Naiv printre parfumuri

Învățătură veche, negustorească: Prăvălie cu chirie și marfă pe datorie!

Îmi vine – mănușă zicala:„ Nu știe țăranul ce-i șofranul!”Adică, nu s-ar  cădea să mă apuc eu a vorbi despre parfumuri.

Toți ai mei „ miroseau a muncă ” în zilele de lucru și a săpun, a busuioc, în cele cu drum la biserică.

Parfumurile fixate în subconștient  erau acelea care vegheau la rotirea anotimpurilor: liliacul și salcâmul- în  mijloc de primăvară; teiul , grâul bălan pentru vară; cu abur de azimă nouă! merele și  bulbucii mustului, pentru toamnă. Zăpada nu știu să miroase, așa că luam, ca reper de iarnă,  fumul de cârnați și șorici…și cu leșin  la linguriță.

Și iar …, și iar.

 Dar parfumul -parfumurilor venea, în zi de  arșiță, de la pământul stins cu ropot de ploaie!

Nările se umflau de freamăt, plămânii crăpau de-atâta inspirație, prelungă.

Adulmecam Raiul.

 Anii de liceu m-au deprins cu forfota cuconetului , care lăsa,  în urmă, pe Corso, chemări olfactive amețitoare pentru un adolescent cu vise șturlubatice de noapte.

 Estimp, am devenit, accidental,un fel de connaisseur de parfum misterios, într-o vacanță, în sat. 

Răscoleam printr-o ladă de zestre, a mamei. Nu știu după ce!

Acolo, am deschis o cutie colorată, cu litere chinuite în arabescuri: HALVA, dar fără halva.

Când am deschis-o, m-a năucit un parfum straniu, de neimaginat: nefolosit în jurul meu,  parcă de la marginea Mărilor.

Năvălea dintr-o zdreanță de catifea roșie, cât o palmă de răzeș.

Mari Zeițe ale  Elladei, de unde ați adus mirozna năucă care mă ademenea în jocul de  lună- nebună cu iele?

Spunea mama:  la război un cazac adusese de la un boier un fotoliu roșu, cu margine de aur pe care l-a  spintecat cu baioneta, să caute în măruntaiele lui cine știe ce comoară, ascunsă de  „burjui”; apoi l-a aruncat, scuipând.

 Mama a ridicat și a păstrat o zdreanță; i-a plăcut cum  amiroase.  Uitase de ea!

Eu, n-am uitat. O am și-acum . Mi-a fost toată viața talisman și passepartout pentru intrarea în sufletul frumoaselor din cale.

Am descoperit și numele  esenței cu care fusese îmbibat plușul: MOSC. Cel mai alambicat și persistent parfum din lume.

Moscul era cunoscut încă din antichitate, în China,  India, Mesopotamia. Plătită fiindu-i greutatea înzecit în aur. Era și componentă a sute de rețete secrete de virilitate și de altele…Parfum împărătesc.

Mai târziu, arabii amestecau chiar și în mortarul moscheilor, mici cantități de mosc, pentru a da dreptcredicioșilor,  starea de beatitudine la rugăciune. Și azi mai  slobod zidurile urme.

Acest panaceu se obținea dintr-o glandă sexuală a unui mascul de antilopă din Tibet. Animalul prins era bătul cu vergi, provocându-i-se cheaguri de sânge, care se ametecau cu extrasul din glandă. Se spune că mirosul obținut pătrunde pe viață în epiderma atinsă de esență!

 Antilopepele au cam dispărut. Astăzi se folosește un compus sintetic, mai greu de stăpânit.

Mă feresc să  dezvolt cuceririle petecului meu de catifea, păstrate doar în amintire de „ neuroni îndărătnici.”

O, tempora, o, mores!

 Îmi place mult să constat  cum se distilează calitatea esențelor folosite astăzi; cum le crește  subtilitatea, șiretenia chemărilor  olfactive: „ Sunt aici! Ia-mă în seamă!” 

Am tras cu coada ochiului și la probele unor concurenți mai versați  într-ale parfumului și mă bucur că mulți au  început ca și mine ucenicia odorantelor. Unii/unele intrau între hainele musafirilor veniți la sindrofiile familiei și -și  îmbătau nasul cu noul alfabet;  alții/altele cotrobăiau prin poșete și deșertau asupră-și potop de parfum…

Experiențe diferite de ale mele, dar atât de firești. Și Fericite!

 Țărănușul din mine înțelege normalitatea practicii de a folosi un parfum, al tău! Ca element de liant social:
  „ Sunt aici! Sunt cu parfumul meu, deci exist!”

 Aș crede, chiar, că merită preocuparea un efort educativ coerent.

De ce n-am învăța la școală arta, tehnica personalizării  armonioase a aromei prezenței noastre în grupul sociocultural spre care tindem?! Am evita atâtea eșecuri, atâtea deziluzii!

Paradoxal, dar „ primitivul” din mine, care își tăinuiește petecul de mosc  pe undeva, are un alt parfum al său, acceptat ca semnal al prezenței sale active printre voi.

L-am descoperit fortuit (iertați-mi sinonimul pretențios pentru„întâmplător”: într-un cadou aniversar.

 Ne-am plăcut și l-am adoptat. Mă reprezintă; bine sau rău, nu știu!Mi-l procur online. Chiar de la sponsorul care mă onorează cu lectura: Online Parfum.

Dintre parfumurile pentru bărbați, s-a întâmplat să mă caute și să ne legăm, unul care

 m-a intrigat prin nume „Bvlgari”!

Greu de tot m-am prins de șiretenia producătorului care a folosit scrierea produsului cu litera latină „V=U”. Și asta mi-a plăcut!

 Deși nu sunt fan al acestui tip de comerț, îmi place să-mi vină acasă, boierește,   flaconul meu ales-mirositor. Îmi inspiră încredere o firmă tânără, cu parfumuri originale, trimise civilizat și prompt.

Aș putea să aleg chiar seturi de parfum ,  să le trimit cadou „ femininelor” lacome după alese calități de parfumuri pentru femei; ori să-i caut înlocuitor Bvlgari-ului meu ( deși nu se face!), alegând altul din secțiunea „parfumuri pentru bărbați ”. Și câte și mai câte!

Știu că advertorialul de față chiar naiv cum este, are sufletul plin de Moscul tinereții, pe care nu mi-l pot procura  dar nici nu vreau; îl las în timpul lui, iar Bvlgari  în ziua de azi.

 Și ce grozav ar fi, dacă internetul ar face posibilă  împrășierea până la cititori a efluviilor parfumului meu preferat. S-ar naște noi punți de legătură întru prietenie!

 Apropo, dau ieftin o sugestie, tinerilor inimoși de la Online Parfum: într-o folie cu niște alveole stanțate, să impregneze pe minuscule șervețele esențe oferite, să le sigileze bine și să le anexeze la comenzi.

Prevăd dever mare, mare!

S-ar parfuma cu ele și stăpânul meu- SuperBlog!