Un pribag al spațiilor siderale a bătut la poarta blogului meu căutând o sorbitură de apă neîncepută, ca să-și ostoiască seteA DORULUI DE ȚARĂ!
Nu mi s-a liniştit vinul , cum nu mi-i liniştită nici
România, secată de dezbinări fratricide.
A răscolit drumeţul prin terfeloagele blogului până la urările
făcute anul trecut românilor de ziua lor naţională, le-a citit şi s-a dus!
I-am găsit urma paşilor, în prag şi m-a cuprins ruşinarea
că nu m-a găsit de veghe.Mi s-au umezit ochii la amintirea soldatului moţ
găsit, cândva, îngenunchiat pentru rugăciune la Crucea Iancului de pe muntele
Găina şi s-a prelins o lacrimă când mi-au bubuit, aevea, în urechea inimii,
cuvintele copilului care, în miez de noapte, acum aproape o sută de ani, saluta
trecătorii care pecetluiseră cu vrerea lor unirea veşnică, la
Alba-Iulia:TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAŢĂ!
Şi am recitit textul pictat cu sufletul mai anu'.
Parcă nu s-a schimbat nimic.
Ziceam acolo că "avem o ţară numai una, nici mare, nici
frumoasă, nici bogată. Asta ne-a hărăzit-o Dumnezeu! Cine vrea alta să-şi ia
traista la drumul pribegiei!"
Anul acesta mi se cuibăreşte în inimă un gând netrebnic: MAI
AMEM O ŢARĂ?
Da, ROMÂNIA e veşnică. Îi mai trebuie un popor!
Nu, nu plec de aici; n-am unde. Dar pribegesc prin ţară. Să caut
poporul.
Diogene,înţeleptul vechimii, umbla prin mulţime, cu făclia
aprinsă în amiază, să caute UN OM!
Dacă aş fi înţelept, în pribegie, aş căuta oamenii
demni de ROMÂNIA!
Deocamdată, pun la fiert vin nou, roşu, din rănile acestui
pământ şi oi aştepta noi pribegi. Şi om sorbi acest sânge şi om plânge. Şi om
urla:
SĂ NE TRAIEŞTI,
ŢARĂ!
E Ziua ROMÂNIEI! Adică: a mea, a Ta ,a Noastră, a
Voastră! Nu a lor! Ei au țara lor. Să vină in ospeție; le dăm vin cu pâine ca
la împărtășania fraților; ȚARA--NU!
Nu mă rușinez să reiau un text de mai anu-veacu, dintotdeauna!
La Sărbătoarea -Sărbătorilor, pun pe mine cămeșa inflorată
cu râurile Țării, sumanul de codru, care geme întunecat răsuflarea
pământului , ițarii, cu alb-griul Mioriței și opincile lui Badea Cârțan , rupte
până la Roma, de dorul dacilor de pe Columna Traiana!
Am să pun steagul vechi,ferfeniță de la Plevna,
Mărășești,Cotu-Donului, Carei!
Am să pun portetul Regelui Ferdinand-Loialul. Si, lângă lance, o
poză de țăran desculț-tata, căruia bolșevicii nu i-au pus semn de mormânt sub
zidurile Gherlei!
De ce să scriu un text nou?!
La Paști, scriem o noua Evanghelie despre Înviere?!
Acestea de mai sus sunt copiate din Evanghelia Invierii
României!
Cuvintele aste le aștern la picioarele mereu neostenite
ale Țării, dar ostenite de zbucium ale poporului Său!
În zori , visez să mă deștepte spusele copilului evocat de
Blaga. La trecerea mulțimilor care pecetluiseră mărginile Tării celei
Mari, el striga de răsunau văile:
TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAȚĂ
PS. Scriam anul trecut că ne-ar trebui UN POPOR!
Cred că îl regăsim: viguros,demn, neînfricat ! Pe baricadele fiecărei zile care vine. De departe și spre mai departe!
Mai sper că drumul ales va fi acela cuvenit valorilor noastre intrinseci și nu utopiilorvânturate de posedați mincinoși.