Ambitii de Matusalem

Mulţi  ani am fost vasalul  postului „ Radio Erevan”. De aici aflam ora exactă şi vremea pentru umbrelă.

Tot de aici mi se proiecta şi modelul de trai fericit,  conţinut înţelept în următoarea parabolă, pe care am şi gravat-o pe frontonul bucătăriei. Parabola a fost descoperită de un grup de savanţi nutriţionişti, rugaţi de Omenire să dezlege secretul longevităţii în masă a unor locuitori de prin Caucaz. Mii de centenari!

Au ales o familie în care toţi trăitorii erau matusalemici;  de la ei au reconstruit, prin investigaţii riguroase, parabola, pe care au dat-o de ştire Urbis et Orbis şi mulţimea a chiuit de bucurie !

Să  vedem şi noi ce-au aflat.

Primul anchetat avea 100 de ani: viaţă frumoasă, minte ageră, muncă din plăcere,  mâncare cu măsură; lapte, miere, şi vegetale cât cuprinde. Nu tu carne. Nici  tu femei (una, când şi când, de sămânţă  pentru şapte plozi!), nici alcool, nici tutun nici beutură. Doar apă de izvor, neîncepută.

Tatăl lui de 120 de ani era pe munte cu turma. Urcară savanţii la stână. Bătrânul -verde rău!  A mâncat de toate. Carnea oprită doar în post ; lapte,brânză, după poftă. Multe legume şi fructe şi vin sângeriu la prânz. Femei au fost câteva la viaţa lui. A rămas cu două, ca nu mai este tânăr.

Află înţelepţii că-i trăieşte şi tatăl, de 140 de ani. Dar trebuie să urce pe stâncării, ore bune, că-i dus după bureţi preţioşi, pe sub ţancuri.

 Dau cu greu de el. Stătea la umbră şi ronţăia cu poftă nişte carne uscată de oaie împinsă pe gât cu vinul dintr-o bardacă

Nu se lasă rugat şi se apucă să turuie, de nu mai pridideau savanţii să noteze: carne-pe săturate, lactate-în completare, verzăciuni, ciuperci pentru vlaga bărbatului, tutun. Vin? Păi, bardaca stă plină tot timpul. Femei? Nu le mai ştie decât pe cele actuale, patru, care-l aşteaptă drăgăstoase.

Frumos model de viaţă sănatoasă!

Bună parte,  l-am urmat cu rigoare, dar teama de cele sfinte şi tainele Rarăului m-au convertit la alt trai, aşa că am închis Radio- Erevan.

 Stau vara pe o rână a Rarăului, între stupi. Iarna,  fac popasul  la Prut.

Să vă invit, aşadar,  la o dimineaţă sub răsuflarea muntelui-emblemă din Moldova.

Ieşim desculţi din cabană pentru îmbăierea picioarelor în roua de pe iarba zmălţuită  în curcubee, din poiană.

O ţinem într-o fuguţă, până scăpăm dinţii la trap. Ne domoleşte un ceai de plante modeste: muguri de brad şi flori de păpădie. Nu râdeţi de această plantă şi n-o porecliţi, pe boiereşte, marginalia drumensis, iar pe ciobăneşte-curu găinii! Parcă Blaga a încrustat „Odă Simplisimei Flori”!

Vă ofer, apoi, chisăliţa misterioasă, brevet propriu: o pastă din plante după  sezon;  arome tainice , înţepături în limbă, provovatoare, furtuni şi soare pe cerul gurii. Într-o scăciţă din cioată de cireş ne aşteaptă polen proaspăt cu ceva nişcorici din stup, porecliţi „bucuria femeilor”, cu miere de mană. Presărăm, deasupra,  fragi, zmeură, merişoare sau afine, după vreme.

Într-o strachină de lut, lucrată de un prieten  olar din Vama,vă îmbie un amestec de anume bureţi cruzi, rupţi numai cu mâna, minusculi „căţei”( sau frunze) de leurdă şi măcris acruţ. Minunea – minunilor este oul crud pe care-l îl lăsăm să ne mângâie  omuşorul şi gâtlejul. Nu- cafea! că sperie ursul care salivează prin preajmă.

Pornim pe Valea caselor spre umbra cetinii să ne sclipuim parte din prânz.