sâmbătă, 26 iulie 2014

SPUMA perlelor!

Să cred, să nu... Sursa mea, Divan, se jură  că aceste perle  ar fi extrase din stridiile " pescuite" de mândra generaţie care s-a luptat cu Bacu mai acu o lună. 
Dacă e pe drept,  ele ar explica de ce Domnul Ponta a dat Ordonanţa să se  înscrie la facultate şi fără acest examen! Aşa s-ar eradica perlele din apele şcolii naţionale. Votez pentru asta; nici eu n-am dat bacu şi  ce om mare a ieşit din mine! (Parcă aş fi dat ceva ce se chema maturitate, unde am scris în teză despre unu - Mitrea Cocor, din Sadoveanu. Ehei, ce mândre vremuri!)


I. Ştefan Augustin Doi Naşi a scris "Mistreţul cu Dinţii de argint". La sfârşit, el moare, dar Porcu' scapă numai cu răni de baltag.

II. Baltagul e un fel de topor cu care babele îşi caută bărbaţii.

III. Tudor Arghezi îşi ia ştampilă din râul Argeş. Deaceea este un poiet agvatic. In schimb, Ion Dunăreanu este poiet fluvial.

IV. În Luceafărul Poetul arată cât de proastă e femeia care refuză un supergagiu nemuritor şi rece, pentru un ospătar muritor şi cald, dar mişto.

V.  După titlu, poezia "Zdreanţă" pare să fie despre o curvă. Dar este mai sigur despre un Câinele care punea botul la ouă!

VI. O ştiu pe Nichita, dar nu ştiam că o cheamă şi Stănescu...Probabil că între două cafteli mai scria şi poezii.

VII. Eminescu doar un Poet fost, nu ştiu ce meserie avea.

VIII. Dacă Arghezi scria o poezie,Ion Barbu (Barbulian, de matematică) scria alta, ca să nu-i confunde lumea.

IX. Poeţii nici ei nu ştiu ce scriu, de aceea suntem întrebaţi mereu " Ce a vrut să zică autorul?"

X.  Poezia patriotică este că ne pasă că ne arătăm dragostea de ţară şi ura de duşmani. Ca în maneaua patriotică Duşmanii mei...!

Ps.Nu vă plângeţi! Se, dă după alegeri, o Ordonanţă prin care la terminare se va oferi ca bonus- Bacu, pentru răbdarea cu care ai venit la liceu! O pregăteşte Mam'Mare, Andronescu. De asta n-a fost lăsată la Bruxelles! 

2 comentarii:

  1. Uite ca IX mi se pare geniala! Unii au scris ca asa le-a venit, asa s-a potrivit rima si ritmul, iar noi avem impresia ca trebuie sa fie cine stie ce intelesuri ascunse prin poezie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Că veni vorba, mie îmi plac versurile tale (nu şi contextul în care le foloseşti!), şi îţi demonstrez matematic, cu ele, că acel "aşa le-a venit, aşa s-a potrivit rima şi ritmul", este esenţa creaţiei poetice, frântura de geniu prin care tulburi Universul spre nemurire. Prin AŞA LE-A VENIT!
    Aşa că, Frumoaso, să dea Domnul să-ti vină, ca să ne întrebăm uluiţi, năuciţi, ce-ai vrut să spui?!

    RăspundețiȘtergere