Speriat rău! Să-mi spună că șeful de post l-a somat să vină cu căruța la gară,  sa-și ia sora , că scăpase de pușcărie. Și să mă anunțe ca nu cumva să vin pe-acasă in următoarele două zile că mă inșfacă!
 A doua zi, spre seară eram ascuns- lipit de un stâlp,să îmi văd mama, de care nu mai știam nimic de peste trei ani. Din vagonul de poșta coboară sprijinită de subsuori de doi "ceferiști". Estimp, mecanicul a dat drumul la un jet prelung de aburi, care a estompat zona peronului ( camuflaj?!).
Când s-a luminat, era deja preluată de milițianul satului, care o indrepta spre căruță: mică, slabă-os, incovoiatâ de mijoc, strangea la piept o bocceluță neagra. Unchiul a luat-o in brațe, ca pe un fulg și a așezat-o în fânul din coșul căruței; a urcat cu șeful pe banchetă și , la pas, au luat drumul barierei târgului. ( Fac pauze mari la scris, inghit noduri care urca ritmic de undeva, din plex, după o eternitate de amintiri!)
Pe scurt, două zile a stat la miliție, cât a durat aducerea noului buletin Pe fiecare pagina avea o stampilă in tuș roșu, cu doua litere masive-DO, "domiciliu oprit", adică forțat! 
La Mislea, nu și-a scris opera vieții ei; nici n-a văzut neam de hârtie, de creion. Ținea răbojul săptămânilor pe o lespede ascunsă, zgâriată cu un capat de cui; și-a  topit ochii in râurile de arnici, cusute cu mătase pe ii; pentru care nu primea reduceri de zile, ci un colț de pâine pe care il imparțea cu distinsa ei "colegă"de celulă!
Proces politic, dosar politic, eliberare din închisoare politică. Urmări politice!
B. Oglinda de pe revers
Un prim-ministru a furat in draci, a adunat averi de nabab; foia țara de miraculoase "Mătușa Tamara" și de vapoare cu chinezării trimise de ambasade la citadela antiatomic, construită in buric de capitală.  Oleaca de pușcarie, cu confort de pensiune, opera vieții sale de borfaă pusa in literă de cărți juridice. Eliberare cu urale. ( O fi fost și fanfara ?! Oricum, corul de lideri politici a intonat lângă portile sumbre imnul triumfal din "Aida". Afoni !)
Tot melanjul acesta a fost ornat cu semnul DOSAR POLITIC; deținut politic,sancțiune politică! Eliberare din inchisoare politică! Urmări politice!

Țara bâzâie a neliniște, precum o colonie de albine intrată in dezastrul bezmetic.
Vae victis!


sâmbătă, 6 septembrie 2014

Romania bezmetica

Am facut de multe ori analogii intre societatea umana si sistemul organizarii sociale  la albine; cu bilanturi negative (consistente!) pentru prima.
Dar si cu corespondente notabile.
 Se cuvine observatia ca interesul omulului pentru organizarea acestor insecte, albinele, nu oamenii, a fost mereu provocat de descoperirea prefigurarii perfectiunii in"legile" care le guverneaza viata.
Mai exact, in limbaj cibernetic, colonia de albine, actioneaza in baza unui soft genetic pe care , inca, mintea omului nu l-ar putea imagina si pune in opera.
Totusi, nu lipsesc nici "virusii" care le deturneaza ,uneori, echilibrul perfect; o asemenea defectiune sociala se numeste, in limbajul stuparilor, " colonia bezmetica".
Din  nefericire, este similara situatiei din societatea actuala romaneasca.
In clar, cateva precizari: factorul-cheie care regleaza colonia este regina; ea interactioneaza simultan cu "totul", colonia de 10.000-50.000 de indivizi si cu fiecare in parte, printr-un limbaj sofisticat, feromonic. 
In orice clipa, colonia stie ca totul merge struna,ca sunt dereglari ai remedii rapide.
 O simpla substanta ( feromon de coeziune) emisa de suverana, provoaca strategii si actiunii uluitoare ale poporului de "muste".
In lipsa "mirosului de matca"(nume dat de albinari, feromonului buclucas) se creeaza panica in stup si spaima de moarte. Se cauta, cu orice pret, iesirea din impas prin aflarea, si/sau  inlocuirea matcii; noua regina restabileste linistea,munca si prosperitatea.
Numai ca uneori, nu se gasaste o descendenta regala pentru incoronare (adica un ou fecundat, care, eclozionand  ar da o larva- speranta!).
In disperare, se recurge la o solutie extrema si totdeauna fatala: provocarea unor lucratoare, prin hranirea cu produsul destinat reginei- laptisorul de matca, sa oua.
 Numai ca aceste oua nu sunt si nu pot fi fecundate si, in consecinta, nu vor produce decat trantori, adica masculi. Or, regina dorita, nu se poate obtine , cum spuneam, decat din oua fecundate care genereaza femele.
Stupul isi imputineaza zilnic lucratoarele, in favoarea populatiei de trantori, care nu-si mai au rostul in situatia data; culesul inceteaza si colonia moare. De regula,  stuparul descopera drama coloniei (sunt semne clare!),  intervine dand o matca noua sau oua fecundate, din care familia orfana isi va dezvolta noua regina si treburile intra in normal.
Daca se intarzie, totul devine inutil, familia devine "bezmetica" si este exterminata! 
Gasim similaritati intre un stup bezmetic si o tara in aceeasi stare?
De necrezut, dar fenomenul se poate descoperi, tras la indigo!
 Din cand in cand, avem indicii ca si tarisoara noastra se afla in situatii-limita, din care iese, jumulita-rau. Si isi  reincepe anevoie urcusul pe drumul Golgotei, pandita de o noua aventura a bezmeticirii! 
Si iar, si iar!

Cred ca merita sa intram in amanunte, poate evitam dezastrul!

Nota: Exigentul "Lotus" a descoperit o criminala greseala de punctuatie: virgula intre sb. si p. ("...colonia de albine /, / actioneaza...")! O las in text ca pe un gest masochist punitiv!