duminică, 26 februarie 2017

LĂSATA - SECULUI

N-am deloc pofte vegetariene!
 Și nici nu pot ține posturile religioase.Deși mi-ar prinde bine.

Dar nu pot uita fastul rural al Lăsatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodaria bunicului dinspre tată.

Om bogat, cu relat
ții privilegiate. In sat și primprejur.
 Jumatate din comunitate era formatâ din fini și cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu pohte, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».

Cu cateva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Își strângea ajutoare pricepute și pregatea numai bucate consacrate evenimentului.
 In seara menită, se adunau 20-30 de petrecăreți, în frunte cu popa, primarul, învățătorul ...și se așezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. Ocupând lodurile, dupa ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
În țipăt de viori și zdrăngănit de cobze, scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita, se făceau urările cuvenite; cu prună galbenă, învechită. Care nu prea avea păcat de oprire, în familia mea, nici măcar în postul de șapte săptămâni !
  Și se înfierbânta ospățul!
Făceau cu ochiul, mai întâi, colțunașii burduhoși de atâta brănză, împinși pe gât de țuica din hectarul de goldane de Dupădeal.
 Tăvăliti, colțunașii, prin unt ori smântână, la voie.

În străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama din berbec, curcani si alt păsăret care se jertfiseră, ca să-și salveze timp de șapte ăaptămâni de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsă indiferență, accentul căzând pe vinul licoros de fragă, ce nu mai avea timp să-și etaleze mărgelele.

 Țiganii lălăiau, unii meseni ieșeau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau în ritmul jocului și-și îndemnau soațele să-și joace  cumătrul / nașul Nică. 
 Care  învârtea, vesel, deodată , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.

Târziu, dar riguros înainte de miezul nopții, musafirii se duceau (mai degrabă erau duși de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.

Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, străchini, linguri și linguroaie de lemn, oale și le urca in podul casei.
De acolo era adusa în blidarele din cuhne, « vesela » absolut nouă, petru folosința de post.
 Abia în zori se aciua și ea pe un colț din patul posedat abuziv, da-a hoarța, cu sforăieli, de capul casei.

Și începea Postul Mare !

Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chipurile cu afumaturi ; de unde scocioram cu degetele, numai macra și cârnații ; și-mi astâmpăram setea cu oua crude,din coșărcile uriase, de unde așteptau Paștile.
Mam’bătrâna se prefacea ca afla abia în Săptamâna-Mare, despre stricăciunile făcute, când mă probozea și mă trimitea la spovedit. 
Vrednicul nostru popă asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
 Până a II-a zi,când recădeam n vinovăție!
 Așa n-am putut eu deveni vegetarian.
 Nici măcar în Postul Mare!

Pare copiat din Creangă, dar  a descoperit George Călinescu că Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci și despre mine.

Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipul, în vremelnicia mea fragilă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu