Călărețul fără cap

Avem un senat pe drept numit „camera superioară” a vicleniei ancestrale dâmbovițene!

Altcumva, nu-mi pot imagina regia subtilă a  spectacolului shakespeaerean în care se ia--se dă calul, pentru mai puțin de un regat,  se toarnă cucută în vorbe și hamletul se  înfige purificat în  scăfârlia lui Yorick din mâini, perorând: a fi sau nu a fi…pușcăria?!

Și n-a  fost!

Răsuflu , ușurat, în culisele hoției neaoșe și mă juruiesc să găsesc omul cu har, care să-i cioplească statuia  „ Șova  de-a călare!” Dar cu capul ținut la subsuară.  Al lui, nu al calului!
Cam suprarealist-horror, dar necesar.

Am găsit ieri și omul: meșter mare din Cacica ; el  a dat viață cioplită bolovanilor de sare din grandioasa și încremenita   ocnă bucovineană.

Trecem la sare , pentru că la cărbune are prins rând „luceafărul huilei”; unde mai pui că ȘOVA  rămâne la locul său viitor de muncă- ocna!

 Costă mult, dar face: penzia mea pe jumătate de veac.

 Am răbdare s-o iau, s-o dau, întru veșnicirea acestui mândru lotru de Dâmbovița

Hoți voinici, cu frunte lată!

I

Documentându-mă asupra simbolisticii poziției picioarelor cabalinei  de pe soclu, am intrat în impas.

 Sunt reguli de fier în această privință:

1.      –când calul are ambele picioare în aer, înseamnă că eroul a murit în luptă;

2.      –când are numai un picior din față ridicat în aer,  eroul a murit din cauză de rană în luptă; 

3.      –când bidiviul are tuspatru picioarele înfipte zdravăn în soclu, personajul a murit de moarte „ bună”!

4.      --cu picioarele din spate ridicate—nu mai este cal, ci –câine și e musai un copac!

Dar eroul meu e în viață; și ce viață! Cum sprijin calul?!

O mare blogăriță ilfoveană, unsă cu alifii subtile, m-a învățat maternelă : CU TOATE COPITELE ÎN AER!

- Și în ce se mai sprijină calul pe soclu?

- În…! se hlizește ea ca la Ion cel Prost și-mi deapănă un banc cu Bulă, la ora de gimnastică.

 Dacă nu-l  știți, faceți un semn!

Ps. Am dat un titlu atractv- comercial postării, amintindu-mi de povestirea lui Washington Irving care mi-a inspăimântat multe nopți din copilăria altui veac. Mai târziu, filmul cu același nume chiar m-a amuzat! 

Mi(t/r)uitul salvează Senatul

Promisesem, solemn, că voi continua postul anterior; cu rușine, recunosc inutilitatea făgăduinței din oarece motive, socotite întrucâtva obiective.

Îmi pică la interes căinarea cronicarului: „Că nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi!”

Aferim!

Am urmărit, sub catharsis, judecarea  în parlament a ministrului Șova, un fel de Don Quijote, pus diriguitor peste potecile României. Eram fanul lui încă din clipa în care a făgăduit drumeților că-și va face o colibă ( un cort, a zis el, școlit!) la Comarnic, în care va locui până e gata autostrada spre Brașov!

În fond, reiterase la dimensiuni mai modeste, încăpățânarea șefului Ponta că iese din politică, dacă, până prin 2018, nu e terminată aceeași capodoperă.

Ce m-a fermecat la dramatica sedință a Senatului?

Punerea în scenă a spectacolului. Genială!

Disdedimineață, Șova a convocat Grupul parlamentar  de rugăciune  la aghioase( în greaca veche-cântare , rugăciune). S-a pus bine cu Cel de Sus: „ Doamne, ajută-l pe hoțul, falsificatorul Șova…

Al doilea pas: a trecut pe la absolut toți colegii prezenți și , cu efect empatic, le-a strâns mâna, privindu-i drept în ochi!

Toți psihologii au comentat valoarea hotărâtoare a gestului: cică, le-a transmis, molecular,  teama că le vine și lor rândul.

 Cine mai știe!?

A urmat teribila scenă de captatio benevolentiae  a tuturor rumânilor drept- credincioși, care stăteau cu inima-n loc, gata de răzmeriță spre eliberarea năpăstuitului.

O mare preoteasă, din cele trecute prin ciurul și dârmonul multor partide, preia măreția vestalelor și cu  pomezi aduse de la Rusalim, l-a uns ba cu alifii izbăvitoare, cu apă neîncepută, cu temuta iarbă a fiarelor, pentru deschiderea lacătelor de la cătușe.

Aici aș deschide o paranteză. Parcă Iisus ar fi răsturnat niște tarabe în templu și ar fi ocărât pe cei asemenea junelui nostru, pentru păcatele înșelăciunii!!

Preoteasa Jupa, scuipând foc și pară, și-a scăpat gura la trap când o jurnalistă i-a tăiat elanul miruitului, întrebând dacă votul a fost constituțional.

Convinsă că mirul păzește bostănăria, a țipat mai dihai decât o eroină din Sofocle:

-          Mai lăsați-mă cu Constituția!  CE-O FI AIA CONSTITUȚIA?!

Chiar, oameni buni, ce-o fi AIA- Constituție?!

Patru crime minore și... un șantaj

Ca pe un bețiv îndărătnic, mă așteaptă sevrajul. Nu-mi lipsește alcoolul; din contra!
La mine, narcoticul buclucaș este politica. Mor fără ea.
Cu toate că nu o înțeleg.
 Aduc probă a neaderenței mele la domeniu-faptul că am rămas la abecedarul spinos al democrației lui Platon, din „Republica”. Promit să vi-l rezum,  curând.
Zilnic, trag la jug carul spre ocnă, cu speranța izbăvirii prin jurământ că mă las dar, 'geaba.. Acum, car stârvuri de politicieni de la zdupul poliției , unde sunt îmbălsămați în sare, pentru muzeu, membrii celui mai cinstit guvern născocit după '89. 

Într-o euforie de primăvară-vară, Junii Ponta și Antonescu, îngrămădiți pe bancheta din spate a unei mașini ( Dacia?), scriau pe genunchi, în drum spre Brașov, formula alchimistă, desecretizată, a CELUI MAI CINSTIT GUVERN AL ROMÂNIEI!

Era îngropată în blestemată neuitare impotența Boc-Ungureanu!


Acum , putem proba realismul promisiunii juruite: 14 miniștri, din cele 4 ediții de unică folosință-„Ponta” sunt la, sau în drum, spre zdup!
 Spre „cinstea”lor!
 Am cărat, ca prim-bou-de-jug la carul ocnei, după zapisul DNA:  1. Silaghi-mită, 2. Diaconu- conflict de interese,  3.Dan Nica-mită,  4. Dobre-abuz,  5. Andronescu-mită, 6.  Șova- falsuri,  7. Dragnea-furt electoral, 8.  Vozganian- grup infracțional, 9.  Fenechiu-înșelăciune,  10. David-mită, 11.  Vâlcov-mită, 12. Chițoiu-grup infracțional, 13.  Dobrițoiu-fals,  14. Man- plagiate minore.
Înspre ocnă, unii au scăpat prin ochiurile rupte ale legii și sunt căutați de poteră, prin viroage, pentru alții, se caută frânghie, ca sa fie cetluiți bine, iar câțiva sunt lăsați, puțin-  liberi, ca să le treacă guturaiul, și să pârască tot!

Prima crimă minoră: „călărețul de cărbune”
După vânzoleala de aprobare a legării în lanțuri a haiducului Șova, acesta s-a înălțat în pinteni, deasupra/asupra camerei de județ de la parlament cu vorbă tunătoate; cerea nu lanțul ocnei, ci glorificarea faptelor sale: salvarea de la faliment și moarte sigură a energeticii (pe cărbune) a României . Ca prețuire, să i se înalțe STATUIE; și nu oarecare, ci ECVESTRĂ!
 Pe o movilă uriașă de cărbune, nedăruită, încă, Serbiei.
Intrucât este,  deja, consacrată o statuie cu numele „Călărețul de aramă”, propun, ca alegător, o alta săpată, cu cal cu tot, dintr-un bloc de cărbune și dotată cu tulumbe și pompieri, ca să nu-i dea foc minerii!

Marele Piter, pe calul de aramă,Lipsă, încă., „ ăla de cărbune”

Va urma!

CĂNUȚĂ ȘI NASUL CLEOPATREI

 
Merit, cu prisosință, renumele de „ Cănuță-om-sucit, pus mereu pe încontreală la mersul vremii.
De probă, aduc aceste rânduri, reluate incă din zori, ca pretext să mă leg, a câtea oară, de Nasul Cleopatrei!
Juma' din viaţă am urât comunistoida pocitanie "8 Martie", apoi dintr-odată, mi-o venit mintea la cap şi mi s-au luminat dedesubturile psihosociogenuale (ce cuvânt performant, bravo, Ioane!) deci, dedesubturile... care au înrădăcinat şi legitimat"Ziua Femeii". Şi nu-s puţine!
Sătulă de atâta viaţă conspirativa, femeia a vrut puterea "la vedere"! Ocultarea puterii femeii, prin istorie, este probată de sintagma"nasul Cleopatrei": Blaise Pascal preia mitul celei mai frumoase femei dintotdeauna şi afirmatia antică , după care femeile cu nasul lung sunt mai atrăgătoare şi zice:

R.Arthur,  Moartea Cleopatrei

" Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, faţa lumii ar fi fost alta!" (in realitate, nasul reginei nu avea acest atribut).Cleopatra e mit.

Michelangelo-Cleopatra

Dar adevărul constatării e veşnic. Adaugăm pe Estera, salvatoarea evreilor, venerată în veselia Purimului, pe Maria, Fecioara,din sobra celebrare a Bună-Vestirii.

Cu simţul unei supraintuiţii, o terorist-comunistă, Clara Zetkin preia cu viclenie, simbolistica femeii implicate în luarea deciziilor despre soarta Lumii şi propune 8 martie drept  zi consacrată sexului "slab"; dar numai asta ştiam, fiindu-ne ascunse iţele care ţeseau mătasea secretă pentru stăpânirea   Nimfei. Acum Femeia dă iama prin zilele anului şi  pregăteşte plasa pescuirii lor pentru "Ziua Femeii". Pe toate, dacă se poate!
 Parcă a fost hotărâtă şi o zi a bărbatului.
 Nu ştiu care e, dar voi afla scrutând, zilnic, lungul străzii. Dacă văd femei multe, cu braţe de flori iar în calendarul lor măsluit, nu scrie, în culori de rouă că-i ziua lor, va anunţ, dragi lei-paralei, ca a fost! ziua voastră.
Dar, rău necesar, cum crâcnesc misoginii, femeia dă culoarea şi permanenţa vieţii. SAREA şi BUCATELE (cu piper!)  din povestea zilnică.
Să ne trăiască!

Ps O vizitatoare mă felicită pentru 8 Martie, nu cu  aluzie maliţioasă, ci cu adevărul că "de bunăstarea bărbaţilor, depinde sărbătoarea /-orile femeilor!”
 PS2 După o viață de luptă împotriva Zilei de 8 Martie, simt nevoia să capitulez.
”Cu năframa-n vârf de băț”, propun Parlamentului Mondial al Femeilor să dea un Ucaz: TOATE ZILELE  LUCRĂTOARE ALE SĂPTĂMÂNII SĂ FIE 8 MARTIE. IAR DUMINICA SĂ FIE „ZIUA FEMEII!”

DIXIT !

N.B. Am folosit pagina așa pestriță ca să semene a Primăvară!
Iar NB Deși m-au tras  mulți de urechi, pârdalnica asta de sculă își cauta ora exactă prin Pacific!

De ex. această postare colorată a fost pusă la locul ei DUMINICĂ, 8 MARTIE!

                                                          8 Martie

O găsii- pe feisbuc, îmi plăcu, o luai! Ce mai vrai?!

             8Martie

                                                                                             

Iar râd de... viitorul țării!

Azi, o întorc ca la Ploiești!
Chiar, ploieștencelor, lămuriți moldovenii cum îi cu „întorsul” ăsta. Știu că sunteți în derută și puneți de-o „republică”, de când bâzâiți fără șefime.
Dar mai întâi și-ntâi puneți -le de-o statuie.
 Mai bine,  de un grup ecvestru:  Primarele pe iapa Rocinanta și Presedintele - pe măgarul  servitorului. Bronzul îl donează Ghiță ( pupă-l în bot și papă-l  tot!) Model: „ Don Quijote”.

Am zis c-o întorc, ca la...  Adică am sclipuit câteva perle din tezele candidaților la bac, din aug.2014. 
Scopul meu pervers este să se dovedescă devărul că numărul și valoarea poantelor e o constantă etnică, un fel de pi  al circonferinței căpățânii românești; un datum imuabil!
Deci nu mai căutați vină și vinovați; păcatul ni se trage de la ursitoare, care nu studiaseră decât primele două versuri din  „Miorița” („Pe-un picior de plai ,/ Pe-o gură de rai... ” Atât!) 

 Și vreți ca loazele noastre dragi să învețe mai mult?!


  (Despre viziunea lui Bacovia asupra lumii, în poezia „ Plumb”)

* „ Domnul Bacovia a scris în total 8 (opt!) versuri, în timp ce aștepta ceva, lângă un mort.”

 * „Autorul a ajuns să fie obsedat de plumb, după ce dragostea lui s-a întors cu spatele la el și a adormit în cimitir”.

* ”Domnul Bacovia spune în poezie că tot din jurul lui era din plumb, chiar și mortul.”

* „ Bacovia și-a ales plumbul, pentru că toată lumea purta aur și argint și el a vrut să fie mai special!”

* „ Pentru că e de prost gust să pui la cimitir coronițe de plastic, poetul a pus coroane de plumb. Sunt mai grele, dar de efect pentru cititori.”

(Explicație pentru expresia „a fi mâna dreaptă a cuiva”)

* „ Îl socotea mâna lui dreaptă, adică vrea să zică că avea o mână stângă și două două mâini drepte.”

* „ Dacă îl crede amâna lui dreaptă, posibil că avusese un accident și era handicapat.”

* „Câmpul semantic al artei e așa de imens, că nu pot să aleg ce să scriu!”

* „ Motivele literare ale scriitorului sunt ca să-și amintească el niște peripeții, pentru că pe atunci, nu puteai să filmezi și să faci poze și al doilea să ne povestească și nouă.”

Închei demonstrația normalului la aceste examene cu afirmații de bun simț  ale românului pur, scrise cu optimism mioritic pe prima filă a tezei, sau pe ultima pagină, în cazul al doilea:

* 1. „ Nu mai scriu nimic! mă duc dincolo, în străinătate. Nu am ce să mai fac aici, în țară! 
  ( Eu l-aș fi încurajat să învețe și „Cățeluș cu părul creț” și să ia bacul!)
* 2.  „ Dacă nu dați subiecte mai simple, să le facă și copiii normali, eu nu mai vin la examen!
( Cerere absolut normală, hotărâtă!)

Râzi de ei, ba râzi de tine / Râzi de fabrici și uzine!

Mă aflu în situația ingrată de a scociorî, prin gunoaiele profesiunii, întâmplătoare  situații hazoase.
Și, unde s-or găsi mai din belșug, dacă nu în tezele / testele elevilor?!
Din unele se degajă candoare, din altele ironia, din cele mai multe ignoranța. Ici-colo dăm de impertinență, de chiul. Și nu rar de prostie!
   Sigur, doza de comic e diferită în aceste secțiuni, imaginate. Apoi „ poanta” nu e sesizată de orișicine: în unele cazuri, ai chiar nevoie de oarece instrucție, ca să pricepi  din ce îți vine râsul.

Ultima aserțiune mi-a adus aminte de romanul adolesceților interbelici, „Elevul Dima dintr-a șaptea”, de Mihail Drumeș.
 L-am citit clandestin, în podul casei, pe un vraf de grâu, în dreptul unei găuri prin tablă.
Dacă nu v-ați bucurat de savoarea lui, vă... Dar mai aveți și drept,și timp!

Aveam nevoie de o scenă din roman, ca să întăresc răutatea  că poantele din perlele elevilor nu-s înțelese de orișicine.

Tânărul profesor de istorie intră în cancelarie val-vârtej, aruncând catalogul pe un pupitru. 
- Ce-i, colega,...  iar?!, își mustăci mirarea cel de trântă.
-Zi-ne ce-au mai făcut leprele?!
-Să vedeți: verificam războiul troian. Îl întreb pe D. cine este Patrocle?
După ce se foiește, mai trage cu urechea pe la „suflători”, ascultați ce răspunde dobitocul:
-Patrocle...este... câinele lui ...Ahile!
Tunetul de râsete se reflectă în zăngănit de geamuri.
În scurt timp, profesoara de muzică,  se dădu mai aproape  de colegul răzbunat prin râsete:
- Am un lapsus; chiar,  al cui câine era Patrocle?!
 O bucată de cer se tufli, din senin, în chica răvășită a istoricului.
Cu avertisment asupra vreunui  Patrocle, în poantele candidaților la bacul de la vară, sau vara-verilor, ia vedeți ce spun (scriu!)  urmașii Romei:

* ''Rolul verbelor la perfect simplu e să ne spună că Ioan Slavici era oltean'' 

* "Care-i e cu cratimă, ca să nu se confunde cu orașul  Carei, de unde am si eu o rudă care se scrie cu litera mare.''
.

* Un sinonim pentru cuvântul ''pretențios'',  ''harfist'' si ''ifosar''.

Viziunea lui Arghezi despre lume:
* ''Arghezi...cine să-l ințeleaga pe omul ăsta? Sunt sigur că viața lui era tristă pentru că nu avea prieteni cu care să iasă la o bere. D-aia a scris poezii triste.''

* "Eu și tatăl meu nu avem o comunicare prea bună. El imi spune mereu să nu mai vin dimineața de la club, eu ii spun că distracția maximă incepe după miezul nopții, dar nu mă ascultă, așa că, in loc să comunicăm, ne certăm''. (Susțierea importanței comunicării!)

 ''Ce vrei de la mine, suflețel? Ca să mă crezi că nu te-am inșelat, scriu acum și la simulare (mesaj pentru Cori)''. ( Tulburatoare dovadă adusă iubitei, prin teză!

Importanta vizionării ecranizărilor, după operele literare, pentru receptarea unei opere literare, este izvor de umor involuntar:

*''Trebuie să vezi intâi filmul, inainte să citesti o carte, că ( filmul!) e un fel de rezumat mai ușor de citit. Dacă  nu s-a făcut film după carte, nici n-ar trebui sa se dea la examen''.

*'Mama mea a citit "Pasarea spin" după ce a văzut filmul la televizor pe vremea lui Ceaușescu. Sunt două cărți fără poze, decât pe copertă, dar uite că i-au plăcut''.

 ''Sensul conotativ al ploii e că totul se udă. Ploaia umedă pleznește asfaltul și creează bubuluci''.

Alte perle colorate de la simulare:

*- "Două trăsături ale genului epic: personajele"

 *- "Două motive literare: femeia s-a enervat că bărbatul mânca incet si barbatul era supărat că și-a pierdut viața"