Alo, Ciripica!--Alo, Clopoţica!

Zice la Sfintele Scripturi: La început a fost CUVÂNTUL! Şi acesta trebuia transmis şi spre bucuria altcuiva.
De aici, s-a tot extins transmiterea, în timp (0—2012, Anno Domini ) şi spaţiu ( Rai—Iad = de la 0- la 40.000 de km, adică Ecuatorul).
Şi instrumentele de transmisie în spaţiu a cuvintelor, tot aşa: fuga cu ştirea în gură,vezi Marathon;ştirea din fuga calului, tobe, săgeţi luminoase, foc, fum, telegraf, telefon cu fir şi fără.Câte şi mai câte minunăţii!
Dar de când cu telefonul mobil, nu s-a mai pomenit la români o aşa lăcomie de vorbăraie. De la sugari la matusalemi , toţi au, dom’le, mobile, dacă se poate , de ultim strigăt al modei.
Să nu credeţi că s-a burduşit eterul cu tot lexiconul limbii noastre. Nu! Acolo vreo sută-două de cuvinţele, turnate în tipare de lemn, de câlţi…
Şi, oriunde, pe drum, la lucru, la biserică, la masă, în patul cu dragoste: alo!, alo! şi iar…
Ca şi cum ne-a scăpat capra de râie.
Cum să nu fie rumânul mai anapoda? Staţi să vedeţi câteva mostre:
UNA. Pe uliţa mea, două măturărese, fiecare pe alt trotuar, vorbeau una cu cealaltă la telefon. Şi vorbeau şi hohoteau şi-şi aruncau bobârnace de cuvinte. Se mai şi opreau; din mers, nu din vorbit. Uitându-se una la alta, se îndemnau, nu la telefon: „Hai, fa, zi-i, tu, că întârziem la şefa.” Apoi o luau de la capăt, la mobil.
A DOUA. Undeva, pe valea Moldovei, n-a dat Dumnezeu semnal decât pe ţugui de munte. Dar toţi copiii, dela grădiniţă şi până la liceeni au mobile. Smarturi scumpe cât o vacă; au vândut bieţii părinţi viţeaua şi au cumpărat odoarelor odoare scumpe, ca să nu zică satul că-s nişte sărăntoci. Dar cum să vorbesti cu ele, dacă nu-i semnal?!
La ieşirea de la şcoală, îi auzi, pe căprării: „Mergem sus? – Cum să nu?!” Asta înseamnă că se vor căţăra unii pe un vârf, numai al lor, altii, pe altă culme , în exclusivitate, şi vor pălăvrăgi la telefoane , că au şi timp, şi semnal , şi minute, cu miile!
O A TREIA. Un bulibaşă ( de ţigani rrrromi) şi-a pierdut un puradel. Jale de pe lume! Şi lume tot de pe lume.
În mausoleul ridicat din marmură de Carara, mortul avea curent electric şi mobil şi încărcător la priză.
Venea poporul ţigănesc, cu droaia, ca să vorbească cu mortul. Câte 20 deodată boscorodeau şi plângeau, de-ţi rupeau inima. „Conversaţia” avea un singur sens - numai dus!
Ce va urma? Prorocire, de la Ioan: urmează nişte cipuri-piercing pe ureche şi pe limbă; şi zi-i, şi zi-i!
Alta: or să apară scule de vorbit cu cei de pe ailaltă lume (dacă n-om trece, până atunci ,buluc cu toţii dincolo! Prorocire de alt Ioan).