Un vântuleţ
nătâng mi-a zburătăcit stoluri de petale roz-albe din piersici; degeaba mi-am repezit căuşul palmelor , să le prind.
Sprinţare, au făcut câteva volute de balerine şi duse au fost!
Duminica Floriilor, sărbătoare
dragă mie prin paradoxurile cu care ne trimite în semnificaţii mistice ale începuturilor.
Este, originar, celebrarea zeiţei romane-Flora (Chloris , la
vechii greci), cinstită la sfârşitul lui aprilie- începuturile lunii mai.
În buna tradiţie a creştinilor dintâi, ( v. Crăciunul, Anul Nou, Paştele ) pe fondul
păgân s-au turnat simboluri biblice. În cazul Floriilor, s-a grefat, pe atmosfera veche a serbărilor numite
Floralia, episodul intrării Domnului în
Ierusalim.
S-a produs o excepţională topire a unor valori umane perene
din lumi şi credinţe diferite!
În tradiţiile româneşti , Flora, ca zeiţă a fertilităţii, este invocată la
această sărbătoare prin ritualuri de înfrumuseţare a fetelor de măritat şi prin
ghicirea viitorului mire.
Tot astăzi, pe
prispele frumos dichisite, se scoate la aerisit, zestrea fetelor gata de
măritat.
În unele sate este evocata moartea Lăzărelului, tânărul care,
urcat într-un pom, simte aroma
plăcintelor coapte de mumă-sa; de poftă, se dezechilibrează şi moare (va fi
înviat de Iisus!)
De atunci satele noastre te potopesc cu miroazne de plăcinte,
pentru evocarea lacomului flăcău biblic.
Cu scop educativ, la mine în sat, mamele se întorc de la
biserică cu nuieluşe de salcie, îşi cheamă odraslele,( mai ales feciorii ) şi
le croiesc pe spate, pe căpăţână, ca să fie tot anul cuminţi, sănătoase,
mintoase. Din păcate, de mine nu s-a prins!
Ori au fost prea subţiri jordiile, ori a fost mare mila
mamei.
Dacă Alecsandri
zburda în cadenţa versului „Vin Floriile cu soare / Şi soarele cu
Florii!”, O.Goga, din negura străinătăţurilor amare, uită că Floriile cad in
postul mare şi-i scrie iubitei:
„ Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine;
În dimineaţa de Florii
M-oi cununa cu tine!” ( Dorinţa )