luni, 10 martie 2014

Cum te poţi procopsi cu porecle

Unii şi-o fac cu mânuţa lor!(Ei, răilor, ce vă chicotiţi aşa?!) Am s-o dovedesc.
 De când am diplomă de "Bloger",tot aştern în pagină inepţii cu tona. Doar-doar oi păcali pe cineva  să le citească. Vagă defulare a sindromului freudian de glorie?  Sau am un straniu, dar posibil transfer de obicei gâscănesc, ca blestem pentru chinurile la care le-am supus pe simpaticele gâgăitoare- salvatoare ale Romei?!  (Revezi ciclul  "Gâscaniada lui Ion"; merită: 2011-15 oct., 7nov., 15 nov.)
Ziceam să vă arăt cum şi-o fac unii.
Eu am păţit-o cu o postare nefericită: evocarea unui personaj pitoresc Ion,  pe care satul îl poreclea, pe drept, Ion- Prostu. Răii au profitat  şi au luat textul drept o autodescriere, iar pe Ion- Prostu, un alter-ego, dacă vă prindeţi. Dar au mai păţit-o şi alţii!
 În liceu am avut o sală de clasă mai anapoda: ca să ajungă la catedră, profesorii intrau pe uşa din peretele opus, defilând printre bănci. Iar noi, în spatele lor, eram mimi mai dihai decât Dan Puric.
Dar era  şi o excepţie. Profesoara de istorie: înaltă, perfect proporţionată, mereu elegantă. Frumoasă ...! Eram o clasă de dulăi cu hormoni în exces, şcoliţi  la literatura lui Mihail Drumeş. ("Elevul Dima dintr-a şaptea" ne era Evanghelia! N-aţi citit?! Sunteţi pierduţi!).
Intr-o zi caldă de martie, vine Doamna într-o rochie uşor cabrată...(Doamne, m-aţi prins că am rămas, încă, îndrăgostit de ea. Dar ce eu, toată clasa, tot liceul!)
Şi, minunea- minunilor, avea nişte ciorapi de nylon (noutatea modei, pe-atunci!) şi nişte picioare...
Nici nu suflam. Aplecaţi în urma ei, absorbeam moleculele unui parfum-liliac şi admiram peisajul, ilustrând experimentul câinilor lui Pavlov.
Probabil că privirile noastre se lipeau de nylon, pentru că Doamna se întoarce  brusc, ne vede şi strigă, umilită:  "Ce vă holbaţi aşa la mine, ca la iapa lui Ştefan cel Mare?!
 Ce-i veni? Aşa i s-a spus, de atunci, admirativ, pân'a chemat-o Domnul.

Şi tot cu ea, în anul următor, când toata clasa am pierdut, la un pariu, 10 lei,  Ce de ţigări, ce de halviţă (contaminare de la "halva")!
Un coleg, mocofan de doi lei, ne povoacă :
-Pe zece lei-pariu că mîine îi bag Doamnei mâna în sân! ("la ţâţe" a rostit el suculent şi impudic, dar eu nu o pot spune!)
Ghionturi, râsete, dar am prins toţi, simţimd, deja, aroma de Mărăşeşti, brandul naţional.
Păi a doua zi era 1Martie . Cumpărase el un mărţişor mai scump.Doamna, elegantă, cu un decolteu perfect pentru gâtul de lelebădă,  ne mulţumeşte primind plicurile cu nişte inimioare imprimate în roşu.
 Mocofleţul a ieşit ultimul din bancă.  Ţinea de, bold, cu stânga,  mărţăguşul, şi dă să i-l agaţe la piept, dar, ca nu cumva, s-o înţepe, îi bagă lăboiul în sân, între rochie şi piele
Am ros  băncile de ură, cu gând de răzbunare: şi pentru ofensă şi pentru leuţii jupuiţi de la noi.
Iar Doamna nu prea şi-a mai ţinut lecţia!

 Mocofanul, isteţ- foc, a ajuns peste ani ministru şi puşcăriaş.
 Nu mai ştiu, simultan, sau pe rând!

Ps  "Chiar mi-s prost" are numai în 2014 mai mult de 180 de accesări. Se /mă întreabă tot globul dacă-i adevărat că-s prost?! R.: Da, dom'le.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu