NU MĂ VOTAȚI! ...tâgâdam

              Spre  Jupan Superblog, cu plecăciune și sănătate,

… i pak, dau știre Domniei-Tale za lucrul slugii, de acmu două luni năimite la trudă întru rânduiala  cestui turnir cavaleresc. Ca rândaș!

( Am folosit acest limbaj  de „ văleat 1500” și din respect și pentru solemnitatea de trebuință în câștigarea  bunăvoinței, de care îmi crișcă măseaua în gură.)

   Ți-aș fi scris Tălică în limba switzerlandeză, de pe unde, cică, ai venit, dar  lipsește din dicționarul vorbirii.

 Sau poate se potrivea în limba tomberoanelor din Geneva, care, înghițindu-mi  gunoaiele, rosteau: „Merci, merci  beaucoup! ( v.) Dar fără nelipsitul svp-de Sena ( din zgârcenie! ).

Înainte să prind o coajă de pâine aici, am avut alte două job-uri (ce delicatesă de vorbă!): strungar la o stână de sub Rarău, cu ușii bețivi (v.  ) și dealer într-o dugheană, pardon, shop  din târgul meu răsăritean,

 În tainul zilnic: muncă și ciomege.

Cu multe daravele mi-au mai fost slujbele. Povestite, ar întrece „Odiseea”, numai că îs orb de talent.

Când am semnat, manu propria,  legământul cu Superblog, am făgăduit :

-să mă prind slugă pe două luni;

- să meșteresc ode advertoriale și să le duc pe tejghelele precupeților - sponsori, ca să le admire mușterii;

 -să primesc 24 de pumni cu firfirici de orice neam;

- să rostesc neostenit  crezul ipocrit al umilinței comerciale: „Clientul nostru- stăpânul nostru!”

- să învăț povestea „ Ali-Baba și cei 40 de hoți”;

- să fug de tzunami-ul electoral dezastruos, spre care râvneam.

Muncile au fost, uneori, peste puteri; mai întâi ca număr. Păi, dacă zeii i-au sorocit lui

Hercule 12 isprăvi, de ce m-ai împins pe mine la 24?!

Cine m-ai crezut?  Și Hercule și Heracles?!

Au fost de făcut treburi diferite;  abia că învățam bine ceva și  hait! la altceva.

Umilință a fost, mai ales, corvoada de la o fabrică de cărți, Musterii vechi. Anul trecut m-au urechit,  iar eu, mojic, am scos limba la ei si le-am lăsat premiul  în sertarul tejghelei, pentru caz de insolvență.

De astă dată, răzbunători, mi-au dat picioare în…fund.

Dar nu mi-i rușine de ceea ce am scris, ci de ceea ce au înțeles!

 Și tu, stăpâne, ai tăcut mâlc, în vreme ce eram făcut cârpă!

Veni și vremea despărțirii; la stână, se făcea cu mândrețe de tabieturi și țopăite petreceri. De unde știu și o cântare; ți-o zic, cătinel, la ureche:
                                                           „La Sântămăria mare,

                                                            O pornesc oile-n vale ;

                                                            Și se duc și nu mai vin,

                                                            Până-n Sfântul Constandin!”

Mare și neuitată jălanie metafizică!

La tălică, dulce cuvânt, e cu totul alt obicei. Îmi dai bocceaua cu alese prețuiri și puține parale. Chiar bați șaua, să vin și în primavară.

Mai mult, ca să te gâdili pe burtă de reușită, mă îndemni să te dezmierd (v.) viguros cu un îndemn  spre electorii care te-ar țuguia primus inter pares în afaceri blogosferice

Stai, her Nenicule, așa pe daiboje?! 
 Dacă ne aștepți ca la curtea lui Mecena, unde cohorte de chemați și nechemați se străduiau spre glorie, chiar  m-aș bucura că pun osul la ceea ce mă îndemni să fac acum: versuri, cântări, poze, desene sarmale…

Dar sunt sigur că stau, deja, blogării la coadă, mai dihai decât  diaspora la vot.

 Exersând vorba entuziastului nostru pașoptist: „Scrieți, băieți orice și oricât, numai scrieți!” („Votați” cred că era ultimul cuvânt, dar las așa!)

Or, preamărite al meu fost stăpân, pe degeaba? La Mecena, duceau trai, neneacă, guleai, haleală pe banii babachii!

 Îmi șoptești ceva despre petrecerea de la Straja-Alpin?...Pe bune? 

Ei, atunci mă mai gândesc cu votul.

Și pentru că m-ai probozit de câteva ori, am să propun un slogan percutant,

dar insolit.

Bietul Spirache din piesa lui Mușatescu, înnebunit de vrerea celor din preajmă, ca să meargă în parlament, le striga disperat alegătorilor:

-„Nu mă alegeți , fraților, pentru că eu n-am făcut nimic pentru voi și nici n-am să fac!” 

Deci- sloganul meu pentru „Catindatul SUPERBLOG”:

                                        NU MĂ VOTAȚI!

              N- AM SĂ POT FACE NIMIC PENTRU VOI!

Îmi iau vuvuzela și pancarta, și  calul, și pădurea școlerului iubit, de poveste.

-Dii, murgule!

Pornesc, precum don Quijote … tâgâdam, tâgâdam… și nu ne duce pe noi în ispită…tâgădâm, tâgâdam!

N-am nici cal, nici pădure, nici… Precum insul din „Balada calicului!

Am numai  „tâgâdam” de câte ori poftiți!


NOTĂ cu NOTĂ!
Am găsit , agățat de o literă a acestei postări, un doctor în boli de limbă.  Născut și nu făcut între copertele/coperțile Dicționarului cu greșeli al lui Graur.
 Și l-am întrebat, curios, care este acordul genual corect al sintagmelor:
-două ouă mouă    sau
-doi oi moi?!
Mi-a spus că problema se rezolvă de la... trei în sus!
I-am plătit onorariu 25 de puncte, de m-a rupt la inimă!
-