IN LOC DE...
Dupa huzurul liric al ultimelor doua postari,ma intorc,in curand,la o proza plata,ca sa confirm zisa lui Molliere ca orice om face proza, fara sa stie.
Asa ca ma voi protapi,viguros in tarna timpului,printre radacini.
joi, 30 decembrie 2010
duminică, 26 decembrie 2010
UN GAND SUB O RAMURA DE BRAD
Sufar de mandrie ; boala grea de care ma bucur ca nu scap si regret ca n-am transmis nici macar o molecula din ea, fetelor.
Mi-au spus multi dreptcredinciosi ca-i un pacat capital si ca voi zacea in smoala, calarit de Talpa Iadului (ptiu,drace !).
Nu cred.Ma bazez pe multe,chiar multe, prietene ,distins bisericoase,pe care ,cand le intalnesc ,le aud soptind “Iarta-l,Doamne!” si cred ca au mare trecere la El.
Dar, esential , ma bazez pe un document milenar si indubitabil,al originii mele :
GENEZA,1.26 « Apoi Dumnezeu a zis :Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa semanarea Noastra… ».
Sa trecem la exegeza textului :ne-a dat CHIPUL Lui si ,prin reluare,ni se predestineaza ASEMANAREA !
Or, nu putem crede mintii ca Dumnezeu este umil. Ne-a dat o zestre imensa,din asemanarea cu El,mintea; sa putem disocia binele de rau.Si sa raspundem de folosirea eficienta,in viata a acestor TALANTI (vezi parabola !),nu sa –i ingropam in umilinte .
Ma astept la afurisenie din partea prietenelor.Si nu numai. Insa, as prefera sa le aud,,in cor , rostind : « Iarta-l, Doamne,… ca stie ce spune ! »
In rest,eu raman ce-am fost…,nu romantic,precum intr-un vers celebru,ci mandru de
CHIP si ASEMANARE !
Sufar de mandrie ; boala grea de care ma bucur ca nu scap si regret ca n-am transmis nici macar o molecula din ea, fetelor.
Mi-au spus multi dreptcredinciosi ca-i un pacat capital si ca voi zacea in smoala, calarit de Talpa Iadului (ptiu,drace !).
Nu cred.Ma bazez pe multe,chiar multe, prietene ,distins bisericoase,pe care ,cand le intalnesc ,le aud soptind “Iarta-l,Doamne!” si cred ca au mare trecere la El.
Dar, esential , ma bazez pe un document milenar si indubitabil,al originii mele :
GENEZA,1.26 « Apoi Dumnezeu a zis :Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa semanarea Noastra… ».
Sa trecem la exegeza textului :ne-a dat CHIPUL Lui si ,prin reluare,ni se predestineaza ASEMANAREA !
Or, nu putem crede mintii ca Dumnezeu este umil. Ne-a dat o zestre imensa,din asemanarea cu El,mintea; sa putem disocia binele de rau.Si sa raspundem de folosirea eficienta,in viata a acestor TALANTI (vezi parabola !),nu sa –i ingropam in umilinte .
Ma astept la afurisenie din partea prietenelor.Si nu numai. Insa, as prefera sa le aud,,in cor , rostind : « Iarta-l, Doamne,… ca stie ce spune ! »
In rest,eu raman ce-am fost…,nu romantic,precum intr-un vers celebru,ci mandru de
CHIP si ASEMANARE !
sâmbătă, 25 decembrie 2010
FUGA CUVINTELOR
De Craciun, fiecare cuvant al LIMBII ROMANE fuge de-acasa si ,undeva,invata sa cante.
Asa devine colind.Din spuza stelelor presara stropi de diamante peste brazi si peste Mosul cu desaga uriasa. Toate cuvintele se iau ,apoi, de mana si canta
Auziti ?
Lerui ,Ler ,Lerui Ler
Cad stelutele din cer ;
De la ieri , pana la mane
Licari-se prin fantane ;
De la ieri,pana la azi
Licari-se printre brazi.
Dupa Craciun, se se intorc la noi,sterse,obosite , ca sa ne duca in lume banalitatile
\ P.S.Cand s-or intoarce ,iar,la mine ,am sa le poruncesc sa va spuna,ceremonios LA MULTI ANI !
De Craciun, fiecare cuvant al LIMBII ROMANE fuge de-acasa si ,undeva,invata sa cante.
Asa devine colind.Din spuza stelelor presara stropi de diamante peste brazi si peste Mosul cu desaga uriasa. Toate cuvintele se iau ,apoi, de mana si canta
Auziti ?
Lerui ,Ler ,Lerui Ler
Cad stelutele din cer ;
De la ieri , pana la mane
Licari-se prin fantane ;
De la ieri,pana la azi
Licari-se printre brazi.
Dupa Craciun, se se intorc la noi,sterse,obosite , ca sa ne duca in lume banalitatile
\ P.S.Cand s-or intoarce ,iar,la mine ,am sa le poruncesc sa va spuna,ceremonios LA MULTI ANI !
marți, 21 decembrie 2010
REMEMBER CU CETINA INROURATA
Stiu cat a costat-o pe Mikaloo adoptarea stilului retinut-evocator, scriind despre un coleg , Bogdan Poraicu . Nu –i raspund , in tema, aici si acum , pentru ca ,mai inainte cu vreo zece zile,am avut o intamplare de care nu-s prea mandru. Mi-am intersectat pasii cu mama lui;am zarit-o la timp,ca sa intru intr-un con de umbra.A fost un gest las,spontan ,ca sa nu transform o intalnire fortuita in desteptarea unor amintiri dureroase.
M-am ales ,in schimb eu , cu derularea unor filmulete despre clipele cand m-am aflat in preajma lui Bogdan.
Ma intorsesem,pleostit, dintr-o aventura politica de cativa ani si mi-am reluat corvoada de Sisif ca pedeapsa a clipei de nemeritata marire. Mi-am completat norma cu o clasa formata cu daruire de o colega.Urmarea :protestul elevilor,reclamatii, hotararea lor de a se muta la liceu daca nu se anuleaza decizia. Zadarnic. Asa ca la intrarea in clasa,s-a regizat o scena de dezastru:elevii ,suiti cu fundul pe mese,cu spatele la usa,ciorovaiau ca-n pauza,radeau sacadat,fortat.Cineva orchestrase o scena care nu putea duce la o sanctiune,dar care te cam demonta,stiindu-i conotatia.
Au dat si ei ,insa,peste un incapatat care avea in portofoliu revolte si mai si,reprimate odios.
Ce a urmat e alta odisee.De interes ,aici,ramane doar modul in care m-am legat sufleteste de tanarul regizor al protestului .I-am urmarit pregatirea pentru admiterea la Academia de politie,performantele ,nu mici,la studii,cam tot ce putea fi interesant in evolutia unui tanar de succes.Am pus la cale ,avantajat de locul lui de frunte in ierarhia mediilor de absolvire,alegerea orasului Iasi,ca rampa de intrare profesionala in lumea pestrita a « organului ».
In ultima vacanta, a trecut pe la mine sa mai punem tara la cale.Convenisem sa definitivam « proiectele »la intoarcerea spre Bucuresti.
Au urmat doua telefoane ;unul de la Bogdan care isi cerea scuze ca nu mai poare trece pe la mine,cu promisiunea ca ne vom revedea,in cateva saptamani.Al doilea,de la Iasi.O voce umeda de lacrimi ingana ceva despre o trecere de pietoni ,un hot de masini si o moarte.Bogdan !
In rest…
Bogdan are treaba.De-a dreapta Sfantului Petru,vegheaza ,integru, sa nu intre pacatosii in Rai.
Cand voi ajunge si eu va inchide un ochi,zambind ,lasand si-un pacatos sadea sa se bucure de peisaj. Si ca sa nu-i"patez" dosarul,nu ma grabesc sa bat la Poarta.
Sau, mai bine :Dumnezeu l-a facut un Craciun frumos.Care-i va aduce unei fetite cuminti un tren de-adevaratelea !
Stiu cat a costat-o pe Mikaloo adoptarea stilului retinut-evocator, scriind despre un coleg , Bogdan Poraicu . Nu –i raspund , in tema, aici si acum , pentru ca ,mai inainte cu vreo zece zile,am avut o intamplare de care nu-s prea mandru. Mi-am intersectat pasii cu mama lui;am zarit-o la timp,ca sa intru intr-un con de umbra.A fost un gest las,spontan ,ca sa nu transform o intalnire fortuita in desteptarea unor amintiri dureroase.
M-am ales ,in schimb eu , cu derularea unor filmulete despre clipele cand m-am aflat in preajma lui Bogdan.
Ma intorsesem,pleostit, dintr-o aventura politica de cativa ani si mi-am reluat corvoada de Sisif ca pedeapsa a clipei de nemeritata marire. Mi-am completat norma cu o clasa formata cu daruire de o colega.Urmarea :protestul elevilor,reclamatii, hotararea lor de a se muta la liceu daca nu se anuleaza decizia. Zadarnic. Asa ca la intrarea in clasa,s-a regizat o scena de dezastru:elevii ,suiti cu fundul pe mese,cu spatele la usa,ciorovaiau ca-n pauza,radeau sacadat,fortat.Cineva orchestrase o scena care nu putea duce la o sanctiune,dar care te cam demonta,stiindu-i conotatia.
Au dat si ei ,insa,peste un incapatat care avea in portofoliu revolte si mai si,reprimate odios.
Ce a urmat e alta odisee.De interes ,aici,ramane doar modul in care m-am legat sufleteste de tanarul regizor al protestului .I-am urmarit pregatirea pentru admiterea la Academia de politie,performantele ,nu mici,la studii,cam tot ce putea fi interesant in evolutia unui tanar de succes.Am pus la cale ,avantajat de locul lui de frunte in ierarhia mediilor de absolvire,alegerea orasului Iasi,ca rampa de intrare profesionala in lumea pestrita a « organului ».
In ultima vacanta, a trecut pe la mine sa mai punem tara la cale.Convenisem sa definitivam « proiectele »la intoarcerea spre Bucuresti.
Au urmat doua telefoane ;unul de la Bogdan care isi cerea scuze ca nu mai poare trece pe la mine,cu promisiunea ca ne vom revedea,in cateva saptamani.Al doilea,de la Iasi.O voce umeda de lacrimi ingana ceva despre o trecere de pietoni ,un hot de masini si o moarte.Bogdan !
In rest…
Bogdan are treaba.De-a dreapta Sfantului Petru,vegheaza ,integru, sa nu intre pacatosii in Rai.
Cand voi ajunge si eu va inchide un ochi,zambind ,lasand si-un pacatos sadea sa se bucure de peisaj. Si ca sa nu-i"patez" dosarul,nu ma grabesc sa bat la Poarta.
Sau, mai bine :Dumnezeu l-a facut un Craciun frumos.Care-i va aduce unei fetite cuminti un tren de-adevaratelea !
duminică, 12 decembrie 2010
ODA BUCURIEI
Amalia este jurnalista la Iasi ;sau « aproape jurnalista »,cum se alinta. Este imaginea unui copil din reclamele cu Mos Craciun ;sau asa pare.
Pentru mine este o prietena ,copie a definitiei despre OM a lui Blaise Pascal :o trestie ganditoare. (Bine,hai, nu chiar « prietena » ;la « trestie »pun un minus ;la « ganditoare »,un plus.Gata,nu mai fac concesii ,carcotasilor !)
Fatuca asta mi-a pus mausul in mana,blogul in fata si a racnit stentorial:scrie! Am inceput sa scriu si iata unde am ajuns.
Acum,in semn de recunostinta,ma scol cu capul in zori (a nu se citi nori) ca sa fiu primul care-i comenteaza posturile din blog (Mikaloo-o).
Asa ca mi-s avizat in opera ei blogista,bazata pe amintiri din copilarie,(dac-o fi fost izgonita din raiul ei ,ceea ce nu pare),note de calatorie,sau despre prieteni,ode becaliene; toate sub spectrul suveran al nostalgiei justitiare si al lehamitei.
Dar ieri am descoperit trucajul :totul era o masca pentru actiuni subversive.In fond,punea de-o mamaliga exploziva, adica participarea ,pe furis ,la un concurs pentru o bursa europeana.Pe care a si castigat-o !
Si,acum,sa vedeti spectacol –capodopera :
-se plange de grele calatorii in valtoarea bucuresteana ;
-isi doreste un tren particular,fara sine,fara gara ;
-arunca in eter un titlu " BURSELE J.T.I." si-l sustine cu sibilinica limpezime( !) cu textul "echipa de soc ".Ma uimesc eu de atata claritate si descopar o trimitere la ziarul « Gandul ».Ma supun scenariului rocambulesc si aflu ca noua jurnalisti bucuresteni ,adica niste capitalisti si o ieseanca,adica provinciala,au castigat bursele.
-a doua zi explodeaza detaliile si triumful .
Mai,sa fie! Eroina ne-a bagat in ceata,ca sa iasa din campul de forta negativa a celor care sperau sa se faca(ea) de ra^s si care « au preferat invidia in locul bucuriei ca si Iasiul va fi reprezentat in aceasta bursa ».
Rasuflau din acest scenariu cateva bune concluzii despre prietena mea(daca mai ramane cu acest statut uniacceptat) :
-e o ambitioasa si calculata trestie ganditoare;
-are flerul regizoral al detaliului simbolic ;
-explodeaza multicolor si arogant la victorii ;
-isi slefuieste drumul ascensiunii profesionale.
Cu minus notez sindromul provincialului ;or,avem si noi capitalistii nostri.
Amalia este jurnalista la Iasi ;sau « aproape jurnalista »,cum se alinta. Este imaginea unui copil din reclamele cu Mos Craciun ;sau asa pare.
Pentru mine este o prietena ,copie a definitiei despre OM a lui Blaise Pascal :o trestie ganditoare. (Bine,hai, nu chiar « prietena » ;la « trestie »pun un minus ;la « ganditoare »,un plus.Gata,nu mai fac concesii ,carcotasilor !)
Fatuca asta mi-a pus mausul in mana,blogul in fata si a racnit stentorial:scrie! Am inceput sa scriu si iata unde am ajuns.
Acum,in semn de recunostinta,ma scol cu capul in zori (a nu se citi nori) ca sa fiu primul care-i comenteaza posturile din blog (Mikaloo-o).
Asa ca mi-s avizat in opera ei blogista,bazata pe amintiri din copilarie,(dac-o fi fost izgonita din raiul ei ,ceea ce nu pare),note de calatorie,sau despre prieteni,ode becaliene; toate sub spectrul suveran al nostalgiei justitiare si al lehamitei.
Dar ieri am descoperit trucajul :totul era o masca pentru actiuni subversive.In fond,punea de-o mamaliga exploziva, adica participarea ,pe furis ,la un concurs pentru o bursa europeana.Pe care a si castigat-o !
Si,acum,sa vedeti spectacol –capodopera :
-se plange de grele calatorii in valtoarea bucuresteana ;
-isi doreste un tren particular,fara sine,fara gara ;
-arunca in eter un titlu " BURSELE J.T.I." si-l sustine cu sibilinica limpezime( !) cu textul "echipa de soc ".Ma uimesc eu de atata claritate si descopar o trimitere la ziarul « Gandul ».Ma supun scenariului rocambulesc si aflu ca noua jurnalisti bucuresteni ,adica niste capitalisti si o ieseanca,adica provinciala,au castigat bursele.
-a doua zi explodeaza detaliile si triumful .
