Flora şi Floriile

Un vântuleţ nătâng mi-a zburătăcit stoluri de petale roz-albe din piersici; degeaba  mi-am repezit căuşul palmelor , să le prind. Sprinţare, au făcut câteva volute de balerine şi duse au fost!

 Duminica Floriilor, sărbătoare dragă mie prin paradoxurile cu care ne trimite în semnificaţii mistice ale începuturilor.

Este, originar, celebrarea zeiţei romane-Flora (Chloris , la vechii greci), cinstită la sfârşitul lui aprilie- începuturile lunii mai.

În buna tradiţie a creştinilor dintâi,  ( v. Crăciunul, Anul Nou, Paştele ) pe fondul păgân s-au turnat simboluri biblice. În cazul Floriilor, s-a grefat,  pe atmosfera veche a serbărilor numite Floralia,  episodul intrării Domnului în Ierusalim.

S-a produs o excepţională topire a unor valori umane perene din lumi şi credinţe diferite!

În tradiţiile româneşti , Flora, ca  zeiţă a fertilităţii, este invocată la această sărbătoare prin ritualuri de înfrumuseţare a fetelor de măritat şi prin ghicirea viitorului mire.

 Tot astăzi, pe prispele frumos dichisite, se scoate la aerisit, zestrea fetelor gata de măritat.

În unele sate este evocata moartea Lăzărelului, tânărul care, urcat într-un pom,  simte aroma plăcintelor coapte de mumă-sa; de poftă, se dezechilibrează şi moare (va fi înviat de Iisus!)

De atunci satele noastre te potopesc cu miroazne de plăcinte, pentru evocarea lacomului flăcău biblic.

Cu scop educativ, la mine în sat, mamele se întorc de la biserică cu nuieluşe de salcie, îşi cheamă odraslele,( mai ales feciorii ) şi le croiesc pe spate, pe căpăţână, ca să fie tot anul cuminţi, sănătoase, mintoase. Din păcate, de mine nu s-a prins!

Ori au fost prea subţiri jordiile, ori a fost mare mila mamei.

Dacă Alecsandri  zburda în cadenţa versului „Vin Floriile cu soare / Şi soarele cu Florii!”, O.Goga, din negura străinătăţurilor amare, uită că Floriile cad in postul mare şi-i scrie iubitei:

„ Departe-aş vrea de-aici să vii,

În alte lumi senine;

În dimineaţa de Florii

M-oi cununa cu tine!”  ( Dorinţa )