Noapte pariziană sub podul Iena ( 90 puncte )

"A Paris,
Quand un amour fleurit..."
...mon Bateau-Mouche  spintecă apele când verzui, când maronii ale Senei, sfărâmând umbra podului Iena. Caut spre malul stâng, la începutul  bolţii arcului,  jocul cioburilor din oglinda apei  şi încă ceva; profilul unei persoane,  pe care o ştiu aproape nelipsită, de ani buni pe-acolo, Vaporaşul depăşeşte brâul de semiîntuneric pe apă al celebrei construcţii napoleoniene,  ridicate în 1806, pentru cinstirea victoriei împotriva Austriei. Nu văd pe nimeni! Dezamăgirea îmi abate altundeva interesul pentru peisaj. Iar Sena valsează pe fiorul vocii inimitabile a lui Yves Montand:
               Mais la Seine,
               Elle prefere
               Voir les jolis bateaux... 
              

Podul Iena  (Youtube)

Aşa am  luat decizia, de multe ori amânată, să retrăiesc un vis.
Refuz încă o amânare a unui sejur în capitala Franţei. Şi aleg din destinatii turistice Europa o ofertă de 7 zile, de la CND Turism. Dixit!
Numai că din cele şapte, două vor fi doar ale mele, să reiterez o nebunie de acum un deceniu.

Sclipuisem, cu greu bănuţii pentru o vizită "de sărăcie"la Paris. Încă se simţea, acolo, nostalgia francului; negustorii se încurcau la  calcule de conversie, iar în boutique-uri se vorbea cu orgoliu rănit despre moneda care îşi servise poporul aproape şapte secole. Atracţia principala era Turnul Eiffel, care îmi servea şi de reper şi de ghid. După ce am ameţit tot învârtindu-mă împrejurul lui (cum să urc!? rămâneam lefter!), am luat-o, pe scurtătură, spre  al doilea reper- Sena. Mai exact, doream un popas de odihnă în Trocadero. Ştiam că voi travesa râul pe un pod cu nume glorios, pe care l-am notat mai sus. Dar habar n-aveam că mă va lega de el o aventură şi o scurtă prietenie.
O precizare: cunoşteam bună parte  din Paris fără s-o fi calcat vreodată. Din pasionante şi insolite lecturi ale adolescenţei; Misterele Parisului, Cocoşatul de la Notre-Dame.Din filme de capă şi spadă. Din reportaje etc. M-aş fi descurcat pe arterele centrale mai bine decât pe uliţele din târgul meu.
 Mi s-a tăiat răsuflarea când am dat cu ochii de apele Senei. Mă supravegheam atent să nu fac vreun gest caraghios: să-mi fac cruci de mulţumire, să sărut piatra podului din faţă, să ating apa şi să gust un strop; toate mi se învârteau atunci în minte.
 Atenţia mi-a fost atrasă de un bateau hârbuit şi murdar, care s-a tras spre malul meu iar  căpitanul, (numai a aşa ceva nu arăta!) a strigat răguşit:" Pierre! Pi-e-errre!!"

Clochard de aiurea, nu Pierre

De sub pod, s-a lungit a lene trupul unui bărbos, în gură cu pipa stinsă. Se salutară prietenos cu măscări nepricepute de mine, în argou. M-am tras aproape să înţeleg spusele.
Fascinant şi specific dialog. În rezumat:"căpitanul" îl roagă pe clochardul Pierre să-l ajute să descarce nişte saci de cărbune. "Clochardul"( un fel de boschetar, dar mai "baron!) zice să aştepte; reintră sub pod, scociorăşte prin nişte cutii şi revine la lumină. Arată o sticlă de Beaujolais, vin foarte popular şi bun!, constată că e plină, şi refuză să muncească: are de toate până la a doua trecere a vaporaşului. Marinarul înşiră câteva duzini de înjurături din care n-am înţeles decât"merde" şi pleacă ameninţând. M-a umplut de plăcere scena şi, cu strângere de inimă, am coborât sub pod. 
Vocea dură a lui Pierre, m-a atenţionat să nu-mi fac nevoile acolo. ( Numai el, stăpânul, se uşura direct în Sena!) I-am replicat că vreau să-l întreb ceva; şi aşa am rămas nedespărţiţi multe ore. Pe scurt, m-a condus pe sub alte poduri, cu alţi stăpâni care-l preţuiau cu respect; am golit împreună sticla lui. Am făcut şi eu cinste cu o răchie, care a primit medalie de aur de la el şi ai lui. La prânz, m-a luat pe sicriul ăla plutitor, la descărcat saci de cărbune. Era prima mea urcare la bordul unui asemenea vas. Căpitanului  i-a  plăcut; ne-a dat şi de mâncare. Ce mai, deliciu!
 Şi, Dumnezeule, am dormit, sub podul lui Pierre, prima mea noapte pariziană. Nu fără teamă, care s-a dovedit neîntemeiată.
A doua zi, Clochardul

Alt clochard, aceeaşi stirpe

m-a purtat pe kilometri de chei, m-a prezentat  ca pe un prieten român. " Ola! La revolution avec votre Gavroche! "exclamau ei strângându-mi mâinele. Aşa am cunoscut pe cei vreo 3 kilometri de mal  buchiniştii: o "rasă " unică de parizieni, încremeniţi de secole bune în pasiunea lor pentru cărţi.  Demni  în preocupare, drăgăstoşi în prezentarea cărţilor; care te simt empatic că iubeşti  terfeloagele. O lume la care te-ai tot întoarce. 
 Înţelegând că-s lefter mi-au dăruit cu autograf de buchinist două broşurele: o emoţionantă "Lettre  ouverte au Peuple Belge, par un philanthrope",1915 şi " Le Socialisme aux Abeilles", par Gaston Bonnier, 1920. Le păzesc precum ochii din cap şi astăzi.

Buchinist

Am plecat spre alte zări , dar cele doua zile-ici prezentate, se vor retrăite. Bineînţeles, la alţi parametri, la altă vârstă, la alte resurse financiare, că, de! sunt "cetăţean european"!
Şi totuşi, "Ou sont les neiges d'antan?"  cum se întreba şi Villon. ( Poate v-o puneţi si voi!?)
Dar, când mă întorc de pe Sena, ţuşti în vacanţă la munte, că are balta...! Ar fi un teren favorabil pentru depănarea amintirilor şi  loc de reîncărcare cu energiile locale. 
Şi mai pun la cale o ispravă: să cunosc Scandinavia Celţilor, cu adâncimi de mituri, de isprăvi.
Pentru SuperBlog!