Cărora, le-am zis „urme pe nisip”.
Azi de dor de acele urme, îmi iau lumea în cap. Spre lumea Rarăului;
unde s-au îngrămădit sub pietroaie, urșii mei.. Mi-or face loc între spinările lor aburinde și or să mă calce a leac de înțepenire ; cu ison mormăit de monah alintat.
Si or să mă caute pe-acole și Moș Crăciun și alți mosi, de seama mea!
DAU URȘII IAMA LA PRUNE!
Mă simt trădător de neam și țară:
părăsesc peste câteva zile, culcușul cald din cetatea mea de antedeluvian, chemat pe coasta Rarăului de o nevoie și de un spectacol.
Nevoia:
mi se împuținează pe ceas-pe minut poamele din cei câțiva pruni, pe care i-am lăsat plini-ochi, acu zece zile;
risc să rămân fără elexirul meu de viață lungă, de 60 de grade, cu +!
Spectacol:
urșii vin zi și noapte, scutură și înfulecă prune, apoi, cu mormăit, mai mult a ison, decât a cântare, stau cu burta în sus, mișcă alternativ labele într-un fel de dans lasciv; nepăsători de cei trecăreți pe cărarea de aproape.
Spun martorii că se comportă aiurea față de datul lor firesc.
Au și o ipoteză: mănâncă lacomi prunele din iarbă, intrate în fermentație, după care scutură pomii pentru vizita următoare.
Măi să fie!
Dacă-i așa, rămân spectator, până înfulecă și ultima prună. Cu riscul de a scutura, eu, apoi, creițarii din buzunarele sparte, să-i dau pe beutura zeilor de pe Rarău.
Când or rămâne crengile golașe, fluier, țip, sparii lighioanele, băgându-le în spaimă, până la gura ghizuniilor.
Acolo am să aplic legea perjerilor mei din Rădășeni, după ce fugăresc ciorile hoațe până la apa Moldovei:,sărăciți de prune,zic: „ Să fie de sufletul celor morți cu gâtul ars de horincă!”
Așa că las casă, masă, internet;
mă așteaptă treabă mare!
Aveți grijă de Țară , s-o țăruiți bine, că-i a voastră;
tratați-i pe dregătorii încă bezmetici, cu ceva bromură, dacă intră în transă patriotică sau în sevraj de la prunele stocite pe dealuri, din parohiile electorale
De nu vă faceți datoria, ader la secta urșilor de pe Ra-RĂU!
Mă simt trădător de neam și țară:
părăsesc peste câteva zile, culcușul cald din cetatea mea de antedeluvian, chemat pe coasta Rarăului de o nevoie și de un spectacol.
Nevoia:
mi se împuținează pe ceas-pe minut poamele din cei câțiva pruni, pe care i-am lăsat plini-ochi, acu zece zile;
risc să rămân fără elexirul meu de viață lungă, de 60 de grade, cu +!
Spectacol:
urșii vin zi și noapte, scutură și înfulecă prune, apoi, cu mormăit, mai mult a ison, decât a cântare, stau cu burta în sus, mișcă alternativ labele într-un fel de dans lasciv; nepăsători de cei trecăreți pe cărarea de aproape.
Spun martorii că se comportă aiurea față de datul lor firesc.
Au și o ipoteză: mănâncă lacomi prunele din iarbă, intrate în fermentație, după care scutură pomii pentru vizita următoare.
Măi să fie!
Dacă-i așa, rămân spectator, până înfulecă și ultima prună. Cu riscul de a scutura, eu, apoi, creițarii din buzunarele sparte, să-i dau pe beutura zeilor de pe Rarău.
Când or rămâne crengile golașe, fluier, țip, sparii lighioanele, băgându-le în spaimă, până la gura ghizuniilor.
Acolo am să aplic legea perjerilor mei din Rădășeni, după ce fugăresc ciorile hoațe până la apa Moldovei:,sărăciți de prune,zic: „ Să fie de sufletul celor morți cu gâtul ars de horincă!”
Așa că las casă, masă, internet;
mă așteaptă treabă mare!
Aveți grijă de Țară , s-o țăruiți bine, că-i a voastră;
tratați-i pe dregătorii încă bezmetici, cu ceva bromură, dacă intră în transă patriotică sau în sevraj de la prunele stocite pe dealuri, din parohiile electorale
De nu vă faceți datoria, ader la secta urșilor de pe Ra-RĂU!
