marți, 11 noiembrie 2014

Școala de corporatiști de la Vila Alpin, din Straja

 Ofertele propuse în acest sezon de Vila  Alpin, pentru cantonament la Straja m-au surprins plăcut prin abordarea modernă,  a viitorilor oaspeți montagnarzi; de la  eleganța spațiilor de sejur, la  rețete culinare irezistibile, de la antrenul captivant, la starea de bucurie cu care te învăluie gazdele, toate se adună în buchetul inimitabil, desemnat prin cuvântul cald și rar, încă, în turismul nostru  -„acasă” la Vila Alpin!
Am mai dezvoltat, în prima temă, propusă de acest sponsor, preocuparea mea de a face, la vară, o bază de cunoaștere a zonei și a celei apropiate- Retezatul, ca să mă pot lăuda cu închiderea arcului carpatin, per pedis.
 Am ales Vila Alpin, convins că cele afirmate în preambul nu sunt laude de concurent la SuperBlog, ci realități  extrase din documentări, din impresii ale multor superblogări care i-au călcat pragul și, imperativ,  din chiar faptul că se află la răscrucea montană necesară mie.
 Fericită conjugare de factori favorabili  obiectivi!

Și mă felicit că mai am de adăugat două motive proprii: prezența acelui „Parc de
 aventuri”,  bun pentru îmbăierea haiducilor mei în adrenalină și, mai ales, bun  pentru curcubeul culorilor de la „armele noastre secrete” de peint-ball.
Dar abia acum vă mai spun că mă trage inima spre  Vila Alpin pentru o idee -șoc a gazdelor de a diversifica activitățile firmei cu preocupări de team-building.
Dacă aș avea cap de șef, aș focusa spontan această idee, aș proiecta-o într-un plan de afacere prioritară, ca să pot întâmpina perfect pregătit, ziua când vor începe „hoardele”  corporatiste, încolonate de traineri cu zâmbetele pictate pe buze să bată la ușă:
-Aici e  Școala de Teambuilding Vila Alpin din Straja? V-am adus doua grupe de salariați și vrem să ne întoarcem din sejur cu două ECHIPE!
-           
 Și vor începe specialiștii   să testeze „materialul”, să croiască noul corporatist, să-l fardeze, să refrisheze, să tempereze sau să incite energii.
Nu-i de glumă!
Marele Boss vrea relații noi, eficiente, cu grafice explozive de profit. Și va investi ca oamenii  să-și asume roluri, în rezolvări de sarcini, să se exprime clar,  să întindă punți de încredere între membrii echipei scontate!
Si asta la Straja!
 Și mai știu Boss-ii că voia bună, jocul,  schiul,  drumeția, dansul, săniuța, ș.a. vor prinde rădăcini  în respect,  curaj, respectarea a regulilor prin consens.
 Sejurul va încuraja prin feed-back optimismul, dorința participativă la efortul comun.

Vor veni grupe- grupe de turiști la evenimente corporate și vor pleca echipe, adică organisme viu- interactive la locul lor  de muncă.

Asemenea activități sunt grele, implică psihologie, didactia adulților, tact, abilităti de entertainment și, obligatoriu, un cadru natural tonic, cum numai la Vila Alpin din Straja se găsește!
 Materialul meu a renunțat la ceea ce se numește „obraz de reportaj”, fie el și advertorial!
 Sunt entuziasmat de o asemenea  idee antreprenorială, și, mai ales, aș dori o rapidă punere în operă.
Ba m-aș  visa „ ziler- constructor de echipe”. Pentru ceea ce se numește deocamdată pompos, adică insuficient definit „ muncitorii corporatiști”.
 Stimați manageri de la Vila Alpin, aveți o nișă valoroasă în turismul zonei.

 Așa ceva nu–i de oriunde!

Pentru SuperBlog!

2 comentarii:

  1. Ai dreptate, stiu din proprie experienta ca nu-i usor sa legi un grup de adulti astfel incat sa functioneze cao echipa. Spre deosebire de copii unde relatiile sunt spontane, adultii gandesc prea mult!

    RăspundețiȘtergere
  2. Notă: NOTA! După gropile în care am dat pe Strada Ficțiunii, am primit o „reparație de la Vila Alpin!
    Vă mai amintiți, dv puținii mei cititori, o povestire a lui Creangă despre Cuza? ( Pentru cei de la ALL: Creangă e un oarecare scriitor- Țărănoi!)
    Preiau morala de acolo:
    Unde mi-o scuipat ALL- juriul în obraz 23+7 de ceva urât mirositor, m-o sărutat juriul de la Alpin cu 96 de nestemate!
    „Sus la munte, sus la munte, la izvor!

    RăspundețiȘtergere