Nimic nu e mai scump decât ceea ce primeşti gratis!

Închei superbul test prin care viitoarea mea clasă politică exersează soluţii la marile nelinişti umane, în vederea preluării conducerii României şi a UE.
Ps M-aţi prins.Am amânat creionarea unui portret de candidat la parlament, făcând loc în pagină acestor , cu adevărat, perle. Cer ajuror!

De ce unii oameni donează sânge?
Oamenii care au calorii grase, probabil ca ăstia sunt oameni grasi, donează sânge la aia care le curge sânge din nas. (7 ani)

Pe unde tot zboară avioanele, unde se tot duc, toata ziua si toata noaptea?
Avioanele merg în Germania , la munte, la mare si la Breaza. (5 ani)

La ce folosesc sprâncenele?
Sprâncenele folosesc ca sa ţină fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani)

Daca bretelele tin pantalonii, ce tine cravata?
Cravata e făcuta sa se spânzure unii bărbati si sa le ia altii gagicile lor. (9 ani)

De ce exista ceasuri cu cuc si nu cu cocoş, din moment ce cocoşul e cunoscut ca ne trezeşte dimineaţa?
-Ceasurile sunt cu cuc si nu cu cocoş, deoarece cucul a fost prima pasare sculatoare. (11 ani)
-Mult mai usor învată un mecanism cu roti dinţate sa zică: Cu-cu decât Cu-cu-ri-gu. (13 ani)
-Mesterul care a băgat prima data cucul în ceas s-a gândit că nu poate sa strâmteze ditamai cocoşul si sa-l bage acolo, si de atunci ceasul a
rămas asa, cu cuc şi nu cu cocoş. (11 ani)

De unde vine obiceiul sa spunem ca trebuie udata încăltămintea sau haina nouă?
Obiceiul ca trebuie udata haina sau încăltămintea nouă vin de la prietenia omului cu băutura. (14 ani)

Chiar nu se poate învăta fără note la şcoală?
Profesorii nu renunţa la note în şcoala, pentru ca s-ar lipsi de plăcerea pe care o au când unii elevi ii roagă să nu-i lase corijenti. ( 12 ani)

Ce ne asteapta dupa 9 decembrie

Ştiu cu cine votez!

Am avut o revelaţie! Unii îi spun "iluminare". Stiu când şi cui îmi voi da votul: copiilor care au formulat asemenea răspunsuri;inteligente, pline de fantezie,constructive. Când vor intra maturi, în Agora Cetăţii, se va fi produs primenirea clasei politice şi se vor promova direcţiile noi, revoluţionare, în esenţa lor; România va ajunge la locul ei, în Europa! Pe bune!
Citiţi şi daţi-mi dreptate.

Ce sunt vecinii?
-Vecinii sunt niste oameni care stau la un loc si când nu au mălai, ei se împrumută. (7 ani)
-Vecinii sunt niste oameni, care tatăl meu si mama mea se împrietenează, ca sa-i dea o sută de lei. (8 ani)

Ce este acela un serviciu?
Servici e un om care stă si semnează condica, sau stă ca sa bea o cafea. (7 ani)

Ce sunt microbii?
-Microbii sunt niste viermisori, stă la măsea, mănâncă, se satură si p'ormă iese afara, se asează pe trotuar si când trec oameni le intra lor în gura. (7 ani)
-Microbii sunt niste gândăcei mici de tot, ei suunt ascunsi pe la aprozar. Ei vede ca ai cumpărat cartofi, sare pe cartofi si daca nu-l speli pe cartof, tu mori. (7 ani)
-Microbii intra înăuntru la om si acolo lasă fel de fel de murdarii, ca ei sunt murdari pe picioare si îl îmbolnăveste pe om. (7 ani)

Cum luminează licuricii?
-Licuricii au un pic de păr şi gaz şi piticii îi dau foc părului si se aprinde.

-Licuricii sunt mici, au o lampa si vin la oamenii care visează si se uita la ei, cu lampa, ca sa vadă ce visează. (7 ani)

De ce au cruce pe spate unii păianjeni?
Unii păianjeni au cruce, ca ei sunt popa la păianjeni. (7 ani)

De ce îsi fac oamenii cadouri?
Oamenii îsi fac cadouri, ca sa nu fie nesimtiti. (7 ani)

De ce găina nu zboară pe sus, ca celelalte păsări?
Găina nu zboară pe sus ca celelalte păsări, pentru că-i e frica să nu scape oul, când ii vine să-l facă pe ou. (10 ani)

Raspunsuri aproape electorale

Îmi vine greu să aleg între răspunsurile date alegătorilor de către "catindaţii" lipiţi pe stâlpi, pe pereţi şi mai pe unde nici cu mintea nu gândiţi şi cele ale copiilor, la problemele "serioase,responsabile", din cetate.
Ceva, totuşi, au în comun: şi unele şi celelalte sunt traznite! Numai că doar unii poartă legitimitatea soluţiilor; maturii dau, doar, în mintea copiilor. Şi, atunci, n- ar trebui să alegem în parlament doar pe copii,care mai au o şansă -în patru ani să poată găsi şi soluţiile bune?! Cu ceilalţi, slabă nădejde!
Agentul meu electoral, DYVAN, mi-a trimis un raport asupra temei. Voi reproduce, pentru demonstraţie, 3-4 postări, la care aştept soluţia dv.,prin vot.

Ce este răscoala?
Răscoala înseamnă, când părintii nostri nu găsesc bani si atunci răscolesc ca sa găsească. (8 ani)

Ce este economia?
Economie înseamnă sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la banca. Cheltuim numai din ciubucul pe care ni-l da clientul. (7 ani)

Ce sunt amprentele?
Amprentele e când punem mana pe o clanţa si rămân degetele acolo si le găseste politia. (8 ani)

Ce este tristetea?
Tristete înseamnă când un om vine la altul si bea mult. (7 ani)

De ce se bat potcoave cailor?
- Calului i se bat potcoave, pentru ca potcoavele sunt mai usoare decât calul si ele merg mai repede decât calul. (8)
- La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate; atunci când pune frâna, calul se înţepeneste în potcoave. (9)
- La cal se pune potcoave ca sa tropăie pe strada, ca daca nu tropăie nu e cal. (7)

Ce este respectul?
Respect înseamnă sa te scoli si sa stea babele pe scaun. (Amalia la 6 ani)

Ce înseamnă cuvântul "modern"?
Modern e când vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani)

Cum rezista pasările calatoare sa zboare, zi si noapte, mii de kilometri?
Rândunicile când pleacă în tarile calde, pe drum se asează pe aripa berzei si se odihnesc. Pasările când pleacă asa departe îsi iau
mâncare la ele intr-o sacose. Înainte de a zbura, mai stau o luna, doua, sa se odihnească. (7 ani)

Daca pământul se învârteste, cum de nu cădem de pe el?
-Nu se învârteste decât Pământul, asfaltul nu se învârteste. (6 ani)
-Pământul este rotund. Noi nu cădem de pe el, pentru ca străzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde. (8 ani)
-Pământul are forma rotunda, noi nu cădem de pe el, ca noi nu mergem acolo unde se face el rotund. (7 ani)

Ce este Biblia?
Biblia este o carte lăsată de Dumnezeu, ca sa se afle despre viitor.
In ea scrie ca vor fi două războaie mondiale si amândouă vor fi câstigate de către români si chiar asa s-a si întâmplat. (6 ani)

Ce este acela un secret?
-Secretul este atunci când nu trebuie sa stie poliţia. (6 ani)
-Secretul este un om, care ii spune secretar la primărie. (6 ani)

La ce foloseste steagul?
Steagul foloseste, ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu stiau peste ce tara veneau si atunci noi le arătam steagul si după aia ei stiau. (7 ani)

De ce ne spălam cu săpun?
Noi ne spălam, ca sa dam săpun în ochi la microbi. (5 ani)

Ce este injectia?
-Injectia foloseste ca sa moara microbii. Serul ala are în el otrava de microbi. Serul se duce la tot roiul de microbi, ei zic ca aia e carne si mănâncă si moare. (8 ani)
-Lichidul la injectie e otrăvicios, ca sa-i omoare pe microbi. (6 ani)
-Ii baga injectia la popou si la om si la microb si pe el îl omoară, ca e mai mic. (7 ani)

Ce este ministrul?
-Ministru e un om care sta pe scaun si le spune la altii sa facă cerere. (7 ani)
-Ministru e un om care a învătat zece clase si s-a dus la serviciul de ministri. (8 ani)

Ce sunt tăranii?

-Tăranii sunt oameni săraci, care nu au ce sa mănânce si vorbesc pe alta limbă, pe tărăneste. (8 ani)
-Tăranii sunt aceia care se ocupă si cu agricultura. (8 ani)
-Tăranii sunt oameni care le-a dat Cuza pământ. În al Doilea Război Mondial, ei mai vroiau pământ, ca s-a fărâmitat la bombe. (10)
-Tăranii sunt oamenii de la tară care n-au iaurt si noi când mergem la tară, le ducem iaurt, cascaval si brânză. (7 ani)
-Tărani înseamnă un om care vrea sa facă buletin în Bucuresti. (8 ani)

Afiş electoral, lipit as'noapte pe peretele casei mele

Pe peretele casei, cineva a tuflit un poster cu un portret lucrat în tehnica
" raster" şi cu un text-parodie. Mă bucur că nu-i plagiat; parodia fiind bine venită, când i se precizează reperul imitat. Stricând fasonul pietrei care plachează "monumentul", am răzuit afişul electoral şi l-am lipit pe blog, returnându-l "apropitarului".

VARA PE ULITA
(după G. Coşbuc)

Ne-aşteptam, la bac, să cadă
Vreun elev, acolo, doi,
Însă, ca după război,
Au picat elevi, grămadă…
Vai de noi!

Li s-a dus în lume vestea
Şi-am zvârlit spre ei săgeţi.
Ascultaţi acum, de vreţi,
Cum s-a derulat povestea!
Să vedeţi…

Patru ani au dus-o bine,
Lenevind şi petrecând,
Fără să le dea prin gând
Că năvalnic vuiet vine
În curând.

Nici măcar în lună-o dată
Un caiet n-au răsfoit;
Şi-un liceu au absolvit,
Însă, ziua mare, iată,
A sosit!

Dintr-un jeep, la bac, răsare
Un băiat al… ştim noi cui,
Arogant cum altul nu-i
Şi e plin de îngâmfare
Chipul lui.

Blugii peticiţi i-atârnă,
Cinci ca el încap în ei,
Dacă-l vezi, te-nchini la zei,
Că şi-a-nfipt în nara cârnă
Trei cercei.
Uite-i buzunarul, frate,
Mare cât o zi de post;
Şi croit c-un singur rost:
Au fiţuicile-adunate
Adăpost!

Îşi aruncă ochii, roată,
Prin lentile fumurii
Şi se-ndreaptă, să te ţii,
Către zgomotoasa gloată
De copii.


Cum se-apropiase bacu’,
Tatăl său, descurcăreţ,
Pregătise-un plan măreţ,
Ca examenul să-l ia cu
Orice preţ.

Profitând de-mprejurare,
Pe băiat îl doare-n cot,
Dar, la bac, surpriză mare:
Camere de spionare
Peste tot.

Inhibat din cale-afară
Şi mizând pe portofel,
Nu s-a descurcat defel,
Dar noi ştim c-au fost, în ţară,
Mulţi ca el!

De va şti să dea din coate,
Peste ani, nimic de spus,
La catedră fi-va pus,
La inspectorat sau, poate,
Chiar mai sus!

Că, la noi, acela care
Se târăşte-abia, abia,
Cu o pilă în dotare,
Poate să ajungă mare,
Doar să vrea.

Poţi preda la grădiniţă,
Chiar de n-ai habar să scrii;
Te cruceşti când, la „copii”,
Pune-o bravă dăscăliţă
Doar un „i”.

Autori de perle crase,
Din păcate, nu sunt rari,
Dezacorduri, fraze tari
Se-ntâlnesc şi pe la case…
Mult mai mari.

Şcoala-i navă în furtună
Ce de-un timp a eşuat,
Echipaju-i speriat,
Şi-ar fi cazul să se pună…
Pe-nvăţat!

Necazuri...neelectorale

Sunt supărat de vesel! Nu, nu fac un… oximoron, mai exact, figura de stil care asociază contrariile, paradoxurile, ci amestec bucuria unui spectacol cu preţul plătit pentru el.
De-o viaţă, las un butuc cu struguri mari, aromaţi, necules. Pentru iarnă! Îi botează gerul, îi zbânţuie Crivătul, dar ei aşteaptă momentul când îşi vor slobozi bucuriile pe masă.
Numai că, zilele astea, în hoardă , nişte hoţomance au năpădit, gureşe, corzile viei şi m-au lăsat prăduit de boabele pline de soarele din vară.
Îmi erau cunoscute hoaţele. Le aşteptam pe câte una, să mă bucur de frumuseţea lor şi , mai ales, să le îngân fluieratul, spre marea lor supărare şi revoltă.
Sunt gaiţele (Garrulus…pentru erudiţi!). Păsări mai mici decât guguştiucii, dar neastâmărate şi şugubeţe, care imită fluierăturile altor zburatoare şi animale. Când văd motanul, miaună caraghios, făcând-o pe fioroasa felină să clănţăne de ciudă şi neputinţă. ( A încercat să prindă saltimbancii improvizaţi şi a rămas suspendat pe o ramură, unde a mieunat jalnic o zi întreagă, batjocorit de colorata orătanie. )
Pentru că penajul gaiţei e minunat amestec de griuri, cărămiziu, alb, albastru şi negru. Papagal autohton, nu alta!
Le aştept toată vara şi le îngân fluierăturile. Se apropie contrariate, la un ram de mine, mă scrutează , bănuitoare şi o iau la zbor supărate, ca să se întoarcă repede, cu alte „arii”.
De azi le port pică, pentru strugurii devoraţi. Dar le aştept cu alte delicatese.

PS Mi-au izvorât în memorie, de pe undeva, două versuri din Coşbuc:
"Gaiţa, într-o gârneaţă,
Se proclamă cântăreaţă!" Adevarat!

Mătuşa Maria este din Agafton. Are o căsuţă ca a Sfintei Vineri, la o fugă bună de marginea pădurii. Vine săptămânal să mă ajute la treabă. Pentru ea sunt un dezordont, puturos şi pune, bombănit , lucrurile pe făgaşul lor , din câteva mişcări. Argint-viu, nu alta!
Ieri nu nu mi-a mai sărit în cap, deşi avea chiar în exces pentru ce. Au prădat-o veveriţele de nucile căzute prin frunze. Are nişte nuci cât o catedrală gotică, să zicem cea de la Amiens, de care n-a prea a auzit ghemul de băbuţă!
In fiecare toamna, aşteaptă să cadă nucile singure. Că nici nu le-ar putea ajunge nimeni cu jordia. Aşa că are treabă pâna spre Crăciun. Mai iau tribut ciorile, dar nesemnificativ.
Numai că, mai alaltăieri s-a trezit cu un ciopor imens de veveriţe. Chiar a reuşit să numere până la vreo 37. Apoi s-a încurcat ! Că se alergau, făceau tumbe, strâmbături, ţipau,aruncând chiar cu nuci una în alta (cu jurământ că-i aşa!). Plecau în şir indian cu nucile-era să zic „în poale”, spre pădure, dar apăreau altele.
-Le-am huşuit, am dat cu nuci în ele. Mă priveau mirate şi luau nucile aruncate.
Minune a Domnului, am zis şi am strâns nucile în parte cu musafirele. Până atunci , n-am văzut în viaţa mea aşa lighioane vesele, încheie mătuşa patarania. Ştiam că apare câte una în pădure, dar n-am avut noroc să văd.

Clanul maimuţelor dresate cu apa (la spa)

Lucrul bun , că în tot răul e şi un bine, s-a dovedit a fi descoperirea binefacerii apei. Maimuţele din legenda anterioară au descoperit spa-ul.

Maimuţele şi găleata cu apă

Am realizat o captură genială: un text al cărui autor îmi rămâne, deocamdată, necunoscut.Textul m-a luminat pe deplin asupra câtorva nelămuriri existenţiale, capitale:
-de ce nu poate poporul român să se cureţe de sechelele comunismului;
- de ce tinerii, care nu au cunoscut direct acele vremuri, preiau, necenzurat,acelaşi comportament?
După ce veţi citi cele de mai jos,ar cam trebui să stăm de vorbă.

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor. Atunci, oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si, in fine, al cincilea au fost schimbati.

In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci mainute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane. Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce le bateau pe cele care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost:
"Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa, aici... ASA ESTE TRADITIA!"

În România se repară...fecioria!

Ştiu că ratingul provocat de titlu mă va expune la pericole mortale. De aceea, am verificat ştirea din trei surse credibile, independente.
Aşa voi scăpa de lapidare, răstignire în piaţa târgului şi / sau de spargerea geamurilor. Surse de documentare mi- au fost: câteva gazete colorate şi deochiate, Antena 3 şi, indubitabilă probă, observaţia pe teren, adică la aeroport şi la unele clădiri, care afişau, discret o firmuliţă- CLINICĂ, SPA. Atât!
Mâncarea în traistă, îmbrăcămintea de iarnă şi supravegherea vigilentă se completau , seara, la lumânare, cu celelalte surse, netezind calea.
OBSERVAREA. Bătea la ochi ceva. Avioanele elegante care soseau din ţările arabe vărsau în aeroport puzderie de tinere, cu ochi nebuni şi forme de vis, prefigurate de învăluirea mătăsurilor în costumele tradiţionale. Altele, de visu, în modă europeană, aţâţătoare.
Afişau o ţâdulă cu îmbârligături,erau imediat luate de nişte hojmalăi cu uniformă de şoferi, urcate în limuzine şi…valea!
INFORMAŢII din LECTURĂ. Bine poziţionate,câteva articolaşe anunţau că în România se fac perfecte operaţii de reconstrucţie a hymenului. Ca în raiul musulman , unde fecioarele greşesc mereu cu „fericiţii” şi a doua zi redevin fecioare. Trai neneacă!
De aici afluxul de femei din ţările islamice, unde păcatul de a râvni la bărbat, înainte de căsătorie e capital. Şi câte pot pune ispitei stavilă?! Aşa s-a descoperit calea spre mântuire- în saloane de pe la noi. Şi ieftin,câţiva lei, şi bine.
Sunt şi câteva hibe ale metodei; firele care cos „delictul ”se autodistrug, natural, în câteva zile, revenindu-se la starea ante bellum. De aceea, arăbiţele planifică precis noaptea nunţii, se răpăd la Bukarest sub pretextul spa-ului necesar, fac treaba, plătesc cheş, şi-şi fericesc mirii.

Bănuiesc existenţa unui asemenea atelier de reparaţii capitale şi la Botoşani. Altfel nu-mi explic trimiterea, tocmai aici a lui NIKY ŞPAGĂ, hoaşcă de drumul mare, să fie feciorit la Darabani pentru parlament. Sau recentul condamnat la ocnă, cu suspendare, delapidatorul fost-primar de Ipotesti, Tontonel (?) GIREADĂ, feciorit şi el pe-o listă de „reparaţi”, în acelaşi scop!

Fetelor, pentru informaţii despre preţ si adresă, postaţi un comentariu. Ieftin ca braga!

Viitor de aur urbea noastră are!

Bitte!

Mi-a fost dat să cunosc mulţi tineri de valoare ieşită din comun.
În cinstea noului bac, acela pe care-l va lua tot neghiobul, de anul viitor, aş vrea să va prezint două exemplare rarissime de studioşi, cum nu prea mi-a fost dat să mi se bucure sufletul; unul, ridicat din lutul Miletinului, de pe la Prăjeni, altul din Târgul Botoşanilor.
Aş avea nevoie de date concrete, ca să vi-i prezint, dar nu le pot aduna de pe meridianele de pe unde scormonesc cu osârdie la rădăcinile amare ale învăţăturii, spre îndulcirea altora cu roadele ei.
Primul e prin Canada, sclipuieşte de-un doctorat în informatică şi se distrează, văzând cum este peţit pentru naiadele de pe la Apple, sau de la Pricetown.
Celălalt a ajuns cam la al XX-lea draft,cătând perfecţiunea lucrării sale de doctorat, iar Deutsche Bank îl pândeşte să-l transforme în cloşca ei cu puii de aur, spre bucuria burtoşilor Fritzi.
M-am bucurat să-l prind, pe ultimul, în insectarul persoanelor interesate de acest blog sub numele de " fluturele meu albastru". Dacă frunzăreşte aceste rânduri, îl rog să strecoare pe sub uşa blogului un CV gras, ca să pot alcătui măcar un profil slăbuţ.

-Bitte, mein blauer Schmetterling!

Am băut toată TANTI -IOANA, la hramul de la Pârlita

Mai adaug câteva etimologii neaşteptate, amuzante, restul aşteptându-şi rândul pentru vremuri de secetă în idei!

Oraşul GIURGIU se chema pe vremuri SAN GIORGIO, cã-l înfiinţaserã nişte genovezi aventuroşi care fãceau comerţ. Tot mai bine decât oraşul de vis-à-vis, care s-a transformat din Sexaginta Prista în Ruse.
POGĂCI (nişte turte foarte simple, rustice, din grâu sau mãlai) au ajuns la noi prin austrieci, care le ziceau POGATSCHEN, dar se trag din FOCACCIA italianã, care vine de la FOCUS, care înseamnã mijloc, centru, buric. Buricul casei era cuptorul!
Tradiţionala DAMIGEANĂ vine din franţuzescul DAMME-JEANNE, adicã , TANTI-IOANA. În Argentina i se zice şi acum DAMA JUANA, în timp ce englezii au fãcut-o DEMIJOHN, iar Vestul sãlbatic a transformat-o în JIMMYJOHN.
Jobenul se cheamã JOBEN fiindcã un nene pe nume JOBIN îl vindea pe vremea când încã nu era limpede cum ar trebui sã se cheme în româneşte. Memoria colectivã a avut de ales între numele pãlãrierului şi “ţilindru”, nemţism care cam zgârie urechea latină.
CLANŢA se chiamă CLANŢĂ, pentru că face "clanţ!" Ce credeaţi?
BATISTA vine de la numele unui nobil francez, BATISTE, care, refuzând să-şi mai murdărească eleganta haină, ştergându-şi buzele pline de sosuri cu mânecile, ori suflându-şi nasul în poale, şi-a luat cu el o cârpă, dându-i folosinţa de azi. A fost urmat imediat,iar batista s-a afişat, fudulă, în manşetă, la vedere!

PS În satul de ţigani, Pârlita,(mai antirasist, Băluşenii-Noi), de Cuvioasa Paraschiva e mare hram, mare! Nimeni din sat nu mai cerşeşte. Vin , cu această treabă, cei din Lingurari şi Şupitca.

A DEZMIERDA înseamnă A ŞTERGE LA CUR!

Am ciupit, de pe undeva, mai multe etimologii, adică origini, ale unor cuvinte româneşti, des folosite. Unele par stranii sau pitoreşti.
Postez doar câteva, doar pentru deliciu!


Oricât de neaoş ar pãrea,MUJDEI vine din francezã, de la MOUSSE D'AIL (spumă de usturoi). Să nu vă mai prind, aşadar,spunând " mujdei de ...usturoi"!
CRAVATA a fost iniţial CROATA, fiindcã o purtau mercenarii croaţi din armata lui Ludovic al XIII-lea, pe la o mie şase sute.
ŞMECHER vine din germanã, de la SCHMECKER, care era degustãtorul de vinuri. Actualii şmecheri, sãracii, nu fac diferenţa între Veuve Clicquot şi cãpşunicã de Vârteşcoiu.
CHIRPICI vine tocmai din Persia, unde însemna cãrãmidã.
A DEZMIERDA vine din latinã, de la DISMERDARE,adică " a şterge la cur". Mai exact, " a elimina căcatul"! Aşa îşi arăta mama lui Traian, străbunul nostru,afecţiunea pentru viitorul împărat!

