Da, sigur niște nimeni, fără ghilimele, dintre aceia care se ridică pe vârfuri, doar ce zăresc un pozar și un microfon, fac o declarație uluitoare: nu-și mai trimit copilul la școală; îl învață ei de toate!
Știrea de doi bani face valuri, demne de adevăratele nevoi ale țării.
Mă așteptam să le soluționeze criza niște inși speciali, care să-i
îmbrace „în cămăși cu mâneci lunge și pe capete scufie”, nu să urle
cuvintele lor prin glasuri de duzină.
Și pe care nu le-am auzit îngrozite la știrea că alte mii multe de copii ai țării, intre ei, poate, genii, n-au putut venit luni la școală, si nici mâine, de sărăcie.
Acea „școală acasă”(pe englezește, că nu încape în „ românește”!) poate să ne preocupe, să ne dezbine, nu zic „nu”, dar când vom da pe piața vieții măcar o generație care să verse pe dinafară de atâta învățatură.
Până atunci, e doar ecoul dihotomiei dintre o spumă cu bani și țâfne, despre care n-ar vorbi nimeni altcumva și alții- mulți, puțini, care își sărută țâncii, somnoroși, trimiși cu un pietroi de ghozdan de mirări, întrebări și temeri către școală
Și cărora nu le ciripesc sticleții prin colivia minții!
Și pe care nu le-am auzit îngrozite la știrea că alte mii multe de copii ai țării, intre ei, poate, genii, n-au putut venit luni la școală, si nici mâine, de sărăcie.
Acea „școală acasă”(pe englezește, că nu încape în „ românește”!) poate să ne preocupe, să ne dezbine, nu zic „nu”, dar când vom da pe piața vieții măcar o generație care să verse pe dinafară de atâta învățatură.
Până atunci, e doar ecoul dihotomiei dintre o spumă cu bani și țâfne, despre care n-ar vorbi nimeni altcumva și alții- mulți, puțini, care își sărută țâncii, somnoroși, trimiși cu un pietroi de ghozdan de mirări, întrebări și temeri către școală
Și cărora nu le ciripesc sticleții prin colivia minții!
