duminică, 13 aprilie 2014

TAIFASURI CU TÂLC ( I )

  A venit scadenţa unei datorii care îmi face o mare bucurie: să aştern căteva vorbe despre cartea de debut a Otiliei Bălinişteanu; pentru şi numai pentru mine- Till. 
După un dialog chinuit pe instant message, unde eu pictez câte o literă la patru secunde, am aflat că are un stilou buclucaş, care scrie singur şi neostenit; 
că mi-ar vrea adresă exactă, să-mi trimită isprăvile lui /ei. Intuiam un manuscris şi m-am trezit cu volumul deja tipărit.
 Şi cu un titlu din  vocabule cu arome de vin vechi şi de înţepciune. Taifasul presupune un spaţiu liber de convenţii restrictive, adică apropiat, colocvial, cu ţesături reflexiv-empatice între participanţi, iar tâlc dezvăluie o ieşire din banalitatea bănuită, prin orientarea către profund şi etic. 
Am redat prima impresie, avută chiar pe stradă, unde, deşi ploua, n-am avut răbdare să nu citesc, să nu mă minunez; şi să înţeleg demersul ţintelor ( să adopt barbarismul target?) ascunse.

 Otilia Bălinişteanu are jurnalismul în sânge.Adică, fătat şi nu ouat; ucenicia la maeştrii meseriei, cărora le dedică pagini devotate, a însemnat ceea ce se numeşte admirativ "furatul meseriei", de care sunt capabili numai aceia "însemnaţi"cu gena necesară.
Iniţial am fost puţin dezamăgit că a ales, pentru substanţa  volumului de debut, parte din  interviurile publicate  în cotidianul "Lumina", unde este redactor, încă de la primul număr. 
Dacă mă întreba şi rău făcea, aş fi preferat ciclul " Bisericuţele de lemn ale Moldovei", adevărat florilegiu al civilizaţiei lemnului prin ctitoriile medievale, cu nimic mai prejos faţa de cele rostuite din piatră de munte.
Şi aici s-a dovedit intuiţia pragmatică a Otiliei: şi-a pus volumul sub semnul perenităţii operei unor ziditori de gând şi faptă, Meşteri Manole moldavi, cu har şi dăruire întru spiritualitate românească.
Autoarea a rămas în plan secund, modestă, dar plină de tact, de pricepere scenică, de intuiţie psihologică în mişcarea personajelor pentru a se destăinui fără nici o inhibiţie, în faţa microfonului. Se vede clar, în scenariile dezvoltate,  amprenta experienţei de la Şcoala Normală.
Un fapt evident este uşurinţa cu care se mişcă în lumi şi orizonturi ameţitor de complicate,vădind 
informare meticuloasă şi înţelegere atât pentru conţinuturi cât şi pentru personaje. Dintre cei 16 eroi de reprezentativitate majoră, aleg pe cei doi"nemuritori", în accepţia franceză a termenului şi perlele "coroanei": academicienii Viorel Cotea şi Viorel Barbu.
 ( Primul - specialist de talie mondială în oenologie, al doilea - una dintre minţile cele mai profunde ale matematicii. În ce mă priveşte, la vinuri sunt oţet; la matematică, "as"în tabla înmulţirii cu 2!
Dar tot adaug câteva note recente, de culoare, în profilul acad. Viorel Barbu.
A candidat zilele trecute la alegerea Preşedintelui Academiei Române, având cel mai impresionant indice Hirsch (criteriu de apreciere a valorii mondiale a unui savant.) La rugămintea multor colegi
de a-şi face campanie, precum ceilalţi candidaţi, a răspuns scurt:" Eu nu sunt om politic şi nu cer voturi. Doar prezint o ofertă!" Dacă mai adaug că a votat, în comisia academiei,
 că prim-ministrul a a plagiat teza de doctorat, veţi înţelege de ce nu a devenit preşedinte. Şi mi-i şi mai drag!
Urmează să  mai cunoaştem şi alti interlocutori ai Otiliei. Din păcate, unii nu mai sunt printre noi.
Merită să precizez că lucrarea Otiliei Bălinişteanu are binecuvântarea P.F.  Patriarh DANIEL . Volumul a apărut în condiţii grafice de excepţie, la ed. Trinitas. De mult n-am mai văzut atâta acurateţe tehnică şi de bun-gust în editarea unei cărţi.
 Sper să vă fi trezit interes pentru volumul prezentat. Să intru analitic în substanţă e treabă  de fineţe pe care am s-o încerc, cu riscuri, într-o altă pagină. 
Acum îmi savurez bucuria descoperirii unui autor de care se va mai vorbi în jurnalistica actuală.


4 comentarii:

  1. Domnule Profesor,
    S-o spun pe a dreaptă, vă declar vinovat.:) M-aţi contaminat, în liceu, de patima limbii române, aceea neaoşă, plină de miresme şi de sens, încărcată de taine şi, adesea, pe nedrept uitată. Doar într-un "mulţumesc" nu încape ce simt şi gândesc, citind ce-aţi aşezat aici. Dar, cum vă ştiu un vrăjitor al cuvintelor, un maestru care le struneşte şi le simte fiecare vibraţie, veţi înţelege exact ce vine de dincolo de acest "mulţumesc".
    Vă îmbrăţişez cu drag!
    Till

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă faci să ies în uliţă, "Să pipăi şi să urlu:Este!" Nu te gândi la prostii.E ,încă ,Post!
    Dar, chiar, ce-ţi veni să dai în mine, om blajin, neajutorat?! Ai să vezi-tu, p.a II-a!
    Apropo, chiar ciugulesc gaiţele, din postare. În câteva ore au căzut, în stol, vreo 50 şi-mi prăpădesc cuvintele , şi tu eşti de vină. Treaba ta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-i pot slăbi pe oamenii ”blajini și neajutorați”. :) Nu știu cum fac de mi se cuibăresc pe dinăuntru. Și nu mai ies de-acolo neam!
    Altfel, ce-i drept nu-i strâmb. În liceu, ne-ați deschis o ferestră. Doar ați deschis-o, atât. Fără să ne bruscați, fără să ne țineți de mână, fără a vă asuma rolul de călăuză. Și-apoi ați urmărit, cu zâmbetul acela ironic aciuat în colțul gurii, pe care-l intuiesc exact așa schițat și acum, care dintre noi va ieși la fereastră, să înghită lacom orizonturile.
    Ca să nu întind prea mult vorba, lăsați gaițele să ciugulească. La ce foame de cuvânt există, mare pomană faceți! Iar griji că vi se isprăvește tolba n-am. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. M-ai / am liniştit: stau bine "cuibărit pe dinauntru"; că afară-i un frig...! Ai grijă de tine şi de cuvinte, că ai devenit sclavul lor; au vrăji mai nebune decât ielele cu jocuri sub nopţi de sânziene. Şi, pentru că ne apropiem de lumina Paştilor, pune pentru mine o vorbă bună pe lângă bărboşii tăi înţelepti! Să fii fericită!

    RăspundețiȘtergere