marți, 14 octombrie 2014

Jumulirea cuconetului

4.Învățătură (v. Precuvântare ) Cine cumpără ouă de la cucoș, le găsește fără gălbenuș.

 De mult nu m-am aflat într-o asemenea limită de soluții, ca în fața acestei teme pe care, cu ură, am poreclit-o „jumulirea cuconetului”! Nici măcar Hercule, cu care n visele mele secrete mă asemănam, fanfaron,  și-i dau câte o mână de ajutor, nici Hercule nu și-ar fi împlinit misia legendară, rezolvând  dilema vicleană. Ar trudi și astăzi la grajdurile lui Augias, numai să scape de chinul temei mele!
Am dat ocol prin paginile istețelor mele prietene blogărițe, care participă și ele la guleaiul  SuperBlog, numai și numai ca să-mi facă în ciudă: adică iau ele tot caimacul notelor mari, că-s bune-rău!,  eu strâng  fărâmelele!
Dar, surpriză; unele întârzie  postarea profundelor lor considerații feminine, în problemă; altele- aduc jertfă  de mulțumire cu țipete și lacrimi, întru preamărirea zeilor smulgători de floace. Ce lume, ce de lume!
Am trecut repede pe informare. Internetul -  plin de știri, studii academice, metode sofisticate, poze ( nu- fără poze, vă rog!).
Merg  și la mama, venerabil stâlp al bisericii, de la care așteptam cuvinte grele cu  apocalipsa sodomică peste capul muieretului de azi.
 Ioc! Ioc!!
Mă ia pe  departe, … că pe timpul ei, … că și ea…, că…
Mi-o aduce ca model și pe bunică-mea, care  la 94 de anișori ai ei schimba vorba, dacă încercai să-i știi vârsta!
De la ea aflasem și cum se înfrumusețau codanele, dar și gospodinele care își țineau anii ascunsi prin tainițe. Cum își smulgeau sprâncenele, cum își provocau sânii să arate țapoși.
Mă pregătea temeinic Buna,cum să descopăr falsurile epocii!
- Vezi, Ioane, dacă te cheamă în casă, are ceva gânduri ascunse. Să nu promiți nimic! Nu te lăsa prostit! Maică-sa are pe undeva un loc  prin care te vede și te măsoară de-a fir-a-păr!
Și ca semn de acceptare a tuturor artificiilor de înfrumusețare a suratelor ei din veac, încheia, cu legănare hâtră, insistențelor mele:
-De la Domnul ne vine tot frumosul și de la Aghiuță, ispita! Vorba ceea:
                                                              - Ce porți, lele, chelbe-n cap?
                                                              -Dacă-i modă ce să fac?!
Nu mi-a zis nimic de epilare, despre smulgerea părului inghinal ( umbla vorbă pe furiș). Ori nu știa, ori nu voia. A dus taina cu ea!

Așa că,  fetelor-cucuietelor, frumoaselor,am devenit „ dobă” în  știința jumulitului vostru! La lucru! Nu cred iotă că vreuna dintre voi e urâtă sau frumoasă dintr-asta. Ce păr!? Un  pufuleț blând, provocator,  de mătase, acolo; sau un puf cârlionțat dincolo.
 Pentru așa ceva unii dau și un cal și un regat!( Nu și pentru câștigătoarea de la Eurovision!)
Dar, dacă  „fără păr”, mizați pe efecte cuceritoare  suplimentare,  mă fac sclavul vostru și vă procur această ceară, furată de la albinele mele, la care albine, am observat ceva curios. Când sunt tinere au trupul acoperit cu perișori fini, ca o adiere; la bătrânețe, toți perii se  rod și cad, trupul  devenindu-le negru, urât. O fi ceva de învățat din asta?!
Singura metodă acceptată fără rezervă de mine este epilarea cu ceară naturală refolosibilă. Argumente: -  o minune a naturii pe care v-o pun la îndemână albinele mele!
-          ceara curată  conține, natural,  adaus de propolis, mai ales cea din căpăcelele care protejează mierea, în fagure!; remediu perfect al perturbărilor epidermei și antibiotic  perfect;
-          urmele variabile de polen concură la catifelarea sănătoasă a tegumentului supus caznelor!
Și alte douăzeci de avantaje pentru care vă fac curioase!
Cititoarele mă vor ierta că nu laud aparatele, produsele simandicoase de epilat. Cu spusele, fără spusele mele, ele se aduc se cumpără, târgul se bucură!

Ne sugerați să replicăm la niscaiva nedumeriri:
 1. …„ femeile n-ar fi pe deplin feminine și seducătoare neepilate?!”
R. Ba da!
2,. „Pătrundeți în mintea femeilor…”
R. Nici Dumnezeu n-ar putea! Îl aduc martor le Blaga :
 …ea știe ceva / ce noi nu știm / ce nimenea nu știe /  nici chiar Dumnezeu!
3. Scrieti, din perspectiva lor, cum ar arăta Lumea fără epilat?”
R. N-AR EXISTA!
4 „...dar fără metodele de epilat, oricare ar fi ele?”
R. S-ar inventa, pe loc și însutit!

Ca slugă supusă la SuperBlog, îi dedic revizuirea dilemei din titlu:
Dacă  n-ar fi existat depilarea,  ar fi rămas nerăzbunați …bărbații!

Ceara Epilat Traditionala Roz cu Titaniu



3 comentarii:

  1. Si aici????? Ce nota????

    RăspundețiȘtergere
  2. Postesc de-o săptămână să pot jumuli o...

    RăspundețiȘtergere
  3. Stăpânul a hotărât să mă pedepsească la plată cu moneda japoneză, din multe dedesubturi:
    - că-i de la capătul lumii, deci necunoscută mie și exotică;
    - că-i singura cu două trepte divizionare ( 1 yen= 100 sen = 1000 rin! );
    - ca să nu rămână Funeriu singurul milionar în yeni din România;
    Din yenul cuvenit mi-a strecurat în palmă numai 80 de sen = 800 de rin.
    Cu acest câștig, pot cumpăra o gheișă-mereu jumulită, care merge și neîncălzită.
    ( Ce zici Dana? Te prinzi?!)

    RăspundețiȘtergere