În prag de Lăsata-Săcului
De mic, am fost un păcătos, dăruit burții. Poate de asta n-am uitat
chefurile pantagruelice care precedau despărțirea de lumea de „dulce”
și intrarea în asceticul Post-Mare.
De aceea nu pot uita petrecerea de Lăsata- Săcului, la gospodăria bine așezată a bunicului
dinspre tată.
De aceea nu pot uita petrecerea de Lăsata- Săcului, la gospodăria bine așezată a bunicului
dinspre tată.
Om bogat, cu relatii privilegiate. În sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formata din fini și cumetri... Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică », să-i sărute mâna!
Cu câteva zile înainte, bunica nu mai avea somn. Își strângea ajutoare pricepute si pregatea numai bucate consacrate evenimentului.
In seara menită, se adunau 20-30 de petrecăreți, în frunte cu
popa,primarul, învățătorul și se așezau pe laițe cu măcaturi, la mese
improvizate din lătunoaie. Dupa ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul
».
În țipăt de viori si zdrăngănit de cobze, purtate țanțoș de cumetrii-țigani, din Pârlita, se făceau urările cuvenite, cu pruna galbenă, învechită, care nu prea avea păcat de oprire, în familia mea, nici măcar în postul de șapte săptămâni !
În țipăt de viori si zdrăngănit de cobze, purtate țanțoș de cumetrii-țigani, din Pârlita, se făceau urările cuvenite, cu pruna galbenă, învechită, care nu prea avea păcat de oprire, în familia mea, nici măcar în postul de șapte săptămâni !
Și se infierbânta ospățul.
Făceau cu ochiul, mai intâi, colțunașii burduhoși de atâta brânză, impinși pe gat de țuica din hectarul de goldane de Dupădeal. Tăvăliți, coltunașii, prin unt ori smântână, la voie.
În străchinoaie vărgate de lut, tronau pastrama de berbec, curcanii și alt păsăret care se jertfiseră, ca să-și salveze timp de șapte săptămâni de post neamurile din cotețe.
Totul era devorat cu falsă indiferență, accentul căzând pe vinul
licoros de fragă, care nu mai avea timp să-si etaleze mărgelele.
Țiganii lălăiau, unii meseni ieșeau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropăiau la mese, cât puteau din picioare, ori se legănau in ritmul jocului și-și îndemnau soațele să-l joace pe cumătrul / nașul Nică. Care învârtea, vesel- deodată , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței
finuțelor », câte 4-5 mândruțe.
Târziu, dar riguros inainte de miezul nopții, musafirii se duceau (mai degrabă erau duși de nevestele mai suferitoare la chef) spre case. Păcatul mă indeamnă să adaug adevărul că popa dădea tonul plecării, spre împotrivirea șovăielnică a celorlalți, care motivau că nu aud cântând cocoșii a miezul duhurilor.
Târziu, dar riguros inainte de miezul nopții, musafirii se duceau (mai degrabă erau duși de nevestele mai suferitoare la chef) spre case. Păcatul mă indeamnă să adaug adevărul că popa dădea tonul plecării, spre împotrivirea șovăielnică a celorlalți, care motivau că nu aud cântând cocoșii a miezul duhurilor.
Popa își zburutucea mătura bărboiului a lehamite: „ Păcătoșilor, Iadul o să vă înghită!”
La astă muștruluială, fumeile speriate, iși făceau cruci repezite ,
tăbârcind bolovanii de bărbați și sugrumându-le din gâtleje cântecele
porcoase, necuvenite inceputului de prohibiție a dragostei.
Bunica suporta, mai departe, greul : spăla bine, cu leșie, străchini, linguri și linguroaie de lemn, oalele si le urca în podul casei.
Tot de acolo era adusă în blidare, « vesela » absolut nouă, pentru folosința de post.
Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.
Si începea Postul Mare !
Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; și-mi astâmpăram setea cu ouă crude,din coșărcile uriase.
Mam’bătrâna se prefacea că afla abia in Săptămâna-Mare,când mă probozea și mă trimitea la spovedit, unde Vrednicul nostru popă asculta, zâmbind, jălania mea de căință, imi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
Pană a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!
Pare copiat din Creangă; dar a pus punct bănuielii adâncul George Călinescu: Humuleșteanul a scris despre „copilaria copilului universal".
Deci ca și mine”!
Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i / le uit prea des, în vremelnicia mea fragilă!
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Notă:Textul e mai vechi, dar recitindu-l, am înțeles că mai proaspăt, n-aș putea isca altul.
4 comentarii:
Ce de amintiri mi-a trezit povestea aceasta...RăspundețiȘtergere
Parintii mei faceau cate o Lasata-Secului in fiecare saptamana si se lasa cu valuri de vodca sau tuica batrana pentru domni si cu lichioruri parfumate pentru doamne, cu cantece si cu povesti vanatoresti. Tot din vanatoare era si carnea de care noi, copiii, nu ne mai saturam. Din pacate, numai de cateva ori in viata am avut ocazia de a ma bucura de macra si carnatul de la untura. Asa-i cand te nasti si cresti la bloc... :( Dar as putea spune ca avantajul e de partea mea: inca imi mai mentin silueta de domnisoara. :)))- Numai când avem înțelepciunea rememorării celor trăite ne dăm seama cât de bogați suntem! Mă bucur că te bucură silueta de domnișoară!RăspundețiȘtergere
- Ce frumos trebuie să fi fost. Eu nu-mi aduc aminte să se fi sărbătorit Lăsata Secului, de fapt în Ardeal nici nu se spune așa, ci ”prinderea postului” dar nu se lasă cu chiolhanuri :)RăspundețiȘtergere
Se pare că Moș Nică te-a și inspirat să scrii precum Creangă!
Am râs rău!
Da' să știi că la vârsta aia nici eu nu reușeam cu stăvilirea pohtelor. Acum, încă, alta-i treaba! Mi-am luat cântar! :-