duminică, 30 noiembrie 2014

Să ne trăiești, ȚARĂ!




 Un pribag al spațiilor siderale a bătut la poarta blogului meu căutând o sorbitură de apă neîncepută, ca să-și ostoiască seteA DORULUI DE ȚARĂ!
Nu  mi s-a liniştit vinul , cum nu mi-i liniştită nici România, secată de dezbinări fratricide.
A răscolit drumeţul prin terfeloagele blogului până la urările făcute anul trecut românilor de ziua lor naţională, le-a citit şi s-a dus!
 I-am găsit urma paşilor, în prag şi m-a cuprins ruşinarea că nu m-a găsit de veghe.Mi s-au umezit ochii la amintirea soldatului moţ găsit, cândva, îngenunchiat pentru rugăciune la Crucea Iancului de pe muntele Găina şi s-a prelins o lacrimă când mi-au bubuit, aevea, în urechea inimii, cuvintele copilului care, în miez de noapte, acum aproape o sută de ani, saluta trecătorii care pecetluiseră cu vrerea lor unirea veşnică, la Alba-Iulia:TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAŢĂ!
Şi am recitit textul pictat cu sufletul mai anu'.
Parcă nu s-a schimbat nimic.
Ziceam acolo că "avem o ţară numai una, nici mare, nici frumoasă, nici bogată. Asta ne-a hărăzit-o Dumnezeu! Cine vrea alta să-şi ia traista la drumul pribegiei!"
Anul acesta mi se cuibăreşte în inimă un gând netrebnic: MAI AMEM O ŢARĂ?
Da, ROMÂNIA e veşnică. Îi mai trebuie un popor!
Nu, nu plec de aici; n-am unde. Dar pribegesc prin ţară. Să caut poporul.
Diogene,înţeleptul vechimii, umbla prin mulţime, cu făclia aprinsă în amiază, să caute UN OM!
Dacă aş fi înţelept, în  pribegie, aş căuta oamenii  demni de ROMÂNIA!

Deocamdată, pun la fiert vin nou, roşu, din rănile acestui pământ şi oi aştepta noi pribegi. Şi om sorbi acest sânge şi om plânge. Şi om urla:
SĂ NE TRAIEŞTI,
ŢARĂ!

Update 2014
Mâine e Ziua ROMÂNIEI!  Adică: a mea, a ta ,a Noastră, a Voastră! Nu a lor! Ei au țara lor. Să vină in ospeție; le dăm vin cu pâine ca la împărtășania fraților; ȚARA--NU!
 Nu mă rușinez să reiau un text de mai anu-veacu, dintotdeauna!
 La Sărbătoarea -Sărbătorilor, pun pe mine cămeșa inflorată cu râurile Țării, sumanul de codru, care geme întunecat  răsuflarea pământului , ițarii, cu alb-griul Mioriței și opincile lui Badea Cârțan , rupte până la Roma, de dorul dacilor de pe Columna Traiana! 
 Am să pun steagul vechi,ferfeniță de la Plevna, Mărășești,Cotu-Donului, Carei!
Am să pun portetul Regelui Ferdinand-Loialul. Si, lângă lance, o poză de țăran desculț-tata, căruia bolșevicii nu i-au pus semn de mormânt sub zidurile Gherlei!

De ce să scriu un text nou?!
La Paști, scriem o noua Evanghelie despre Înviere?!
Acestea de mai sus sunt copiate din Evanghelia Invierii României!

 Cuvintele aste le aștern la picioarele mereu neostenite ale Țării, dar ostenite de zbucium  ale poporului Său!
 În zori , visez să mă deștepte spusele copilului evocat de Blaga. La trecerea mulțimilor care pecetluiseră  mărginile Tării celei Mari, el striga de răsunau văile:
                                TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAȚĂ

  PS. Scriam  anul trecut că ne-ar trebiui UN POPOR! Cred că l-am regăsit: viguros,demn, neînfricat ! Pe baricadele zilei de 16 noiembrie...
  Când a învins!

vineri, 28 noiembrie 2014

NU MĂ VOTAȚI! ...tâgâdam

              Spre  Jupan Superblog, cu plecăciune și sănătate,
… i pak, dau știre Domniei-Tale za lucrul slugii, de acmu două luni năimite la trudă întru rânduiala  cestui turnir cavaleresc. Ca rândaș!
( Am folosit acest limbaj  de „ văleat 1500” și din respect și pentru solemnitatea de trebuință în câștigarea  bunăvoinței, de care îmi crișcă măseaua în gură.)
   Ți-aș fi scris Tălică în limba switzerlandeză, de pe unde, cică, ai venit, dar  lipsește din dicționarul vorbirii.
 Sau poate se potrivea în limba tomberoanelor din Geneva, care, înghițindu-mi  gunoaiele, rosteau: „Merci, merci  beaucoup! ( v.) Dar fără nelipsitul svp-de Sena ( din zgârcenie! ).
Înainte să prind o coajă de pâine aici, am avut alte două job-uri (ce delicatesă de vorbă!): strungar la o stână de sub Rarău, cu ușii bețivi (v.  ) și dealer într-o dugheană, pardon, shop  din târgul meu răsăritean,
 În tainul zilnic: muncă și ciomege.
Cu multe daravele mi-au mai fost slujbele. Povestite, ar întrece „Odiseea”, numai că îs orb de talent.
Când am semnat, manu propria,  legământul cu Superblog, am făgăduit :
-să mă prind slugă pe două luni;
- să meșteresc ode advertoriale și să le duc pe tejghelele precupeților - sponsori, ca să le admire mușterii;
 -să primesc 24 de pumni cu firfirici de orice neam;
- să rostesc neostenit  crezul ipocrit al umilinței comerciale: „Clientul nostru- stăpânul nostru!”
- să învăț povestea „ Ali-Baba și cei 40 de hoți”;
- să fug de tzunami-ul electoral dezastruos, spre care râvneam.

Muncile au fost, uneori, peste puteri; mai întâi ca număr. Păi, dacă zeii i-au sorocit lui
Hercule 12 isprăvi, de ce m-ai împins pe mine la 24?!
Cine m-ai crezut?  Și Hercule și Heracles?!
Au fost de făcut treburi diferite;  abia că învățam bine ceva și  hait! la altceva.
Umilință a fost, mai ales, corvoada de la o fabrică de cărți, Musterii vechi. Anul trecut m-au urechit,  iar eu, mojic, am scos limba la ei si le-am lăsat premiul  în sertarul tejghelei, pentru caz de insolvență.
De astă dată, răzbunători, mi-au dat picioare în…fund.
Dar nu mi-i rușine de ceea ce am scris, ci de ceea ce au înțeles!
 Și tu, stăpâne, ai tăcut mâlc, în vreme ce eram făcut cârpă!

Veni și vremea despărțirii; la stână, se făcea cu mândrețe de tabieturi și țopăite petreceri. De unde știu și o cântare; ți-o zic, cătinel, la ureche:
                                                           „La Sântămăria mare,
                                                            O pornesc oile-n vale ;
                                                            Și se duc și nu mai vin,
                                                            Până-n Sfântul Constandin!”
Mare și neuitată jălanie metafizică!

La tălică, dulce cuvânt, e cu totul alt obicei. Îmi dai bocceaua cu alese prețuiri și puține parale. Chiar bați șaua, să vin și în primavară.
Mai mult, ca să te gâdili pe burtă de reușită, mă îndemni să te dezmierd (v.) viguros cu un îndemn  spre electorii care te-ar țuguia primus inter pares în afaceri blogosferice
Stai, her Nenicule, așa pe daiboje?! 
 Dacă ne aștepți ca la curtea lui Mecena, unde cohorte de chemați și nechemați se străduiau spre glorie, chiar  m-aș bucura că pun osul la ceea ce mă îndemni să fac acum: versuri, cântări, poze, desene sarmale…
Dar sunt sigur că stau, deja, blogării la coadă, mai dihai decât  diaspora la vot.
 Exersând vorba entuziastului nostru pașoptist: „Scrieți, băieți orice și oricât, numai scrieți!” („Votați” cred că era ultimul cuvânt, dar las așa!)
Or, preamărite al meu fost stăpân, pe degeaba? La Mecena, duceau trai, neneacă, guleai, haleală pe banii babachii!
 Îmi șoptești ceva despre petrecerea de la Straja-Alpin?...Pe bune? 
Ei, atunci mă mai gândesc cu votul.
Și pentru că m-ai probozit de câteva ori, am să propun un slogan percutant,
dar insolit.
Bietul Spirache din piesa lui Mușatescu, înnebunit de vrerea celor din preajmă, ca să meargă în parlament, le striga disperat alegătorilor:
-„Nu mă alegeți , fraților, pentru că eu n-am făcut nimic pentru voi și nici n-am să fac!” 

Deci- sloganul meu pentru „Catindatul SUPERBLOG”:

                                        NU MĂ VOTAȚI!
              N- AM SĂ POT FACE NIMIC PENTRU VOI!

Îmi iau vuvuzela și pancarta, și  calul, și pădurea școlerului iubit, de poveste.
-Dii, murgule!
Pornesc, precum don Quijote … tâgâdam, tâgâdam… și nu ne duce pe noi în ispită…tâgădâm, tâgâdam!
N-am nici cal, nici pădure, nici… Precum insul din „Balada calicului!

Am numai  „tâgâdam” de câte ori poftiți!


NOTĂ cu NOTĂ!
Am găsit , agățat de o literă a acestei postări, un doctor în boli de limbă.  Născut și nu făcut între copertele/coperțile Dicționarului cu greșeli al lui Graur.
 Și l-am întrebat, curios, care este acordul genual corect al sintagmelor:
-două ouă mouă    sau
-doi oi moi?!
Mi-a spus că problema se rezolvă de la... trei în sus!
I-am plătit onorariu 25 de puncte, de m-a rupt la inimă!
-

miercuri, 26 noiembrie 2014

Cu frică, despre unghii

   Sunt un biet ins de la talpa țării.
 De aici mi se trage și „superlativul majestății, cu care sunt stopat la ușile dineurilor simandicoase: „țărănoiule!” M-am oploșit pe la SuperbBlog, unde trudesc din greu la mâzgălit laude pentru prietenii lui – negustorii;  pe firfirici puțini, că-i strâns rău la pungă!
 Dar simt că mi-a pus gând rău, de alungare; așa că arunc ochi dulci la poarta de la „Farmec”.
Aici stăpânele (jur că Afrodita năimește în templele ei doar mari preotese!), stăpânele, zic, au mare inimă cu milă pentru neajutorați ca mine.
M-au și pus, până acum,  la câteva corvoade; nu așa grele precum cele ale lui Hercule și m-au  plătit și răsplătit pe măsură.
Dar să probez acest optimism de a intra cu simbrie în Împărăției Frumuseții.
 Mai an,  m-au pus la  învâlvorat pletele Afroditei la ieșirea din valuri, apoi, am oprit cu  umbra mea privirile lacome  cu care o sorbea Apollo, i-am mângâiat cosițele cu arome și uleiri neprețuite, tot de la „Farmec”.
Când scăpăta soarele în Mare, i-am șoptit versuri din „Cântarea cântărilor”.
Si ce minune a rămas, de atunci!  
Mai de curând,  am îndrumat un vânător la căprioare, răspândind în juru-i,  arome seducătoare de H3 MEN , în locul miasmelor din proprietatea lui.
 Ba, acum,  ticluiesc un cântec  nou pentru sirene,  despre lacuri de unghii; iar de la „ Farmec”.
Aici priceperea mea scapătă: că mă tem de gheare (iertare-„unghii”!)  fie lungi, scurte, înțepătoare sau ovale,  lăcuite, cu poze, sclipici  de swarovski  și inimioare.
Dacă mi-ați vedea obrajii, mi-ați înțelege frica: sunt plini cu desene, nu din sabia  marelui Zorro, ci de povești săpate cu unghiile de femininele  mele, răsculate.
Și ce povești!
Dar n-am încotro; treaba-i treabă! O să ilustrez cu imagini mai clar vorbitoare  noua paletă de lacuri de unghii, potrivite sezonului rece, care a început. 

…Și pun la cale, în taină, să cheltuiesc tot premiul  în procurarea unui costum de floretist, ca să-mi salvez pielea.
  La descâlcirea  literele mele tremurate de frică,  veți afla că noile culori îndrăznețe, de oje, vor  inspira femininele întru manichiuri creative, aducătoare de zâmbete.

Și cât mă tot rog Domnului să aducă moda unghiilor (nu smulse! ) tăiate scurt-scurt și tocite cu pila, spre fericirea pielii bărbătești, tăbăcite și scomonite de șanțuri!
Dacă oi scăpa teafăr din unghiile-pumnale ale noilor amazoane, făgăduiesc  Marilor Preotese ale Afroditei de la „ Farmec”  să le car sacii cu flori la cuptoarele de scos miroaznele, să le aduc gălețile cu apă neîncepută de raza zorilor, folositoare pentru licori de dragoste. Mă mai pricep și la albine, de la care o să  târguiesc, cu blândețe, miere, polen si regalul lăptisor.
Și toate – pentru o pânică și o halva!


luni, 24 noiembrie 2014

Ponta suferă de Klauss-tro-fobie

Probabil că vă sunt, deja, cunoscute bancurile. Eu abia le aflai.
Dar am învățat ceva de la ilegaliștii comuniști: cică când( frumoasa caco!) scriau manifeste (care știau a scrie), le începeau cu îndemnul
                                                  CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!
Ca demn urmaș al lor, asta și fac!
 *Românii de la sate cer noi alegeri, pentru că li s-au terminat uleiul şi făina.

* Vine Sova, fuga-mare, la Ponta:-Șefu, șefu, am doua vești; una bună, una rea
- Începe cu cea rea!
-Johannis are 60% din voturi! 
Și cea bună?
-Dumneavoastră aveți 70%!

* Profesoara:- Ponta, iar ai copiat de la Bulă!
-Nu, Doamna, el de la mine!
- Minți! Tu ai copiat până și  calendarul ortodox pe care il ținea el, decupat, în caiet!

*Manifestanţii din întreaga ţară strigă că monarhia e singura soluţie pentru ieşirea din criză. Ponta le-a răspuns că e dispus să se lase încoronat, dacă ei cred că asta rezolvă ceva.

*Descoperire ştiinţifică : Românii bolnavi se trag din români sănătoşi care au mers la un control medical !

*Oricât ar fi de perfecte, computerele nu vor putea niciodată înlocui prostia umană.

*Putin a declarat că de fapt trupele ruseşti n-au vrut să invadeze Ucraina, dar foloseau Google Maps.

*Examenul pentru obţinerea permisului de conducere. Blonda urcă în maşină.
- Mulţumesc, ati picat ! - spune examinatorul.
- Cum să-l pic când nici nu am pornit ?
- V-aţi aşezat pe bancheta din spate !

*O aşezare veche de aproape şase milenii a fost descoperită sub ruinele unei cetăţi dacice.
UDMR susţine că încă sunt maghiari care achită ratele pentru ea. 

*Dovada că există civilizatii extraterestre inteligente e faptul că nu ne-au contactat ! 


*Klauss : -Viorele , știi poanta cu Dubai?
                           Ponta:     - ??!
                          Klauss  :   -  Duba-i pregătită! 

* Ce căuta Ponta în Emiratele arabe?
 Pe Ali-Baba, de la care să-și recupereze cei 40 de hoți, fugiți de frica lui Iohannis.    

* Necăjită, merge găina la Dumnezeu cu o rugăminte:
- Doamne, ajută-mă! Ori fă oul mai mic,ori gaura mai mare!

*Vine un bătrân la palatul Cotroceni și cere să vorbească cu presedintele Ponta.Consilierul de sereviciu îi explica: 
-Moșule, n-a reușit Ponta să ajungă presedinte. A invins Iohannis!
 A  doua, a treia, a patra zi vine mosul cu aceeași dorință. Exasperat, functionarului îi sare țandăra și intreabă
- Mosule, chiar nu întelegi că n-a ajuns Ponta președinte?
- Ba da , dar imi place așa de mult să mai aud o dată!         

Notă: Am două- să explic corpul prea mare al literelor= ca să fie ponta, pardon Poanta, mai mare;și că, pe măsură ce mai găsesc, o să mai adaug aici perle cu noul Bulă, uitată fie-i amintirea!

Doar L+ O a supraviețuit din mesajul cu LOVE, tastat în viteza mașinii

 Am făcut tot felul de piruiete la probele „Toyota” ca să-mi câștig   vreo coajă de premiu din cele fâlfâite sfidător; dar nu mi-a mers!
Mă rog, mai vine el Drăguș la cauș și alt/dat! ( Lipsă o tasta de folosință!)
 Când să-mi iau catrafusele, a venit o temă nouă. Și tot de la  acest sponsor.
După lectură, am  hotărât: îmi iau armura  furiei și gloanțele cuvintelor, să intru  în  prima cruciadă împotriva lotrilor de pe șosele: adică iresponsabili, de regulă cu bani și cu dispreț fanfaron pentru ceilalți călători ai șoselei. Mulți dintre ei au trecut pe la școli, doar ca să lase sarsanale; când se încheia sorocul anilor, primeau și patalamaua!
 Diploma lor era/este legată cu șnurul unei chei de mașină, sub îndemnul „Go Fun your self!”.
Am hulit asta, mi-am tras  tainul în episoadele trecute. A devenit  istorie! Doar istorie.
 Acum mă puneti să le dau sfaturi, să mă rog de ei să nu mă arunce în șant, să le fac loc,   ca să mă scuipe cu urlete de vichingi sfidători.
 Altcumva, de ce m-ați momi cu un pumnuț de firfirici să fâlfâi un afiș   cu
                                       DON/T TEXT AND DRIVE!
când îi văd pe șosea?!
Mă simt învăluit în furie și nici  nu vreau să scape, atâta timp cât victimele lor „colaterale” umplu spitalele și cimitirele.
 Ne trag străinii de urechi că avem șosele nepotrivite la pretențiile bolizilor cumpărati.
Spunea oarecine că nici într-o capitală europeană n-a văzut atâtea mașini scumpe ca în Bucuresti!
 Dar suntem primii în UE și la decese rutiere!
Să mai vedem că  și alte cauze ale acestei catastrofe se găsesc tot în nepregătirea noastră balcanică:
-          bolizii ageri, ca armăsarii neîmblânziți din poveste, ajung pe mâna unor unor stăpâni imberbi, de bani gata, needucați în spiritul respectării legii și a celor din jur;
-          gradul de conștiență și responsabilitate tinde spre zero;
-          educația precară  din familie și din școala plătită cu sarsanale, la fel-zero;
-          ușurința cu care analfabeți dovediți au luat permisul de conducere ( vezi celebra confrerie a milițienilor de Argeș!);
-          reflexele fragile, adăugate structurii psihice deficitare, insuficient analizate la promovarea examenelor , se adaugă efectelor criminogene rutiere.
Dar revin în spuma furiei în celule, la situația absurdă de a vorbi la telefon,  în iuțeala mașinii; de a citi sau trimite mesaje și să-i întreb în românește pe domnii, că„domni” se vor, care fac asemenea scamatorii:
-Fraților, vreți să vă duceți la dracul? Drum asfaltat  până- Iad! Dar de ce îi luați  cu voi și  pe cei nevinovați  din mașina pe care șofați ?(sau poate vinovați că nu vă scot cheia din bord și n-o aruncă!)   
Dar   acroșati și faceți  zob atâtea mașini în trafic. Cum vă apărati de crimele produse.
Ioc răspuns!
-Fraților, faceți un calcul simplu: câți metri străbateți în timp ce timp tastați L +O (că la V+ E sunteți, deja, în sicriu!). Și mai târâți  și niște nevinovați!

Ce sa le mai spun ăstora, Domnule Toyota?! Că ei mor sau omoară chiar dacă le faceți mașini-melci! Ăștia sunt șacalii șoselelor din patria mea!
Sigur, politețea vă obligă  să mă calmați, să-mi înghit cinismul. Adică să le mulțumesc că mă omoară.
 Ba chiar, tata-boss plătește popa,  coliva, aduce fanfara și le cere alor mei  chitanță, pentru proces. Doar a fost domn cu răposatul!
 Experimentul Toyota, filmat, e bun, dar crede cineva că, asociat cu lacrimile din rugămintea mea, ( „Nu mă omorî, frate, când scrii mesaje din goana mașinii!) ar asculta cineva?!? 
Tot cei mai mulți morți din UE  o să avem pe șosele.  Iar  tuturor, dar absolut tuturor acestor nătângi li s-a  spus de mii și mii de ori: DON/T TEXT AND DRIVE!
 Scriu și eu aici.
 Ba scriu și cu cretă pe șosele, cum fac franțujii când își încurajează  cicliștii la Turul Franței. 

Mai bine, am construi în preajma marilor localități piste de tipul celei din filmele cu experimentul.
 Le-am pune la îndemâna  unor consumatori de adrenalină chiar și concursuri de sms-uri la diferite viteze.  Și să se învârtă, să se învârtă, până or rămâne numai cu volanul în mână.
 Estimp, eu, voi, am putea călători în siguranță.


Jupan SuperBlog,
 Dau știre Domnii-Tale că Intâiul Mergător pe țară a luat calea deșertului spre Abu-dhabi,  cu  straie arăbești de taină, să-l caute pe Ali Baba, că hoți are gârlă! Pe atâta drum, din teama vitezei  cămilei, n-a trimăs nici  un sms.  acasă.

Aferim exemplu de înțelepciune pentru  cei în  vină, mai sus. 

duminică, 23 noiembrie 2014

Furia mulțimii și moartea lui Moțoc

Mă bucur să adâncesc temele supuse discutiei de Komunomo și mă justific:
-         ies din negustorie, unde fac din alb negru pentru un client în plus la tarabă (nu mă obligă nimeni; e o latură a vieții!).
-         E o treabă a noastră să ne autocunoaștem, de dragul echilibrului interior propriu - autoprotecție- și, la fel de important, pentru siguranța feedbackului empatic de conviețuire;
-         încerc să pătrund resorturile unei ample acțiuni pusă la cale de o platformă de socializare  ATIPICĂ, interesată de opiniile noastre;
-         sunt puțin rezervat, pentru că acționăm asupra unor resorturi imuabile ale ființei noastre, cu  imprevizibile consecințe asupra personalității noastre psihice. De aceea, presupun serioase definiri, bine exersate tehnici de automanipulare, etaloane comparative etc.
Nu cred că putem reduce totul la soluția antitetică a  refuzului comuniunii virtulale  vs. reîntoarcerea la „ trăirea reală a emoțiilor”.

Pornesc de la câteva adevăruri axiomatice: ne place, nu ne place, suntem structuri  bipolare, inegale, cu trăiri guvernate de suportul irațional, atavic (instincte, emoții, impulsuri etc) si cu trăiri  și legi raționale-conștiente.
Sunt trăiri antagonice; primele fiind mereu împidecate să acceadă la mintea conștientă.
Totul pare bun atâta timp cât se menține echilibrul acțiunii în binom.
 Corabia conștientă navighează corect atâta  timp cât lestul-inconștientului, depus la fund o ține pe linia de plutire.
FURIA este una dintre emoțiile negative din gama „conținuturilor psihice inacceptabile” ( Freud ), care se refulează  în zona primară a inconștientului.
Se asociază instinctelor de supraviețuire si duce viață bună cu violența,ura,suprimarea. Lăsată la voia ei, mai ales la temperamente exploziv-energetice, poate provoca, în funcție de alți mulți factori, drame,rupturi de relații, tragedii.
Ca toate emoțiile inferioare din care face parte, furia are durată scurtă, explozivă, paralizantă pentru rațiune. „ I s-a făcut negru înaintea ochilor!” ilustrează perfect trăirea.
Cum rezolvăm dilema  reprimare--trăire  în cazul „eruției acestui vulcan sufletesc?
Trăirea nudă este periculoasă, mai ales la structurile umane slabe, labile, generând violentă, agresiune, crimă, suicid.
Reprimarea conduce spre deteriorarea stării de sănătate psihică sau la reactii riscante: puseuri de hipertensiune, chiar infarct, insomnie, migrene. Și depresie!
În general – dezechilibru și nesiguranță comportamentală.
Norocul umanității că durata manifestărilor furiei sunt scurte: minute, ore!

