Dar are cafeaua început? Are sfârșit?!..Mai
degrabă are eternitatea unei planete
buclucașe puse pe hârjoană cu Umanitatea.
Și mai bine i s-ar potrivi rolul de cometă care-și
exală aromele obraznice, înnebunindu-ne; ca să-i creștem coada, cu sclipirile noastre de ochi, pofticioase.
Și să ne încolonăm,
voluntar, în sclavia aburilor ei, înșelători.
De
la legendă, la realitatea savuroasă
Dacă nu are început
istoric definit, cafeaua are în jurul ei țesătura de crisalidă a legendelor , asemenea
poemelor homerice: eroii ei sunt păstorii care au încremenit de spaimă când își
văzuseră turmele țopăind vesele, după ce se ospătaseră cu boabele misterioase, monahi
care fugăreau somnul cu„ zeamă din boabele oilor”, derviși care scăpau de moarte în pustiu cu același remediu, regi și
împărați, diplomați care aveau soarta Lumii în degetul
lor mic.
A fost hulită ca
venind de la Satana, dar un mare teolog a demonstrat ca nu poate fi rodul
răutății „celui viclean” ceva care aduce atâta bine omului .
Realitate savuroasă
amintită în subtitlu este o metaforă a ceea ce numeam sclavia acceptată a
aromei care ne dă zilnic nu numai iluzia, ci și șansa izbândei, în tot ceea ce
întreprindem.
În spatele fiecărei femei se află o
cantitate uriașă de cafea
Armata de Mari Preotese care slujesc în Templele Cafelei este egală cu numărul exact al Evelor de pe Terra! Se zice că, dacă în spatele fiecărui mare bărbat stă o femeie, atunci trebuie să completăm adagiul cu precizarea că în spatele fiecărei femei stă o cantitate uriașă de cafea. Și avem silogismul perfect!
În jurul cafelei circulă vorbe înțelepte și de
duh, cimilituri trăsnite. Toate sunt în
realitate, laude pentru sorbitura zeilor și a împăraților.
Cică o lady suspicioasă pe aluziile prea adânci ale
jovialului Churchill, i-a zis:
-Dacă ați fi soțul
meu, v-aș îndulci cafeaua cu otravă!
-Dacă ați fi soția
mea, aș bea-o imediat!, i-a răspuns premierul.
Limbajul aluziv
despre cafea l-am întâlnit și în folclor.
O Dăscăliță mi-a dat ocazia să-i întreb ucenicii dacă știu ghicitori.
Care mai de care s-au întrecut să spună.
Una dintre ele a făcut-o pe Doamna să roșească:
-Ce stă neagră și
fierbinte la cucoană dinainte?!
Mai nou, blondele se consideră
discriminate: e la căutare numai cafeaua neagră!
La noi – ca și la alții
La petrecerea Lumii, cu
arome întăritoare de cafea puteam lipsi noi, românii? Ei, aș!
Un consătean de-al meu, mare boier și gopodar
de țară, hârșit în daraveli încurcate cu Hotinul și mireasa lui Bogdan, fiul
marelui Ștefan, fu trimis de domnul Moldovei la Țarigrad; în grea misie, poate și cu scurtare
de căpățână!
Sultanul îl dă pe
mâna Marelui Vizir ca să judece pricina și să cetluiască măsuri aprige
Este ascultat solul
lui Stefan, Ion Tăutu, care pledează cu pasiune cauza Moldovei. Vizirul caută o
clipă de liniștire, înainte de sentință și poruncește cafele pentru el și
moldovan.
Și zice Neculce că i se aduce boierului cafe
fierbinte și acesta neștiind ce fel de beutură iaste în cană și ca să nu se
facă de râs, a închinat: „Să trăiască Sultanul și Vizirul!!”
„ Închinând, au
sorbit felegeanul, ca altă beutură, opărindu-și gura, limba și gâtița!”
Dar nici n-a clipit
de durere.
Vizirul, cu ochii cât
cepele, a fugit la sultan, povestindu-i isprava lui Tăutu.
S-au mirat și minunat,
au iertat Moldova de pricini. Iar primul cafegiu consemnat de cronici, a venit cu daruri bogate de la
Înalta Poartă.
Nu mai spune cronica nimic despre lecuirea
arsurilor și nici dacă boierul Ion a mai pus în gură cafea. Eu nu cred!
Peste
un secol au ajuns pline țările românești de cafenele ( prima la Bucureșci în 1667.
Fanarioții s-au înrăit în zaiafeturi cu cafele,
rahat și narghilele; românii și ei… ca românii!
Eu, tot ca rumânul! Cafea-
cât cuprinde; și cuprinde! De care-mi iese în cale.
În drumurile cu lunile, prin păduri, purtam la
brâu un ibric antic, din aramă și punga cu cafea.
Când mă ajungea
vlăguiala, trei surcele, câteva găteje și în spuze se revărsa minunea care făcea să amuțească și ciripitul
păsăretului!
În pas cu moda
Pădurea a rămas tot mai departe, cafeaua tot
mai la îndemână; numai bună la amintiri!
Am tabieturi noi. De
la „ Să trăiască Sultanul ! am trecut la rețete noi, subtile, la scule de preparat, de stă și mâța-n coadă!
Am prins o„ vinerea neagră”la un magazin online de expresoare, de
unde am primit un expresor saeco, care mă
împinge la taifasuri, încât uităm ce mai e prin lumea electorală.
Boierie în regulă,
nenicule!
Mă mai încurcă o rugăminte a fie-mi care se vrea gospodina la coliba ei;
cică la mine amiroase mai frumos cafeaua. De aceea pândesc o reducere la alte mărci de expresoare, ca să vadă lumea cât de mult îmi iubesc odraslele.
Cu felegeanul
plin-ochi cu cafeluță și caimac vin supus la stăpânul SuperBlog să caut și eu milă,
că mă mâncă „cel de rău”!
Înțeleg deci că Churchill a fost ”pe fază” nu doar în politică. Genial răspuns :)
RăspundețiȘtergereDacă poți, citeste câte ceva din memoriile lui. E colosal!
RăspundețiȘtergereAm notat si am inceput sa caut. Am găsit ceva de foarte mare actualitate: „A fi politician inseamna sa fii capabil sa spui dinainte ce-o sa se intimple mâine, saptamâna viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poti explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.“ -Winston Churchill . Da, trebuie neaparat sa citesc.
RăspundețiȘtergereIn spatele meu stau tone de cafea baute din timpuri imemoriale, recunosc ca ma misc dimineata numai datorita licorii.
RăspundețiȘtergereTe invit la o cafea cu... descântece!
RăspundețiȘtergereNotă: iar NOTĂ= 90 ! adică de înghițituri din cafeaua clocotită cu care s-a opărit văru-miu, Ion Tăutu, la Istanbul, strigând:„ Să trăiască Sultanul și Vizirul!”
RăspundețiȘtergereLa mine e mai simplu: „ Să trăiască... Cafegiul!”