Era o femeie frumoasă mama!

Am fost mereu atras de „Farmec” și de produsele sale.

 Parcă intram fie în templul Afroditei, fie într-un laborator din alte constelații. În amândouă  ipostazele, prin magii departe de înțelegerea comună, alchimiste frumoase căutau moleculă cu molecula tinerețea veșnică,  adică frumusețea femeii; spre bucuria Lumii.

 De aici grija pentru piele, pentru păr, adică atributele feminine,  slăvite în toate marile poeme,  din veac.

 Pornind de la Gerovitalul încredințat încă de prin 1967, de Ana Aslan, „Farmec” a dat femeilor multe și sofisticate  preparate. Mai nou- prima gamă de produse   anti-age din lume(Gerovital H3 Derma +; sub forme de creme, șampon, fluid antimachiant). Și…

Dar sunt derutat de un gând care îmi sfredelește, dulce- dureros, amintirea și mă face să ies din tipicul advertorial cerut de concurs.

Accept consecințele și mă las  în aburii altor timpuri!

Era o femeie frumoasă mama! Cea mai frumoasă!

 În fetie- invidiata și imitată de suratele de horă; măritată- furată cu coada ochiului de gospodari și stropită cu venin din privirile geloase ale gopodinelor.

 Era frumoasă mama și atunci când a pierdut-o și soarele,  și eu, între zidurile pe sub care o apă netrebnică îi va căra anii tineri.

Știa că e frumoasă, deși nu cred că-i plăcea să i se spună. Sau, mai știu eu?! Eram doar de-o palmă!

Aveam acasă două oglinzi mari, cu rame groase de stejar, înflorit de daltă; nu știu s-o fi surprins vreodată contemplându-se în apele lor.

 Își mai scruta fața, arar, într-un ciob de-o palmă,  agățat de tata într-un stâlp de la ceardac, la lumină, ca să se bărbierească în diminețile de sărbătoare.

 Dacă era surprinsă la „Ciob”, se fâsticea , roșie toată și rostea ca pentru sine:„ Iacă, m-am prostit de tot!”

 Îsi mai  analiza, când și când  mâinile. Atunci devenea tristă.

Nu știu de ce. Că erau frumoase, mângâietoare, chiar vindecătoare , când ne atingeau fruntea prea fierbinte sau burtica zvârcolită de spasmele corcodușelor nemestecate bine. Seara, pe prispa casei, își  freca ușor fruntea, obrajii, gâtul, umerii; cu aceeași privire.

Avea și o alifie într-o ulcea. O știu bine, deoarece mi-a ogoit și mie usturimea zgârieturilor de pe picioare sau spatele ars- șorici de la scăldatul prin bulboane Ce ușurare!

 Cam știu și cum o prepara: seul de oaie, muiat în „usuc” de lână, frecat cu descăpăcitură de faguri, cu flori zdrobite de gălbenele  și suc de roiniță,  ulei din nuci; toate erau puse la soare, să se topească. Urma frecatul  zdravăn, parfumarea cu busuioc și petale de la trandafirii de dulceață; și umplerea unei ulcele. Deasupra –o pojghiță de untură „ de drac”, pufnea mama, când o iscodeam,  îi asigura  rezistența la timp.. Azi înclin să spun untură „ de bursuc”, că tot dădeau iama prin porumbul de lângă pădure și mai erau și ei cotonogiți de păgubași.

Frumoase erau pielea mamei, fața ei, mîinile. Dar soarta a creat un hiatus în viața familiei: părinții mei, dușmanii timpului, au fost luați! Mama s-a întors, tata-nu. Mama s-a întors, dar frumoasă mai era numai când i se înrourau ochii, ținându-ne în brațe.

N-am mai văzut cănița cu  unsori prin casă.  Obrajii erau ascunși de broboada cernită, mâinile și le ținea  în șorț sau și le cufunda în treburi, mereu neterminate, mereu istovitoare!

 Acum, de Acolo, ascultă murmurul celor scrise aici, cu roua ochilor și cu mult drag.

 Îi simt, parcă, pe obraji, mâinile calde de liniște, fața blândă și fină, lipită de creștetul meu lacom de mângâiere.

 Ar vrea să desprindă înțelesul furnicilor din literele de aici, dar n-a prea avut priceperea cetitului.

Și nici ochelari n-a avut!

Știe că scriu ceva despre blândețea mâinilor,  mereu obosite, depre blândețea obrazului și a sufletului ei.

 Era frumoasă mama!

Mari Preotese ale Templului de Farmec al Afroditei,  acum , când din retortele voastre se desprinde spuma tenului de  catifea, trimiteți ca și mine, o clipă, gândul spre mamele voastre și  veți simți atingerea obrazului lor pe suflet!

Pentru SuperBlog!