sâmbătă, 26 decembrie 2020

CRĂCIUNUL- SĂTULUL...

 CRĂCIUNUL- SĂTULUL...?

în aceste nopți mâloase , pe toate ridicăturile din jurul satului, bunii și străbunii noștri adunau grămezi uriașe de uscături pe care le soroceau limbilor de balauri ale focurilor, pornite din amurgul celei mai spăimoase nopți de iarnă, aceeaa a Solstițiului; și domolite în zori.
Povestitorii le-au botezat „focurile păstorilor de la Viflaim”, dar rădăcinile lor sunt stră-străvechi,, adică, dinspre începuturile spaimei omului de întuneric.
Înțelepții, Magii, măsurau, tremurând, scurtarea prezenței Soarelui pe cer.
Apoi, porneau cu grăbire, ajutorarea Astrului cu jerbe de focur și chiot, să alunge demonii spăimoși.
Și… minune!
De-a doua zi Soarele se arată,totdeauna, mai ochios, peste lume!
Pe așa practici păgâne, s-a așezat temeinic, calda sărbătoare a Crăciunului.
De altfel, supoziția e fundamentată și prin păstrarea în numele sărbătorii, a etimonului din „latina vulgară” CRACIONES= BUȘTENI APRINȘI |= CRĂCIUN !
Isus devine simbolul luminii izbăvitoare, iar sărbătoarea nașterii Lui se umple de adâncime spirituală, tulburătoare.
Dar se simt și dezechilibrări ale armoniei inițiate.
În ultimele decenii, latura distractiv- comercială devine dominantă și agresivă, și Lumina de la Craciones, filtrată prin sita Stelei călăuzitoare de Magi, își pierde , treptat adâncimea spaimei solstițiului,dar și a bucuriei stelei de la Vicleim!
Și ne îngrămădim, pervers, în jurul sacului unui Moș de Mucava, să ne revendicăm împlinirea dorințelor.
Cele mai multe robite doar Pântecului. (Vorbele Popii Nică a lui Creangă, despre care am auzit că l-au repus Mai-Marii, actuali, în sfințenie!)
De aici și vorbele de duh cu „Crăciunul- sătulul!...”
La mine: Cei Trei Magi, au umplut, mai multe traiste, cu ghiotura : slănina afumată și împănată cu de toate mirodeniile Terrei, cârnăciori trecuți prin fum amețitor de narghilea, chișcă din mațul cel gros, săturat cu măruntaie și crumpe din păpușoi Cincantin, pârjoale zemoase, cât palma haiducului Coroi, și învălite în prapur dantelat,
Gata!!, Nu mai rezist!
Aha, da, sarmale de chef dumnezaiesc,… și turte cu juflă, = boierii le zic julfă, eu - pelincile Domnului din iesle!, plăcinte cu bostan și nucă...
Dacă scăp cu bine de relele înșirate din traiste, si de virușii din vorbele răutăcioșilor preapravoslavnici, am să vă zic, tuturor,celor din tuspatru zările:
La mulți ani, izvorâți din Lumina biruitoare!

duminică, 8 decembrie 2019

IAR L A...URȘII MEI!


Am așternut, mai anu’ nisipul timpului, ca să tipăresc în el gânduri,
Cărora, le-am zis „urme pe nisip”.
Azi de dor de acele urme, îmi iau lumea în cap. Spre lumea Rarăului;
unde s-au îngrămădit sub pietroaie, urșii mei.. Mi-or face loc între spinările lor aburinde și or să mă calce a leac de înțepenire ; cu ison mormăit de monah alintat.
Si or să mă caute pe-acole și Moș Crăciun și alți mosi, de seama mea!
DAU URȘII IAMA LA PRUNE!
Mă simt trădător de neam și țară:
părăsesc peste câteva zile, culcușul cald din cetatea mea de antedeluvian, chemat pe coasta Rarăului de o nevoie și de un spectacol.
Nevoia:
mi se împuținează pe ceas-pe minut poamele din cei câțiva pruni, pe care i-am lăsat plini-ochi, acu zece zile;
risc să rămân fără elexirul meu de viață lungă, de 60 de grade, cu +!
Spectacol:
urșii vin zi și noapte, scutură și înfulecă prune, apoi, cu mormăit, mai mult a ison, decât a cântare, stau cu burta în sus, mișcă alternativ labele într-un fel de dans lasciv; nepăsători de cei trecăreți pe cărarea de aproape.
Spun martorii că se comportă aiurea față de datul lor firesc.
Au și o ipoteză: mănâncă lacomi prunele din iarbă, intrate în fermentație, după care scutură pomii pentru vizita următoare.
Măi să fie!
Dacă-i așa, rămân spectator, până înfulecă și ultima prună. Cu riscul de a scutura, eu, apoi, creițarii din buzunarele sparte, să-i dau pe beutura zeilor de pe Rarău.
Când or rămâne crengile golașe, fluier, țip, sparii lighioanele, băgându-le în spaimă, până la gura ghizuniilor.
Acolo am să aplic legea perjerilor mei din Rădășeni, după ce fugăresc ciorile hoațe până la apa Moldovei:,sărăciți de prune,zic: „ Să fie de sufletul celor morți cu gâtul ars de horincă!”
Așa că las casă, masă, internet;
mă așteaptă treabă mare!
Aveți grijă de Țară , s-o țăruiți bine, că-i a voastră;
tratați-i pe dregătorii încă bezmetici, cu ceva bromură, dacă intră în transă patriotică sau în sevraj de la prunele stocite pe dealuri, din parohiile electorale
De nu vă faceți datoria, ader la secta urșilor de pe Ra-RĂU!

duminică, 20 octombrie 2019

Europarlamentare, în '019!

  • Azi, e fără gândire!
    Azi e numai cu trezie.
    Așa că sorb imagini, din pixelii tinichelelor mele antedeluviene. Am deschis două televizoare si pentru ochiul stâng și pentru acela drept. Că n-am dat în „orbu' găinii”!
    Si ce-mi mai place!
    Cozi! Cozi! Cozi!!
    Nu la parcuri, nu la spectacole, nu la crâșme.
    Nuuu!
    La secțiile de votare.
    Și... ce-mi mai place!
    Noutatea e pentru mine dublă:
    * în toată Europa, de stau apusenii în coadă, de mirarea cozilor. Simt chiar invidia...că ei nu pot așa ceva!
    ** cozile au un nou nerv, acela al tinereții.
    Grăbiți-vă să mă verificați; joviali, incredibili de calmi, naturali, de ai crede că de la anii 18, pentru unii împliniți chiar azi, n-au făcut altceva decât să stea la cozi, să voteze.
    Unde ați fost, frumoșilor nemernici?!
    Azi, se pare, au aflat despre Ahile*, care, pe la vărsta lor,
    s -a apucat să curețe Grajdurile lui Augias.
    Nu cu forța brută, de care nu ducea lipsă, ci cu mintea lui proaspătă.
    Drag și sălbatic popor român!
    A venit sorocul să se încheie Revoluția Română, începută de trei decenii.
    Se încheie PRIMĂVARA ROMÂNĂ!
    „Mi-am văzut visul cu ochii;de-acum pot să mor ferice:
    Astăzi lumea ne cunoaște. ROMÂN zice - VITEAZ zice!!”
    Si ce profet e veselul meu Alecsandri!
    ( Numai de nu s-ar dovedi a fi Kassandra, fiica lui Priam, regele Troiei.)
    *) Erată:Trebuia HERACLES, mama lui de hoț!- NEURONUL!!
    Las neschimbat, în text, pentru că gugumănia a fost descoperită cu acuitate ,de cel mai mare prozator contemporan, Const. Arcu, care mi-a făcut onoarea de a pierde timpul cu nimicurile mele.
    Păstrez docomentul, că, poate , în timp, cineva, în Istoria Literaturii, va cita cazul , ca semn al apropierii maestrului de poporul incult!
    Comentarii
    • Ana Maria Am o nespusă bucurie că ne-am trezit...într-un final,mai există speranță de dreptate,echitate,adevăr!!!
  • Constantin Arcu Frumos text și tonus excelent! Expresia despre curățarea grajdurilor lui Augias se potrivește ca mănușa situației (cu precizarea că operațiunea a fost executată de Hercule). Să nu aveți îndoieli, nimic rău nu se mai poate întîmpla. Deja e foarte bine. Nu e un vot împotriva unei părți a românilor, chiar dacă au votat altfel. E un vot apăsat împotriva corupției! Îmi cer iertare pentru intervenție. Gînduri bune!
    4
  • Manuela Borhan Poate nu!....
  • Manuela Borhan Poate nu va fi Kassandra...
  • Vani Ani La magazinul închisorii- Aveți mazăre? Da, dar din Madagascar! Dar dragne? -Acum descarcă. Mâine, servim!
  • Constantin Arcu Din nou îmi cer scuze, domnule profesor. Abia acum am descoperit erata Dvs.! Mi se întîmplă și mie frecvent, nu-i nici o gugumănie. Aia cu grajdurile a fost una din celebrele munci ale lui Hercule, ceea ce știți foarte exact. Scăpările astea se produc …Vezi mai mult
  • Emil Rotaru Imi plac ironiile -elev -profesor-profesor -elev...sa fiti fericiti !

marți, 27 august 2019

Omagiu unui mare albinar


Vreme lungă, de vreo doi ani, urmărisem, consemnând datele   comportamentului albinelor, într-un mediu mai puțin obișnuit.
Am prelucrat rezultatele, concluziile, într-o lucrare și, culmea, ifoselor, voiam să particip cu ea  la impresionanta manifestare apicola – Congresul de la Varșovia, al APIMONDIEI.

 Dar uitasem,  sau nu pricepeam, unde trăiam.

Analize de dosare, culegeri de informații si tăcere despre demersul de înscriere.

Am trecut  la „obiceiul pământului” și un prieten cu prieteni a făcut
 să-mi ajungă „capodopera ” în mâna sigură a președintelui ACA și de la el, … mai sus.
 Așa se face că o notă telefonică, ajunsă la ACA  locală, mă soma să fiu pe data…, ora…, la biroul…la ing. A.  M., de pe Bd. Ficusului, nr.2.
Neîndemânatic, spilcuit la modă, să-mi ascund țărănia , am juns la fix și …l-am cunoscut pe apicultorul, cercetătorul și, de ce nu, norocul meu de atunci, Aurel Malaiu!

Emoționat, de să pic, m-a pus rapid pe picioare, prin naturalețea și firescul prietenos al dialogului. A citit lucrarea, a transmis-o și marelui Harnaj, care se interesa de orice piesă ce trebuia inclusă în portofoliul de lucrari al României. La Congres.
Zicea că l-ar fi  rugat să mă cheme, să aprecieze și, dacă socotea că meritam,
 să mă aducă la el.

Unde am și ajuns imediat,  și chiar încă de doua ori, dar din alte motive!

 Sar peste tot emoționantul moment, pentru că nu face obiectul acestei evocări.

Peste puține zile,, mă vizitează secretarul ACA-BT și-mi da un plic venit de la Comitetul Execuriv al ACAdin RSR..
Citesc atunci,emoționat și prescurtez azi, tot emoționat misiva.

Nr..4479
Din 26 , XII,1986

…Vă facem cunoscut că rezumatul lucrării dvs., cu titlul APLICAREA AEROIONIZĂRII NEGATIVE ARTIFICIALE, PENTRU CREȘTEREA PRODUCTIVITĂȚII ALBINELOR
 a  fost avizat de Comisia Națională de Avizare, a Comitetului Executiv, ACA, fiind transmis Secretariatului General al Apimondia, de la Roma.  (ETC)

Am mai avut contacte sporadice, cuinginerul  și autorul de cărți apicole - A.Malaiu, dar primul a dezvăluit emoția cunoașterii  unei mari autorități apicole și  a unui Mare OM!

Acum e plecat în Etenitatea câmpiilor stelare, în care florile veșnice îi vor aduna zumzetele
Albinelor, mult dragi LUI!

Notă: La sugestia prof..-stupar, F.  Dascălu-T, Aceste  gânduri au apărut pe pag. grupului „Apicultori din România”, îndată după stingerea vieții celui evocat .



.  

duminică, 3 martie 2019

LĂSATA-SECULUI


N-am deloc pofte vegetariene! Și nici nu pot ține posturile religioase.Deși mi-ar prinde bine.
Dar nu pot uita fastul rural al Lasatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodăria bunicului dinspre tată.
Om bogat, cu relații privilegiate. In sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formată din fini si cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».
Cu câteva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Isi strângea ajutoare pricepute si pregătea numai bucate consacrate evenimentului. In seara menită, se adunau 20-30 de petrecareți,in frunte cu popa,primarul, invațatorul și se asezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. După ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
In țipăt de viori si zdranganit de cobze,scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita,se faceau urarile cuvenite, cu pruna galbena,invechita,Care nu prea avea păcat de oprire, in familia mea, nici macar in postul de sapte saptamani !
 Si se infierbanta ospatul.
Faceau cu ochiul, mai intai, coltunasii burduhosi de atata branza, impinsi pe gat de tuica din hectarul de goldane de Dupadeal. Tavaliti, coltunasii, prin unt ori smantana, la voie.
In străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama de berbec, curcani si alt pasaret care se jertfisera, ca sa-si salveze timp de sapte saptamani de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsa indiferenta, accentul căzând pe vinul licoros de fraga,ce nu mai avea timp sa-si etaleze mărgelele.
 Țiganii lălăiau, unii meseni ieseau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau in ritmul jocului si-si indemnau soațele sa-l joace pe cumatrul/nașul Nică.  De  învartea, vesel, deodata , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.

Târziu, dar riguros inainte de miezul noptii, musafirii se duceau (mai degraba erau dusi de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.
Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, strachini, linguri si linguroaie de lemn, oale si le urca in podul casei.
De acolo era adusa in blidare, « vesela » absolut noua, petru folosința de post. Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.
Si începea Postul Mare !

Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; si-mi astâmparam setea cu oua crude,din coșărcile uriase.
Mam’bătrâna se prefăcea ca afla abia in Saptamâna-Mare,când mă probozea si mă trimitea la spovedit. Vrednicul nostru popa asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
 Până a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
 Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!

Pare copiat din Creangă, dar a spus-o Calinescu: Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci si despre mine.
Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipurile, în vremelnicia mea fragilă!

sâmbătă, 17 noiembrie 2018

DE-A MAI MIRAREA...


Când am pus politica-n cui, uitând că mă aburcasem prea sus, a fost mare-mare bucurie, de vuia cerul de chiote,
din Prut-în-Siret.
Parcă fătase purceaua tuturor partidelor!
Încă amețiți de sacrificiul meu infantil, mi-au propus „să mă propună” cetățean de onoare.
Și iar m-a dat în cap pârdalnica modestie străbună:
- Fie primită, dar numai post- mortem!
- Hmmm!
Mai alaltăieri, Primarele, venit incognito să se zbânțuie prin parcul de joacă, gard-în-gard mie, cică în virtutea prerogativei de „cel mai greu om al târgullui”, m- a salutat din zborul unui cal înaripat, care icnea sub quintalul de bunăstare a edilului
I-am răspuns, cocoșat sub greutatea respectului cuvenit.
…și i-a plăcut!!
Așa se face că, a II-a zi, mi-a acordat blazonul vasalului credincios, sub forma a DOUĂ COCOAȘE!
Una desenată pe o tablă ruginită și agățată pe stâlpul gardului estic, a II-a, înfiptă ca un pod, în asfaltul uliței mele, la vestul feudei.
Mi-am amintit că, într-un roman de capă și spadă, regele dăruia cavalerilor dreptul de a face poduri pe drumurile de pe moșiile lor fără să fie nevoie de ele, și de a încasa, apoi, taxe de trecere, trecăreților.
- Măi, ce noroc chior!
Mintenaș, mă înființai, la datorie, cu: un scăuiel, un chitanțier,și cu diplomatul de fost șef.
Cu semințe,
de scuipat-marcat autoritatea rolului.
Plus, la gât, un foto, să pozez pe trecătorii care se vor sustrage plății.
Numai că, tot mintenaș, hoarde de omuleți, și …unii chiar „verzi”, au luat cu asalt podul seniorial, mai țipători decăt toți tătarii și țânțarii istoriei. Care cu trotinete, biciclete, role care cu țopăitoarele din dotare, cu tot cu julituri.
Și ce salturi, ce răsuceli, ce tumbe!
În târziu, m-au descoperit uimiți, mi-au confiscat conținutul diplomatului și, în cor, au cerut să le fac poze, promițându-i Edilului un nou mandat.
M-am executat, uitând că de un secol nu mai pusesem film în aparat.
*PS
Am luat act de aprecierea Președintelui meu cum că
ȚARA ARDE și BABA  se piaptănă, căutând  prin Arabia comoara lui Ali-BABA,
și am trecut la subicte de actualitate numai locală.

miercuri, 19 septembrie 2018

Niște nimeni și...școala


Da, sigur niște nimeni, fără ghilimele, dintre aceia care se ridică pe vârfuri, doar ce zăresc un pozar și un microfon, fac o declarație uluitoare: nu-și mai trimit copilul la școală; îl învață ei de toate!
Știrea de doi bani face valuri, demne de adevăratele nevoi ale țării.

Mă așteptam să le soluționeze criza niște inși speciali, care să-i îmbrace „în cămăși cu mâneci lunge și pe capete scufie”, nu să urle cuvintele lor prin glasuri de duzină.
Și pe care nu le-am auzit îngrozite la știrea că alte mii multe de copii ai țării, intre ei, poate, genii, n-au putut venit luni la școală, si nici mâine, de sărăcie.
Acea „școală acasă”(pe englezește, că nu încape în „ românește”!) poate să ne preocupe, să ne dezbine, nu zic „nu”, dar când vom da pe piața vieții măcar o generație care să verse pe dinafară de atâta învățatură.
Până atunci, e doar ecoul dihotomiei dintre o spumă cu bani și țâfne, despre care n-ar vorbi nimeni altcumva și alții- mulți, puțini, care își sărută țâncii, somnoroși, trimiși cu un pietroi de ghozdan de mirări, întrebări și temeri către școală
Și cărora nu le ciripesc sticleții prin colivia minții!

luni, 6 august 2018

ȘI DU-MI-I PE TOȚI, ÎNTR-O ...ISPITĂ


De-o viață, port pe suflet o carte.

Tragică și prin conținut - destinul unui tânăr ofițer în Războiul Marii Uniri,
și prin destinul cărții, îndată după al doilea război mondial.
Tânărul era botoșănean

.
De pe băncile facultății pășește direct în iadul luptelor de la Cașin, Oituz, Mărășești .
A dus Războiul de la prima clipă a lui, până la ultima împușcătură .Numai în linia întâi!


Nu era scriitor. Era martor și erou al Marelui Vârtej dintre viață și moarte.
Cartea lui a transcris un țipăt continuu, strecurat printre cerul gurii uscate și dinți.
Fără nimic eroic, deși fiecare pas al lui și ai soldaților săi, sunt pași de epopee.


La al doilea destin, cel al cărții, am fost martor și actor.

 Profesorul meu de româna, din prima clasă la Liceul „Laurian”, N. Andrieș, m-a chemat într-o zi la bibliotecă și mi-a cerut să-l ajut la „niște treabă”!

Pe scurt, era timpul „epurării cărților reacționare”
Trec peste toate cele știute, dar înțelese mult mai târziu.
Zic numai că după 3-4 ore de muncă, la plecare, îmi alegea o carte, două, să le ascund sub haină și să nu le arăt nimănui.

Una dintre ele, dată cu precizarea „ E scrisă de un botoșănean de-al nostru, să n-o pierzi, cumva!” am păstrat-o cu litera și emoția ei topite definitiv, în suflet.

Știu că, PROFESIONAL, pe mulți i-am împins la supliciul de a înghiți o droaie de hapuri amare, cu titlul de „capodopere”!
Acum, vă rog să citiți și să răspândiți printe prietenii (și prietenii prietenilor ) voștri cartea lipită pe sufletul meu:  IOAN  MISSIR -- „Fata Moartă ”

Am încercat să entuziasmez aurorități și/sau oameni cu stare care să editeze volumașul, măcar pentru că se împlinește veacul, de când pe oasele morților de la Oituz, Cașin,Mărăști și Mărășești s-a ridicat, trainică, o țară!

Cine să mă / mai asculte?!


Notă:Vă voi prezenta, într-o formă, zic, atractivă, cele 16 capitole, făr’ să vă obosesc.
Vă prindeți?!

luni, 9 iulie 2018

ÎMI CREȘTE INIMA DE ...



Un țigan mândru, și ferchez -arătos, mi-a umplut cu bucurie toată ziua de ieri.
Mai întâi și întâi, mi-a reproiectat visul despre națiunea română.( nu despre popor, că ăsta-i altceva!) .
„Viitor de aur Țara noastră are / Și prevăz prin seculi a ei înălțare!”
Parcă, Bolintineanu ne proorocea.
Mândrul nostru flăcău vindea bureți, în marginea pieții, ( în materie de burețărie – un fel de nomensland)
Ei, și?... După atâta ploaie îți cresc bureți și sub pat!
Alta-i mirarea bucuriei: îmbrăcat la patru ace, vorbea cu plăcerea comunicării corecte, deferente ( Vasilica nenii!), convingătoare.
Și încă: Rusulele = specia „ hulubițelor, pânișoarelor”, cum îl îngânam eu, erau perfect curățate, puse pe căprării, în lădițe de plastic și acoperite cu tifon ( aproape sigur „steril” , îndrăznesc a crede!)
Și încă: alături strălucea în soare un cântar dichisit, de uz comercial, fără pereche în toată piață!
Și încă, și mai și, : s-a apropiat de noi o mândrețe de fată, cu un trup care insulta revoltător bătrânețile mele strepezite.
Între cei doi se înfiripă o melodioasă conversație în spaniolă. Numai cu vorbe de inimă albastră.
Văzându-mi ochii căscați, mi-o  prezintă, uitând să schimbe limba.
Am înțeles:
- Iubita mea minunată, spaniolă!
- „Gitana”?, bâjbâi eu cuvințelul…
- Si, senor, una gitana de Andalucia!, răspunse mândrețea.
-
Am mai bolmojit câteva „palabre”, dar jignit de corecturile Rommului meu, am luat bureții cu ladă și tifon cu tot; aș fi dorit și un bonus, dar văzând săgețile din ochii de mascul -alpfa ai conaționalului, am întins-o, lăsând și o mâna de creițari, în plus, de-o prăjitură pentru o flacără!
Imi imaginez o noapte cu lună plină, într-un sat de sub o râpă de pădure –sat în care, mai acu- scurtă vreme, a trăit prima și singura fățuire europeană: un veceu modern, la școală, care a costat cam de două ori prețul scolii-

marți, 26 iunie 2018

Zi mohorâtă

·

Mă gândesc la două nefericite de țări, despre care mi-a ajuns, în zori, știrea că trec prin mari necazuri.

N-ar fi bai. Că s-au asortat cu știrea și vremea,și vremurile.
Doar scrie pe răbojul meteo - local- numai furtună.
----------------------------------------------------------------------------
Hai să spun noutatea, ca să vă stric inima și vouă:

Belgia și Norvegia- doua etaloane de civilizație pentru România mea, m-au făcut de râs!
Sunt nevoite să închidă o treime din închisorile lor, că n-au pușcăriași pentru ele.

Și ce minunății de celule creaseră, ce paznici manierați, plătiți regește, angajaseră!
Degeaba!

Nu mai vor populimile lor recreații prelungite ; trag către robota istovitoare!
Ca să-i umple de bani pe aceia care sunt, deja prea plini.

Ba chiar adoră și statele lor paralele și odioase.

Singura mângâiere, e că noi e ca la nimenea.
Mai alaltăieri, al treilea OM , în mărime națională, și-a cerut iertăciune miilor de pușcăriași care gem, unul peste altul, în celule mai infecte decât cotețul de câine.

Și asta - din cauza vreunui articolaș din CP, nerespectuos cu Constituția!

Sper că Spiritul Sacru al Dreptății, va face uz de voința unui milion de mitingiști, care vor arde în Piața Teleormanului bucureștean, păgubosul articolaș.

Dar ce ne facem cu închisorile golite?!
Că doar nu suntem nici Belgia, nici...

Ce zi mohorâtă!

sâmbătă, 23 iunie 2018

De când Lumea și Pământul...

De când Lumea și Pământul,
tot în cur te bate vântul!
Nu săriți, chiar nimic vulgar, în „cur”= popou, spate, anus, poponeț/-eață”, și câte alinturi o mai fi având!
Consider această butadă * versificată - una dintre cele mai adânci ziceri milenare, născocite de graiul genei românești.
Adică, detașarea existențială, jemanfișistă**, bipolară a raporturilor FILOSOFICE dintre CUR și VÂNT, în TRECEREA prin viață.
Să adâncim, zău, fără gând murdar, cel puțin două atitudini între care putem alege, în lupta de supraviețuire:
-Înfigi zdravăn picioarele în pământ, întorcând spatele- pavăză la furtună, ca să poți respira, pregătindu-te de luptă;
- te pui pe fugă, laș, să scapi, fără să-ți pese de alții; vorba altei „vorbe” neromânești- „după mine, potopul!”

Soluțiile pot fi alese fie individual, fie colectiv.
Cel mai bine pot fi aplicate în studierea vieții politice, din atitudinea ALEȘILOR și a NARODULUI.
De la noi, am găsit probe numai pentru poziția a doua, rugându-vă de ajutor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------
Pentru prima, merg la junele prezidant Macron, dezmierdat, de apropiați cu diminutivul prenumelui- MANU!
La o festivitate comemorativă a eroismului unor partizani francezi, într-o asistență ușor potrivnică, de stânga, este abordat de un teribilist cu caș la gură :
- CUM MERGE, MANU?!... îți pot zice așa?!
- Te afli la o ceremonie oficială. Să te comporți cum trebuie!
O poți face pe imbecilul, dar azi, aici, se cântă „ Marseilleza” și ” Cântecul Partizanilor”!
Îmi spui DOMNULE PREȘEDINTE AL REPUBLICII sau DOMNULE, de acord?!
- Da, DOMNULE PRESEDINTE, răspunde leșinat, adolescentul.
Și ,bătându-l ușor, pe braț, Macron adăugă:
- E bine! Și să faci lucrurile bine!
În ziua în care vrei să faci REVOLUȚIE, să fi învățat, mai întâi, să obții o diplomă
și să te hrănești singur.
Iar atunci vei da lecții altora . De acord?
-Da, DOMNULE!
Și, imperturbabil, Presedintele își contină baia de mulțime
Îl visez pe Macron! Vive Macron!
*vorbă înțeleaptă, ironie
** nepăsare, durere „în cot”!
Comentarii
Vani Ani
Vani Ani Florentina vorbește aici de un Minister al Umorului, la noi. Vai-vai , Sânziană,N-ai citit că românii n-au și nu pot avea umor Cel mult,... puțin sarcasm! O spune genialul Charlie Hebdo, cel cu caricatura primtenismenei.La noi, cei cu rapănul gros, merge grosiera ”Țiganiada”!
Administrează
Lucia Rudei
Lucia Rudei "Sa obtii o diploma"...in Franta, la Monsieur Manu o fi mare munca sa obtii o diploma....la noi..e(de cele mai multe ori..) "floare la ....parale( cand ai parale )"sa obtii o diploma. Deci, asadar😜🤭revolutie sa fie ca diplome is ....(Sa nu ma certati pentru "deci, asadar"!!)
Administrează

miercuri, 16 mai 2018

DE ZIUA EROILOR

MAREȘALUL ȘI SOLDATUL

Bunicul meu a avut doi feciori zdraveni: unul - „cărturar", altul – „gospodar". (Ghilimelele citiţi-le cum vă taie capul! ).

Unchiul, moș Costică, a cam ocolit şcoala, a făcut stricăciuni printre codanele satului, dar i-a plăcut şi armata.
 Numai bunicul  furios, croindu-l  cu jordia, câtu-mi era lunganul, l-a oprit să nu rămână reangajat în militărie.
 În concentrare încă fiind, l-a ajuns Ordinul cu trecerea Prutului.

Doar cu câteva zile înainte, revenise la regiment de la o instruire cu ofiţeri nemți
şi-și afişa "cocoş", titlul nemțesc de „ şnaipăr”, adică ţintaş de elită. (Engl. „sniper”!)

A şi păşit pe malul stâng al Prutului printre primii soldaţi români!

Numele lui a apărut în doua Ordine de Zi ale regimentului său, în momente şi împrejurări semnificative.


* Ajunşi pe mal basarabean,s-au trezit sub gloanţe vrăjmaşe.
S-au adăpostit în teren, iar comandanţii au prins să caute soluţii.
 Aşa au descoperit sursa necazului - o mitralieră cocoţata într-o clopotniţa, la câteva sute de metri de metri, spre marginea unui cătun.

Căpitanul l-a chemat pe proaspătul instruit - ochitor şi i-a zis:
 - Pândeşte, zăreşte şi ocheşte!
Dacă-l opreşti, îţi dau, când s-o putea, permisie acasă!

L-a pândit, l-a văzut şi l-a oprit. Cu un singur glonte.

A doborât primul inamic din războiul care avea să-și numere  cu  sutele de mii  morţii.

 Meritele i-au fost cinstite cum se cuvine şi faima i s-a dus pe tot frontul. 

**  Scăpat din tragica încercuire de pe Don, regimentul unchiului se replia pe un teren ostil, căutând să restabilească legăturile cu celelalte unităti româneşti.
Presiunea sovietică era imensă!
Comandantul aplica o retragere productivă: fără pierderi proprii, dar cu pagube cât mai mari,
 provocate continuu,  urmăritorilor.

Moş Costică, care era trăgător la mitralieră,  a primit ordin să ocupe un dâmb râpos şi să încetinească urmărirea furibundă.
 - „ Cât poţi, Costică. Dacă vezi că-i pericol, te retragi cu servanţii", i-a ordonat maiorul
( fost căpitan, la trecerea Prutului! ).

Pe urmele celor retraşi a început potopul.
Valuri-valuri de atacatori, de cei cu o cruce pe fundul  căciulii de astrahan.
 Cazaci beţi, mă lămurea moşul , intrau în focul mitralierei, seceraţi de plumbi, şi mereu tot înnoiţi.
Estimp, ai noștri înlocuiau ţevile mitralierei, înroşite de atâta foc.  

I-au fost răpuşi şi servanţii, dar mitraliorul a trimis mereu potopul de gloanțe, parcă în transă.

Într-un târziu n-a mai avut pe nimeni în faţă.

A căzut de somn, atunci, cu capul sprijinit pe trupul inert  al unui camarad.

Aşa l-au găsit; plin de sânge, cu degetele arse .
Și complet surd!

Regimentul se retrăsese mai mulţi kilometri şi, observând comandanţii că nu-i mai urmăreşte nimeni, au trimis iscoade să vadă cauza.  L-au găsit pe mosul meu, Costache, sforăind, în cuibul de mitralieră.
- Era ceva de groază, dom’maior;  mormane de ruşi morţi. Și cei doi servanți ai noștri… morţi şi ei, Iar Costică, sforăia, de s-auzea la Moscova, povesteau, cuprinşi de veselie românii.

Ordin de Zi!
 Virtutea Militară! I-a prins-o pe piept chiar Mareșalul,  aflat pe front și impresionat de zvonurile despre mitraliorul-erou!