Mai,sa fie! Eroina ne-a bagat in ceata,ca sa iasa din campul de forta negativa a celor care sperau sa se faca(ea) de ra^s si care « au preferat invidia in locul bucuriei ca si Iasiul va fi reprezentat in aceasta bursa ».
Rasuflau din acest scenariu cateva bune concluzii despre prietena mea(daca mai ramane cu acest statut uniacceptat) :
-e o ambitioasa si calculata trestie ganditoare;
-are flerul regizoral al detaliului simbolic ;
-explodeaza multicolor si arogant la victorii ;
-isi slefuieste drumul ascensiunii profesionale.
Cu minus notez sindromul provincialului ;or,avem si noi capitalistii nostri.
miercuri, 1 decembrie 2010
BRAVOS,NATIUNE,HALAL SA-TI FIE !
Oleaca de zapada,oleaca de polei si consecinte apocaliptice.Toti tipa,se zvarcolesc,fac spume la gura.Nimeni,dar absolut nimeni nu gaseste(nici macar nu cauta!)decat un vinovat:ASTA-I ROMANIA!
Sunt cuvintele de pe buzele tuturor; ieftina si la indemana solutie de defulare a comoditatii de gandire a noastra.Ce ca-i sarbatoare nationala,ce ca se incearca o oarecare solemnitate in abordarea statutului nostru de romani?!Asta-i Romania!la noi ca la nimenea!
Am extras cuvintele cele mai decente din lamento-ul general din gari ,aeroporturi,de pe sosele, falfaite ieri pe aproape toate televiziile.
Oare chiar asa?Nimeni nu vedea ca avioanele nu decolau,sau intarziau prin aproape toata Europa,ca gheata de pe firele electrice oprea trenurile pe magistrale,neexistand solutii tehnice imediate,nicaieri in lume;ca fenomenul de givraj era determinat de niste fenomene naturale absolut rarisime,ca soferii ofticati nu erau echipati cat de cat de iarna,ca...NUUU! toti urlau" Asta-i Romania,tara de rahat!.Si era solemna zi a Romaniei!
Oare mama-natura asta nu are nimic de spus din cand in cand, lasandu-ne neputinciosi pentru un timp,in setea noastra bolnava de confort?Oare nu putem fi rationali-critici?; nu,nu-i
trendi!(asa s-o fi scriind?).
Cu slanina si sarmale in paporniţe,o alta Românie decât cea sarbatorita, lua drumul bejeniei,scandalizata ca-i impiedecata sa ajunga la "servici",prin Europa,unde sterge la cur pe toti neputinciosii! Nimic rău in ce fac,daca nu si-ar incrimina România ramasa in nevoile si jalea ei=România de rahat! Nimic politic in cele scrise aici!.E mult rău la noi,dar e râia noastra ,a tuturor.Daca mai avem o ţara,la care sa ne raportam cu "a noastra" ,apoi avem si responsabilitate pentru ea. Daca-i de RAHAT,s-o spălăm frumuşel s-o punem la uscat,ca sa arate mai bine;daca nu,de ce ne mai întoarcem la ea? Inchei cu vorba ilustrului cârcotaş,Caragiale,care punea in gura unui personaj: "din aceasta dilema nu putem ieşi!"
Oleaca de zapada,oleaca de polei si consecinte apocaliptice.Toti tipa,se zvarcolesc,fac spume la gura.Nimeni,dar absolut nimeni nu gaseste(nici macar nu cauta!)decat un vinovat:ASTA-I ROMANIA!
Sunt cuvintele de pe buzele tuturor; ieftina si la indemana solutie de defulare a comoditatii de gandire a noastra.Ce ca-i sarbatoare nationala,ce ca se incearca o oarecare solemnitate in abordarea statutului nostru de romani?!Asta-i Romania!la noi ca la nimenea!
Am extras cuvintele cele mai decente din lamento-ul general din gari ,aeroporturi,de pe sosele, falfaite ieri pe aproape toate televiziile.
Oare chiar asa?Nimeni nu vedea ca avioanele nu decolau,sau intarziau prin aproape toata Europa,ca gheata de pe firele electrice oprea trenurile pe magistrale,neexistand solutii tehnice imediate,nicaieri in lume;ca fenomenul de givraj era determinat de niste fenomene naturale absolut rarisime,ca soferii ofticati nu erau echipati cat de cat de iarna,ca...NUUU! toti urlau" Asta-i Romania,tara de rahat!.Si era solemna zi a Romaniei!
Oare mama-natura asta nu are nimic de spus din cand in cand, lasandu-ne neputinciosi pentru un timp,in setea noastra bolnava de confort?Oare nu putem fi rationali-critici?; nu,nu-i
trendi!(asa s-o fi scriind?).
Cu slanina si sarmale in paporniţe,o alta Românie decât cea sarbatorita, lua drumul bejeniei,scandalizata ca-i impiedecata sa ajunga la "servici",prin Europa,unde sterge la cur pe toti neputinciosii! Nimic rău in ce fac,daca nu si-ar incrimina România ramasa in nevoile si jalea ei=România de rahat! Nimic politic in cele scrise aici!.E mult rău la noi,dar e râia noastra ,a tuturor.Daca mai avem o ţara,la care sa ne raportam cu "a noastra" ,apoi avem si responsabilitate pentru ea. Daca-i de RAHAT,s-o spălăm frumuşel s-o punem la uscat,ca sa arate mai bine;daca nu,de ce ne mai întoarcem la ea? Inchei cu vorba ilustrului cârcotaş,Caragiale,care punea in gura unui personaj: "din aceasta dilema nu putem ieşi!"
SECT. AMINTIRI
Incurcate-s caile Domnului.Iar noi,ca niste fii sturlubatici ce-I suntem,le incurcam si mai rau! Acest gand « adanc » mi s-a incalcit deunazi,intr-un neuron ceva mai odihnit si a slobozit un suvoi de amintiri,dintr-un veac nu de mult incheiat.
Incepusem liceul si,bolnav de lectura,dadeam tarcoale librariei din centru,unde eram tolerat ceasuri lungi sa ma scund printre rafturi si sa citesc,o ,cu ce viteza,romane intregi.In schimbul bunavointei librarului,caram pachete ,aranjam cartile pe rafturi,scriam liste de comenzi.Si iar lectura,pana ce se trageau obloanele de tabla ondulata peste vitrine.Ziceam atunci saru’mana !,ca s-o iau a doua zi,dupa ore , de la capat.
Atunci mi-a atras atentia o persoana slaba,aproape smochinita,cu o mustata trapezoidala,scurta.Avea niste ochelari cu rama de sarma ,cu lentile groase.Pardesiu scurt,decolorat si ros.Tinea la piept o geanta de piele de culoare incerta si se sprijinea intr-o carja ,parca neagra la origine.
Intra in librarie aproape tarandu-si botinele pe scandurile tocite, se aseza la o masuta langa geam,apoi,.ca-ntr-un ritual,aseza palaria si geanta pe masa,isi rezema bratele pe carja si isi cufunda privirea undeva, in lungul strazii.Cand si cand isi pleca respectuos capul la salutul celor opriti in fata vitrinei,revenind ,repede, la incremenirea dinainte.Cand treceam pe langa el,sau ii aduceam o carte,un ziar,cerute soptit librarului,imi scoteam smerit sapca bordata cu fir aurit ;.isi pleca usor capul,ca la salut si-i ghiceam un suras ,sub mustata..Mi-a spus librarul ca era profesorul N.N.Rautu.Nu mai preda,Fusese scos de la Liceul Laurian ca necorespunzator,deoarece refuzase sa-l predea pe Eminescu dupa o brosurica-manual scrisa la Moscova,pentru uzul liceelor din Romania.
Traia singur, intr-o odaita cu chirie, deoarece ii fusese confiscata casa parinteasca de rusi.
Dus pe coclauri de viata,m-am reintors dupa vreo 15 ani in Botosani.La libraria din centru,la masuta de la geam,sprijinit in aceeasi carja,cu aceleasi obiecte in fata, statea N.N.Rautu.Am intrat si reflex am redevenit copilul care-i aducea cate o carte,din raft Copilul cu numarul matricol « L.L.24 ».Acum aveam altfel de sapca,una muncitoreasca.L-am salutat cu « Buna ziua,domnule profesor ! »Am inlemnit,cand i-am auzit glasul tremurat « Te –ai intors,draga ? » Parca pe mine ma asteptase in toti acei ani. Poate stia si cum ma cheama .
Despre acest om a carui prezenta mi-a umplut ,apoi,multe goluri din cultura mea,subtirica,as vrea sa astern cateva randuri,in pagini urmatoare.
Incurcate-s caile Domnului.Iar noi,ca niste fii sturlubatici ce-I suntem,le incurcam si mai rau! Acest gand « adanc » mi s-a incalcit deunazi,intr-un neuron ceva mai odihnit si a slobozit un suvoi de amintiri,dintr-un veac nu de mult incheiat.
Incepusem liceul si,bolnav de lectura,dadeam tarcoale librariei din centru,unde eram tolerat ceasuri lungi sa ma scund printre rafturi si sa citesc,o ,cu ce viteza,romane intregi.In schimbul bunavointei librarului,caram pachete ,aranjam cartile pe rafturi,scriam liste de comenzi.Si iar lectura,pana ce se trageau obloanele de tabla ondulata peste vitrine.Ziceam atunci saru’mana !,ca s-o iau a doua zi,dupa ore , de la capat.
Atunci mi-a atras atentia o persoana slaba,aproape smochinita,cu o mustata trapezoidala,scurta.Avea niste ochelari cu rama de sarma ,cu lentile groase.Pardesiu scurt,decolorat si ros.Tinea la piept o geanta de piele de culoare incerta si se sprijinea intr-o carja ,parca neagra la origine.
Intra in librarie aproape tarandu-si botinele pe scandurile tocite, se aseza la o masuta langa geam,apoi,.ca-ntr-un ritual,aseza palaria si geanta pe masa,isi rezema bratele pe carja si isi cufunda privirea undeva, in lungul strazii.Cand si cand isi pleca respectuos capul la salutul celor opriti in fata vitrinei,revenind ,repede, la incremenirea dinainte.Cand treceam pe langa el,sau ii aduceam o carte,un ziar,cerute soptit librarului,imi scoteam smerit sapca bordata cu fir aurit ;.isi pleca usor capul,ca la salut si-i ghiceam un suras ,sub mustata..Mi-a spus librarul ca era profesorul N.N.Rautu.Nu mai preda,Fusese scos de la Liceul Laurian ca necorespunzator,deoarece refuzase sa-l predea pe Eminescu dupa o brosurica-manual scrisa la Moscova,pentru uzul liceelor din Romania.
Traia singur, intr-o odaita cu chirie, deoarece ii fusese confiscata casa parinteasca de rusi.
Dus pe coclauri de viata,m-am reintors dupa vreo 15 ani in Botosani.La libraria din centru,la masuta de la geam,sprijinit in aceeasi carja,cu aceleasi obiecte in fata, statea N.N.Rautu.Am intrat si reflex am redevenit copilul care-i aducea cate o carte,din raft Copilul cu numarul matricol « L.L.24 ».Acum aveam altfel de sapca,una muncitoreasca.L-am salutat cu « Buna ziua,domnule profesor ! »Am inlemnit,cand i-am auzit glasul tremurat « Te –ai intors,draga ? » Parca pe mine ma asteptase in toti acei ani. Poate stia si cum ma cheama .
Despre acest om a carui prezenta mi-a umplut ,apoi,multe goluri din cultura mea,subtirica,as vrea sa astern cateva randuri,in pagini urmatoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)