Aici mi se pare salutară activitatea  platformei de socializare atipică: putem deprinde și aplica, la caz de nevoie, mici artificii de comportament de atenuare, de disipare a „uraganului”.
Dacă multe emoții, numite pozitive pot fi trăite intens, cu jubilație,  celealte nu pot fi promovate „făra teamă”, ci cu multă, multă rezervă.

Neriscând să intru în în focul furiei ( mele!) individuale, recurg la texte ale unor fini observatori ai firii umane: C. Negruzzi, v. scena „Capul lui Moțoc!” și Rebreanu –scena omorârii bâtrânului Iuga. Comentarii, opinii pe text.
 ( Scenariile vor fi în postări diferite.
Ca încercare grea, voi aborda în a treia postare Votul recent ca formă a Revoluției Furiei pe internet!)

 Manifestarea furiei colective în scena omorârii lui Moțoc

Pe baza textului, cu sprijinul cuvintelor-cheie, marcate și a sarcinilor precizate la final, identifiați evoluția furiei ( cauze- pretexte, stadii, consecințe, stingere).

 Lapusneanul, în ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta corona Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea rosie, avea cabanita turceasca. Nici o armă nu avea alta decât un mic junghi cu plăselele de aur; iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de sârmă. Dupa ce a ascultat sf. slujba, s-a coborît din strana, s-a închinat pe la icoane si, apropiindu-se de racla sf. Ioan cel nou, s-a plecat cu mare smerenie si a sarutat moastele sfîntului. Spun ca in minutul acela el era foarte galben la față si că racla sfântului ar fi tresărit.

--------------------------------------------------------------------------------------------------
Putini care scapara cu viata, apucînd a sari peste ziduri, dase larma pe la casele boierilor; si invitînd pre alte slugi si oameni boieresti, burzuluiseră norodul si tot orasul alergase la poarta curtii, pre care începuse a o taia cu protivire. Gloata se întărâta din mult mai mult. Lapusneanul, pre care îl înstiintase de pornirea norodului, trimise pre armasul sa-i întrebe ce vor și ce cer?

------------------------------------------------------------------------------------------------------

— Oameni buni! Maria-sa voda întreaba ce vreți și ce cereți? si pentru ce ati venit asa cu zurba?Prostimea rămase cu gura căscată! Ea nu se astepta la asemenea întrebare. Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, si a se întreba unii pe altii ce sa ceara. În sfîrsit începura a striga:
— Sa micsureze dajdiile! — Sa nu ne zapciasca!
— Sa nu ne mai împlineasca! — Sa nu ne mai jafuiasca!
-Am ramas saraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat totiMoțoc!- Moțoc! Moțoc!
- El ne beleste si ne prada! — El sfatuieste pre voda! Sa moara!
Moțoc să moară! Capul lui Moțoc vrem! Acest din urma cuvînt, gasind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrica. Toate glasurile se facura un glas si acest glas striga: „Capul lui Motoc vrem!

…îl îmbrîncira în multime. Ticalosul boier cazu în bratele idrei acestei cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăți.
— Iata cum plateste Alexandru-voda la cei ce prada tara! zisera trimisii tiranului.
Să trăiască Măria-sa vodă! raspunse gloata.
 Și mulțămindu-se de această jertfă, se împrăștie.

Sarcini: a) textul marcat evidențiază conotații sugestive (ex. „spun”=se spune, se vorbește; prin reflexivul impersonal, cu pronumele omis, se dă valoarea de zvon informației.
 La fel- în sintagma „ racla sfântului AR FI tresărit”)
              b)ordonați cuvintele , sugerând apariția și creșterea FURIEI ( anger) mulțimii, durata acestei emoții , materializarea acțională (faptică), finalitatea trăirii acestei defulări;
              c) imaginați-vă furia unui singur ins,  în aceleași împrejurări;
              d) ce efecte sociale au asemenea manifestări și ce soluții ați folosi pentru dezamorsarea lor?
              e) explicați logica  din cuvintele „să trăiască”, „mulțămindu-se”, „se împrăștie”.
              f) explicați intuitia din cuvintele domnitorului, rugat de Motoc să omoare  pe zurbagii, că doar „ sunt proști”: „Proști, dar mulți!”

Sper să fiu ocolit de furia stăpânului meu SuperBlog!





joi, 20 noiembrie 2014

Delicioase cubulețe de brânză (afumată!)

E greu să lupți împotriva curentului, mai ales când pe creasta lui descoperi bunătăți care te duc inevitabil, la dependență: și mă refer la brânză! Produs milenar al pământului dacic, încremenit în carapacea sonoră imuabilă; și  generator de întorsături hazoase de limbă, care-i pecetluiesc soclu de monument!
 Unii cronicari din pusta vecină au scris judecăți înțelepte despre  acest aliment. Cică, Vlahii, adică Românii de pe acolo, erau nesătui mâncători de brânză, care le-a dat mare spor la prunci, de au umplut  văile Someșului, Crișurilor,  Mureșului și Tisei, apoi ponoarele munților cu aur.
 Nu jur pe adevăr, dar îmi place să cred că au dreptate.
Pentru că, în jurul brânzei, statornicesc din totdeauna hărnicia, curajul și mult umor, ca „să nu se brânzească” așa o bunătate.
 În afara specialităților din veac, ținute cu jurământ în tainițe de memorie, cel mai iscusit producător modern, DELACO, a adunat un colectiv cu specialiști, tot ca unu: harnici,  supercalificați, ingenioși în rețete, consfințite în batalamale ISO și IFS!  Norocul e că o brănză bună se supune metamorfozelor dichisite,  spre deliciu!
Și de  laude se bucură, multe dintre ele mustind  a voie bună,cum ne îndeamnă, jucăuș, sponsorul!
 Am să amintesc și eu câteva, scotocite de pe Yahoo:
·         Ascult „ Deșteaptă-te, române, ”
Și nu pricep ce se petrece:
 Tot ce e caș ca valul trece.
Chiar dacă  …„escu” nu rămâne!
Sau:                                 *Mărite Corb, sătul de viață,
                                           Când urcă prețul, precum valul,
                                           Tot ce se vinde-mi face greață…
                                           Etern e numai cașcavalul!
 Mi-am adus aminte o butadă savuroasă a lui Rossini: „ Am primit o cantată și o bucată de brâză. Brânza a fost mai bună!”
De multe ori am admirat jocul cu  ecou din commedia dell/ arte al hâtrului „ Fan- Mai Marele Brânzei”, de la Delaco. Pasele de vrăjitor cu micile cubulețe, de brânză afumată „ cu lemn de fag”, mă transportă in lumea bâlciului  cu arome de copilărie. Am urmărit, precum un puști, captivat de desene animate, poantele cu Promoterul Fan Brânză și mi se pare greu să inventez altele mai faine.

 Doar două mi s-ar părea  fezabile: câțiva șoricei, de jucărie, se pot amesteca printre cubulețele de cașcaval, stârnind panică printre cuconetul pofticios!
 Sau, un șoricel, pitit într-o gaură din cașcaval , care, prins cu un resort, sare pe rochia acelorași pofticioase!
Poate ar anima amatorii care sorb din ochi cubulețele ademenitoare.

Am scris întru pofta Superblog!


marți, 18 noiembrie 2014

Am ajuns la epilarea definitivă!

Căminul meu familial este mobilat cu trei feminine- gaițele mele, cu muncă nenormată, adică gata mereu să-și înfigă ghearele în liniștea jinduită de oricine se întoarce acasă, obosit de slujbă.
Dar interzisă mie!
Cu această dulce povară pe cap, am fost muștruluit și instruit să  răspund: „Am înțeles”! la orice comandă, ca să scap de linșaj.
Cu  epilatul , nu mi-a făcut probleme feminina pereche. Poate,  pe ascuns,  mai plivea imaginare fire de păr de pe câte undeva; și se răzbuna pe cele din nasul  și din urechile mele, când scăpam căpățâna la delicatul dezmierdat post factum.
 Dar,  pe măsură ce mi-au săltat în adolescență femininele secundare, relațiile diplomatice s-au acutizat, birurile au țâșnit, ca nivelul actual de trai.
Am apelat la ore suplimentare, la ceva meditații- nemetafizice, ci pe creițari,
la împrumuturi ( din cele de la chenzină la lichidare!).
 Niciodată nu mi s-a explicat unde se duc banii: silenzio stampa sub blestem! Dar bănuiam că epilatul consuma sume mari.
Așa că am ajuns să le fac grafice cu planificări „la jumulit”, cum numeam eu  ședințele de epilat. ( Ce de bănet!)
Rămâneam nebărbierit  des, pentru că lamele parcă tăiau surcele pe fața mea; care se umplea de plasturi și usturime. Ați înțeles și de ce!
 Le-am cumpărat  și scule sofisticate: ceară de epilat, mașini și mașinute, parcă scoase din beciurile de schingiuit păcătoșii inchiziției( mergea și „ ai securității”!).
„Bucuroși le-om duce toate”!, oftam eu, mergând cu cerutul.

Dar mi-ajunge!
 Iau necazul de coadă, să-l fac sondă cosmică  spre vreo cometă. Adică, mă documentez să ofer alor mele un procedeu capital: epilarea definitivă. Nu vă speriați, că nu le jupoi; nu am eu sufletul acesta.
Le dotez cu un IPL ( care nu înseamnă  vreo „ limbă străină”, cum râd de mine sponsorii , ci scule de epilare definitivă, cu lumină intens pulsată!
 Ascultați  câteva informații dintr-o documentare laborioasă, din care vă dau cu lingurița.

 La baza acestei tehnici de epilare definitivă stă  experiența SILK/N, verificată în peste 60 de țări , mereu inovată, performant.
Se folosește un fascicol laser cu impuls luminos, a cărui energie acționează asupra melaminei din rădăcina firului, care absoarbe o mică cantitate de căldură distrugând părul. Acțiunea laserului nu afectează nici o altă componentă   a țesutului.

 Pentru că firele de păr supuse epilării, sunt în etape diferite de crestere, tratamentul se reia în 3-4 etape, conform instrucțiunilo primite odată cu obținerea aparatului.
Folosirea e ușoara, nedureroasă și făra urme, cicatrici pe pielea tratată.
 Aparatul e mai ieftin decât cheltuielile făcute într-un sezon la saloane.
Inclin să procur un Silkn-sensepil  cu performanțe remarcabile:
    -epilator cu 750 impulsuri reglabile;
    -mărimea spotului cu rezultate luminos-operaționale de 6 cmp; 
    -cu rezultate definitive in  3-4 sedințe;
    - testat clinic,potrivit pentru orice tip de piele; 
    - aprobat de medici.

 Știu că voi avea două necazuri, după ce îmi cumăr aparatul descris. Dar mi le asum:
-          voi avea coadă de cuconet la epilat și ce mă fac cu atâta „blană”?
-          muieretul casei o să mă pună la epilat și fără  blana mea de urs din Rarău, o să arăt ca un pudel dintre aceia ciunțiți de foarfece, spre râsul uliței!
Dar, bucuros le-oi duce toate pentru surâsul „ trifetițelor” mele!



Împrumut și pe la SuperBlog!

duminică, 16 noiembrie 2014

Români la cozile de azi, de la Bruxelles

Profit de blogul artistului Agachi, de unde reproduc mulțimea de români la vot!

Dilemă intre două lumi

Mi-i destul  de greu să scriu despre această temă, în accepția unei „ platforme de socializare atipică”, pentru simplul motiv că nu am găsit demersurile ideatice și țintele clare propuse, precizia termenilor folosiți ( emoții reale, autentice, oameni cu pasiuni, scoatere din online, construcția „alături de noi”,  de lume mai bună etc.
 Nu ni se sugerează nici strategii, tactici de atingere a obiectivelor; unele de proiecție utopică (amintita lume mai bună, plină de iubire, bucurie) altele prezente, din plin în lumea actuală, contingentă (tristețe, frică, furie, dezgust). Dacă ele există, de ce ar mai trebuim să acționăm redundant?
 Bănuiesc, dar cu bănuiala nu pot construi nimic, că ar fi vorba despre exerciții de introspecție a emoțiilor ( instincte, stări afective etc,), de efortul de  înțelegere a raportului dintre lumea noastră interioară a subconștientului și aceea a conștientului rațional.
Aici e chiar un câmp de acțiune generos, dar cu „armament greu”! Câmpul amintit  a fost prea mult căutat de idealiști , de farsori, de secte și  de vizionari mistici, dar, cum și Iadul este pavat cu bune intenții, toate au eșuat în banal sau tragic!
Ceea ce mi - e clar din subiectul propus este  nevoia de evaluare a efectului „internet” în rândul tineretului (și nu numai!), a  fenomenului comunicării virtuale. Acoperită  parțial de termenul generic de mai sus.
Ca  orice lucru nou, internetul și-a dovedit utilitatea de netăgăduit, dar și un pericol insinuant de dependență cu efecte încă prea devreme de măsurat, dar previzibile.

O platformă atipică de temperat efectele negative, precum cea anunțată ar avea de lucru din plin:
- să identifice grupe de risc- după vârstă, sex, structură intelectuală, particularități psihice(temperament, caracter,  vulnerabilități), soluții de echilibrare a activităților de socializare virtuală cu cea real-fizică, cunoașterea de sine pe principii socratice ș,a.

Un mare prelat după ce atenționa lumea asupra însingurării prin patima socializării virtuale, dă un sfat de bun simț pe care l-aș pune pe frontispiciul construcției din temă:
După ce v-ați cunoscut în lumea virtuală, cunoașteți-vă și în cea reală; întâlniți-vă
și o să vedeți ce frumoși și ce buni sunteți!
După Shakespeare, lumea e teatru și n-aș dori să accept supozitia dispariției  jocului pe scenă și nici a măștilor. Cum simt că gândiți.  Ele, măștile, nu distrug, ci potențează valori ale personajului care suntem, sporindu-ne misterul. Ba chiar mi se par o punte de legătură dintre cunoașterea virtuală și cea nemijlocită, sensorial-ratională.
Destul de dezorientat de ambiguitățile pe care le simt, nu pot face judecăți de valoare asupra „ platformei de socializare atipică”, propuse. Simt că poate fi ceva valoros, și sper să am ocazia să intervin constructiv în alte ocazii, dacă mă voi simți binevenit.

Acea lume „ hiper conectată online” nu-i antagonică vieții reale; sunt congruente și benefice în relații.

 Dar în toate e o măsură! 

Din porunca SuperBlog! 

joi, 13 noiembrie 2014

Cine-o scos cafeaua-n drum...

   
  Începuturile cafelei
 Dar are cafeaua început? Are sfârșit?!..Mai degrabă are eternitatea unei  planete buclucașe puse pe hârjoană cu Umanitatea.
 Și mai bine i s-ar potrivi rolul de cometă care-și exală aromele obraznice, înnebunindu-ne; ca să-i  creștem coada, cu sclipirile noastre de ochi, pofticioase.
Și să ne încolonăm, voluntar, în sclavia aburilor ei, înșelători.

     De la legendă, la realitatea savuroasă
Dacă nu are început istoric definit, cafeaua are în jurul ei  țesătura de crisalidă a legendelor , asemenea poemelor homerice: eroii ei sunt păstorii care au încremenit de spaimă când își văzuseră turmele țopăind vesele, după ce se ospătaseră cu boabele misterioase, monahi care fugăreau somnul cu„ zeamă din boabele oilor”, derviși care scăpau de  moarte în pustiu cu același remediu, regi și împărați,   diplomați care aveau soarta Lumii în degetul lor mic.
A fost hulită ca venind de la Satana, dar un mare teolog a demonstrat ca nu poate fi rodul răutății „celui viclean” ceva care aduce atâta bine omului .
Realitate savuroasă amintită în subtitlu este o metaforă a ceea ce numeam sclavia acceptată a aromei care ne dă zilnic nu numai iluzia, ci și șansa izbândei, în tot ceea ce întreprindem.

     În spatele fiecărei femei se află o cantitate uriașă de cafea
Armata de Mari Preotese care slujesc în Templele Cafelei este egală cu numărul exact al Evelor de pe Terra! Se zice că,  dacă în spatele fiecărui mare bărbat stă o femeie, atunci trebuie să completăm adagiul cu precizarea că în spatele fiecărei femei stă o cantitate uriașă de cafea. Și avem silogismul perfect! 
 În jurul cafelei circulă vorbe înțelepte și de duh,  cimilituri trăsnite. Toate sunt în realitate, laude pentru sorbitura zeilor și a împăraților.
Cică o lady  suspicioasă pe aluziile prea adânci ale jovialului Churchill, i-a zis:
-Dacă ați fi soțul meu, v-aș îndulci cafeaua cu otravă!
-Dacă ați fi soția mea, aș bea-o imediat!, i-a răspuns premierul.
Limbajul aluziv despre cafea l-am întâlnit și în folclor.  O Dăscăliță mi-a dat ocazia să-i întreb ucenicii dacă știu ghicitori. Care mai de care s-au întrecut să spună.
Una dintre ele a făcut-o pe Doamna să roșească:
-Ce stă neagră și fierbinte la cucoană dinainte?!
Mai nou, blondele se consideră discriminate: e la căutare numai cafeaua neagră!

     La noi – ca și la alții
La petrecerea Lumii, cu arome întăritoare de cafea puteam lipsi noi, românii? Ei, aș!
 Un consătean de-al meu, mare boier și gopodar de țară, hârșit în daraveli încurcate cu Hotinul și mireasa lui Bogdan, fiul marelui Ștefan, fu trimis de domnul Moldovei  la Țarigrad; în grea misie, poate și cu scurtare de căpățână!
Sultanul îl dă pe mâna Marelui Vizir ca să judece pricina și să cetluiască măsuri aprige
Este ascultat solul lui Stefan, Ion Tăutu, care pledează cu pasiune cauza Moldovei. Vizirul caută o clipă de liniștire, înainte de sentință și poruncește cafele pentru el și moldovan.
 Și zice Neculce că i se aduce boierului cafe fierbinte și acesta neștiind ce fel de beutură iaste în cană și ca să nu se facă de râs, a închinat: „Să trăiască Sultanul și Vizirul!!”
„ Închinând, au sorbit felegeanul, ca altă beutură, opărindu-și gura, limba și gâtița!”
Dar nici n-a clipit de durere.
Vizirul, cu ochii cât cepele, a fugit la sultan, povestindu-i isprava lui Tăutu.

S-au mirat și minunat, au iertat Moldova de pricini. Iar primul cafegiu consemnat  de cronici, a venit cu daruri bogate de la Înalta Poartă.
 Nu mai spune cronica nimic despre lecuirea arsurilor și nici dacă boierul Ion a mai pus în gură cafea. Eu nu cred! 
 Peste un secol au ajuns pline țările românești de cafenele ( prima la Bucureșci în 1667.
 Fanarioții s-au înrăit în zaiafeturi cu cafele, rahat și narghilele; românii și ei… ca românii!
Eu, tot ca rumânul! Cafea- cât cuprinde; și cuprinde! De care-mi iese în cale.
 În drumurile cu lunile, prin păduri, purtam la brâu un ibric antic, din aramă și punga cu cafea.
Când mă ajungea vlăguiala, trei surcele, câteva găteje și în spuze se revărsa minunea  care făcea să amuțească și ciripitul păsăretului!

       În pas cu moda
 Pădurea a rămas tot mai departe, cafeaua tot mai la îndemână; numai bună la amintiri!
Am tabieturi noi. De la „ Să trăiască Sultanul ! am trecut la rețete noi, subtile, la  scule de preparat, de stă și mâța-n coadă!
Am prins o„ vinerea  neagră”la un magazin online de expresoare, de unde am primit un expresor saeco, care mă împinge la taifasuri, încât uităm ce mai e prin lumea electorală.
Boierie în regulă, nenicule!
 Mă mai încurcă o rugăminte a  fie-mi care se vrea gospodina la coliba ei; cică la mine amiroase mai frumos cafeaua. De aceea pândesc o reducere la alte mărci de expresoare, ca să vadă lumea cât de mult îmi iubesc odraslele.


Cu felegeanul plin-ochi cu cafeluță și caimac vin supus la stăpânul SuperBlog să caut și eu milă, că mă mâncă „cel de rău”!

marți, 11 noiembrie 2014

Școala de corporatiști de la Vila Alpin, din Straja

 Ofertele propuse în acest sezon de Vila  Alpin, pentru cantonament la Straja m-au surprins plăcut prin abordarea modernă,  a viitorilor oaspeți montagnarzi; de la  eleganța spațiilor de sejur, la  rețete culinare irezistibile, de la antrenul captivant, la starea de bucurie cu care te învăluie gazdele, toate se adună în buchetul inimitabil, desemnat prin cuvântul cald și rar, încă, în turismul nostru  -„acasă” la Vila Alpin!
Am mai dezvoltat, în prima temă, propusă de acest sponsor, preocuparea mea de a face, la vară, o bază de cunoaștere a zonei și a celei apropiate- Retezatul, ca să mă pot lăuda cu închiderea arcului carpatin, per pedis.
 Am ales Vila Alpin, convins că cele afirmate în preambul nu sunt laude de concurent la SuperBlog, ci realități  extrase din documentări, din impresii ale multor superblogări care i-au călcat pragul și, imperativ,  din chiar faptul că se află la răscrucea montană necesară mie.
 Fericită conjugare de factori favorabili  obiectivi!

Și mă felicit că mai am de adăugat două motive proprii: prezența acelui „Parc de
 aventuri”,  bun pentru îmbăierea haiducilor mei în adrenalină și, mai ales, bun  pentru curcubeul culorilor de la „armele noastre secrete” de peint-ball.
Dar abia acum vă mai spun că mă trage inima spre  Vila Alpin pentru o idee -șoc a gazdelor de a diversifica activitățile firmei cu preocupări de team-building.
Dacă aș avea cap de șef, aș focusa spontan această idee, aș proiecta-o într-un plan de afacere prioritară, ca să pot întâmpina perfect pregătit, ziua când vor începe „hoardele”  corporatiste, încolonate de traineri cu zâmbetele pictate pe buze să bată la ușă:
-Aici e  Școala de Teambuilding Vila Alpin din Straja? V-am adus doua grupe de salariați și vrem să ne întoarcem din sejur cu două ECHIPE!
-           
 Și vor începe specialiștii   să testeze „materialul”, să croiască noul corporatist, să-l fardeze, să refrisheze, să tempereze sau să incite energii.
Nu-i de glumă!
Marele Boss vrea relații noi, eficiente, cu grafice explozive de profit. Și va investi ca oamenii  să-și asume roluri, în rezolvări de sarcini, să se exprime clar,  să întindă punți de încredere între membrii echipei scontate!
Si asta la Straja!
 Și mai știu Boss-ii că voia bună, jocul,  schiul,  drumeția, dansul, săniuța, ș.a. vor prinde rădăcini  în respect,  curaj, respectarea a regulilor prin consens.
 Sejurul va încuraja prin feed-back optimismul, dorința participativă la efortul comun.

Vor veni grupe- grupe de turiști la evenimente corporate și vor pleca echipe, adică organisme viu- interactive la locul lor  de muncă.

Asemenea activități sunt grele, implică psihologie, didactia adulților, tact, abilităti de entertainment și, obligatoriu, un cadru natural tonic, cum numai la Vila Alpin din Straja se găsește!
 Materialul meu a renunțat la ceea ce se numește „obraz de reportaj”, fie el și advertorial!
 Sunt entuziasmat de o asemenea  idee antreprenorială, și, mai ales, aș dori o rapidă punere în operă.
Ba m-aș  visa „ ziler- constructor de echipe”. Pentru ceea ce se numește deocamdată pompos, adică insuficient definit „ muncitorii corporatiști”.
 Stimați manageri de la Vila Alpin, aveți o nișă valoroasă în turismul zonei.

 Așa ceva nu–i de oriunde!

Pentru SuperBlog!