miercuri, 7 decembrie 2016

SÂN' NICULAIE și...puricii.

SÂN'NICULAIE și ...puricii
Plănuisem s-o fac pe Sân'Niculaie. Aveam de toate: anii bătuți pe muche, nu - banii, barba - natur, mintea, aidoma, de copil. Și recuzita: saci pentru daruri.
Numai că, nu prea generos de la natură( moș cărpănos!),
m-am și împotmolit în alegere.
Așa că am trecut la documentare.
Doamne, ai îngrămădit tot raiul copiilor în vitrine si... și ai dat părinților osândă să-l care noaptea și să-l îngrămădească în ciorapi?!
Am căutat și pe net idei.
A fost milos Domnul cu mine și mi-a destăinuit cea mai profundă dorință a unui baiețel .
Scrie țâncul:
„Moș drag,
I-am zis mamei că aș fi bucuros, dacă Moș Niculaie mi-ar aduce o pisicuță. M-a privit deranjată și mi a explicat de ce nu:costa foarte mult și are în blăniță o grămadă de purici.
Am înțeles atunci că e prea greu să-mi împlinești toată dorința, așa că te rog, Moșule, : Adu-mi în rate; anul ăsta puricii si nu uita ca la anu' să-mi dai si mâța!”
Ce bucurie pe mine. Fuga- fuguța acasă, smotocesc blana dobitoacei mele de toți chiriașii oploșiți, îi pun în cușcuțâ ( cum de unde?) și eram gata de ducă,... să duc bucuriile la casa sorocită!
Mii de draci! Am uitat adresa; netul e blocat, plin de lighioane de sezon ( în vederea fraudării alegerilor?!), iar eu aștept cu marfa proaspătă, perisabilă. Dacă aveți mâțe, dați-mi semn. Vă aduc fericirea pentru anul care vine.
Ps. Nu-o pot returna mâței găzdașe, pentru că, scăpată din mâinile mele, și-a luat lumea-n cap!
Îmi place
Comentează

Un comentariu:

  1. Nu cred ca gasesti client, ai putea sa-i dresezi si sa-i vinzi la circ, hi, hi.

    RăspundețiȘtergere