vineri, 25 octombrie 2013

Zigzag printre jocuri şi joacă

De data aceasta  chiar mă simt în plus şi mă întreb de ce nu-mi văd de lungul nasului.  Cu brânza, cu ştampilele - treabă de mânat vântul la deal, alte teme  se lipeau de inimă.
Dar cu jocurile electronice? Păi, ce ştiu eu face?
 Adeveresc vorbele unui Ionică, din Humuleşti, care spunea despre Trăsnea că era înaintat la învăţatură „până la genunchiul broaştei!” Şi eu – la fel!
Dar… e un „dar”!  Rumeg,  de ceva timp,  invazia ( fără exagerare) a acestor jocuri; le suspectez, le  evaluez prin  efecte, număr victimele şi scormonesc prin cenuşa luptelor cibernetice unele concluzii.
 M-a luat, cândva, valul jocurilor electronice şi, pentru scurt timp, am exersat la categorii mici; apoi, am urmărit, ca la film, tineri apropiaţi mie, antrenaţi  în dueluri fabuloase intergalactice. Cădeau epuizaţi, după ore prelungi de strategii şi tactici ad-hoc.
Dar, cui prodest?, cum se întreba latinul.

În diverse etape istorice, a dat peste noi câte un tsunami civilizator, care ne-a racordat la o viaţă social-economică avansată.
Aşa şi cu cibernetica: ne-a distrus abacurile şi ne-a avansat direct în clasele superioare de computere. Tinerii, de la 5 la 35 de ani s-au repezit lacomi , să înveţe, cu rezultate spectaculoase în ierarhiile mondiale.  Dar, ca la orice tsunami, au rămas şi moloz şi victime.
Entuziasmul reuşitei a estompat asemenea efecte, afişând firesc, numai trofeele.
 Detaşând numai  gamingul din fenomenul  cyber, am putea evalua util efecte şi aprecieri pro /  contra,  demne de ştiut în  societate.
A devenit obiect de extaz în familiile noastre performanţa  unor odrasle care mânuiesc conştient computere, înainte de a vorbi coerent. O fi minune, dar am rezerve!
Familiarizarea timpurie cu acest domeniu e posibilă, necesară, dar numai integrată riguros în „legile” dezvoltării armonioase a copilului. Orice exagerare se răzbună.
Să includem în acest adevăr axiomatic şi cyberjocurile.
Produse ale unei superindustrii profitabile, jocurile online au făcut captivă o majoritate impresionanta a populaţiei Terrei, predilect cea tânără. Efectele pozitive sunt palpabile. Mă gândesc,  mai întâi, la abilităţile în activităţi informatice, vitale vieţii moderne. Jocul devine teren de antrenament pentru înţelegerea proceselor specifice domeniului. Ajută şi la socializarea tânărului, deşi eu nu prea pun preţ pe cea virtuală, care cam seamănă cu însingurarea.
Efecte pozitive am remarcat şi pe planul stimulării creativităţii, a concentrării spre performanţă, spre  luptă. Se promovează aceste calităţi mai ales prin jocurile cu ţinte deschise, cu trepte valorice certificate jucătorului
Nimeni nu poate nega conexiunile  dintre jocuri si viitoare sau prezente profesii. Nici fantezia, voinţa de a depăşi impasul, situaţiile conflictuale ale vieţii nu sunt efecte de neglijat.
Apar, însă şi fenomene negative, cu efecte formative deja îngrijorătoare:
 -izolarea/însingurarea, prin caracterul virtual al jocului. Soluţia ar consta în jocuri  de grup cu participanţi fizic-reali vs. alte grupuri de acelaşi fel,  folosind spaţiul virtual;
-exacerbarea violenţei, a mijloacelor de distrugere sofisticate, care pot grefa comportamente nedorite;
- diverse forme de discriminare, proiecţia modelului first-person shooter neîndurător ;
-insinuarea unor produse „cool” în subconştientul minorului-cumpărător;
-formarea dependeţei chiar maladive de recompense—faci ceva…primeşti o recunoaştere…!
- dependenţa de joc poate cauza şi un refuz  de acceptare a problemelor reale ( jocul devine un loc de refugiu, protector- răzbunător. De altfel, psihologii ne probează că materia noastră cenuşie nu face, în afara conştiintei, diferenţa dintre real şi virtual. Aşa se ajunge în ipostaza că jucătorul consideră jocul o muncă, aducătoare de bani. ( Există şi tentative de profesionalizare , ca în sport!)
Dar, ca în alte multe activităţi, pericolul nu stă în sinele jocurilor, ci în cei care le practică. Nu ne refuzăm obiectul, ci ne educăm folosirea lui, ca în cazul multor altor prezenţe moderne, care pot avea  şi ele consecinţe grave prin abuz.
Pe lângă acţiunea modern- modulată a şcolii, a familiei,  producătorii , distribuitorii ,(salutară în acest sens este activitatea dintr-un magazin online) pot  informa şi reduce fectele negative, promovând  întâlniri pentru discuţii, tip  Forum Gaming,  ataşând instrucţiuni cu valoare didactică, atenţionări pentru părinţi. 
 Sper  ca pe o placa video  tot mai sofisticată,  să apară atenţionări asupra unor pericole, şi să promoveze problematizarea  în jocurile propuse. Visez la o placă video , fie şi nVIDIA, care să stimuleze soluţii originale în rezolvarea conflictelor ( un fel de brainstorming  ludic). Efectele ar fi grozave.
Aceste rânduri nu se vor  candidate la nici o distincţie, ci o participare,  tip„forum gaming”, care să provoace dialog. Îi felicit pe virtualii câştigători, dintre aceia care "...au tot jucat, până le-au ieşit jocurile prin degete!"( Cuvintele unui concurent avizat!)

Postare dedicată SuperBlog.

2 comentarii:

  1. Cred ca ai scos bine in evidenta partile bune si rele ale jocurilor online.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca supraapreciezi niste truisme; lucrurile au dimensiuni mult mai adanci in formarea caracterului unor generatii crudute in ani.Om trai si om vedea.Succes tie! Ai cu ce!

    RăspundețiȘtergere