Abordez subiectul cu interes, pentru că descopăr o noutate de privire a mecanismului de promovare şi consolidare a brandului a unei firme prin implicare social- educativă. Apoi, domeniul intervenţiei nu implică ajutoare materiale direcţionate ocazional către persoane defavorizate; ci vizează un proces formativ- comportamental şi de atitudine ale unor grupuri. Ne întâlnim cu un drum nou, puţin frecventat de sponsorii care preferă modelul binefăcătorului, gata, din când în când, să se mai descarce de păcatul profitului, prin sacoşe şi pachete.
Aria intervenţiei sponsorului Reeija.ro focusează pregătirea elevilor pentru viată; integrarea lor activă în sociogrupul de trai. Să înţeleg că se va lucra cu subiecţi din familii de condiţii materiale şi culturale diferite, pentru a forma o capacitate tolerantă bună.
Reeija este un magazin online care are grijă ca frumoasele să fie tot mai frumoase. Pentru asta le asigură tot noutăţi de bun gust: genţi de piele,accesorii, cadouri, pentru orgoliul lor afişat zilnic.
Proiectul meu, nu teoretic, pleacă de la două situaţii din locuri şi timpuri diferite dar cu finalitate apropiată: intrarea în viaţă a unui tânăr pregătit pentru ce-l aşteaptă.
In Suedia, într -o familie bogată, asist la scene idilice de relaţie între părinţi şi copii. Fiica, neastâmpărată şi răsfăţată enerva prin îmbrăţişările si declaraţiile de dragoste făcute tatălui, de faţă cu musafirii. Mama, sobră. privea scenele cu detaşare ironică. Ce mai, alintătura tatii!
A doua zi, în vizită la o fabrică a gazdei, trecem printr-o secţie de ambalare a mărfii. Puzderia de tineri, curat şi colorat îmbrăcaţi în salopete chiar cochete, abia prididea să golească benzile rulante, umplând cutiile.
Pe nimeni nu interesa trecerea patronului.
Deodată, o fată îşi scoate chipiul, salută ceremonios şi-şi reia treaba. Era fata tatii!
Deşi puteau s-o îmbrace părinţii în bani, adolescenta a ales, încurajată de ai săi, să lucreze o lună la fabrică. Scopul era autofinanţarea unei excursii pe Coasta de Azur. şi nu accepta bani de la părinti. Aidoma şi colegii ei.
A doua situaţie îl are în centrul exemplificării pe directorul unei Şcoli Normale, din comuna Şendriceni, îndată după război. Acad. Al. ZUB, pe atunci elev sărac, intern, povesteşte că acest personaj făcea tot ce era omeneşte posibil, ca să formeze nişte oameni împliniţi, conştienti de ce-i aşteaptă în viaţă.
Tot Zub arată că era aşa o sărăcie în Moldova, încât nu era nici o zi în care să te saturi la cantină.
Adaug spusele unui coleg de-al său, despre o practică de mare semnificaţie a directorului amintit: duminica şi în toate alte sărbătorile, invita câte trei elevi la masă, în locuinţa din grădina şcolii.
Îşi pregătea meticulos musafirii: tinuta impecabilă a trupului, a uniformei; gesturile la intrarea în sufragerie, prezentarea omagiului Doamnei: numele şi clasa, sărutarea mâinii, oferirea unei flori
(crescute în grădină, pentru aşa ceva), aşezarea la masă
De aici, intra în rol Doamna: cum se face cruce înainte de a începe să mănânce, cum se folosesc tacâmurile, cum se soarbe supa, se taie carnea, cum se bea apa din pahar, cum se mulţumeşte pentru masă si cum se părăseşte sufrageria
Totul se derula normal, într-o atmosferă de grijă părintească. Mâncau toţi, iar Doamna, se ridica uşor, din când în când, lua mâna câte unui neîndemânatic şi i-o purta uşor, elegant,matern, pentru corectarea operaţiei stângace. O tempora!... De ce n-am avut şi eu norocul ţărănuşilor normalişti, ca să scap de atâtea situaţii penibile!?
Pornind de la aceste două situaţii lucrez, din decembrie la proiect de suflet pentru fetiţele dintr-un centru de copii orfani sau din familii dezorganizate Proiectul cuprinde date despre grupul de sprijin, de acţiune, obiective, strategii de lucru în grup, subiecţi implicaţi.
Dar trebuie să reduc expunerea din rigori de spaţiu:
a) subiecţi: fetiţe normale comportamental- intelectual, şcolăriţe, din aceste aşezăminte;
b) grup de sprijin: familii din oraş, de preferat cu fetiţe de vărstă apropiată. Şi, bine ar fi, bune la învăţătură;
c) obiective: integrarea socială cu sarcini formative ale "anilor de acasă" lipsă;
d) actiuni: invitarea în familii, de sărbători, (tehnica de la normalişti!), pregătirea unor teme, lecţii cu fetiţele gazdei, vizitarea de către "gazdă" şi/sau fetele ei, a căministelor. Protejarea copiilor din"orfelinate" de agresiunea străzii, a interlopilor care roiesc în jurul căminelor şi le pândesc cu pofte vinovate; organizarea de mici petreceri aniversare, de excursii comune, care sa sudeze relaţii normale, tonice.
Suntem în constituirea grupului de voluntari şi de instruirea lor. Bani-ioc! bunăvoinţă-optimism!
Poate şi SuperBlog!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu