vineri, 15 iulie 2011

I

O pauză mare prinde bine.A fi,sau a nu fi,se zmiorcăia Hamlet.
Să scriu...să nu...
Scriu pentru nimeni.Cum respir.Reflex necondiţionat!
II

CUPTOR

Sunt fascinat şi, simultan, îngrozit de imensa capacitate umană de protecţie mentala (cu efect benefic general ), în a se elibera de amintiri. Uităm !...Uităm mai ales experienţele nefericite.
Unde sunt amintirile mele despre foametea din 46, despre puşcaria părinţilor, despre izgonirea din liceu si facultate,despre lampa la care citeam, pentru care nu găseam nu numai “gaz”, dar nici feştilă ?! Uitate! Ca şi cozile la de toatele cotidiene, ca si tăierea curentului, ca şi tv.-ul, de două ore,ştergerea creierelor,în şcoli .Neant!
Aşa gândeam mai ieri,când o nostalgie lirică m-a făcut să colind vechile noastre ogoare, cu haturile refăcute după 1990. Căutam aroma pământului ars de soare,mirosul înţepător al sânzienelor. Totul era idilic, favorabil regăsirii copilului de altădată.
Dar...
Dar, trasnit în creştet de duşmanul de Soare, mi-am provocat subconştientul,mereu refuzat de firea mea optimistă.
Aşa că am retrăit scene de infern dintr-un iulie, de demult.
Cu tălpile goale, călcam miriştea, lăsând boabe de sânge pe rugii de mur. Cămăşoiul şi izmenele din fir gros de cânipă, tors de mâna mamei, musteau de sudoare. Eram la seceratul grâului, de-o palmă. Tăiam-zmulgeam paiele ţepoase,făceam legatori de rogoz, clăi cu snopii în cruce, cerşeam cerului un norişor, o pală de vânt, ceva. Cu zgâcenie, îmi udam gura cu o apă mâloasă, dintr-un izvor pe stingere.
Eram lunguţ, şi, ca să prind grâul in secere,îmi rupeam şalele.
De aceea,îngenuncheam.Pe mirişte, rămâneau doua dâre , ca semnatură a caznei mele, zădarnice; pentru că tot grâul ne era confiscat la cote.
Într- zi, peste acest chin a ţâşnit o lumină. La propriu. Un fulger a traznit un vecin de ogor,la coasă si o grindină cât pruna a făcul tot grâul pământ.
După cateva minute, iar soare, dar cu răcoare si miros de pământ reavăn.
Mama plângea după grâul pierdut, eu mulţumeam lui Dumnezeu că m-a izbăvit de mersul în genunchi, vecinii îşi boceau mortul.
...îngrop amintirile lăs ogorul in urmă. În maşină, radioul scâncea că leşină târgoveţii, pe străzi,de caldură. Cuptor!