Bucurie la refacerea frontului, câteva zile acasă şi iar război!

S-a întors moş Costică cu trupul plin de schije de brand. Nu i le-a mai scos nimeni.
-   Să mă duceţi la fier vechi, glumea el , la chef, după război.
        
Apoi a fost trecut la chiaburi, îi căutau mereu Virtutea Militară, ascunsă, cu meșteșug, sub streaşina de şindrilă.

 S-a bucurat mult când, după '9o,  i s-a întors ocina părintească, trecută în averea colhozului din sat.

 S-a dus mai an’ să-şi întâlnească şi duşmanii morţi şi camarazii săi, îngropați  fără cruci la căpătâi,  prin stepe!


marți, 3 aprilie 2018

LEGENDĂ APOCRIFĂ


                             
         Sau  despre „Florile mele din ograda de acasă” și
„Moldova bisericuțelor de lemn”

Cică, Preabunul, Făcător a toate, se simțea  obosit de fericit, de atâta mers pe coclaurii moldavi.
Îi erau dragi oamenii ceștia, din crâmpeiul de ogor, în care  rodea, spornic, credință cuvenită.
Colinda locurile, mai ales, în aceste zile, adânc pomenite.

Lângă el, Sânchetru tăbârcea un cărțoi cu pacatele lumești, din care, la semn nevăzut, ștergea cu buretele, păcatele acelora care se căiau estimp.


Și-i mai plăcea Domnului să treacă prin Moldova, că-L așteptau, povârnite din veac, prin locuri miraculoase, bisericuțe de lemn.

Ridicate din adâncă și curată credință, sau mustrări de păcate, de domni, monahi, boieri, sărăcime.

Și rânduise, tot Domnul ca aceste „căsuțe” ale Sale să fie numărate și trecute la regula catastihului  de  o oamă cu vrednică nevoință într-ale scrisului.

De atunci, copila bate drumuri desfundate, poteci bolovănose, codri cu înfiorări de fiare, și tot numără , și se încurcă și o ia, cu râvnă, de la capăt.
Că-s pitite prin neguri de vremuri sau  printre steiuri de prăpăstii, cum se fac nevăzuți pusnicii, ca să nu-i tulbure din rugăciunea bună, nimeni.

Le ia copila, în vârful peniței, imaginea și povestea, adesea dramatică, le zâmbește  a bună revedere.

Și a alcătuit  și un cărțoi, pe care abia îl urnesc doi anahoreți citeți, în preaputernică slăvire, a  rodniciei râvnei.
Dar cred că mai sunt alte multe- multe de găsit, prin locuri nemaigândite.

Așa că mă aștept la grabnică adăugire și prețăluire
a lucrării, încât bibliotecarii or să primească spor îndoit pentru ruperea brațelor cu așezarea cărții în raft!

Dar ce legătură e între ce-am scris până aici și subtitlul cu „ Florile…”?!

Este!

Oama sub grație divină a fost supărată  de mine, pentru o poză, pusă pe freamătul eterului : o tufă de aur floral, care își zburda potopul de petale în grădina de-ACASĂ.
„Corni înfloriți”- zice ea.
„Nu-s deloc corni, ci altă buruiană”, mârâii eu.
„Eu mereu  am  zis CORNI!
 E Cornul meu, din care plouă cu aur!”

Și Domnul, cu lacrimă de supărare pentru Oama sa, care se  nevoiește sisific* să numere  frumusețea căsuțelor,  mustind tainic de minune cerească și însumate, în MOLDOVA BISERICUȚELOR DE LEMN-- Domnul, zic, a legiuit părerea ei.:
                             AMIN!

Estimp, Sânchetru A scrijelit în Cărțoiul din traistă, ușurat de păcatele celorlalți, în aceste zile, la pagina mea prea plină, încă un păcat, adăugând cu majuscule:
                           DE NEIERTAT!
Așa că, de azi, pentru mine, tot ce poartă aur în petale, fie ploiță, adică Forsytia, fie Kerrya Japonica, fie c …găinii , fie sânziene, toate s-or chema CORN!   


  • Sintagma „ se nevoiește sisific” am scris-o cu ciudă, pentru că stăpâna cornilor și a cărții despre mânăstirile de lemn m-a pus să nevoiesc vreo 2 ore, ca să înțeleg semantica misticii ortodoxe a cuvântului     „nevoință” ( =străduință grea, dar acceptată cu bucurie tainică în îndeplinirea sarcinilor monahale.)
 Nu știu de ce  oi fi adăugat și un nume păgânesc –„ sisific”!