Coborârea cu hârzobu' la Dorohoi

Era gata să mă autodenunţ pentru tentativă de viol. (Nu săriţi, indignaţi, că nu-i ce gândiţi! Obiectul tentativei era puţinul meu talent de pamfletar, pe care-l ţin la mare preţ, răssigilat, pentru folosire,numai în caz de extremă nevoinţă.)
Viaţa îmi oferă dese ocazii de „păcate capitale”, când Aghiuţă mă călăreşte ca pe o gloabă râioasă,legată la ochi, spre o himeră: capodopera otrăvitoare a vieţii mele, pamfletul care m-ar ridica deasupra maieştrilor genului. De acolo, să privesc, suveran, Piscul atins, la poalele căruia să se caţere „Minciuna stă cu regele la masă", alui Vlahuţă, „Meca şi meca”, de Macedonski, „Ai noştri tineri”, Eminescu, „Baroane” de Arghezi!
Dar, se cuvine să mai aştept.
Toată această frământătură mi-a provocat-o coborârea din înnalturi, în praful Botoşanilor, a celui de-al treilea om din România, cum s-a prezentat , ritos, gură-căscaţilor care au ieşit repede ,din Cimitirul „Pacea”, simţind miroznă de pomană nouă.
Din păcate, nu eram pe-acasă, aşa că nu m-am putut cocoţa pe ţuguiul casei, ca să fâlfâi tricolorul în cinstea oaspetelui. M-am informat din curajoasa şi echilibrata relatare a unui jurnalist, pe care-l cunosc şi-l apreciez pentru cele ce aşterne, online, la „Botoşăneanul (dealtfel, teveurile au valorificat substanţial, aceleaşi informaţii! ).
Să revin: nr.3 a luat, frumuşel, un helicopter de la sri pentru ruta Craiova-Botoşani-Dorohoi.
Nimic mai simplu; a stat,cică, la coadă, şi-a luat biletul, l-a pus, ca dom’ Goe, în pamblica pălăriei şi a aşteptat, cuminte, pe o bancă a heliportului de rută.
Numai că, orătania cu elici făcea un vânt mai dihai decât ultimul taifun de pe coastele Chinei şi i-a suflat chipileauca cu biletul, de n-a mai putut omul prezenta, la control, ţidula; aşa că a intrat, direct, în gura presei.
A scăpat de aruncarea la sol, metodă aplicată de controlor blatiştilor, scoţând la vedere un talisman cu numarul 3, între mărimile patriei…
Zăpăceală generală, la aterizare, primarul şi-a pierdut eşarfa tricoloră,sau i-a luat-o helitaifunul, masele de întâmpinare îşi scoteau cu degetele praful din ochi. Numărul 3 s-a ridicat pe vârfuri şi a cuvântat:”-Comandanţii patriei, cu numerele 1, 2, şi eu, cu 3, mergem pe ape, pe uscat şi prin aer unde ne chiamă poporul. Am aflat că bugetul vi-i ferfeniţă. Adevărat?! Am EU grijă! Încotro e Dorohoiul? Vreau să cercetez dacă Eminescu, ăla de pe la voi, a spus adevărul în „Doina” sa:
„De la Turnu’n Dorohoiu
Curg duşmanii în puhoiu…”
Dimineaţă, la Turnu’, de unde vin, era linişte. Hai, comandire, cap-compas-Dorohoi!
La Dorohoi , puhoaie de petrecăreţi! Chiuiau de se auzea la Hotin -pe Nistru, ca să afle duşmanii muscalii că UNU, DOI şi TREI nu dorm, veghează ţărişoara! Aici a aflat, binecuvântatul 3 , după ce a vâslit prin aer
pe diametrul României Dodoloaţe, că la Dorohoi se ţinea de 605 ani de la atestare, tot într-o băută şi o chiuită. Şi s-a prins şi el, viteaz al Divanului, în horă, până a răsărit Luceafărul de dimineaţă!

Ps. Zurbagii opoziţiei s-au pus pe pâră şi a doua zi petrecăreţul aerian s-a jurat că nu mai merge, prin ţară decât cu teleguţa parlamentară, apoi şi- a donat diurna primariei din Dorohoi!

Modă retro la clasa I--tăşcuţa

De câteva zile bune, straturile primare ale subconştientului îmi trimit parfumuri subtile, parcă de undeva cunoscute, care-mi produc nelinişti grele.
Nu vi s-a-ntâmplat să tresăriţi la vreun semnal misterios, dintr-un alt timp, dintr-o altă trăire? O simţiţi şi aproape, şi departe; şi vi-i dor de ea, precum lui Ulyse de Ithaca.
Am defulat în aceste rânduri aproape o angoasă sâcâitoare, care azi s-a risipit, ca o ceaţă după ploaia repede de vară. Mări, ce era ?
”Iluminarea” s-a produs de dimineaţă, privind cetele de micuţi în drum spre şcoală. Îmi plăcea cum piruietau printre adulţi, legănându-şi ghiozdanele-rucsac, cu gravitatea omului responsabil. Când…
Mulţi nu mai aveau rucsaci! Le înlocuiseră cu o trăistuţă care se legăna burtoasă pe şolduri.
Asta era! Parfumurile pufăite de subconştient, veneau din alt mileniu, de pe când eram prin clasa I. Purtam la şold tăşcuţa cu baieră de lâneaţă colorată. În ea, o piesă antipatică, tăbliţa de ardezie*, abecedarul cu poze şi cu prima propoziţie, pastorală, O—I = OI** , câteva mere şi o turtă, coaptă pe plită, pe care o devoram, pe drum , ca să nu mi-o hăşlescă la şcoală gliganii de-a doua. Din mere mai dădeam câte o muşcătură şi altora; din azimă-nu!
Deci moda şcolară actuală e retro: cu tăşcuţe! Asta mi-a „cauzat ” neliniştile existenţiale, invocate mai sus.
Tăşcuţele actuale sunt mai dichisite, mai colorate, desenate şi, deloc neglijabil, mai burduşite; nivel crescut de viaţă, ce vreţi!?
Numai că mi-i milă de copii: studii riguroase probează că ducerea greutăţii în acest fel e contraindicată, provocând deformări ale coloanei, periculoase. E şi incomodă: să-i vezi cum se bălăgăne taşca , lovindu-le coapsele, funduleţul, dezechilibrându-i, când o iau la fugă!
Dar moda-i modă, merită sacrificii.

*La clasa I, nu aveam caiete, ci o plăcuţă de ardezie, cu rama de lemn, liniată cu roşu: linii paralele pentru scriere, pătrăţele, pentru aritmetică. Avea şi anexe: un fel de burete,cu care, umezit, se ştergeau cele scrise şi un fel de creion, dintr-o rocă mai moale, care lăsa o urmă albă pe negrul plăcuţei. Când pierdeam „creionul”, foloseam un cui, care producea zgârieturi ireparabile şi vărguţe la palmă.
**Doar veneam de la oi: unii chiar de la stână (mai fuduli, mai voinici!) alţii, invidioşi, păşteau pe tăpşane cârlanii înţărcaţi. Să vă imaginaţi încăierările în drum spre şcoală!

PS Cine are prin pod vreo plăcuţă de asta? O cumpăr. Cu euroi! La nevoie , merge şi donaţia

A înnebunit Oltchimul / Şi tu vrei să fiu cuminte?

Parcă nu mai funcţionează nimic, nici în mine, nici în ţară...
Am să chem OPC-ul să-mi sigileze cablul!
Ce altceva să fac, dacă, ascultându-l pe Tudor Gheorghe, cu un celebru cântec, îmi vâjâie în ţeastă nu cuvintele adevărate, ci"A înnebunit OLTCHIMUL /Şi tu vrei să fiu cuminte?"
Nemaisimţindu-mă responsabil pe gândurile proprii,dau iama prin bloguri, să ciugulesc ceva, în baza dreptului naţional la plagiat. Am găsit câteva paradoxuri drăguţe, pe care vi le "paste"ez mai jos.
Ca să zâmbiţi mâine, duminica ultimă din septembrie, aflând, cu adevărat,că au înflorit salcâmii; am văzut ciucuri opalini într-un copac din Parc!

NOTĂ: mulţi cred că versurile cântate de Tudor Gheorghe îi aparţin şi ele artistului. Nu, ele sunt scrise de un poet basarabean, pare mi-se, Arhip Cibotaru.


PARADOXURI

1. De ce “prescurtare” este un cuvânt asa lung ?
2. De ce soldaţii Kamikaze purtau o cască ?
3. De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnaţilor la moarte?
4. Care este sinonimul cuvântului ” sinonim ” ?
5. De ce nu exista mâncare de pisici cu gust de şoarece ?
6. Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie ?
7. De ce balerinele merg mereu pe varfuri ? Nu ar fi mai simplu sa angajeze balerine mai înalte ?
8. Vreau să imi cumpăr un bumerang nou. Cum pot să scap de cel vechi ?
9. De ce localurile deschise non stop au încuietori ?
10. De ce avioanele nu sunt fabricate din acelaşi material din care sunt făcute cutiile negre ?
11. Cum poate avea Donald nepoţi daca nu are fraţi sau surori ?
12. Adam avea buric ?
13. Daca Superman este aşa de deştept, de ce işi ia chiloţii peste pantaloni ?
14. Cand faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zambeşte ?
15. Când o maşina merge, aerul din interiorul pneului se invârte ?
16. Daca o pisica pică mereu in picioare şi o bucata de pâine cu unt cade mereu pe partea unsă, ce se intâmpla dacă legăm o felie de pâine unsă cu unt de spatele unei pisici şi aruncăm pisica pe fereastră ?
17. Ce culoare are un cameleon când se uita intr-o oglindă ?
18. Atunci când omul a descoperit că vaca dă lapte, ce cauta el de fapt in acel moment?
19.Daca un cuvânt este scris greşit intr-un dicţionar, cum ne dam seama?
20.De ce deşteptul ăla de Noe nu a strivit cei doi ţânţari?
21. Oare lucrătorii de la fabrica de ceaiuri Lipton au pauză de cafea?

Pe unde se mai fură în România

Pe la mine, prin grădină, se fură de toate:mere, pere, struguri nuci, unelte uitate pe-afară.La mine încă nu s-au dat. Probabil, stiu că-i puşc!
De la Senat se fură mânerele de la uşile alea imperiale.
Bănuiţi sunt senatorii, nesiguri pentru un nou mandat; iau şi ei ce pot, ca să-şi rotunjească veniturile, în "civilie".
Norocul mare e că alegerile vor fi ,parcă, pe 9 dec. Dacă erau programate prin luna martie, dispărea Casa Poporului!
PS Nu zâmbiţi, chiar nu ştiu cine fură de la mine de-acasă. N-am nici un senator vecin. Din ţară, ştiu!

Bisericuţele de lemn din Bucovina

Lehămisit de râşniţa câlţoasă a comentariilor despre urşi „turbaţi” (s-o credeţi voi, e pretextul ecologic al stârpirii lor, spre liniştea electorală!), despre urşi vânaţi cu „gonaci”tâmpiţi, care se lasă sfârtecaţi de fiarele muribunde, de urşi prinşi în laţ de prăduitori şi care, în legitimă apărare ,îsi sfâşie chinuitorii, despre Marele Urs-OLTCHIM, care joacă pe jăratic la proaspăta bâlbâială a circarului OTV, despre…
Azi m-a pălit gândul protecţiei contra prostiilor politicii. Ştiu că nu pot deveni imun, dar, măcar duminica- olecuţă!
Aşa că, am luat la şoricărit internetul pe probleme „civile”, descoperind că o fată dragă, care moţaie de mult pe lista mea de adrese –mail,  cu fereastra rotundă luminată.
Nefiind oră potrivită, am lăsat-o în pace, dar i-am răscolit ultimele articole. Că e jurnalistă la o publicaţie serioasă, de dat păcătoşii pe brazdă, LUMINA.
Nu că-s bântuit de gândurile îndreptării, dar m-a furat lectura şi , mai ales, visarea (cumplit meşteşug de dileală!)
Am călcat, cu capul plecat, şi de smerenie şi de teama pragului de sus, prin bisericuţe de lemn din Bucovina, graţie priceperii la reportaj a micuţei (ca vârstă!) mele prietene. Şi cu ce folos!
Multe dintre aceste modeste aşezări întru rugă îmi erau cunoscute, altele- nu; câteva, legate adânc de sufletul meu, încă din tinereţe.
Dacă mi-i gâtul uşor înţepenit , sunt de vină turlele de la marile catedrale ale Apusului; dacă mi-i capul uşor plecat e de la intrările sfielnice în bisericile de lemn, din voiajele cucernice ale Otiliei Bălinişteanu,( v. în „Lumina”).
Unde îl găseşti mai uşor pe Dumnezeu?
Oriunde: în tine şi în jurul tău. Şi-n Catedrala uluitoare , şi-n Bisericuţa minusculă din lemn.(Panteismul o fi păcatul meu grav,Otilia? Întreabă şi tu pe la vreun taică-popă luminat , printre care te învârţi!?)
Ultima este lucrată simplu, din bardă, cu lodbele îmbinate în coadă de rândunică; precum casele ţăranilor de la munte. Nici nu se putea altfel! Nici nu cred că în satele prin care Dumnezeu, ca un ţăran bătrân, urmat de Sân Chetru, îşi vede supuşii, ar putea poposi într-o catedrală ca aceea din Koln, sau Chartes. Cum să-şi încălzească oasele batrâne decât pe un cuptioraş, sau pe-o laviţa de lângă plită, adică într-o bisericuţă de lemn? Iartă-mi, Otilia, blasfemia, dar tu m-ai băgat în păcat!
Bisericile de lemn „numărate” prin sate de juna noastră sunt ctitorite de voievozi ( cea de la Volovăţ este a legendarului Dragoş ,de pe la 1346 şi a fost mutată la Putna , la 1468, din porunca lui Stefan cel Mare, pentru a o feri din calea turcilor, dar şi pentru a fi loc de închinăciune monahilor de la mânastirea cea mare, în construcţie! Iar cea din Rădăşeni a fost poruncită de Ştefan Tomşa, drept mulţumită sătenilor care l-au protejat la primejdie.
Altele s-au ridicat din voinţa unor ierarhi (la Soloneţ, pe la 1781-episcopul de Rădăuti, Dositeiu, dă răspundere boierului Grebecea să ridice aşezământ Domnului.
Multe dintre aceste ctitorii aparţin răzeşilor. De mare mirare este istoria misterioasă a „bisericuţelor călătoare”.Unele comunităţi, crescând şi devenind mai înstărite, îsi ridicau biserici mari, de piatră şi dădeau, „de sufletul ctitorilor” bisericile minuscule , de lemn.Le primeau mai ales satele de” liuzi” (oameni săraci, care plateau bir mânăstirilor, ca să aibă voie de a lucra pămîntul acestora din urmă).Mă simt legat de bisericuţele de lemn, cel puţin din două motive: în hat cu casa părintească se stingea un asemenea aşezământ, care a fost locul misterios al ascunzişurilor copilăriei mele. Mama s-a ascuns şi ea o vară întreagă în podul acestei biserici a cimitirului, ca să n-o aresteze pentru răzmeriţa a cării capetenie a fost în 1948. Au găbuit-o toamna şi-a ajuns la Mislea, în celulă cu soţia Mareşalului Antonescu, cum am mai scris.
Al doilea motiv este legat de bisericuţa de lemn din satul bogătanilor în mere şi bani, Rădăşeni. Aici,  într-o  ploioasă  toamnă, în ctitoria lui Tomşa-Vodă, m-am cununat,noaptea,  în mare şi respectată taină. (Ca să nu fiu exmatriculut de le facultate. Şi pentru că naşul de cununie, ofiţer şi profesor, trăia, de ani multi,  acasă, ascuns într-o cameră zidită, în secret; nu putea ieşi decât noaptea din ascunzătoare.Acolo a şi murit. L-au îngropat tot noaptea, într-un loc secret din grădina bisericuţei. Am aflat de la primarul comunei şi din articolul Otiliei că această ctitorie a fost repusă în valoare cu maiestrie şi dragoste. Cu grija parohului C. Rotar!

Vânzarea Ursului Oltchim

Astăzi am un chef nebun „să mă râd”( remarcaţi aroma reflexivului acestuia, ciudat, pentru că devin simultan şi „subiectul” şi „obiectul ”acţiunii; ce mai , reflex balcanic, antonpannesc!)
Deci, la obiect , descriu tragicomedia , în desfăşurare, a privatizării unui mastodont industrial, Oltchim.
Şi mă întreb, vă întreb ce-mi veni?!
Păi îmi veni o aroma antică de spectacol cu gladiatori, jucat în stil „commedia dell arte”. Paiaţele cu mutre fioroase de gladiatori, vor, cică, să îmblânzească, nu să omoare, fiara -fiarelor, înnebunită de foame, o uzină de urs. (Din motive de UE, asemenea monştri , antedeluvieni, sunt protejati!).
Paiaţa-şefă este un circar vechi în răutăţi, care bântuie nopţile retardaţilor naţiunii cu fantomele unei elodii. Spectatorii de bază sunt vreo 3000 de muncitori care, la intrarea în circ, primesc pâinea – ajutor, adică salariul mediu- drept pomană. Exact după formula romană , consacrată – panem et circenses!( Nu suntem urmaşii Romei?! )
Mai departe, dincolo de Colosseum-ul local, trag cu ochiul invidiei, să fie acolo, vreo 18 milioane de năcăjiţi.
Oficiază, în hlamida roşie ( purpură socialistă, made Ilich!), cu volute de as al volanului, premierul. Dacă va ridica degetul mare, ursul trăieste într-o ogradă privată; dacă întoarce degetul spre glie, soarta este spre fier vechi.
Numai că planul circarului, originar de pe unde s-o răsturnat căruţa cu proşti, e unul electoral: să facă gălăgie, eschive, simulari, adică tot ce place mulţimii. Fiecare cuvânt este uns într-o alifie anesteziantă – fericirea poporului, plus umilirea ciocoilor!
Dacă ar câştiga (şi aş leşina de plăcere!) ar face orice să scape de povară, victimizâdu-se cu deochiul duşmanului.
Noroc de vremea rea, care m-a strâns în casă. Pot gusta deliciul bâlciului şi victoria prostiei, urmată de bocetul mioritic general.

PS Am întrerupt scrisul, ca să gust, de visu, cumpărarea ursului. Ursarul, aidoma celor din mirajele copilăriei mele, îşi joacă prada câştigată la babaroase , în faţa casei, lovind namila costelivă cu ciomagul peste ţurloaie :” Joacă, joacă , moş Martine,
Că-ţi dau pâne şâ masline…”
Namila se leagănă, ritmic, hârâie din mădularele ruginite, mai cade în ciotul cozii, dar, împuns de vârful bâtei, se ridică şi mai face câteva piruiete jalnice.
Spectatorii rod din codrul de pâine, fără măsline.De pe- afară mulţimea respiră prin frunzele toamnei un fel de scâncet.
Cortina de ploaie bacoviană scârţie un vers schilod din poemul „Cu voi”:
„O, ţară tristă, plină de humor!”

Azi, fără de-ale politicii!

Ştiu că-mi pierd puţinii cititori, care, accidental, se agaţă în păienjenişul blogului, dar renunţ astăzi la politichie, de dragul unui pribeag virtual, care mă somează să-i explic ce-o fi “zicerea”aia cu leopardul, folosită mai ieri , într-o postare.
Sar, cu grăbire, să lămuresc enigma, pentru că îmi oferă prilejul rar de a-mi etala “cioclopedismul!”
” Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” a devenit o zicală frecventă, cu sensul, ştiut, că “ceea ce vedem, auzim, nu-i adevărul”. Deşi este asimilată folclorului, are o origine cultă, bine probată, dar ignorată . Este titlul unei piese a scriitorului pentru copii, Alecu Popovici, (1966), lucrare mult jucată şi chiar premiată, în regia lui Ion Cojar.
La fel de puţin cunoscută este şi originea zicalei “a te lupta cu morile de vânt” (a te lupta cu forţe imaginare). Ea provine din ilustrarea unei scene din romanul picaresc al lui Cervantes, “Don Quijote de la Mancha”. Eroul,un hidalgo cu imaginaţia împrăştiată (ca a noastră, a tuturor), sare să-şi apere castelana, iubita imaginară, împotriva unor monştri, morile de vânt!
Şi, ca să umplu pagina, “ a nu avea cu cineva (ceva ) nici în clin , nici în mânecă” nu se referă deloc la părţi de îmbrăcăminte , ci la forme de teren greu de măsurat: clin şi mânec ( devenit, în timp, mânecă!)
“Colac pe (peste ) pupăză” ,adică adaus inutil, necaz neaşteptat, porneşte de la ritualul de a aşeza pe colacii de pomană unele “podoabe”sub formă de păsări, făcute din resturi de aluat şi preferate de copii, care le sustrăgeau, cu plăcere.
De mâine, înapoi, la avatarurile lui Ponta!

România sub desant

Staţi liniştiţi! Nu sunt trupele americane, nici cele ale UE pe cerul patriei.Deşi...
Am ales un titlu-şoc, cu scop diversionist: să năvăliţi pe acest blog, pentru informaţii. E un truc des utilizat în media. Se chiamă "trucul leopardului"*
Cerul este plin de stoluri ciorovăitoare de grauri.Îmi place zborul lor, şi ghiduşiile gâlgâite în fluierături,şi penajul elegant. Nu-mi place atacul în picaj la bieţii mei struguri, rămaşi ferfeniţă dupa retragerea trupelor vesele.
Azi nu le port pică şi nu-i mai huşii! Mi s-au lipit de suflet, pentru ca s-au suprapus cu stolurile de şcoleri. La această flotă pentru desant am gândit în titlu.
Grupuri-grupuri , de la câţiva inchi, înălţime,("până la genunchiul broaştei", vorba lui Nică!)până la de cei cărora le-a uitat Dumnezeu măsura. Fac parte din flotile diferite.Cu armament variat, după sarcinile de luptă. Cei mici deschid frontul, cu braţe doldora de flori, instrumente captatio benevolentiae pentru "doamna"şi sunt urmaţi de armanentul greu , purtat cu solemnitate de bunici sau /şi părinţi in ghiozdănele,deocamdată inutile.Protejaţii speciali, "cei dintr'a zero",** sunt duşi de mânuţă, dădaciţi continuu:" fă/nu fă asta, aia!"
Holbează ochii la vraiştea străzii şi se scobesc în nas ca semn al efortului de gândire ; nu pricep nimic.
Dedic aceste rânduri, special, celor dintr-a zero, profesoarelor lor, la fel de emoţionate. Aş fi vrut să-i văd în băncuţe, dar cardiologul mi-a interzis: "Tata, trăirile explozive nu fac bine!"
Analizând forţele pentru desant, Am ajuns la bombardierele-forţă. Liceenii. Detaşaţi, normal, sau de spectacol, păşesc grav, împiedecându-se de ciurucuri. Ar putea păşi peste "gândăcei", ca Guliver în ţara piticilor, dar nu-i de demnitatea lor.
Şi-am mai observat ceva: pe măsură ce creşteau în înălţime,scolarii aveau tot mai puţine flori; până la deloc. Unde o fi şi, mai ales, ce-o mai fi însemnând "doamna" lor?
La urmă de tot,au trecut tancurile electorale. Policienii mari, mici au defilat sub steagurile proprii, sau de împrumut, poate-poate mai prind vreun guguştiuc, la votul din iarnă. Or prinde, că doar colcăie, prin crâşme.
Molcom, zgomotele şcolii invecinate se transformă într-un fel de şopot de râu, abia perceptibil.Ca in preajma unei sofisticate uzine, cu "fierbere de creier".
Risc, imaginar, câteva instantanee de prin clase. Ăia de-a zero îşi futură picioruţele, căutând un sprijin, cască obosiţi, pun obrăjorul pe palmă şi adorm în sforăitul dulce al basmului spus de "doamna". (La grădiniţă, cu basmul erau pusi să doarmă. Şi n-au învăţat, încă, despre reflexul condiţionat, zis şi " al câinelui lui Pavlov".
Cei mari, liceenii, iau pe scaune poziţii cât mai degajate, rulează, pe telefoane de ultim ţipăt, poze cool, fetele aruncă ochiade spre câte un dor, altele îşi suspectează rivalele, dacă s-ai mai urâţit. Numai tocilarii n-au aflat, încă, de bacul-minune, profesional şi şi-au jurat să-l treacă, dintr-o dată , pe cel academic.
Minune mare.
Peste o lume însetată a început să cadă o ploaie aşezată. Mâna lui Dumnezeu, pentru pământul şi mintea românului!

*În afară-i vopsit gardul, înăuntru- leopardul!
**Am să urlu puţin, mai încolo, la ministreasă şi la atot şi atoate ştiutorul premier, care n-au înţeles deloc de ce sunt aduşi piticii de la grădiniţă, în şcoală şi se jură că la anu' îi duc înapoi!?

Puzzle (II)- înapoi la lectură!

2. A DISPĂRUT TVR CULTURAL !

Am dat în patima cititului, înaite sa iau în mână Abecedarul, acela cu " o-i=oi!"Bătrânii din familie şi vecinii legănau din cap a bănuială: "Ăsta n-o duce mult!Ajunge, săracul, la Coşula! (Mânastire, transformată în balamuc.)
N-a fost să se adeverească, spusa lor, deşi olecuţă de dogeală parcă se observă.Aşa îmi explic obsesia pentru politichie şi, mai nou, ameţeala blogului. Cineva spunea: " La fix , trecute, eu, am, nu am treabă", scriu pe blog. La mine sau pe unde sunt primit. Azi nu m-a primit nime; aşa că mi-am făcut treabă la mine acasă. Când aflai că, mintenaş, căzu, secerat în lupta cu prostia românească,TVR-CULTURAL. Nu mai e, săracul!
Nu l-au mai putut suporta găgăuţii şi guşaţii, pentru că nu difuza, nici tu,manele, nici tu, telenovele, nici măcar vreun divertisment, de tip "puii mei", nici circ, precum pe la Antena 3 ,ori Labeunu. Facem economie.
Maimarii naţiei aveau nevoie de sicofanţi şi de yesmani, vorba fericitului întru Domnul, Brucan, ca să facă totală ordine decapitală; la ICR, la TVR info, la Monitorul Oficial.
Pentru TV Cultural trebuia o gabjă mai specială.Aşa că l-au recirculat pe unu' Săftoiu. Tipul, dătător din cap cu Certificat Ornis*,a făcut ucenicie la proful Felix ca să fie cocoţat în capul televiziunii naţionale. Obedient cu asupra de măsură, a eliminat pe toţi colţoşii cu microfoane.Acum îi face culcuş ingenuiei Firea-Pandele, măiastră a hulei naţionale.
Gata cu moftul intelectualist al TVR CULTURAL .
Înapoi la popor, FUGA-MARŞ!

* document necesar pentru acces la marile secrete naţionale.

3. HORA SINDICALĂ

S-a rupt cureaua de transmisie dintre PARTID şi SINDICATE! Muncitorii de la OLTCHIM şi, de ieri,cei de la MECHEL, Câmpia- Turzii,ies buluc, cu miile, fac greva foamei, strigă "Hoţii!, Hoţii!". (Aflaţi într-un guvern socialist!) Fugăresc liderii de sindicat, urla,furibunzi, pentr-un fel de nouă ordine socială.

NOTĂ- Rea patimă cititul! Şi mă miră slovele bărbosului cronicar, Ureche, care aşterne întru îndemn," a face iscusită zăbavă...că nu este altă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor!
Fără TV cultural, înapoi la... lectură!

Puzzle ( I )

Acest post, dintr-un puzzle, ar trebui să fie o părticică din imaginea în clar-obscur a scumpei noastre patrii- România.
1. Sentinţa definitivă în problema plagiatului lui Ponta
Lovită în moalele capului, Universitatea Bucureşti caută să-şi”repereze onoarea”, îmbăţoşându-se în faţa presiunilor unui premier şi a ministresei sale. Adică, a decis judecarea plagiatului unei teze de doctorat, din „ parohia” sa. Fără să ţină cont de verdicte măsluite
prin comiţii de circumstanţă.
Rectoratul a supus teza-Ponta analizei a două comisii: COMISIA DE ETICĂ , (internă) – care a certificat, prin analiza formei dacă s-au încălcat normele de integritate academică.
La 2 0 iulie s-a dat acestei teze calificativul – PLAGIAT!
--COMISIA DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ, formată din trei experţi în drept, dincolo de orice bănuială de obedienţă; din Bucureşti, Strasbourg, Sorbona.
Spicuiesc, din amplul studiu de evaluare: „ Ţinând cont de frecvenţa acestor ÎMPRUMUTURI
se poate ajunge la concluzia că o parte substanţială din teza prezentată şi susţinută de V.P. nu-i aparţine, că autorul ei şi-a însuşit într-o manieră necinstită afirmaţii care nu-i aparţin, ceea ce constituie, conform definiţiei general- admise, PLAGIAT (!), faptă care se pedepseşte în cea mai mare parte a legislaţiilor. Reproduc, ad litteram, şi concluzia finală: „ Lectura tezei (a lui V. P. -nn) supuse expertizei noastre a făcut să apară, într-o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un PLAGIAT VĂDIT.
Amintesc doi dintre mentorii plagiatorului, responsabili, în solidar, cu hoţul: ADRIAN NĂSTASE—conducător de doctorat şi prof.univ,dr. viitorul naş de căsătorie al vinovatului, GABRIEL OPREA.(!).
De ce m-aş ofusca de furăciunea lui Ponta? Simplu: nu mai suport să fiu furat, înşelat, minţit de nimeni, de la Băsescu până la Ponta!
Mă vreau european , în formă şi simţire.

NOTĂ- Universitatea din Bucureşti nu poate acţiona punitiv asupra alumnilor săi (foştilor studenţi), dacă aceştia sunt demnitari. Titlul de doctor poate fi anulat, în acest caz, numai de ministrul educaţiei, căruia i-a fost şi remis verdictul.
Dumnezeu cu mila!

Atentat la CEREBEL!

“Am stat în mâini, m-am pus în cap să fac un ban…” ; mă simt vinovat că am aplicat un artificiu ieftin, de marketing*, drept nadă , ca să vă prind pe blog. Cerebelul din titlu n-are mai nimic de-a face cu încântătorul interpret; ba are ceva: creierul mic este vinovat, printre altele, că asigură echilibrul,mişcările voluntare, necesare giumbuşlucurilor care însoţesc interpretarea capodoperei din care am citat primul vers. Dacă aţi citit până aici, jur că veţi parcurge şi restul paginii, după principiul Iţic-junior**.
În fond, voiam să va alarmez că începe destructurarea, Legii Învăţământului, încăpută pe mâna unor nătângi,care,întâmplător mai ţin şi pâinea şi cuţitul. Probe!
1. Bacul va intra la flendurit, în Parlament, ca să fericească tot poporul de liceeni cu varianta sa profesională.Va urma,sigur, o OUG care ca şterge, la voinţa celor 7 milioane, precizarea că acest bac nu permite accesul în învăţământul superior. Şi gata, revoluţia culturală poate începe; fabricile de diplome particulare au făină din belşug.
2. Nişte geambaşi avizi de popularitate, recent lobotomizaţi, ca să ajungă la putere, au lansat un proiect de lege pentru amânarea începerii clasei pregătitoare, sine die!
3. Speriată ca ajunge la pârnaie, ministreasa a sărit-arsă. Să se respingă proiectul, dar se gândeşte că acestei clase i se potriveşte prezenţa la grădiniţă. Săraca, scapă a înţelege exact o dimensiune esenţială în inserţia şcolară de la această vârstă!
Sunt numai câteva din aberaţiile care ar putea lovi periculos formarea intelectuală valoroasă în şcoală.
Ar lovi mai puţin in cerebel, dar prea mult în creierul mare ( cerebrum ) „vinovat” de dimensiunile vorbirii, ale învăţării, memoriei. Şi ar fi păcat pentru aspiraţiile românilor!
Ps Mă văd nevoit să actualizez postul.Am descoperit că Cerebel a atentat la bun-simţ şi la valori, la simboluri.Recent, la Tg.-Jiu, a făcut o poză.Dintre picioarele-i răşchirate îi ţâşnea Coloana Infinitului. E proba clară că-i doar cerebel, fără creierul mare! Adică, maimuţoi, obsedat de propria micime, topit în magmele începutului de lume!Pentru trimiterea lui în preistorie, autorităţile l-au declarat "persona non grata", adică nedorita, neacceptată în acea zonă.La grădina zoologică
i-i locul; sau la circ!

*arta şi ştiinţa de a vinde.
** Iţic, vine in clasa I. Toţi copiii memorează şi reproduc, în ordine alfabetul. Iţic-nu şi nu! Învăţătoarea, ofticată, îl presează:
-Zi, mă, a…,b…,c...
Nimic!
După ore de chin , îl zgâlţâie puţin.Zi, mă :a! Nu!! –De ce , nu poţi?!- Ba da! Dar, dacă-l zic pe a, trebuie apoi să-l spun şi pe b, şi pe c şi pe …xyz. Şi eu ce câştig după atâta efort?!

Scăpăm de şomaj, păzindu-ne căciula

Se spune că prin sudul ţării,peste Olt, au dispărut şomerii.Metoda – simplă şi ingenioasă: cei care n-au slujbă înfig un băţ la marginea şoselei, îşi pun deasupra căciula, pălăria, basca, după dotare, şi se pun pe pază. Au intrat, deci, în câmpul muncii. De aici s-a inspirat ministreasa noastră; a îmbogăţit, creator, folclorul, propunând senatului un nou tip de bac!? Scapă, dintr-odată de două belele: de ruşinea eşecului repetat la examenul naţional de maturitate ( mereu sub 50% victorioşi) şi băgă , la hurtă, în producţie 60% dintre viitorii şomeri, printr-o batalama colorată- bacul profesional. O pălită- două lovite!
Iluzie de gospodină care a aţipit, mestecând la zacuscă. Printr-o formalitate, tot colhozul de tineri absolvenţi ai clasei a XII-a dau, în joacă, o probă practică la o meserie pe care n-au învăţat-o nicăieri, mai depun aşa un plan, scriu câteva rânduri la o lucrare despre „ arta manageriatului”şi-i plesneşte norocul calificării cu titlul de bacalaureaţi profesionali! Şi gata! Restul de câţiva tocilari, care vor mărire profesională prin facultate, intră la greu; susţin restul probelor academice, de le plesnesc neuronii. Veselie generală-suta la sută bacalaureaţi, de stau în coadă şi Sorbonele şi Oxfordurile şi Yalele, aşteptându-şi trufandalele made in Romania.
La altă coadă, vor aştepta marile corporaţii, avide să pună mâna pe proaspeţii bacalaureaţi profesionali de la care vor mulge profituri de vis.
Un cârcotaş îmi suflă în nas ceva despre o coloană , fluturând hârtii colorate, gata să fie vândute pe o porţie de iarbă. Generaţia ierbivoră!
Ptiu, drace! Ce vis stupid!
La o cratiţă de zacuscă cu ciuperci, mestecă, moţăind, o ministreasă.

Prietenul meu de piatră

Nu'ş ce-mi veni. Pe rouă groasă,în drum spre piaţă, să-mi salut concitadinul,pe Eminescu, cel încremenit în piatră, din faţa teatrului.Era a doua bună-dimineaţa, după cea dată în faţa bustului din Parc( aşezat aici în 1932, după ce străjuise intrarea Şcolii Marchian timp de 42 de ani). Numai că al II-lea salut s-a oprit în spatele statuii!
Pentru că , de câteva decenii, de când s-a reorganizat piaţa centrală a târgului ("a Revoluţiei"!)statuia stă cu spatele la trecători. Chiar aşa!Ca să-i vezi chipul, trebuie sa dai ocol printre bolovani şi ramuri; dar cu grijă, să nu trezeşti cei 7-8 câini, din inventarul Primăriei, puşi de pază la baza soclului. Doamne, câta vorbă am mai cheltuit cu primarii! Degeaba.E bine, cică,aşa.
O concesie ,mi-a făcut unul , prin 2001: a propus ca în faţa poetului, pe latura opusă, să instalăm un Sf. Gheorghe, cu cal năzdrăvan şi balaur aşijderea, iar la mijloc o alee. Trecătorul-privitor să se poată închina: cui voia! N-a mai fost ales, primarul! Poate din cauză de balaur.
Şi mereu îmi salut prietenul de piatră de prin spate!

PS Am ataşat o poză, ca să vedeţi faţa statuii, fără să vă muşte câinii.

Ridendo- castigat mores

Am depăşit faza nostalgică cu „ stejarul aşteptării”şi, dezvolt o temă chiar plăcută: prezenţa Sabinei Zăroni pe blogul meu, printr-un comentariu , din 7 sept., la cele scrise de mine despre bunicul său, Romulus Zăroni.
Sunt bucuros din mai multe motive.
Mai întâi, c ă am avut un vizitator, şi nu oarecare, Apoi, că pot repeta referirea la un personaj istoric, care mi-a populat fantezia umoristică în adolescenţă. Nu în ultim rând,să completez schiţa de portret a ţăranului- ministru cu câteva tuşe, prin reproducerea unui fragment din zisele unui mare patriot, Coposu, despre Zăroni.
Scrie Sabina Zăroni: „Sunt nepoata lui Romulus Zăroni şi nu înţeleg de ce râdeţi de el…Până la urmă, deşi nu vorbea corect, era un ţăran cinstit, gospodar, care a ajutat (pe) mulţi oameni din satul lui…Plus că ştia mai bine germana decât româna…Cred că miniştrii care sunt acum la putere sunt mult mai penibili, având în vedere că suntem in anul 2012 şi ei nu ştiu decât să fure…”
Aferim, Sabina!
Drept compensare pentru supărarea produsă, reproduc şi aprecierile lui Coposu, care a vizitat şi gospodăria bunicului dv.
Textul reprodus face parte dintr-un interviu şi se referă la momentul în care guvernul lui Groza a depus jurământul în faţa regelui Mihai. O explicaţie: Ceremonialul impunea jurămantul, individual, în faţa unui preot în odăjdii, cu Biblia şi Crucea în mâinile sale.
Miniştrii comunişti, refuză jurământul religios. Pătrăşcanu redactează, ad-hoc, un text ateu.
Împins de val, şi Zăroni depune pe acest text. Comic, dacă n-ar fi tragic! Spune C. Coposu: „ „ Printre cei care s-au pomenit între liberii cugetători s-a aflat Şi Romulus Zăroni, care era un ţăran cumsecade şi credincios.
V Arachelian: Avea şi umor oare?-fiindcă s-au pus multe glume pe seama lui.
Coposu: Da, era un tip deştept.Foarte inteligent; o inteligenţă nativăşi nu lipsit de o bază de cultură. Am rămas mirat când am găsit in biblioteca lui lucrări de Proust, în germană.
Zăroni, când i-a venit rândul, a depus jurământul liber-cugetătorilor, apoi, indreptându-se spre rege, care-l aştepta, să-l felicite, şi-a făcut o cruce largă, exclamând; DOAMNE, AJUTĂ DREPTĂŢII! , lucru care a produs o rumoare între cei prezenţi.”
Am adus aceste reparaţii memoriei bunicului dv., dar ca ţăran în dramă şi simţire , nu voi putea uita ce ni s-a intâmplat în acele vremuri. Bancurile cu Zăroni rămân o formă originală de iertare a noastră pentru ce ne-a făcut, sigur făra intelegerea şi voinţa lui de gospodar aşezat de prin Hinidora.
Cu inteligenţa dv., vă rog să lasaţi liber humorului. Vă face cinste!

În lungul zării

De când mă ştiu, şi-i de mult!,mă regăsesc într-o ipostază existenţial-ciudată; pun mâna streşină la ochi şi mătur, nesătul, zarea. Şi tot aştept! Nu-i glumă.
Poate o doagă a căpăţânii are o scurgere; poate îmi caut umbra (fascinant motivul omului care şi-a pierdut umbra; nu-i prea accesibil unui ţărănoi ca mine, dar treacă); poate dorul de dialog îşi caută interlocutorii. Mai mult ca sigur, ultima ipoteză merită acceptată.
Dar nu-i exclusă nici o genă şturlubatică a nemului meu.
Să explic. La marginea satului era, şi este încă, un stejar multisecular. De care s-a agăţat corabia lui Noe, ca să afle că-i gata cu potopul.
Aici mi-a venit toată nemurimea să înveţe spaţiul. Stră-străbuna şi-a făcut din lacrimi cărare, ca să i se întoarcă soţul, la ’77 de pe la Plevna; bunică-mea urmărea pe „şleahul tătarilor” umbra bunicului care era prizonier la italieni prin ‘919.Tot aici scrutam zarea ca să ghicesc căruţa părinţilor, la întoarcerea de la iarmaroc. Şi-mi înghiţeam saliva de dorul pâinii albe şi al halvalei. Mai trist, de aici mi-am condus cu ochii tatăl care, însoţit de doi jăndari, s-a mistuit parcă în ceruri, ca să nu-l mai revăd niciodată.
M-am trezit astăzi, rezemat de stejarul scorburos, căutând umbra vechilor corăbii în care am tot încărcat visările.

Sună poate liric, poate fals. Sejarul este. La locul lui!

În căutarea Cruciaţiilor fără Ierusalim

Îmi cumpăr un rucsac ieftin (ce ziceţi de oferta cu modelul Robin, de 55 L şi 45 de lei, găsit , pe un pliant aruncat de Carrefour?!) Îl ticsesc bine cu iluzii, marfă pe degeaba şi devin cruciat pribeag, în eter. Această idee mi-a venit acum, dar zace in statu nascendi* încă de pe când am descoperit, acu câteva luni, lumea exotică a feisbuciştilor.
Prima mea reacţie a fost destructiv-neroniană: să-i dau foc!
Mă scandaliza violent; exprimarea- varză (as.k. svv urg!= aştept ca să vii urgent!) tematică-, muzică ( formaţii şi stiluri ) simplistă ; foto, filmuleţe, animăluţe amuzante, actori, modă, sex, porno…Mai vreţi?
Nu tu de-ale şcolii, politicii ,frământarilor social-economice, aspiraţiilor de devenire, dramelor existenţiale, nimic!, dar nimic!
Măi, a dreacu’, chiar să fie! Şi mă apuc să îndrept astă lume; cu paru’! Sar la gâtul bloggerilor, îmi sar în cap ca roiurile de albine, dau înapoi, uimit. Căutaţi, ca probă , primele mele posturi. Nu le şterg, pentru că le vreau arhivă a convertirii mele imuabile.
M-am retras, precaut şi am adunat tone de impresii, am făcut sistematizari, am emis teorii de-o zi. ŞAMD;ŞAMD!
Ca să ajung la rucsacul pentru bejenia virtuală, am mai trecut prin tubul digestiv multe experienţe toxice: evoluţia politică a ţării şi neaderenţa naţiei la Occident, mimetismul tinerilor promovaţi de partide la „modelele” balcanice,neimplicarea meritocraţilor în viaţa cetăţii; şi alte câteva zeci.
Acum, gata! Simt arome de sânge ars dinspre hoardele de argonauţi (să le zic internauţi?). Intră în arterele sclerozate ale naţiei, le desfundă, şi pregătesc un autentic salt cuantic pe nouă orbită.
I-am numit, încă din primele răutăţi cu care i-am hărăzit drept cruciaţi fără Ierusalim amintindu-mi de istoria cu Cruciada copiilor*. Îmi păreau fragili, debusolaţi, nerealişti si, mai ales donquijotişti!
Azi, înainte de-a pleca în urma lor, mă spovedesc, îmi torn cenuşa pocăinţei în creştet, după modelul unui rege franţuz la Canossa** şi întrezăresc turnurile noului Ierusalim, al ăstei generaţii.
Prima ceată de pribegi cu care voi face schimburi de cioburi colorate de sticlă şi oglinzi a fost numită de un antropolog, V. M., „generaţia revoltei creative”. Merită câteva cuvinte.
Mâine!

* in stare de nastere;expresie prin care in evul mediu se desemna o subsanta in starea de preparare
**Henric la IV-lea intră in conflict cu papa Grigore al VII-lea, care îl excomunică.Ca sa obţină iertarea papală,se duce la Canossa, în haine umile.Trei zile stă desculţ în zăpadă, turnându-şi cenuşă în cap, spre umilinţă.
***Eşuându-se în eliberarea Ierusalimului,s-a crezut ca numai puritatea copiilor ar aduce victoria. 20-30000 de adolescenţi se aduna în cete,haladuind spre niciunde.Mor cu miile de foame, boli sau în valuri.Puţini se întorc, cu ochii mistiuţi de boli şi himere. Au rămas un simbol al speranţei şi al idealismului pur, continuat de modelul lui Don Quijote.

Fără titlu

1.Sunt nevoit să-mi temperez elanul de analist al evenimentelor zilnice.
Nu că nu mi-ar place! Dar măiastra mea, Madam Ţăţoiu, a repetat miracolul Păsării Phoenix , adică şi-a ars brazdele milenare ale obrajilor şi, cu tenul catifelat, suav- renăscut, asemănător bucilor unui bebeluş trofic, a invadat toate canalele de televiziune.
Şi vorbeşte, şi vorbeşte despre tot ce-i în Lună şi în Soare. Mai fă faţă taifunului, Ioane!
Trec la colţ şi aştept firimituri din dărăbul de talent straşnic al profesoarei mele.

2. Mi-a fost dat să aud enormitatea secolului din gura premierului meu. Numai gafe şi cretinisme îi radiază mintea acestui adolescent întârziat: Cică România a reditat tragedia Libiei. Adică, Băsescu şi ai lui au chemat Europa să ne distrugă ţara, ca să-şi adjudece ei victoria la referendum; cum au făcut libienii, cerând bombardarea oraşelor stăpânite de Ghadafi de către NATO! Reiese clar antagonismul: Base = revoluţionarii libieni; Ponta = Ghadafi! Verificaţi, recitind declaraţia.
Poate stiţi ce specialităţi se tratează la Sitalul nr. 9, din Bucureşti!?

3. Un oarecare Ghişe, un fel de sicofant* modern, protesta cu o duzină ( destul atât!) împotriva alaiului de nuntă al fiicei lui Băsescu. Asta i-i meseria. Şi banul se face cu sudoare. Numai că un amănunt m-a îngrozit: când a zărit o cameră de filmat a unei televiziuni, a tras de braţ o femeie, din planul al doilea şi a pus-o să afişeze un panou. Iar nimic deosebit, până să citesc scrisele; când am înlemnit: EBA, ÎŢI DORESC CASĂ DE PIATRĂ, LA CIMITIR!
Avem un popor cu o puternică moralitate creştină!

*denunţător, pârâtor, clevetitor. (O fi fost informator la viaţa lui? )

Noi definiţii din Larousse

Am primit recent un mail cu definiţiile actualizate ale unor cuvine din Larousse
Selectez aici doar câteva, din sfera tematică social-economică (cu scuze pentru cei cărora le-am trimis întregul)

CAPITALISM - regim în care omul îl exploatează pe om.În regimul socialist e invers!
DEMOCRAT - om prea sărac pentru a fi capitalist şi prea bogat pentru a fi comunist.
DICTATURĂ - regim în care toată lumea trebuie să spună că e democraţie.
DIPLOMAT - cel care-ţi spune să te duci la dracu' cu o asemenea eleganţă, încât îţi vine chiar să te duci.
ECONOMIST - expert care va fi capabil să spună MÂINE de ce nu s-a întâmplat AZI ceea ce a prezis IERI.
MIZERIE - situaţie economică în care ai avantajul că nu mai ai frică de hoţi.
PARLAMENT - cuvânt straniu, format din două verbe : PARLER= a vorbi şi MENTIR=a minţi.
POLITICĂ - activitate care are rolul de a împiedeca oamenii să se ocupe de ceea ce au nevoie.
STATISTICIAN - persoana care consideră că sunteţi la temperatura potrivită, atunci când staţi cu capul în congelator şi cu picioarele în cuptor

NOTA BENE: Vă rog să asimilaţi noile definiţii.Cum vă prind- ascultarea!

Nimicuri din politică

CE POLITICA FAC – Sunt nevoit să răspund unui necunoscut, care mă somează să precizez ce politică fac, cu cine votez, de regulă.
Aş putea să ignor mailul, pe principiul învăţat la grădiniţă (eu n-am urmat, încă, această Academie!) : “să nu vorbeşti cu persoane necunoscute!”
Am să zic, totuşi, ca la spovedanie : sunt un zoon politikon* în toate fibrele fiinţei. În altă viaţă, am fost atenian liber , pe timpul lui Pericle şi învăţam alfabetul democraţiei în Agora.*
Cred că am aruncat pe treptele de marmură ostrakonul*meu, întru condamnarea la moarte a lui Socrate*. De acolo mi se trage un stigmat , o scoică, desenată pe mână, la naştere. Semn de păcat!
Răspuns: Da, am moşit, după 89’ partidul FSN, l-am trădat pe Iliescu, mergând cu Roman la PD(FSN), m-a trădat Roman şi am răspuns rugăminţii lui Quintus de a reorganiza, la Botoşani, PNL. Deci, nu-s, cum par, fecioară. Mai potrivit- o boarfă bătrână.
Nu mai votez de mult. Am şi o motivaţie: rămân numai un banal observator al vieţii politice. O admir şi-o bârfesc, cu dragoste, cum o fac şi când privesc, nevolnic, un stol de femei, în care plesnesc hormonii. Asta-i!
Apropo de vot, scriind că “nu mai votez”, mi-am dat seama că, deja, nu mai exist. După teorema încă răsuflătorului preşedinte- interimar, sunt oameni vii numai aceia care au votat la referendum. Automat, am devenit un vârcolac al Băsescului.Vae victis!

Ps. Ce-ar fi să fac un banc? Cică, madam’ Andronescu a dat ordin să se modifice programa de literatură română: să se scoată toţi morţii de pe lista de lectură! (Permanentă.)
-------------------------------------------------------------------------------------

*Rogu-vă să mă lăsaţi să dezvolt câte ceva despre cuvintele cu asterisc(*). Nu azi.


LEGAL vs LEGITIM – În gura a mii şi milioane ( ! ) de părelnici aceste vocabule par un fel de antonime.
Pornim de la: "Băsescu a rămas un preşedinte legal, dar nu este legitim!"
Pentru că îmi suna cumva pleonastic, am purces la căutări prin lexicoane; de la noi şi de la alţii.
Peste tot , definiţiile sunt reductibile la: LEGAL- fondat pe lege; consfinţit prin lege;
LEGITIM – întemeiat pe lege; care se justifică prin lege; justificat legal!
Aşa că fraza de mai sus devine:" Băsescu a rămas un preşedinte LEGAL, DECI (nu dar!) este LEGITIM !
QED
Ps. Dacă îmi puteţi oferi alte argumente şi sursele lor ştiintifice, vă implor să nu mă lăsaţi în întuneric. Plătesc bine!

Cruciaţii fără Ierusalim

În ultima postare , am cam expediat, neprofesional, hiatusul dramatic apărut în populaţia ţării noastre.
Adică, n-am adâncit şi nuanţat suficient structura, specificitatea şi mobilul fiecărei tabere, structura şi mişcările din interior, evadările şi trădările, factorii şi tipurile de manipulare, forţele oculte şi posibilele lor interese.
Cam multe date neprecizate şi, mai ales, nepuse în ecuaţia crizei politice actuale. Ceea ce probează amatorismul analizei mele!
Un simpatic „ jurnalist rătăcitor” (v. Vlad Ursuleanu.ro ) citează un experiment de tot interesul: dacă se scanează creierul unor politicieni angrenaţi în dispute intense, se observă ceva uimitor; zona responsabilă de raţiune zace în întuneric, iar zona care guvernează emoţiile devine incandescentă! Cred că este axioma de la care se poate porni la o viitoare analiză laborioasă.
Partea cea mai învăluită în ceaţă a „beligeranţilor” este aceea a tineretului. (De mult sunt obsedat de statusul actual al acestei părţi din populaţie.) Sunt convins că aici se află toate datele care ar putea prognoza devenirea acestei ţări. Şi nu mă refer numai la des citatul „conflict, tradiţional, dintre generaţii”, ci la noi dimensiuni, imprevizibile ale afirmării lui.
Iată-mă, dator vândut celor , câtorva, ascunşi în anonimat, cititori.
Cu entuziasm nedisimulat, i-am descoperit pe tineri în mediul virtual şi m-au copleşit!
Bravi sub stindarde nedesluşite,aleatorii, au devenit, pentru mine, noii cruciaţi, fără Ierusalim. Scrâşnesc din dinţi, lovesc în impostură, se declară războinicii unui nou ev. Deocamdată virtual.
Sunt „mucoşi şi ţâfnoşi”, dar frumoşi şi cu visuri despre o lume pe care aş fi fericit s-o mai prind!
Cât m-am moşmăit eu, unele lucruri s-au terminat prin România în coadă de peşte. Continuă nu numai provocarea coloneilor, ca la greci, cu ceva ani în urmă. Sper că fără consecinţele de acolo.
Drept comentariu pentru evenimentele de azi vă trimit la pictura lui T. Aman, aflată la sfârşitul postării anterioare. Cam aşa arată Ţara.
Eu rămân , visător, la intrarea în luptă a cruciaţilor mei, de mai sus, care vor zări Ierusalimul real

Bătălia pentru... România

Mă grăbesc să aştern câteva gânduri despre mulţimea de pe celălalt mal al văgăunii naţionale.
Spun „mă grăbesc", pentru că începe toaca şi dăngăne clopotele pentru serbarea de mâine, dedicată sfeştaniei referendumului. Unii îşi vor plânge intrarea în sclavie, alţii îşi vor chiui haiducia, ducând în vârful suliţelor căpăţânile căpeteniilor învinse.
Se anunţă, la noapte, ploi de meteoriţi, nu din Perseide, ca-n alţi ani, ci din Constelaţia de Bruxelles ( fără delicioasa varză, tot de acolo ).
Va mai fi noaptea trădărilor şi a cuţitelor lungi, noaptea de cristal şi de alte feluri, scoase din cartea de istorie.
Nu voi, nu pot a lipsi de la asemenea spectacol. Mă aştept fie la tone de artificii colorate şi de confetti, fie la sute de cocktailuri Molotov. Lipsă numai „ Hora Unirii”!
Să mă întorc la oile noastre.
Pe malul nepovestit se îngrămădesc neamurile lumii, nu alta! Curat Turnul Babel!
Tinerime cât se cuprinde în zare: de cei cu caş la gură, foindu-se plini de sine, de cei cu căştile înfipte în urechi , cu ochii în eter după melodiile furate; Alţii, serioşi, aproape speriaţi că s-au amestecat cu vulgul.O ceată poartă tricouri sortite să crape de atâţia pectorali şi bicepşi. Accesorii au papioane şi o inscripţie: NEAM SĂTURAT ! Măi, să fie!? Nu par analfabeţi… şi mă dumiresc:sunt NEAMUL SATURAT DE STAREA ÎN CARE A AJUNS ŢARA!
Mai sunt feisbuciştii, tuiterii. Cei mai bătrâni dintre cititorii mei, care au fost siliţi de mine să citească „ Ţiganiada”îşi pot imagina uşor ceea ce descriu, gândindu-se la defilarea cetelor ţigăneşti!
Alte mulţimi sunt bugetarii mai spilcuiţi, evadaţi din tabăra celor fără orizont: sunt oameni ai şcolii, medici, magistraţi, IT-işti. Printre ei negustori, industriaşi,militari activi (în civil, fireşte ) şi tot ceea ce mai poate fi definit drept middle class.
Dacă pe opozanţi îi defineam ca solidari, camarazi în proiecte uneori iluzorii, ăştialalţi sunt sectar-individualişti, cinici, uşor laşi, chiar. Greu de unit şi de urnit în acţiuni sociale de amploare.
Ăştia-s combatanţii de mâine seară.

Despre lideri, pe la o poimâne, dac-om mai fi… Liberi!

" ...escu "

Sunt cam încurcat. Pornisem, plin de râvnă, să aştern o analiză trăsnet despre criza politică de la noi. Toate erau limpezi-străvezii şi gâlgâiau de nerăbdare să fie aşternute în pagină.
Cel Rău şi-a îmbârligat, însă, coada între taste. Ca să-şi bată joc de mine. Mi-a furat ochii şi i-a ascuns în tubul catodic al televizorului; unul vechi,cred sovietic, nărăvit să pornească numai dacă îi trag un pumn. ( Bine că nu mă umflă, încă, pentru ultraj antisovietic!)
Îsi primise energia musculară şi ţipa în draci. Voiam să-l opresc, cu un alt pumn în partea dorsală; când am tresărit. Voci cunoscute, debitau replici şi mai cunoscute. Se transmitea la RTV1 o veche înregistrare: „…escu”, de Muşatescu. Am rămas cu nasul lipit de ecran, după ce alimentasem cu încă doi pumni telehardughia, să nu se oprească,cumva. Şi aşa am rămas pâna la ultima replică.
Mai fă ,Ioane, comentariu politic! Îl ascultasem, spus de actorii St.Bănică, Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Corado Negreanu. Era, cuvânt cu cuvânt, ceea ce aveam în minte să aştern pe blog.
Chiar nu mai pricep; ieri era azi?
„ …eştii” de ieri trăiesc chiar acum: deputat sadea, ministru sadea, prim-ministru iar sadea! Aceleaşi intrigi grosolane, aceleaşi lovituri în cojones, idem manevre oculte.
Mă bucur că preşedintele tvr, unul cu prenume de cântăreţ roker,( o fi Elvis?) e atât de incult, încât a aprobat retransmiterea acestei comedii politice „ actuale”!

Cum rămâne cu discuţia despre românimea aflată pe malul celălalt al faliei care ne rupe ţara în două? Din cine este alcătuită, ce gândeşte, ce vrea de la viaţă?
Încerc mâine, dacă n-o fi prea târziu

Ne intoarcem...(III )

CRIZA POLITICĂ – mi se pare cea mai ilogică, paradoxală năpastă căzută pe capul nostru.
Aş îndrăzni să afirm că România trece printr-un suprarealism politic, provocat de nişte politicieni agăţati într-o problematică ruptă atât de nevoile ţării, cât şi de cerinţele spaţiului european. Oamenii politici, indiferent de partide (că de doctrine nu mai e vorba de mult!) şi de vârstă ( s-a produs un fenomen straniu: tinerii promovaţi au îmbătrânit spontan în metehnele tradiţiomale!); deci, oamenii politici au pierdut, ca în Caragiale, uzul raţiunii.
Clamează lozinci democratice, dar practică un populism primitiv, excitant, pe care-l uită spontan, când preiau puterea.
Cum s-a ajuns aici?
Păi, ni se trage încă de la revoluţie. Coloanele noastre de entuziaşti se hrăneau din democraţia originală a nevânzătorilor de ţară,, se lăsau asmuţite contra unor simpatici şi aerieni bătrânei care nu gustaseră „salamul cu soia” şi puneau de mămăliga ţărănistă sau liberală, fără să se întrebe dacă ştim cu ce se mănâncă. Atunci a început canibalismul naţional primitiv (minerii care plantatau pansele, diversiunile naţionaliste din zona secuiască ) fugărirea candidaţilor – duşmani ai poporului ( Raţiu, Câmpeanu ) prin sate.
Treptat, ne-am mai civilizat. S-a sofisticat tactica electorală; arma preferată a devenit populismul gras, la care salivau abundent votanţii. Se formează majorităţi arogante şi nenaturale, se legitimează jaful naţional, se practică greve parlamentare gros plătite, se instruiesc gărzi paramilitare din sindicalişti şi rezervişti, gherile de şantajişti. Ce mai, ca n timpurile cheguevariste!
O falie periculoasă pentru fiinţa naţională a împărţit populaţia în două tabere parcă ireconciliabile.
Nu ştiu cum să le numesc, dar pot să le descriu.
Intr-o parte, nu zic stânga sau dreapta, ca să nu le dau conotaţie doctrinară, că n-avem aşa ceva, într-o parte, zic, situiez bătrânetul (şi eu! ),majoritatea bugetarilor (şi eu!), bună parte a sătenilor, muncitorii de slabă calificare; toţi visează nostalgic la Ceauşescu, rememorând ordinea şi disciplina de pe atunci. Este o populaţie puternic traumatizată de tranziţii şchioape, neterminate; populaţie ostenită, epuizată, care nu mai aşteaptă decât o asistenţă socială sigură şi o mână fermă de tătuc în fruntea ţării.
Aceşti oameni refuză inovaţia (las’că stiu eu!, pe vremea mea…Of! tineretul ăsta! ), legalitatea (ce-i aia 50% +1? Când m-au votat 7,5 milioane = 46 % , eu am câştigat!) pluralismul de opinii.
Ei poartă,inconştient, stigmatul gândirii comuniste. Mă bucur că mi-am amintit zisele lui V. Havel : „Comunismul e ca SIDA. Dacă te naşti cu el, sau îl capeţi, în viaţă, te duci cu el până în mormânt!”
Sunt numeroşi vectori (voiam să zic agenţi, dar suna prea subversiv! ) care întăresc, împrospătează aceste sechele. Mă gândesc la armatele de politruci, de şefi colhoznici, de informatori, de purtători abonaţi de pancarte cu chemări patriotice. Cu doi mici şi o bere devin activi şi pe caniculă şi pe ger! Toţi sunt pe liste alfabetice la ispravnici şi vechili de pe moşiile parveniţilor postrevolutionari. Când sună goarna, prin televiziuni, apar echipaţi pentru o nouă „rivuluţie”.
(Va urma,poate…)

Ne întoarcem.. cu adaos

Mă bucur mult că n-am avut nici un cititor, fie el şi vârcolac, pe ultimele postări. Am scăpat fără scatoalce pentru cele scrise, dar am şi întârziat cu , poate, ultima parte, pe care o tot amân.
Om bolnav de dialog, mă cam bag între semenii serioşi, cu năzdrăvăniile mele, nătânge şi, nu arareori, o încasez.
În copilărie îi deveneam nesuferit bunicului meu dinspre tată cu tot felul de întrebări şi proiecte, încât devenea ameninţător: „ Când îţi scăp una, ai să-ţi împrăştii toţi mucii pe gard!”
O scânteiam din loc, râzând. Azi îmi imaginez ce tablou suprarealist ar fi rezultat, că eram mucos rău.
Vedeţi cum ocolesc, doar-doar mai întârzii puţin?!
Oricum, nu deschid azi viermuiala crizei politice, pentru că mi-a mai rămas ceva despre cea economică.
Am găsit, undeva, nu spui unde, canalele prin care a pătruns tszunami-ul în economia românească: cel -COMERCIAL ( cererea la export a scăzut vertiginos pe fondul scăderii consumului in ţările unde vindeam. Germania ce ne-a mai ţinut în viaţă! )
-FINANCIAR- fluxurile de capital s-au restrâns, investitorii străini au devenit prudenţi şi foarte selectivi. Noi nu ne-am prea aflat printre aleşi!
-BANCAR- creditele au devenit tot mai greu de obţinut, condiţiile băncilor fiind chiar insuportabile.
-PSIHOLOGIC- lipsa de experienţă capitalistă a creat panică, descurajare, zvonistică dezarmantă, anticipare negativă, şomaj, faliment.
A scăzut mult consumul, ca motor al dezvoltării!
A II-a completare aduce a elogiu pentru Boc; ultima delegaţie FMI a lăudat România pentru felul în care:
-a rezolvat criza financiară, distrugătoare în majoritatea ţărilor. (Politica BNR fata de filialele din Romania ale bancilor straine!)
-a redus inflaţia;
-a redus deficitul bugetar;
- a redus vulnerabilităţile externe (mai ales raidurile capitalului speculativ, tip Soros )
Mulţam, încăpăţânatule de ardelean, Boc!

Ne întoarcem... (II)

Al II-lea motiv-degradarea economică a ţării. Fenomenul are multe rădacini, dar cea mai importantă mi se a fi una de ordin conceptual. Nu existau modele, simulări verificate de trecere de la economia socialistă la cea capitalistă. Tările care au încercat, ca şi noi, au adoptat strategii prin tatonări. Ceea ce reuşea la unii devenea eşec la alţii. Rezolvarea problemei a depins , în final, de educaţia muncii, specifică fiecărei ţări, de înţelegerea noilor obligaţii ale populaţiei şi, mai ales, de acceptarea unor privaţiuni impuse de schimbarea viziunii economice.La noi, faţă de polonezi, de pildă, a lipsit solidaritatea dintre clasa politică, în formare şi popor. Exact ca în povestirea despre Moş Ion Roată şi boier la ducerea bolovanului.
La aceste greutăţi s-au adăugat criza şi măsurile de diminuare a efectelor ei.
Particularităţile abordării trecerii la economia capitalistă sunt foarte plastic surprinse de şeful misiunii FMI, de Vrijer, :”nu poţi avea o taxă pe venituri liberală şi un regim al cheltuielilor socialist”.
Nu am putut înţelege ordinea şi urgenţa măsurilor economice, orbecăind printre încercări incompetente. Trebuia, mai bine, să „plătim” nemţi ca să ne facă să muncim nemţeste!
Să urmărim, cu obstinaţie , mărirea ratei de creştere economică, care să ducă la: - mai multe locuri de muncă viabile;
- creşterea productivităţii;
- climat favorabil (prietenos ) pentru investiţii serioase, străine;
- infrastructură adecvată;
- management profesional, nu politic;
- transparenţă in licitaţii şi afaceri;
- responsabilizarea cu răspunderi şi sancţionări severe a autorităţilor.
Al III-lea motiv – criza politică…

Ne întoarcem la luptă?

Liniştea instalată pe câmpurile de luptă ale patriei poate fi descifrată ca formă de epuizare a combatanţilor, de lehamite, sau ca expresie a unor tactici de refacere a forţelor.
Înclin spre a II-a ipoteză.
Adică , se repară strategiile, se regrupează combatanţii, se depistează şovăielnicii şi trădătorii, se ridică noi redute. Fortul „garajului” excelează prin sofisticarea diversiunii cu capcane în care cad cu naivitate „guguştiucii”; „palatiştii”; după ce s-au trezit cu Europa şi America în cap, stau la coadă în saloanele de înfrumuseţare diplomatică şi uncropesc lovituri de imagine şi de forţă.
„Piratul” are de partea lui legea, formală şi ambiguă , pe care ilicienii au promovat-o pentru unică folosinţă, iar acu se împidică în zdrenţele ei.
„Lupii tineri” cer ajutorul „trupelor speciale” din garda lăsată la vatră, cu luptători vânoşi şi cu pensii grase, care duc dorul adrenalinei, adică multele mii de ofiţeri de sub comanda unui sindicalist-colonel. Care se cer în stradă.
Cum s-a ajuns aici?
Sunt mulţime de motive. Mai întâi, conflictul dintre dorinţa şi putinţa unei vieţi ca in Apus,dorinţă care a înfierbântat creierul, cât este, al norodului.S-a speculat această naturală dorinţa de mai bine, de către politicienii total nepregătiţi pentru această meserie, dar
înzestraţi perfect pentru jaf! S-a furat în draci, iar mulţimea s-a bucurat şi raliat acţiunii, plătită cu firimituri.
Incultura politică a votanţilor a făcut imposibilă acţiunea coordonată a ţării pentru reală dezvoltare. S-au făcut numai cârpeli şi furăciuni.
Eşuarea speranţelor a dus la înrăirea populaţiei, educată de veacuri in spiritul „şefului , tătucului, domnului atoate ştiutor şi binefăcător”. S-a uitat proverbul „fiecare pentru sine, făcător de bine!”; cam egoist, dar salvator. Măsurile dure, dar necesare pentru ieşirea din criză au stârnit un val de tip tszunami, speculat bine de usl şi neamortizat de pdl şi de preşedinte.
A căzut o putere, s-a urcat noua putere: Le Roi est mort, Vive le roi!
Numai că noul Roi este bicefal: un cap- pentru Palatul Victoria (gol-palatul! ), altul pentru
Cotroceni (plin!). Şi s-a decretat golirea!
Al doilea motiv…

Iar la taifas politic

Carnavalul verii îşi târâie şlapii de plastic într-o Românie blazată şi adormită. Doar câteva potăi schiaună la lună, ca să-şi binemerite oasele.
Melodrama cu hopuri comice a referendumului îşi aruncă cortina; cam flendurită. Interesant e că rumânii au dezvoltat tehnica spectacolului cu final deschis; adică, spectatorilor li se dă posibilitatea de a-şi alege varianta dorită de ei. Îndată ce îşi exprimă dorinţa, sunt îndrumaţi în săli diferite: dacă vor validarea referendumului, merg în sala A3; vor invalidarea, intră la B1.
Acolo trăiesc, orgasmic, biruinţa. Şi, când ies în stradă, se încaieră!
Apropo de referendum: mă simt umilit prin minciunile spuse de guvernanţi despre cvorum. Cică UE ne-a băgat pe gât condiţia celor 50%+1 de prezenţi pentru validare. Ceilalţi europeni n-au asemenea bazaconii de restricţii. Fals, fals şi iarăşi fals!
N-au cvorum defel saxonii ( Marea Britanie, Irlanda şi, prin mimetism , Olanda ).
În rest, toate ţarile din UE au diverse forme de validare, în funcţie de natura scrutinului; dacă-i consultativ, nu se justifică cvorumul. În rest, da! Aşa-i şi-n Germania şi-n Spania, în Franţa şi pe oriunde mai întorci capul.
Şi-am mai descoperit o absurditate: să ceri poporului demiterea preşedintelui ţarii.Conform Constituţiei,poate fi demis,dacă a încălcat GRAV Legea legilor. Dacă parlamentul probează această vină şi CCR certifică şi ea vinovăţia cum să ceri alegătorilor să se exprime?
Dacă votează împotrivă, ar însemnă să menţii în funcţie un om nedemn?! Absurd!
Dar la noi ca la nimenea.

Fără politichie!

1. O puţoaică ( în intenţie - puştoaică, dar las aşa!) mă pândeşte de mult, a răzbunare, să mă prindă cu garda jos. Aşa că, nici nu s-a uscat cerneala postării din 4 aug., că mi-a şi sărit în cârcă.
Puneam acolo nepriceperea unor lucruri din politică ba pe seama caniculei, ba pe seama unui alzheimer mititel. Plăcându-i a II-a ipoteză, mi-a prescris iute nişte pilule şi s-a oferit să-mi devină „badantă” *. Ştiind-o bine mobilată la minte, şi la etc , am înghiţit găluşca, i-am acceptat tutela, cu singură condiţie- schimbarea culorii hapurilor. Aştept răspuns!
*badante=it. îngrijitoare de bătrâni; de regulă, româncă cu licenţă!

2. Sunt colecţionar de lepidoptere; astea sunt nişte fluturi pe care îi prind în eter, pe unde se zbenguie cu zborul lor graţios şi imprevizibil. Le pun pe blog o mâzgă de parfum exotic şi-şi lipesc aripile definitiv. Apoi torn peste ei boabe de chihlimbar şi-mi atârn prada într-o casetă intitulată amăgitor-manipulator PERSOANE INTERESATE.
Aseara mi-a căzut în ghiare un splendid exemplar (FOTO).Se rătăcise din walchiria lui Wagner: a zărit lumina şi s-a prins!
I-am cântat precum Loreley de pe stâncile Rinului până l-au acoperit apele de chihlimbar.
Cezar, fluturele meu albastru, meşterea pe la Bonn o formulă magică de făcut bani, pentru Deusche Bank; într-o teză de doctorat. ( Am aflat că a scris până aseara 17 drafturi şi-i nemulţumit de ele. Idee: dacă i le fur, om mă fac, fac şi bani şi mai scot încă 16 doctori pe lângă mine!).
Urmăriţi aventurile noului meu fluture!

O, ţară tristă, plină de humor!

Căldura mare mă poartă de la Caragiale la Bacovia, adică în Imperiul Absurdistan. Peste cele 29*C, care lichefiază deja, la ora 9, urbea mea, ninge cu stârlici din blazarea de plumb.
Politica devine lehamite.
Doar o poezie din volumul"Cu voi" îşi flutură,infatuată, marama linţoliolui :

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment-
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O,ţară tristă, plină de humor!

Mă, Popescu Vasile se există?

Până mai ieri mă consideram trăitor în universul absurd al lui Kafka, unde un fel de preşedinte de ţară îşi numară şi îşi împarte supuşii după participarea / nonparticiparea lor la referendum, în vii, reali –aceia care au ieşit la vot si restul, adică morţii.
N-am avut norocul să primesc mulţumirile primului bărbat al Ţării şi am fost încolonat la cei fără suflare.
Acum trăiesc în ţara sufletelor moarte a lui Gogol! Nu mai exist!
Urmează greul: scoaterea mea de pe lista electorală, printr-un minirecensământ cu o singură întrebare: „ MĂ, Popescu Vasile există? Cu adevăratelea?”
Avem aici doi factori naţionali: MĂ, vecinul, devenit ad-hoc, CETĂŢEAN DE NĂDEJDE şi ceilalti, adică POPESCU VASILE!
Înşir mai jos tot felul de păreri şi sugestii, culese de temiriunde. Le trimit maimarelui de la interne, cel care a emis teorema plagiatului: de la Platon şi Aristotel, toţi au plagiat!
Scurtimea timpului acordat de CCR, întru primenirea listelor electorale mă face să înşir aleatoriu notiţele mele, ajutătoare generalului rus (înţelegeţi ce vreţi!).
• Metoda ştiinţifică de investigare . Primarul : -Mă, Popescu Vasile există? Există de-adevăratelea?
Vecinul (cetăţean de nădejde): Îhâ!
-Jură-te! (Variantă: -Zi să mori tu că nu minti!)
*Metodă stiinţifică de autoprotecţie a cetăţeanului.
-Mă, da’ cine e Rus?
-Ditamai ministrul de interne.
Şi-i sănătos la căpăţână?
-?!
Taie-l, bre de pe lista de miniştri!
Propuneri locale: a) birourile de recenzare să fie la crâşme sau la iarmaroace. Acolo informaţii!
b) să fie angajată mama Omida ca să se afle unde-s rumânii.
c) în locul cetăţeanului-vecin , să se folosească RADIERA sau, dacă primarul e dotat cu laptop, butonul DELETE.
* Recomandare: ca să scăpaţi de mărturia vecinului, staţi câteva zile la poarta casei, pe interior şi veti fi trecut pe listă. Statul în afara porţii înseamnă ca aveti domiciliul ÎN AFARĂ de ţară!
Concluzia la această nebunie o trage fostul ministru al sănătăţii, Nicolăescu: S-au desfiinţat prea multe paturi la spitalele de psihiatrie!

PS Cât m-am câcâit să scriu cele de mai sus,cei doi miniştri de la interne s-au autoradiat!
Şi iradiat!

Haraşo tovărăşie (plagiat!)

Deşi se suprapun perfect pe realitatile de azi, versurile din postarea de pe 4 august apartin marelui Const. Tanase şi demonstrează, dacă mai era nevoie, că nu-i nimic nou pe aceste tărâmuri. Într-unul din spectacolele sale, satiriza fărădelegile hoardelor bolşevice, între care obsesia invadatorilor pentru ceasuri de orice fel. Ei somau pe posesorii de asemenea obiecte cu cuvintele: davai ceas!
Intr-un spectacol, Tănase a introdus următorul monolog:

Rău era cu “der, die, das”
Da-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai mosie
Haraşo tovărăşie!

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa.
În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile
căptusite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, desi actorul n-a rostit nici un cuvânt.
Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă, agăţat de gât! A spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.
Două zile mai târziu, marele actor era mort.
Ce oameni, Doamne, ce oameni s-au jertfit pentru Tara!

Am votat din nou ca...

Mi s-o golit tărtăcuţa de orice gând. Probabil că suprafaţa creierului a ajuns precum stepa rusească: nesfârşit de netedă.
Poate fi efectul caniculei care lichefiază tot ce atinge, ori e de vină tensiunea socială ajunsă, la paroxism, ori, cine mai ştie, vreun alzheimer, mai mititel. Le -om duce toate…
Am avut frisoane: ne aflăm la buza prăpastiei? Nu mă frige grija conducătorilor naţiei. Pot să fie şi câţiva babuini! Importăm multe banane, femele îndestule, le dăm un munte de zbenguiala. Cu o singură condiţie: să înveţe cele 12 porunci şi să-şi piardă capul, dacă încalcă vreuna. Atât!
Justific golirea creierului, invocată mai sus, cu următorul text:

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Si cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouă guvernare,
Si cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Si cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câstiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine,
Si cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Si cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am făcut?

Aştept de la calatorii cosmici, care caută un strop de apă în blogul meu, să identifice autorul , evenimentele incriminate şi le voi deschide porţile unei oaze din deşertul numit România!