marți, 28 februarie 2017

ZILELE „BABEI”



Pun tot ce scriu despre luna martie sub semnul unor tulburatoare practici magice.
 Asta dovedește că, pe măsură ce a intrat tot mai adânc în natură, omul a trăit tot mai dramatic spaimele forțelor ei și incapacitatea de a le supune, sau evita.

 Structura primitivă a percepțiilor și reprezentărilor, pe care le acumula despre « jurul » său,
 l-au obligat să caute forme de apărare, îmbunare, sau de folosire a acestor forțe necunoscute.

 A recurs, mai întâi, la antropomorfizarea lor.(Atribuirea de forme și trăsături umane, de nume create ad hoc, pentru a le face mai prietenoase.)
A urmat alegerea de chipuri (idoli, talismane) și de ceremoniale ,de ofrande toate supuse unor practici respectate cu sfințenie, prin veacuri.

La venirea primăverii, de exemplu, se dezvoltă obiceiuri precum :
- zilele « babei » ;
- alegerea (pusul) « babei » ;
- moartea Dochiei ;
- focuri purificatoare ;
- afumarea pentru alungarea « relelor » din gospodarie ;
- baterea pamântului cu ciomege, pentru eliberarea caldurii ascunse de IARNĂ ;
- pomeni cu alimente ritualice ;
- alegerea unei „babe”  pentru sondarea destinului ;
- protectia de rău prin martșoare, snurul anului agricol.

“Babele” sunt zilele din intervalul 1-9 martie. La inceput, erau alese 12 zile care să prezinte corespondențe cu lunile anului. Trebuie să mai observăm că zilele de 1-12, din calendarul actual, gregorian - trebuie translatate  în calendarul iulian (stil vechi ), deci la limita cu echinocțiul de primăvară .

Alegerea, sau »pusul babelor » se bazează pe veșnica speranță a omului că va putea, cândva, să găseasca mijloace de a sonda și primi semnale despre viitorul său, sorocit de destin
(„ augurii” din practica romană! ).

După datină, fiecare iîi alege o zi ( « baba lui ») din intervalul 1-9 martie și așteaptă s vadă cum va fi vremea, atunci.

-Daca « baba » sa se arata fără soare, friguroasă, cu ploaie sau ninsoare, atunci :
posesorul zilei, dacă-i necăsătorit, se va alege cu o pereche hâdă, calică , cu beteșug, zgârcită.
Deci , s-o ia la fugă din calea ei ! Sănătatea îi va lasa de dorit, norocul –pe sponci, banii-lipsă, primejdii la tot pasul ; secetă, foamete.

- Daca se întâmplă o zi caldă ,cu soare și bâzâit de albine, norocosul se va bucura de pereche (dacă n-o are !) ruptă din soare de frumoasa, bogată, va avea noroc la bani, sănătatea va dudui, cămara se va burduși cu roade. Ce mai !

Dar, pentru, că,  mai adesea, se întămplă ca ziua să fie cam pestriță - meteo, se trece la interpretarea segmentelor de zi, chiar pe ore, punând bunele și relele la locul lor, cât mai convenabil.
 In zilele alese nu se prea lucrează, iar de Dochia -  deloc !

In Bucovina, pe urmele babei care-și leapădă cojoacele, sunt trimise surorile ei , mai tinere, dezmierdate cu diminutive de la numele zilelor săptămânii: Lunica, Mărțica, Miercurina, Joița, Vinița, Sâmbița, Domnica.
 Se exprima speranța că la bătrânețe, ele  vor fi mai generoase decât Dochia .

După zilele “babelor”(in Transilvania numite “vântoase”), se restabilește speranța,
 urmând zilele “moșilor”, calme, călduțe.
 Moșii mai sunt numiți „ Sâmți”, sau Sfinți și au ca simbol sfințișorii cu miere si nucă
 și, mai ales, cele 40 de pahare, ce trebuie băute , cu stoicism, dacă vrei s-o duci bine tot anul.

 Si cine nu vrea ?!

Despre alte întâmplări și obiceiuri magice ale lui Martie – altădată!

 

 


MĂRȚIȘOR



PENTRU  TOATE FEMININELE CARE „MI-AU TRECUT” PRIN OCHI ȘI PRIN SUFLET!

Vremile-s vremuri tulburi, vremea- la fel!
Numai că,  un cronicar moldav mi-a mustăcit, din alt timp, că nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi !
Bine! Chiar dacă m-am prefăcut că nu înțeleg ce însemna la el « vremi »
Așa că , mai bine să vorbim despre mărțișor, că acela este ce este; adică- primăvară!

Fermecător și descărcat, astăzi, de magia pe care o conținea în trecut, mărțișorul este multimilenar. (Spuneam, undeva, că l-am găsit, sub forma unui șirag de pietricele albe si roșii intr-un mormănt neolitic, dintr-o așezare cucuteniană de pe Valea-Lupului, Iași.

Mărțișorul avea rol magic, de a ocroti pe purtator de rele, într-o perioada a anului acoperită de
 Neobișnuit pentru omul din vechime.
Nimic nu înspăimânta mai mult, pe atunci, decât vremea instabilă, zvârcolirile iernii aducatoare de boli ,foamete, ( merindele și nutrețurile – pe sponci, ca și acum, de altfel. ) întârzierea vegetației etc.

Omul se proteja și el, cum putea : mai ales, prin practici și obiecte magice.
 Între ele, mărțișorul  s-a păstrat, ca semnificație, până astăzi.


Ne-au rămas câteva legende asupra originii sale.
  O să înfurie pe câte o „pravoslavnică, cu tulpan pe ochi  și fustă lungă ”( copiat de pe undeva!), dar mărțișorul este „invenție păgână, veche de peste 5000de ani! E drept , creștinii au împănat-o cu elemente de-ale lor, bine conservate.
.Una dintre  legende  zice că Dochia (cea bună !) a vrut sa protejeze venirea primăverii cu o funie împletită din fire de lână albă și neagră. (E adevarat că, la început,  marțișorul era împletit din fire de aceste culori, semnificând împletirea destinului în viață și moarte).

Altă legendă dezvolta un subiect puternic romantic :
 Baba Iarna a furat Soarele, ca să înghețe omenirea.
 Planul ei este dejucat de un flăcău,  Făt-Frumos, care se luptă cu Vântoasele , scapa Soarele din temniță și-l arunca pe cer.
Numai că , în luptă, este grav rănit.
 Se târăște,  pe frunzele moarte, din pădure și, unde cădeau picăturile de sânge, nfloreau ,
Pe  dată, ghiocei.
 Ultima picatură a căzut, însă, pe un petec de zăpadă, unde o găsește iubita sa, plecată  în căutare.
 Fata destramă din ie fire de matase, albe și roșii, înconjoară cu ele sângele; ia in palme zăpada și o încălzește la inimă.
Pe ie  rămâne o pata roșie.
 Și toate fetele din sat și-au prins și ele fire roșii pe albul iilor, spre amintirea voinicului…


In realitatea practică, magico-istorică, la 1 martie, se prindea la mână sau la gât, un șnuruleț din fire albe și roșii, ca să-l apere, să-l izoleze pe purtător de toate relele aduse de rămășițele iernii.
De altfel, Cercul Magic înseamnă la toate popoarele  apărarea, izolarea, separarea,( precum șanțul, zidul la o cetate! )
 Mai târziu,s-a adăugat și un bănuț de argint la șnur.

 Constante au ramăs culorile : rosșu = simbol pentru viata, energie, sanatate ; alb = credinta, sinceritate,frățietate, binele.

.Mărțișorul era purtat până la înfloritul primului pom, când era desprins si aruncat (agățat) între flori.
 Era incă  o forma de protecție magică : deoarece se strânseseră  toate relele în șnuruleț
 el trebuia pus într-un mediu vitalist-puternic, pomul înflorit.

De la aceste practici, cu obioecte  pur- magice, s-a ajuns, astăzi, la altele, afective, de socializare formală, comerciale.
Domina kitsch-ul, se banalizeaza gestul, dar înca rezistă!

 !
Vorba ceea : depinde de CE  și CUI dai, precum și de CINE și CUM primeste !

PS
 Mi-i, totusi, dor, de măgarii,bovinele și purceii pe care mi-i atârnau, aluziv, pe piept, ucenicii!  Cu mutrele mucalite!


duminică, 26 februarie 2017

LĂSATA - SECULUI

N-am deloc pofte vegetariene!
 Și nici nu pot ține posturile religioase.Deși mi-ar prinde bine.

Dar nu pot uita fastul rural al Lăsatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodaria bunicului dinspre tată.

Om bogat, cu relat
ții privilegiate. In sat și primprejur.
 Jumatate din comunitate era formatâ din fini și cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu pohte, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».

Cu cateva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Își strângea ajutoare pricepute și pregatea numai bucate consacrate evenimentului.
 In seara menită, se adunau 20-30 de petrecăreți, în frunte cu popa, primarul, învățătorul ...și se așezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. Ocupând lodurile, dupa ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
În țipăt de viori și zdrăngănit de cobze, scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita, se făceau urările cuvenite; cu prună galbenă, învechită. Care nu prea avea păcat de oprire, în familia mea, nici măcar în postul de șapte săptămâni !
  Și se înfierbânta ospățul!
Făceau cu ochiul, mai întâi, colțunașii burduhoși de atâta brănză, împinși pe gât de țuica din hectarul de goldane de Dupădeal.
 Tăvăliti, colțunașii, prin unt ori smântână, la voie.

În străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama din berbec, curcani si alt păsăret care se jertfiseră, ca să-și salveze timp de șapte ăaptămâni de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsă indiferență, accentul căzând pe vinul licoros de fragă, ce nu mai avea timp să-și etaleze mărgelele.

 Țiganii lălăiau, unii meseni ieșeau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau în ritmul jocului și-și îndemnau soațele să-și joace  cumătrul / nașul Nică. 
 Care  învârtea, vesel, deodată , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.

Târziu, dar riguros înainte de miezul nopții, musafirii se duceau (mai degrabă erau duși de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.

Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, străchini, linguri și linguroaie de lemn, oale și le urca in podul casei.
De acolo era adusa în blidarele din cuhne, « vesela » absolut nouă, petru folosința de post.
 Abia în zori se aciua și ea pe un colț din patul posedat abuziv, da-a hoarța, cu sforăieli, de capul casei.

Și începea Postul Mare !

Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chipurile cu afumaturi ; de unde scocioram cu degetele, numai macra și cârnații ; și-mi astâmpăram setea cu oua crude,din coșărcile uriase, de unde așteptau Paștile.
Mam’bătrâna se prefacea ca afla abia în Săptamâna-Mare, despre stricăciunile făcute, când mă probozea și mă trimitea la spovedit. 
Vrednicul nostru popă asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
 Până a II-a zi,când recădeam n vinovăție!
 Așa n-am putut eu deveni vegetarian.
 Nici măcar în Postul Mare!

Pare copiat din Creangă, dar  a descoperit George Călinescu că Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci și despre mine.

Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipul, în vremelnicia mea fragilă!

„ NĂVALNICUL” Dragobete

Între numele date „zânului” Dragobete, unul contrariază -
„ Năvalnicul” - denumirea unei ferigi impozante.
Legenda spune :
Pus pe șotii, după ce îi trece sorocul (24 februarie), eroul, mai potrivit - Erosul nostru - așteaptă prin păduri să ajungă la « pedepsit » fetele care s-au răzbunat pe el, pentru că, la sărbătoarea lui nu le-a găsit un logodnic și s-au apucat să lucreze, în acea zi.
Încurcând cărările « păcătoaselor », care se cam lasă păcălite, Dragobete a dat și de Maica Domnului, care trecea și ea, în treburile ei, pe-o cărare a codrului.
Așa că, după obicei, îi iese în cale, ademenind-o cu dragostea.
Maica Domnului îl ceartă cu asprime, pentru îndrăzneală și-l preface într-o plantă viguroasă din umbra pădurii.
A numit-o Navalnic,după firea drăgăstoasă a voinicului și i-a dat menirea să fie de leac .
Chiar și-n suferințe de dragoste.
În unele sate, tinerii , rămași nelogodiți la Dragobete , intră în codru, la culesul plantei, cu o căpățână de zahar în mână, chiuind și strigând:
« Cum năvălește lumea la zahar, așa să năvălească fetele / flăcăii la mine ! »
O fi ?!
ÎNCERCAȚI, ROGU-VĂ! Și-mi ziceți și mie de-i adevărat.