sâmbătă, 4 octombrie 2014

VÂNĂTORII DE BULEVARD

             În loc de „ Precuvântare!
Trăiesc într-o veche prăvălie de târg negustoresc medieval. Până azi eram șomer, dar m-o năimit SuperBog , pe tain mic, să le fiu pisar (nu pișar, răilor!). Adică, să le scriu tot felul de liste de mărfuri noi, ca să afle omenirea și să le târguiască.
Așa mi-am adus aminte că am  într-o ocniță a casei o bucoavnă, o terfeloagă de carte, scrisă în chirilică, adică de Kiril; că Metodiu era dus la Colonia, după sulemeneli pentru cuconet!
Având slujbă nouă, ca să nu par și țăran, și prost stăpânului, am luat-o la învățat pe de rost; ca Trăsnea- gramatica: „mi- ți- li-,   nivili!
Cartea se cheamă „ Învățăturile lui Nea Goe, negustor, către  fiii săi -dileri de prospături” și cuprinde sfaturi înțelepte, un fel de porunci, precum cele din scripturi. Mai lipsesc din pagini că le-or fi folosit tejghetarii pentru diverse necesități. Cum am găsit o lipoveancă, în piață, care punea semințe în cornete rupte din ediția-princeps a poeziilor lui Eminescu. Pe bune!
 Ca să nu mă mai lungesc, mi-au rămas destule învățături, câte să străjuiască fiecare pagină a viitoarei mele opere blogistice, închinate modernului Mecena, SuperBlog. Acest preambul va preceda fiecare postare. Nu face parte din materialul supus prețăluirii  juraților, ci un gând bun către vechii negustori - acum oale și ulcele! Deci „ hors concours”!
                                                                             *
                                                                          *     *
       Vânători de bulevard
I.Învățătură: „Nu duce lingura plină, la gură, pe  după cap!”

Ați observat că toți oamenii put? În diverse feluri și măsuri, din  motive  multe știute sau necunoscute nouă. Comparați aromele fragede ale pielii unui sugar, când îl mângâiem cu buzele topite de drag, cu ale iubitei înfiorate de așteptare, cu izul acru al țăranului frânt de arșiță și de osteneală, sau duhoarea bețivului adormit pe banca din parc! De la Cer-la Pământ!
Cum scăpăm de meteahna celor rele?!
Păi, spălatul a devenit un adevărat ceremonial quasireligios fundamental ; urmat-completat de diverse paleative; nu substitute ale apei și săpunului! Unii ( mai ales unele) toarnă cu găleata  „colonie”, încât latră câinii de la un kilometru și se usucă delicatele mele flori de dezgust.
Bărbații sunt mai puțari - derivat de la a puți ( ar fi mers „ puțoși”, dar teamă mi-a fost că stăpânul meu pudibond mă dă afară!); probabil,  le-a intrat în piele mirosul fiarelor de pe când le hăituiau, prin istorie!
Azi, fiarele sunt protejate, câte mai sunt, iar vajnicii urmași ai ancestralilor pătimași de sângele junglei, au ieșit la drumul mare ( La bulivar, birjar! La bulivar!) să vâneze căprioare, pe care le frăgezesc, din plin, în sucul lor, prin baruri, înainte de consum.
Dar…apare un dar! Căprioarele de oraș se lasă prinse, numai dacă sunt amețite bine cu miroazne sofisticate care le răscolesc paralizant simțurile, de cad precum muștele. Cele „de țară” se prin în laț cu descântecul „ hai, fă!” (Interzisă aluzia!)
Ce, tu, vraje erotice, ce serenade, ce ohuri și ahuri, sau poezele, sau recitarea  legii E= mc2, cu care îmi cădeau în brațe cu leșin  căprițele pe vremea mea?!
 O, tempora, o, mores!
La timpuri noi- parfumele, deodorante noi. Măiastrele alchimiste de la„Farmec” sunt doldora de informații; știu totul despre  feromonii de împerechere din lumea de dincolo de om (că omul, săracul, e la bulevard). Și , sub guvernarea suverană a Legii Gerovitalului au creat o  eficientă armă de vânătoare, GEROVITAL H3 MEN, cu multiple căi de alungare a miasmelor antisociale, specializată for men.
Jur că au-o creat femeile de la această astrală fabrică de frumusețuri. Și-au alungat colegii de laborator, au tăifăsuit în prelungi și oculte  conclavuri, sătule de izurile exalate pe stradă.
Probabil că au jupuit câțiva „vânători ”voluntari, le-au răsucit în fel și chip pieile, constatând că sunt groase, mai ales la obraz, cu porii ca pâlnia  să elimine mai ușor beutura, și rău- rău mirositoare. Și au decis: vaccinare cu H3 MEN!
Ca să-i atragă mai ușor la folosire pe fricoșii( de injecții ) bărbati, au băgat în medicament și ceva arome sofisticate, cu efecte rapide; și au mai turnat ceva cu care să  răscolească bolnavul nostru orgoliu: mitul  cuceritorului absolut. Cât de ironice au fost când ne-au trimis la vânătoare în stradă, înarmați cu H3 MEN, un fel de Kalașnikov odorizant!
Care are sigur, efect bun la cucerirea vulpițelor. Constatat ,recent, pe pielea mea mult mai groasă: ieșit în stradă, după un scurt ceremonial de parfumare a la H3 MEN, îmi „ cade” în față o splendidă cunoștință:
- Vai, ce frumos mirosiți! Și s-a lipit de mine, să simtă bine parfumul. Atunci am regretat că n-a participat la crearea acestui odorizant și un bărbat. El ar fi introdus sigur în rețetă și puțintică pastilă albastră!
 Dar să nu sperăm că vom vedea, la trecerea noastră, cum femeile încremenesc hieratic precum Afrodita la ieșirea pe scoică; să fim mândri, însă,  că nu trec pe trotuarul de alături, cu batista la nas!

Mă obligați să vă evoc o scenă de cucerire, cu preludiul ei igienico-odorizant. Am una din alt veac, din alt mileniu.
Pe atunci, m-a purtat dorul spre satul cel mai bogat din țară, Rădășeni. Având  o restanță, îmi umplui traista de cursuri, sperând ca, printre îmbrățișări, să înghit un curs de arheologie. Am coborât, prăfuit, dintr-un autobuz schilod, trăsnind a benzină. In bucuria reîntâlnirii cu iubita, am uitat și  de apă, și  de săpun, și de parfumuri Ne-am repezit în adâncul unui codru de livadă, unde, în târziu ne-a trezit luna plină. Atunci am sărit într-un iaz de pe- aproape, acoperiți de  argintul lunii, făcând haz de graba noastră. Și tot atunci am pus de-o nuntă și de primul nostru copil năzdravan.
PS.  Oi fi respectat oare prima învățătură de sub titlu?



                                         

5 comentarii:

  1. Ehe, inainte se freca lumea cu sapun de casa pana lua un rand de piele si se chema ca e gata de mers la hora. Astazi lucrurile sunt mai complexe si Gerovitalul face multe pentru barbatii moderni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat spui! Ce frumos miroseau codanele, cu fustele învolburate in horă! Tot a busuioc , a trandafir, din cel de dulceață, a mentă și calapăr! azi...

      Ștergere
  2. Am primit tainul pentru cele scrise: 80 de kapeici! Restul până la rubla intreagă l-a luat stăpânul! Mă duc repede la prăvălie să iau o jimblă alba și halva. Pentru rahat nu-mi mai ajunge.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce imi place stilul asta de a comunica notele!!

      Ștergere
    2. Mă bucur, Dana, că-ți place! Si mie- că-ți bagi năsucul prin oalele mele. Chiar rog pe pe toți aventurierii care se odihnesc o clipă pe textele duse pe tavă la SB să facă un exercițiu de notare personală (eventual , comentarii!) Vă spun la sfârșit pentru ce mi-ar trebui. Fac precizarea că o notare corectă se face la „opera” supusă judecății și nu se compară, în apreciere, cu altele, citite anterior la acel concurs! E ca în lumea vinurilor: iei o gură (hei fără prostii!),aprecizi culoarea, parfumul, gustul și notezi! Înainte de următorul, iei o gură de pâine, de ceapă, de... să înlături remanențele. Vrei/ vreți jocul? M-ar bucura, indiferent de aprecierile la geniul personal!

      Ștergere