Bunicul meu a avut doi feciori zdraveni:unul "cărturar", altul "gospodar". (Ghilimelele citiţi-le cum vă taie capul ).Unchiul, mos Costică, a cam ocolit şcoala, a făcut stricăciuni printre codanele satului, dar i-a placut şi armata. Numai masuratul furios cu jordia,câtu-mi era de lung, l-a oprit să nu rămână reangajat în militărie. În concentrare fiind, l-a ajuns ordinul cu trecerea Prutului.
Doar cu câteva zile înainte, revenise la regiment de la o instruire cu ofiţeri nemti
şi afişa "cocoş" titlul de şnaipăr, adică ţintaş de elită. (Engl.sniper!) A şi păşit pe malul stâng al Prutului printre primii soldaţi români!
Numele lui a apărut în doua Ordine de Zi ale regimentului său, în momente şi împrejurări semnificative.
* Ajunşi pe mal basarabean,s-au trezit sub gloanţe vrăjmaşe.S-au adăpostit în teren, iar comandanţii au prins să caute soluţii. Aşa au descoperit sursa necazului- o mitralieră cocoţata într-o clopotniţa, la câteva sute de metri.Căpitanul l-a chemat pe proaspătul instruit ochitor şi i-a zis:- Pândeşte, zăreşte şi ocheşte.Dacă-l opreşti, îţi dau, când se va putea, permisie acasă!
L-a pândit, l-a văzut şi l-a oprit cu un singur glonte.
A doborât primul inamic din războiul cu sute de mii de morţi, în primele minute ale trecerii râului. Meritele i-au fost cinstite cum se cuvine şi faima i s-a dus pe tot frontul.
*Scapat din tragica incercuire de pe Don, regimentul unchiului se replia pe un teren ostil, căutând să restabilească legăturile cu celelalte unităti româneşti. Presiunea sovietică era imensă.Comandantul aplica o retragere productivă, cu pierderi provocate continuu urmăritorilor.
Moş Costică era tragator la mitralieră şi a primit ordin să ocupe un promontoriu şi să încetinească urmărirea furibundă." Cât poţi, Costică. Dacă vezi că-i pericol, te retragi cu servanţii", i-a ordonat maiorul(fostul căpitan!).
Pe urmele celor retraşi a început potopul. Valuri-valuri de atacatori, de cei cu căciuli de astrahan, cu cruce pe fund, cazaci beţi, mă lămurea moşul , intrau în focul mitralierei,seceraţi de plumbi,şi tot înnoiţi.
Mereu se înlocuiau ţevile mitralierei, înroşite de atâta foc. Au fost răpuşi şi servanţii, dar mitraliorul a trimis mereu potopul de gloante, parcă în transă. Înt-un târziu n-a mai avut pe nimeni în faţă.
A căzut de somn, atunci, cu capul pe trupul unui camarad.
Aşa l-au găsit; plin de sângele alor lui, cu degetele arse şi complet surd.
Regimentul se retrăsese mai mulţi kilometri şi, observând comandanţii că nu-i mai urmăreşte nimeni, au trimis iscoade ,care au găsit cuibul de mitralieră.
-Era ceva de groază, dom’maior, mormane de ruşi morţi, doi sevanţi morţi şi ei, iar Costică, sforăia, de s-auzea la Moscova, povesteau, cuprinşi de veselie românii.
Ordin de Zi, Virtutea Militară, bucurie la refacerea frontului, câteva zile acasă şi iar război!
S-a întors moş Costică cu trupul plin de schije de brand. Nu i le-a mai scos nimeni. (Să mă duceţi la fier vechi, glumea el , la chef). Apoi a fost trecut la chiaburi, îi căutau mereu Virtutea Militară, ascunsă sub streaşina de şindrilă. S-a bucurat mult când i s-a întors ocina părintească şi s-a dus mai an’ să-şi întâlnească şi duşmanii morţi şi camarazii fără cruci la căpătâi, de prin stepe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu