marți, 3 aprilie 2018

LEGENDĂ APOCRIFĂ


                             
         Sau  despre „Florile mele din ograda de acasă” și
„Moldova bisericuțelor de lemn”

Cică, Preabunul, Făcător a toate, se simțea  obosit de fericit, de atâta mers pe coclaurii moldavi.
Îi erau dragi oamenii ceștia, din crâmpeiul de ogor, în care  rodea, spornic, credință cuvenită.
Colinda locurile, mai ales, în aceste zile, adânc pomenite.

Lângă el, Sânchetru tăbârcea un cărțoi cu pacatele lumești, din care, la semn nevăzut, ștergea cu buretele, păcatele acelora care se căiau estimp.


Și-i mai plăcea Domnului să treacă prin Moldova, că-L așteptau, povârnite din veac, prin locuri miraculoase, bisericuțe de lemn.

Ridicate din adâncă și curată credință, sau mustrări de păcate, de domni, monahi, boieri, sărăcime.

Și rânduise, tot Domnul ca aceste „căsuțe” ale Sale să fie numărate și trecute la regula catastihului  de  o oamă cu vrednică nevoință într-ale scrisului.

De atunci, copila bate drumuri desfundate, poteci bolovănose, codri cu înfiorări de fiare, și tot numără , și se încurcă și o ia, cu râvnă, de la capăt.
Că-s pitite prin neguri de vremuri sau  printre steiuri de prăpăstii, cum se fac nevăzuți pusnicii, ca să nu-i tulbure din rugăciunea bună, nimeni.

Le ia copila, în vârful peniței, imaginea și povestea, adesea dramatică, le zâmbește  a bună revedere.

Și a alcătuit  și un cărțoi, pe care abia îl urnesc doi anahoreți citeți, în preaputernică slăvire, rodniciei râvnei.
Dar cred că mai sunt alte multe- multe de găsit, prin locuri nemaigândite.

Așa că mă aștept la grabnică adăugire și prețăluire
a lucrării, încât bibliotecarii or să primească spor îndoit pentru ruperea brațelor cu așezarea cărții în raft!

Dar ce legătură e între ce-am scris până aici și subtitlul cu „ Florile…”?!

Este!

Oama sub grație divină a fost supărată  de mine, pentru o poză, pusă pe freamătul eterului : o tufă de aur floral, care își zburda potopul de petale în grădina de-ACASĂ.
„Corni înfloriți”- zice ea.
„Nu-s deloc corni, ci altă buruiană”, mârâii eu.
„Eu mereu  am  zis CORNI!
 E Cornul meu, din care plouă cu aur!”

Și Domnul, cu lacrimă de supărare pentru Oama sa, care se  nevoiește sisific* să numere  frumusețea căsuțelor,  mustind tainic de minune cerească și însumate, în MOLDOVA BISERICUȚELOR DE LEMN-- Domnul, zic, a legiuit părerea ei.:
                             AMIN!

Estimp, Sânchetru A scrijelit în Cărțoiul din traistă, ușurat de păcatele celorlalți, în aceste zile, la pagina mea prea plină, încă un păcat, adăugând cu majuscule:
                           DE NEIERTAT!
Așa că, de azi, pentru mine, tot ce poartă aur în petale, fie ploiță, adică Forsytia, fie Kerrya Japonica, fie c …găinii , fie sânziene, toate s-or chema CORN!   


  • Sintagma „ se nevoiește sisific” am scris-o cu ciudă, pentru că stăpâna cornilor și a cărții despre mânăstirile de lemn m-a pus să nevoiesc vreo 2 ore, ca să înțeleg semantica misticii ortodoxe a cuvântului     „nevoință” ( =străduință grea, dar acceptată cu bucurie tainică în îndeplinirea sarcinilor monahale.)
 Nu știu de ce  oi fi adăugat și un nume păgânesc –„ sisific”!





Un comentariu: