Mai ‘dinioară, îmi exprimam indignarea despre felul în care, în media se exploateză necazurile unor personalităţi cu marcante carisme, în special artişti, pentru a se împăuna cu merite necuvenite cei din preajma lor.
Invocam principii etice şi dreptul nostru de a le pastra imaginea cuvenită.
Mă dumiresc acum că dedesubturile unor asemenea eschibiţii sunt cu mult mai vinovate. Exemplific afirmaţia prin „ Cazul” Şerban Ionescu.
Am adunat o căruţă de date noi. Le-am periat, le-am simplificat, le-am redus , şi tot am rămas cu un pumn plin de certitudini.
În jurul dramei actorului, şi cu ştirea lui, s-a ţesut o escrocherie, pusă la cale de câtiva băieţi deştepti. Între ei, un medic uman, unul veterinar şi câtiva inşi implicaţi în media. Reţeta părea infailibilă: o înţepătură de căpuşă,o boală exotică, o victimă de oarecare celebritate,multă, multă publicitate şi psihoza colectivă e gata!
Intră în scenă căutarea şi recomandarea remediilor, aprovizionarea pieţii cu ele şi banul va curge.
După cortină: diagnosticul pus de un specialist implicat în „aventură” nu este BOALA LYME, ci o scleroză multiplă.
Prof. dr. Băjenaru, preşedintele comisiei care l-a evaluat pe actor şi infirmă diagnosticul de neoborelioză (boala Lyme) exclamă cu năduf : în România asistăm la un fenomen îngrijorător, „epidemia de diagnostic de neoborelioză”. Un grup de persoane…sunt angajate în a eticheta oameni cu această boală. Şi îi şi „vindecă” pe bani grei, adaug eu.
Eroina zilei- căpuşa. Piaţa- plină cu alifii şi pastile, cu injecţii, plasturi, spraiuri , brătări, zgarde. Toate miraculoase pentru efecte antilyme. Şi bani buni în teşchereau "deştepţilor”.
Aşa a fost şi cu gripa aviară, şi cu cea porcină. Şi tot baieţii „deştepţi”!
Numai noi- proştii!
Îmi pare rău că un actor de seamă şi-a jucat un ultim rol falimentar. A fost răsplătit de guvern cu 80.000 de mii de lei şi trimis la lecuit.
joi, 31 mai 2012
marți, 29 mai 2012
La clasa I
Am constatat ieri că n-am făcut clasa I; pe bune! Revelaţia am avut-o la o ora de matematică dintr-o şcoala de cartier, obişnuită.
Copiii primesc o fişă-test cu două „probleme”:
-1. Acul a) este al mamei;
b) este cu vârful ascuţit;
c) este în ghemul de aţă.
Alegeţi propoziţia care arată cum este acul.
-2. Într-un autobuz sunt 7 bărbaţi şi 5 femei.
Câţi călători sunt în autobuz?
Timp de lucru-1 minut!
După un minut, toti elevii au predat fişa, zâmbârlii:-Doamna, prea uşor!
Eu am rămas cu foaia în mână, deloc zâmbârliu.Daţi-mi dv soluţiile, într-un minut.
PS. Ieri am constatat că blogul meu a fost accesat de 4000 de ori.
Nu înţeleg de ce şi de cine.
Copiii primesc o fişă-test cu două „probleme”:
-1. Acul a) este al mamei;
b) este cu vârful ascuţit;
c) este în ghemul de aţă.
Alegeţi propoziţia care arată cum este acul.
-2. Într-un autobuz sunt 7 bărbaţi şi 5 femei.
Câţi călători sunt în autobuz?
Timp de lucru-1 minut!
După un minut, toti elevii au predat fişa, zâmbârlii:-Doamna, prea uşor!
Eu am rămas cu foaia în mână, deloc zâmbârliu.Daţi-mi dv soluţiile, într-un minut.
PS. Ieri am constatat că blogul meu a fost accesat de 4000 de ori.
Nu înţeleg de ce şi de cine.
De la argonauţi, la internauţi
Sunt fascinat de fenomenul cibernetic , sub dimensiunea lui relaţional- umană, internetul.
Cuvântul „ fascinat " are, la rândul lui, câteva rădăcini, în mine. În primul rând , totala mea ignoranţă teoretică (tabula rasa! ) ;apoi, ieşirea din contingentul psihic, prin vârstă; ar mai fi rigorile morale conservatoare şi, nu la urmă, structura mea culturală.
Toate aceste nu sunt obstacole şi nici antagonisme, ci oarecari emoţii de timiditate, care mă fac să şovăi, să amân, să reacţionez retractil la fenomen.
Dar spiritul meticulos-ţărănesc mă face să iţesc iar antenele, „să pipăi şi să urlu: este!” (Arghezi). Şi chiar este!
Astea fiind pipăite, să facem pasul al II-lea.
În preocuparea ceva mai veche de a descâlci iţele relaţiei conflictuale dintre generaţia internauţilor şi babacii lor, se ivesc noi probe, care mă vor determina să le transfer autonomie; să intru într-un joc de puzle, în care piesele se prefac mereu, năucitor.
Aşa că mă voi adapta, din mers, asumând riscul dezlânării demersului întreprins.
În faza actuală,aş învestiga:
--dimensinea seducţiei internetului;
--pregătirea tehnic-operaţională a tinerei generaţii pentru folosirea internetului;
--capacitatea de a recepta critic, valoric informaţiile (maturitatea deciziei);
--tematica preferată a junilor internauţi;
-- binele şi răul ca factori de influenţă;
--proiecţii ale platformei cu realizările acestei generatii când va fi devenit ” bătrână”, deci supusă conflictului cu o nouă generaţie.
Numai gândind aceste subpuncte la temă şi mi se pare imposibil de suportat pentru priceperea mea.
Lansez ideea şi caut colaboratori interesaţi de aventură.
PS. Ca să amân abordarea, am să fac o eschivă şi să scriu câteva rânduri despre „Neohaiducii spaţiului virtual”. Poate vă păcălesc să muşcaţi din nadă.
Cuvântul „ fascinat " are, la rândul lui, câteva rădăcini, în mine. În primul rând , totala mea ignoranţă teoretică (tabula rasa! ) ;apoi, ieşirea din contingentul psihic, prin vârstă; ar mai fi rigorile morale conservatoare şi, nu la urmă, structura mea culturală.
Toate aceste nu sunt obstacole şi nici antagonisme, ci oarecari emoţii de timiditate, care mă fac să şovăi, să amân, să reacţionez retractil la fenomen.
Dar spiritul meticulos-ţărănesc mă face să iţesc iar antenele, „să pipăi şi să urlu: este!” (Arghezi). Şi chiar este!
Astea fiind pipăite, să facem pasul al II-lea.
În preocuparea ceva mai veche de a descâlci iţele relaţiei conflictuale dintre generaţia internauţilor şi babacii lor, se ivesc noi probe, care mă vor determina să le transfer autonomie; să intru într-un joc de puzle, în care piesele se prefac mereu, năucitor.
Aşa că mă voi adapta, din mers, asumând riscul dezlânării demersului întreprins.
În faza actuală,aş învestiga:
--dimensinea seducţiei internetului;
--pregătirea tehnic-operaţională a tinerei generaţii pentru folosirea internetului;
--capacitatea de a recepta critic, valoric informaţiile (maturitatea deciziei);
--tematica preferată a junilor internauţi;
-- binele şi răul ca factori de influenţă;
--proiecţii ale platformei cu realizările acestei generatii când va fi devenit ” bătrână”, deci supusă conflictului cu o nouă generaţie.
Numai gândind aceste subpuncte la temă şi mi se pare imposibil de suportat pentru priceperea mea.
Lansez ideea şi caut colaboratori interesaţi de aventură.
PS. Ca să amân abordarea, am să fac o eschivă şi să scriu câteva rânduri despre „Neohaiducii spaţiului virtual”. Poate vă păcălesc să muşcaţi din nadă.
duminică, 20 mai 2012
Adenda la "Hoţii..."
Maşinăria diavolească mi-a aruncat afară câteva precizări din postul de mai jos.
Adaug aici:
*Zicerea aceasta a lui Dumnezeu a fost plagiată de răspopitul, pentru acest păcat,
Ion Creangă. Eu o repun la locul originar.
** Întelepţii întru ale fizicii spun că NEGRU şi ALB nu-s culori. Eu- da!
Adaug aici:
*Zicerea aceasta a lui Dumnezeu a fost plagiată de răspopitul, pentru acest păcat,
Ion Creangă. Eu o repun la locul originar.
** Întelepţii întru ale fizicii spun că NEGRU şi ALB nu-s culori. Eu- da!
Hoţii de culori
Parcă aşa începe bucuria Luminii: „ Şi a zis Dumnezeu: SA FIE LUMINĂ! Şi a fost lumină.”
Apoi, când, la vremea ei, a ţâşnit prima rază de soare, s-a cuibărit drăgăstoasă în ochiul de cristal al Preamăreţului, de unde a revenit la noi sub ploaie de culori, Curcubeul!
De atunci ne-am scădat în roşu,oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. ( În mintea mea puţină, de elev, ROGVAIV! ) Şi le-am tot amestecat şi le-am tot frământat, până ce Domnul, văzând că facem concurenţă superbiei operei sale, a glăsuit, zâmbitor: „ Ho, agiungă-ţi amu, herghelie!”* şi a dat drumul în lume hoţilor de culori.
A lăsat, mai înainte, dezlegare şi spor la curcubeu numai pictorilor, poeţilor şi harpiştilor. Doar că şi ei se îmbătau de atâta har, încurcând ogorul propriu,născocindu-se kinestezia.
Întâii furi, împăraţii, s-au împărăţit în purpură. Şi au dat ucaz: cine nu-şi apleacă ochii la stacojiul fascinant al hlamidei lor, să fie biciuiţi! Şi, cine va cuteza să aibă îndrăzneală la roşul solemn, să fie tăiat.
În replică târzie,comuniştii au dat iama prin roşu, hotărând că toată omenirea să fie roşie! Şi s-au umplut temniţele; unii mai vroiau şi altcumva.
( Morţii îşi aleseseră negrul**; miresele, albul** de crin; geloşii- galbenul; optimiştii-verdele; întelepţii-albastrul;curtezanele-violetul.)
Văzând atâta gâlceavă, a hotarât Preasfântul: „Să fie partide!"
Ca să vezi!
În studentie căpătasem, din milă, o camaşă verde. Cât pe ce să învăţ zborul pe uşă: „legionarule!”Apoi, am boit gardurile, prin sate, cu rosu, la Paşti. Noaptea, ţaranii le re-văruiau a sărbătoare. Şi i-am făcut colhoznici!
Dar ca azi, niciodată! Mi-am îmbrăcat muierea în portocaliu, că mă topesc de plăcerea culorii: o şi prinde. Blasfemie, crimă, de toate: pedelistule! Am şi divorţat.
O cravată roşie merge bine, mă face mai arzoi. Pesedistule,te-ntorci la comunişti!
Cu galben devin liberal, care-şi vinde ţara, cu albastru devin antenist de-al lui Felix (turnătorule!). Îmi mai rămăsese violetul : şi eu şi muierea, de-a doua, râvneam la oleacă…
Mi l-a confiscat oteveul. Cică, mă despăgubeşte cu douj’dă mii de euroi.
Doamne, du-i pe aceşti hoţi de culori unde l-ai învăţat pe Eminescu, să-i afunde, la vremea lui_
„ Şi în două temniţi large, cu de-a sila, să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni"
Fă-o, Doamne, dacă nu, adă întunericul de-ntâi, peste noi!
Apoi, când, la vremea ei, a ţâşnit prima rază de soare, s-a cuibărit drăgăstoasă în ochiul de cristal al Preamăreţului, de unde a revenit la noi sub ploaie de culori, Curcubeul!
De atunci ne-am scădat în roşu,oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. ( În mintea mea puţină, de elev, ROGVAIV! ) Şi le-am tot amestecat şi le-am tot frământat, până ce Domnul, văzând că facem concurenţă superbiei operei sale, a glăsuit, zâmbitor: „ Ho, agiungă-ţi amu, herghelie!”* şi a dat drumul în lume hoţilor de culori.
A lăsat, mai înainte, dezlegare şi spor la curcubeu numai pictorilor, poeţilor şi harpiştilor. Doar că şi ei se îmbătau de atâta har, încurcând ogorul propriu,născocindu-se kinestezia.
Întâii furi, împăraţii, s-au împărăţit în purpură. Şi au dat ucaz: cine nu-şi apleacă ochii la stacojiul fascinant al hlamidei lor, să fie biciuiţi! Şi, cine va cuteza să aibă îndrăzneală la roşul solemn, să fie tăiat.
În replică târzie,comuniştii au dat iama prin roşu, hotărând că toată omenirea să fie roşie! Şi s-au umplut temniţele; unii mai vroiau şi altcumva.
( Morţii îşi aleseseră negrul**; miresele, albul** de crin; geloşii- galbenul; optimiştii-verdele; întelepţii-albastrul;curtezanele-violetul.)
Văzând atâta gâlceavă, a hotarât Preasfântul: „Să fie partide!"
Ca să vezi!
În studentie căpătasem, din milă, o camaşă verde. Cât pe ce să învăţ zborul pe uşă: „legionarule!”Apoi, am boit gardurile, prin sate, cu rosu, la Paşti. Noaptea, ţaranii le re-văruiau a sărbătoare. Şi i-am făcut colhoznici!
Dar ca azi, niciodată! Mi-am îmbrăcat muierea în portocaliu, că mă topesc de plăcerea culorii: o şi prinde. Blasfemie, crimă, de toate: pedelistule! Am şi divorţat.
O cravată roşie merge bine, mă face mai arzoi. Pesedistule,te-ntorci la comunişti!
Cu galben devin liberal, care-şi vinde ţara, cu albastru devin antenist de-al lui Felix (turnătorule!). Îmi mai rămăsese violetul : şi eu şi muierea, de-a doua, râvneam la oleacă…
Mi l-a confiscat oteveul. Cică, mă despăgubeşte cu douj’dă mii de euroi.
Doamne, du-i pe aceşti hoţi de culori unde l-ai învăţat pe Eminescu, să-i afunde, la vremea lui_
„ Şi în două temniţi large, cu de-a sila, să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni"
Fă-o, Doamne, dacă nu, adă întunericul de-ntâi, peste noi!
miercuri, 16 mai 2012
Privighetoarea
Cu ani în urmă, gâlgâia aerul serilor de cântecul privighetorilor, aciuite în parcul târgului.
Chiar mort să fi fost , te trezeai , să le mângâi trilul!
Numai că primarul a dat ucaz să se împuşte ciorile , oploşite printre boschetari.
Şi trăgeau ca nebunii puşcaşii; zi şi noapte. M-a mirat zelul lor, până ce, într-o zi m-am dumirit. Nu ciori vânau, ci guguştiuci. Buni a’ naibi la ceaun .( Rămâneau puii golaşi să moară de foame prin cuiburi.)
Şi-au luat lumea în cap privigetorile , de atâta război.
Vreo doi ani nu le-am mai auzit, decât în lunca Moldovei, la Hurghiş.
Până astă -seară.
Din senin aerul s-a înfiorat, frunzele s-au legănat sub cântarea unei privighetori. Zei ai sunetelor, cum le-aţi mai meşteşugit înlănţuirea în gâtlej de pasăre!
Nici n-am suflat de teamă să nu-i tulbur bucuria cântecului. Doar cu inima îi ţineam isonul.
Am vorbit, de îndată , cu primarul, ca nu cumva să-mi tulbure păsăruia.
Mi-a răspuns să n-am nici o grijă, că i-au plecat toţi vânătorii la alte partide, înaintea alegerilor.
Mulţumescu-ţi, Doamne!
Chiar mort să fi fost , te trezeai , să le mângâi trilul!
Numai că primarul a dat ucaz să se împuşte ciorile , oploşite printre boschetari.
Şi trăgeau ca nebunii puşcaşii; zi şi noapte. M-a mirat zelul lor, până ce, într-o zi m-am dumirit. Nu ciori vânau, ci guguştiuci. Buni a’ naibi la ceaun .( Rămâneau puii golaşi să moară de foame prin cuiburi.)
Şi-au luat lumea în cap privigetorile , de atâta război.
Vreo doi ani nu le-am mai auzit, decât în lunca Moldovei, la Hurghiş.
Până astă -seară.
Din senin aerul s-a înfiorat, frunzele s-au legănat sub cântarea unei privighetori. Zei ai sunetelor, cum le-aţi mai meşteşugit înlănţuirea în gâtlej de pasăre!
Nici n-am suflat de teamă să nu-i tulbur bucuria cântecului. Doar cu inima îi ţineam isonul.
Am vorbit, de îndată , cu primarul, ca nu cumva să-mi tulbure păsăruia.
Mi-a răspuns să n-am nici o grijă, că i-au plecat toţi vânătorii la alte partide, înaintea alegerilor.
Mulţumescu-ţi, Doamne!
Indignare
Mor oamenii ; chiar mai şi mor. Unii, când mecanismul biologic s-a epuizat ; alţii, loviţi , în plină putere, de năpraznice întâmplări.
Unii se topesc în ţărână, anonimi, cum au şi trăit. Alţii, în glorie şi onoruri naţionale.
Fiecare , după merite!
Dar sunt indignat de lipsa totală de bun-simţ cu care se intră, de visu, „cu bocancii” în suferinţa unor artişti, adusă de vârstă sau ca urmare a unor accidente.
În clar!
Un actor drag mie, Şerban Ionescu, a devenit , cum însuşi o spune , cu umor amar, o legumă, în urma unei muşcături de căpuşă. Poate fi şi trebuie ajutat. Îti plânge sufletul, dar nu e permis să umpli paginile şi ecranele, într-un fel de exhibiţionism, cu degradarea , de înţeles, prin care trece artistul , Să fim alături de el, cu grijă, dar să-i respectăm intimitatea.
În al doilea caz, Iurie Darie, respectabil în ani şi excepţional ca artist, era, nu demult, purtat de un fel de ţoapă prin studiouri tv.. Şi se lăuda „artista” că va face cu el filme porno.Arăta şi poze deochiate. Darie, cu privirile pierdute în irealitate, dădea din cap , mecanic , cu un zâmbet tâmp, spre deliciul unei asistenţe şi mai tâmpe.
Ieri l-am văzut scheletic,în pat de spital, hrănit cu linguriţa.Nimic anormal în sine. Dacă nu
s-ar fi exploatat , ticălos, pentru rating, situaţia.Şi aceeaşi madamă se umfla în pene cu sacrificiul ei, din dragoste. Ba chiar punea diagnostice: apă la creier! Bătrâneţea , boala, trebuie încercuite de respect şi decenţă.
Vreau să-l păstrez pe Iurie, actorul impozant şi dominator; îl vreau pe Iura, care-i încânta pe copii cu desenele lui fascinante din cărţi şi reviste. Nu-l umiliţi, ca sa vă făliţi că i-aţi stat în preajmă, când a ajuns neputincios!
Readuc în amintirea încă proaspătă stingerea demnă a marelui Ion Lucian. Şi demna trăire a dramei de către soţia lui.
Unii se topesc în ţărână, anonimi, cum au şi trăit. Alţii, în glorie şi onoruri naţionale.
Fiecare , după merite!
Dar sunt indignat de lipsa totală de bun-simţ cu care se intră, de visu, „cu bocancii” în suferinţa unor artişti, adusă de vârstă sau ca urmare a unor accidente.
În clar!
Un actor drag mie, Şerban Ionescu, a devenit , cum însuşi o spune , cu umor amar, o legumă, în urma unei muşcături de căpuşă. Poate fi şi trebuie ajutat. Îti plânge sufletul, dar nu e permis să umpli paginile şi ecranele, într-un fel de exhibiţionism, cu degradarea , de înţeles, prin care trece artistul , Să fim alături de el, cu grijă, dar să-i respectăm intimitatea.
În al doilea caz, Iurie Darie, respectabil în ani şi excepţional ca artist, era, nu demult, purtat de un fel de ţoapă prin studiouri tv.. Şi se lăuda „artista” că va face cu el filme porno.Arăta şi poze deochiate. Darie, cu privirile pierdute în irealitate, dădea din cap , mecanic , cu un zâmbet tâmp, spre deliciul unei asistenţe şi mai tâmpe.
Ieri l-am văzut scheletic,în pat de spital, hrănit cu linguriţa.Nimic anormal în sine. Dacă nu
s-ar fi exploatat , ticălos, pentru rating, situaţia.Şi aceeaşi madamă se umfla în pene cu sacrificiul ei, din dragoste. Ba chiar punea diagnostice: apă la creier! Bătrâneţea , boala, trebuie încercuite de respect şi decenţă.
Vreau să-l păstrez pe Iurie, actorul impozant şi dominator; îl vreau pe Iura, care-i încânta pe copii cu desenele lui fascinante din cărţi şi reviste. Nu-l umiliţi, ca sa vă făliţi că i-aţi stat în preajmă, când a ajuns neputincios!
Readuc în amintirea încă proaspătă stingerea demnă a marelui Ion Lucian. Şi demna trăire a dramei de către soţia lui.
Aruncătură de ochi
Azi am inceput trasul cu coada ochiului pe blogul unui vecin,Z1PP, şi am terminat prin a-mi pierde amandoi ochii în spaţiul şi culoarea oferite generos de "apropitar".
Mă bucur să descopăr talent vânos şi darnic atât de aproape de noi!
Mă bucur să descopăr talent vânos şi darnic atât de aproape de noi!
duminică, 13 mai 2012
Alo, Ciripica!--Alo, Clopoţica!
Zice la Sfintele Scripturi: La început a fost CUVÂNTUL! Şi acesta trebuia transmis şi spre bucuria altcuiva.
De aici, s-a tot extins transmiterea, în timp (0—2012, Anno Domini ) şi spaţiu ( Rai—Iad = de la 0- la 40.000 de km, adică Ecuatorul).
Şi instrumentele de transmisie în spaţiu a cuvintelor, tot aşa: fuga cu ştirea în gură,vezi Marathon;ştirea din fuga calului, tobe, săgeţi luminoase, foc, fum, telegraf, telefon cu fir şi fără.Câte şi mai câte minunăţii!
Dar de când cu telefonul mobil, nu s-a mai pomenit la români o aşa lăcomie de vorbăraie. De la sugari la matusalemi , toţi au, dom’le, mobile, dacă se poate , de ultim strigăt al modei.
Să nu credeţi că s-a burduşit eterul cu tot lexiconul limbii noastre. Nu! Acolo vreo sută-două de cuvinţele, turnate în tipare de lemn, de câlţi…
Şi, oriunde, pe drum, la lucru, la biserică, la masă, în patul cu dragoste: alo!, alo! şi iar…
Ca şi cum ne-a scăpat capra de râie.
Cum să nu fie rumânul mai anapoda? Staţi să vedeţi câteva mostre:
UNA. Pe uliţa mea, două măturărese, fiecare pe alt trotuar, vorbeau una cu cealaltă la telefon. Şi vorbeau şi hohoteau şi-şi aruncau bobârnace de cuvinte. Se mai şi opreau; din mers, nu din vorbit. Uitându-se una la alta, se îndemnau, nu la telefon: „Hai, fa, zi-i, tu, că întârziem la şefa.” Apoi o luau de la capăt, la mobil.
A DOUA. Undeva, pe valea Moldovei, n-a dat Dumnezeu semnal decât pe ţugui de munte. Dar toţi copiii, dela grădiniţă şi până la liceeni au mobile. Smarturi scumpe cât o vacă; au vândut bieţii părinţi viţeaua şi au cumpărat odoarelor odoare scumpe, ca să nu zică satul că-s nişte sărăntoci. Dar cum să vorbesti cu ele, dacă nu-i semnal?!
La ieşirea de la şcoală, îi auzi, pe căprării: „Mergem sus? – Cum să nu?!” Asta înseamnă că se vor căţăra unii pe un vârf, numai al lor, altii, pe altă culme , în exclusivitate, şi vor pălăvrăgi la telefoane , că au şi timp, şi semnal , şi minute, cu miile!
O A TREIA. Un bulibaşă ( de ţigani rrrromi) şi-a pierdut un puradel. Jale de pe lume! Şi lume tot de pe lume.
În mausoleul ridicat din marmură de Carara, mortul avea curent electric şi mobil şi încărcător la priză.
Venea poporul ţigănesc, cu droaia, ca să vorbească cu mortul. Câte 20 deodată boscorodeau şi plângeau, de-ţi rupeau inima. „Conversaţia” avea un singur sens - numai dus!
Ce va urma? Prorocire, de la Ioan: urmează nişte cipuri-piercing pe ureche şi pe limbă; şi zi-i, şi zi-i!
Alta: or să apară scule de vorbit cu cei de pe ailaltă lume (dacă n-om trece, până atunci ,buluc cu toţii dincolo! Prorocire de alt Ioan).
De aici, s-a tot extins transmiterea, în timp (0—2012, Anno Domini ) şi spaţiu ( Rai—Iad = de la 0- la 40.000 de km, adică Ecuatorul).
Şi instrumentele de transmisie în spaţiu a cuvintelor, tot aşa: fuga cu ştirea în gură,vezi Marathon;ştirea din fuga calului, tobe, săgeţi luminoase, foc, fum, telegraf, telefon cu fir şi fără.Câte şi mai câte minunăţii!
Dar de când cu telefonul mobil, nu s-a mai pomenit la români o aşa lăcomie de vorbăraie. De la sugari la matusalemi , toţi au, dom’le, mobile, dacă se poate , de ultim strigăt al modei.
Să nu credeţi că s-a burduşit eterul cu tot lexiconul limbii noastre. Nu! Acolo vreo sută-două de cuvinţele, turnate în tipare de lemn, de câlţi…
Şi, oriunde, pe drum, la lucru, la biserică, la masă, în patul cu dragoste: alo!, alo! şi iar…
Ca şi cum ne-a scăpat capra de râie.
Cum să nu fie rumânul mai anapoda? Staţi să vedeţi câteva mostre:
UNA. Pe uliţa mea, două măturărese, fiecare pe alt trotuar, vorbeau una cu cealaltă la telefon. Şi vorbeau şi hohoteau şi-şi aruncau bobârnace de cuvinte. Se mai şi opreau; din mers, nu din vorbit. Uitându-se una la alta, se îndemnau, nu la telefon: „Hai, fa, zi-i, tu, că întârziem la şefa.” Apoi o luau de la capăt, la mobil.
A DOUA. Undeva, pe valea Moldovei, n-a dat Dumnezeu semnal decât pe ţugui de munte. Dar toţi copiii, dela grădiniţă şi până la liceeni au mobile. Smarturi scumpe cât o vacă; au vândut bieţii părinţi viţeaua şi au cumpărat odoarelor odoare scumpe, ca să nu zică satul că-s nişte sărăntoci. Dar cum să vorbesti cu ele, dacă nu-i semnal?!
La ieşirea de la şcoală, îi auzi, pe căprării: „Mergem sus? – Cum să nu?!” Asta înseamnă că se vor căţăra unii pe un vârf, numai al lor, altii, pe altă culme , în exclusivitate, şi vor pălăvrăgi la telefoane , că au şi timp, şi semnal , şi minute, cu miile!
O A TREIA. Un bulibaşă ( de ţigani rrrromi) şi-a pierdut un puradel. Jale de pe lume! Şi lume tot de pe lume.
În mausoleul ridicat din marmură de Carara, mortul avea curent electric şi mobil şi încărcător la priză.
Venea poporul ţigănesc, cu droaia, ca să vorbească cu mortul. Câte 20 deodată boscorodeau şi plângeau, de-ţi rupeau inima. „Conversaţia” avea un singur sens - numai dus!
Ce va urma? Prorocire, de la Ioan: urmează nişte cipuri-piercing pe ureche şi pe limbă; şi zi-i, şi zi-i!
Alta: or să apară scule de vorbit cu cei de pe ailaltă lume (dacă n-om trece, până atunci ,buluc cu toţii dincolo! Prorocire de alt Ioan).
Căcarează de...elefant, la Bârlad
Temperând indignarea şi sarcasmul, care-şi fac , legitime, prezenţa, las la locul ei îngrijorarea, în demersul pregătit cu atâtea ocolişuri. Mi-a venit greu să atac o asemenea problemă; numai că ea există şi ne subminează bruma de normalitate în care ne strecurăm existenţa.
Un nimeni, parlamentar de Bârlad şi fost primar al aceleiaşi urbe, a aflat că prim-ministrul României ar putea veni la 1 mai, la un oarecare eveniment din localitate. Numai că politrucul şi-a ieşit din pepeni; cum să vină, fără aprobarea feudalilor locali?
Roşu de mânie, convoacă repede o conferinţă de presă şi începe: „ EU ( s.n.) îi transmit public …că , dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, şi să nu oprească la primărie… va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro!”
Să detaliem câte ceva:
-1. Aldo Moro, mare om politic şi prim-ministru al Italiei, a fost răpit de organizaţia teroristă, marxist-leninistă „Brigăzile roşii" şi omorât. Făcând corelaţia, parlamentarul român actual a comis o ameninţare clară cu moartea, la adresa unui demnitar român în funcţie!
-2. În 2007, ca primar al Bârladului, individul, ca represalii la o vizită nenunţată lui de premierul de-atunci, Tăriceanu, a pus o fanfară să-l întâmpine cu marşuri funebre, comentând „neobrăzarea” sosirii neautorizate pe feudă: „…tu, prim-ministrul României să nu anunţi autorităţile locale?!!...nu pot să cred până unde poţi ajunge cu orgoliile politice!”
-3. Si premierul Boc a fost ameninţat cu moartea , în împrejurări similare: „ iată şi Boc a venit ca şobolanul prin judeţ;…şobolanii, când îi vezi, ( anacolutul personajului!) , e bine să-i calci pe cap, că sunt ăia de-ţi rod avutul!”
-4. Bârlădeanul îi cere imperativ lui Blaga să pedepsească exemplar un subprefect pentru că n-a dat curs ordinelor date ( ilegal) de acest deputat.
-5. La o sedinţă în plenul parlamentului, i s-a tăiat microfonul pentru că a indignat pe cei prezenţi vorbind despre curvăsăria lui Ştefan cel Mare şi relaţia lui cu prostituatele.
-6. În timpul marii greve(!!) parlamentare s-a urcat într-un balcon, de unde, cu o porta-voce, urla la colegii din bănci: „penalilor care sunteţi, hoţilor!”
Ce mă îngrozeşte ?
Opinia publică ( parcă s-ar chema societatea civilă!?) a/ n-a reacţionat, decât în surdină.
La ameninţarea cu moartea, după modelul Moro, TOŢI jurnaliştii prezenţi au izbucnit în râs şi au aplaudat.( Căutaţi înregistrarea!) Jur că nici unul dintre ei nu cunoştea cazul şi semnificaţia.
Şeful lui de partid s-a făcut niznai, ba altundeva, chema poporul la revoluţie, cu: „…mă bazez pe voi-membrii partidului- că după ce o să-l omorâm pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi.” A explicat că a fost o metaforă!( Şi în cazul lui Iorga la fel ; şi a fost căsăpit în pădurea Strejnicului,de legionari). Acum mi se pare că e prim-ministru domnul cu revoluţia.
M-a siderat, pur şi simplu, felul în care şi-a explicat teroristul din Bârlad ameninţarea cu soarta lui Moro; cică e o vorba din români, care înseamnă că o să traiască cineva rău!!!!!!
Dumnezeule! Ca sa devină ceva „o vorbă la români =zicală, vorbă de duh, zicere sentenţioasă” trebuie să cuprindă o mare şi adâncă experienţa de viaţă, seculară, să circule în cercuri largi, bine definite de vorbitori.
Or, dacă întrebi mii de români ce înseamnă zicerea O SA AIBA SOARTA LUI MORO, îţi râd în nas. Numai la Bârlad-nu. Sper că vreun serviciu special va găsi aceste rânduri, şi le va da interpretarea de sesizare către procuratură. Dacă ajung, cumva, eu, acolo, tot e bine; aş avea ocazia să demasc intenţiile criminale ale unui deputat.
Pâna atunci îi pun ştampila baligii de elefant pe isprăvi.
Un nimeni, parlamentar de Bârlad şi fost primar al aceleiaşi urbe, a aflat că prim-ministrul României ar putea veni la 1 mai, la un oarecare eveniment din localitate. Numai că politrucul şi-a ieşit din pepeni; cum să vină, fără aprobarea feudalilor locali?
Roşu de mânie, convoacă repede o conferinţă de presă şi începe: „ EU ( s.n.) îi transmit public …că , dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, şi să nu oprească la primărie… va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro!”
Să detaliem câte ceva:
-1. Aldo Moro, mare om politic şi prim-ministru al Italiei, a fost răpit de organizaţia teroristă, marxist-leninistă „Brigăzile roşii" şi omorât. Făcând corelaţia, parlamentarul român actual a comis o ameninţare clară cu moartea, la adresa unui demnitar român în funcţie!
-2. În 2007, ca primar al Bârladului, individul, ca represalii la o vizită nenunţată lui de premierul de-atunci, Tăriceanu, a pus o fanfară să-l întâmpine cu marşuri funebre, comentând „neobrăzarea” sosirii neautorizate pe feudă: „…tu, prim-ministrul României să nu anunţi autorităţile locale?!!...nu pot să cred până unde poţi ajunge cu orgoliile politice!”
-3. Si premierul Boc a fost ameninţat cu moartea , în împrejurări similare: „ iată şi Boc a venit ca şobolanul prin judeţ;…şobolanii, când îi vezi, ( anacolutul personajului!) , e bine să-i calci pe cap, că sunt ăia de-ţi rod avutul!”
-4. Bârlădeanul îi cere imperativ lui Blaga să pedepsească exemplar un subprefect pentru că n-a dat curs ordinelor date ( ilegal) de acest deputat.
-5. La o sedinţă în plenul parlamentului, i s-a tăiat microfonul pentru că a indignat pe cei prezenţi vorbind despre curvăsăria lui Ştefan cel Mare şi relaţia lui cu prostituatele.
-6. În timpul marii greve(!!) parlamentare s-a urcat într-un balcon, de unde, cu o porta-voce, urla la colegii din bănci: „penalilor care sunteţi, hoţilor!”
Ce mă îngrozeşte ?
Opinia publică ( parcă s-ar chema societatea civilă!?) a/ n-a reacţionat, decât în surdină.
La ameninţarea cu moartea, după modelul Moro, TOŢI jurnaliştii prezenţi au izbucnit în râs şi au aplaudat.( Căutaţi înregistrarea!) Jur că nici unul dintre ei nu cunoştea cazul şi semnificaţia.
Şeful lui de partid s-a făcut niznai, ba altundeva, chema poporul la revoluţie, cu: „…mă bazez pe voi-membrii partidului- că după ce o să-l omorâm pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi.” A explicat că a fost o metaforă!( Şi în cazul lui Iorga la fel ; şi a fost căsăpit în pădurea Strejnicului,de legionari). Acum mi se pare că e prim-ministru domnul cu revoluţia.
M-a siderat, pur şi simplu, felul în care şi-a explicat teroristul din Bârlad ameninţarea cu soarta lui Moro; cică e o vorba din români, care înseamnă că o să traiască cineva rău!!!!!!
Dumnezeule! Ca sa devină ceva „o vorbă la români =zicală, vorbă de duh, zicere sentenţioasă” trebuie să cuprindă o mare şi adâncă experienţa de viaţă, seculară, să circule în cercuri largi, bine definite de vorbitori.
Or, dacă întrebi mii de români ce înseamnă zicerea O SA AIBA SOARTA LUI MORO, îţi râd în nas. Numai la Bârlad-nu. Sper că vreun serviciu special va găsi aceste rânduri, şi le va da interpretarea de sesizare către procuratură. Dacă ajung, cumva, eu, acolo, tot e bine; aş avea ocazia să demasc intenţiile criminale ale unui deputat.
Pâna atunci îi pun ştampila baligii de elefant pe isprăvi.
joi, 10 mai 2012
Căcărează... de elefant
În sfârşit, am reuşit!
1. Deşteapta de fii-mea cea mare, mare computeroloagă, mi-a dat o jumătate de zi peste degete până să mă înveţe să postez o imagine. S-a răzbunat, astfel, pe necazurile îndurate din parte-mi la tabla înmulţirii!
2. Spre ştiinţa noului meu ministru de şcoală, MANG-leur, am furat de pe internet poza făcută de un vânător Zulu. În tribul lui,votează numai masculii. Când vine timpul, îşi pun cu toţii ouăle la clocit, într-o baligă de elefant, ca să-şi scoată parlamentarii.
Mă tem că le-am putea MANG-li patentul, dar am risca să devenim importatori de baligă de elefant.
Dupa postarea splendidei imagini,am parfumul favorabil pentru a comenta faptele unui parlamentar român, clocit într-o hazna bârlădeană
duminică, 6 mai 2012
Voinic tânăr... (II)
Menţionam in p.I că eram singurul bătrân din autobuz. Deci, stricam peisajul unui tărâm cu tinereţe fără bătrâneţe…
Şi mi-a sclipit amintirea unui demers existenţial de pe blogul unei prea tinere jurnaliste, care incearcă să descurce desele conflicte dintre tineri şi bătrâni de prin autobuzele- sardele ale Iaşilor.
Am încercat o stratagemă: când cineva de pe scaune mă privea,îmi descărcam în ea rugămintea ochilor de a-mi ceda locul, că-s bătrân. Imediat se intorcea capul . Zâmbeam la ideea de a rosti, sentenţios: of! tineretul din ziua de azi!
Qed*
De aici, până la dorinţa de a pătrunde în meandrele necazurilor jurnalistei n-a fost decât un pas. Dar dilema lui Hamlet, „ to be or…”( aici se termină anglodaneza mea!) este minoră, faţă de –lemele în care intru, pe tema TINERI-BĂTRÂNI, în viziunea 2012.
Dacă antagonismul între generaţii este unul etern, la noi astăzi, capătă nişte dimensiuni uriaşe, diferite, din nişte cauze pe care le-aş vrea măcar numite.
Nu-s în stare de o abordare exhaustivă, ci mai mult aş vrea să stârnesc nişte valuri, turnând piper în blazarea somnolentă a cititorilor prezumtivi.
Pentru că afirmaţii de tipul „Of! ce tineret avem azi!”, „Ce înapoiaţi mai sunt babacii nostri!” le auzim şi pe stradă , şi acasă. De regulă, zâmbim amuzaţi, gândind că şi unii, şi alţii au dreptate.
Dar este productivă, socialmente, această pozitie? Putem atenua consecinţele? Putem înclina balanţa în favoarea uneia din părţi ?
Vom încerca unele răspunsuri în partea a III-a.
Qed : (abrev.) quod erat demonstrandum—iată ce era de demonstrat! Precizarea este pt. cititorii mei de pe alte fuse orare, în uşurarea receptării textului. O voi mai face.
Şi mi-a sclipit amintirea unui demers existenţial de pe blogul unei prea tinere jurnaliste, care incearcă să descurce desele conflicte dintre tineri şi bătrâni de prin autobuzele- sardele ale Iaşilor.
Am încercat o stratagemă: când cineva de pe scaune mă privea,îmi descărcam în ea rugămintea ochilor de a-mi ceda locul, că-s bătrân. Imediat se intorcea capul . Zâmbeam la ideea de a rosti, sentenţios: of! tineretul din ziua de azi!
Qed*
De aici, până la dorinţa de a pătrunde în meandrele necazurilor jurnalistei n-a fost decât un pas. Dar dilema lui Hamlet, „ to be or…”( aici se termină anglodaneza mea!) este minoră, faţă de –lemele în care intru, pe tema TINERI-BĂTRÂNI, în viziunea 2012.
Dacă antagonismul între generaţii este unul etern, la noi astăzi, capătă nişte dimensiuni uriaşe, diferite, din nişte cauze pe care le-aş vrea măcar numite.
Nu-s în stare de o abordare exhaustivă, ci mai mult aş vrea să stârnesc nişte valuri, turnând piper în blazarea somnolentă a cititorilor prezumtivi.
Pentru că afirmaţii de tipul „Of! ce tineret avem azi!”, „Ce înapoiaţi mai sunt babacii nostri!” le auzim şi pe stradă , şi acasă. De regulă, zâmbim amuzaţi, gândind că şi unii, şi alţii au dreptate.
Dar este productivă, socialmente, această pozitie? Putem atenua consecinţele? Putem înclina balanţa în favoarea uneia din părţi ?
Vom încerca unele răspunsuri în partea a III-a.
Qed : (abrev.) quod erat demonstrandum—iată ce era de demonstrat! Precizarea este pt. cititorii mei de pe alte fuse orare, în uşurarea receptării textului. O voi mai face.
vineri, 4 mai 2012
Voinic tânăr, cal bătrân...
Notă : am găsit poza cu căcăreaza de elefant,dar nu reuşesc s-o reproduc.Până am succes, altă intâmlpare. Reală! Şi cu ecouri mai adânci în partea a II-a.------------- I PARTEA I Mi-o poftit a O3, ozonul munţilor şi, ca să scap de tirania volanului, m-am urcat intr-o Rată, autobuz antideluvian. Voiam să gust priveliştea stânga-dreapta, de care n-are noroc un şofer. Numai că era 2 mai. Gloate de de tineri, încă vibrând ritmuri-dance, şi-au adus aminte că-s studenţi şi, buluc spre facultăţi. Chiar cu autobuzul meu. N-am mai prins loc pe scaun. Drept pedeapsă, mi-am înşirat osemintele de Homo erectus pe interval, căutând să prind patru rădăcini: mâini-picioare. Şi, pentru că geamurile se opreau pe la brâu, ioc, peizaj. Aşa că am exersat multe; să amortizez şocurile (cum presimţi gropi, te ridici bine pe vârfuri şi te laşi , legănat, pe călcâi.) Merge ! Apoi, am citit jurnale colorate,peste capul proprietăreselor, ,care, de oboselă, îşi dizolvau ochii pe pagini. Aşa am aflat despre scăderea burţii, despre constipaţie, despre umflarea ţâţelor (acolo un sinonim) cu un fel de…scârţ ş.a. M-am tot cultivat vreo jumătate de cale. Până când au coborât câţiva şi a dat asalt un cârd de bucovinence rumene şi gureşe. M-am trezit umplutură subţiată de sandviş între două asemenea făpturi, cu proieminenţe din Guinness book. Ţipete,chicoteli şi râuri de sudoare tânară. Am renunţat la amortizări, pentru ca erau preluate cu eleganţă de preaplinurile muierilor cu baticuri înflorate. De atâta legănare între componentele sandvişului, m-am pomenit, cu de-adevaratelea, erectus. Iac-aşa am ţinut-o tot intr-o petrecere până în miezul muntelui. Peste vreun ceas, m-am înţelenit în întunecimea unui brad. Şi m-am visat la Judecata de Apoi. Pentru pătimirile din autobuz, sfinţii m-ar fi trimis într-un fel de Rai: o peşteră cu ţâşnitori reci din stalactite. Şi cu două bucovinence bucalate, să-mi încolăcească, fierbinţi, trupul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)