Reblogare despre o noapte magică de Sânziene

Clocotesc spaimele  la solstiţiu şi se depune în straturi aurul teilor. Chiuitul de căluşari exorcizează pe posedaţii de zânele Sânziene. Mulţi juni vor tăndăli pe malul bulboanelor, gata să răspundă chemării  frumoaselor iele din genune.

Şi păşim epuizaţi ,  în adânc de vară! Fascinaţi de Superlună!

 Pentru mine Sânzienele au o magie specială, trăită preţ de câteva nopţi, în ani diferiţi , pe drumul de la Săveni la Ungureni.

Peisajul arată, sub soare de stepă, dezolant. Dar sub luna plină, e Gura Raiului. Era pe timpul când practicam o transhumanţă fascinantă, nepătrunsă,încă, în folclor.

Băteam drumurile ţării, numai noaptea, cu albinele: de la Darabani, laHanu-Conachi, de la Luncaviţa de pe Dunăre,la Mănăstirea Cucoş, din Munţii Măcinului ,  în Insula Mare a Brăilei şi în Bărăganul Ialomiţei. Bejenie curată, cu căţel şi purcel, cu tabieturi şi practici magice secrete.( Dacă mă rugaţi, insistent, mai-mai că vă iniţiez!) Şi mai ales cu râuri de miere: de la salcâm , de tei, de rapiţă, şi floarea-soarelui, de mentă. Trai,Ioane!

Dar să revin la drumul cu minuni dinspre Săveni: la pod, peste Bașeu,  un grup de flăcăi,  în costume naţionale, ajutaţi de mascaţi hidoşi, ne opresc , respectuoşi, şi ne roagă să eliberăm şoseaua. Puteam să mă opun?

 La un semn al vătafului, sunete sacadate din corn anună ceva. Izbucnesc chiote şi fluierături, ropote de tobe şi,  din lumina  lunii proptită pe deal, au ţîşnit căruţe împodobite cu ramuri si flori, trase de cai mâncători de jar.  Pe ei săltau cununi de curcubee,iar flăcăii, în picioare, pocneau din bici, ca să înnebunească patrupedele, în iureş. Se întreceau, se şicanau, se ironizau, ca s-o ia înaintea adversarilor; jerbe de scântei ţâşneau  din roţile ciocnite şi din potcoavele cailor. Basm cu Prinţi în turnir!!

Era, am aflat,  o întrecere străbună de Sânziene!

 Recunosc, rămas dator vreunui hoinar prin spaţii virtuale cu altă întâmplare de culoare magică din seara de Sânziene, pe coclaurii Săvenilor.

Întârziasem cu împachetarea stupilor de la sparceta din râpile de la Avrămeni, că–i aşteptau teii la Fântâna lui Prodan din codrul Ţâncuşii.

Ieşisem din Târgul de pe Bașeu, pe la miezul nopţii,  pe o lună plină imensă ( acum, cică , se cheamă Superlună!) şi turam motorul într-o pantă imensă, când…

La câteva sute de metri, de şosea în lumina   farurilor câtorva maşini, ţâşneau nişte năluci, făceau salturi şi se prăvaleau în întuneric.  Şi iar,şi iar!

 Am coborât, mirat, dar nu speriat. Că nu puteau fi stafii în preajma unor maşini cu faruri aprinse. Zău!

A rămas numai presupunerea,  mai realistă, a  unor braconieri  care dădeau iama la căprioare.  Văzusem de mai multe ori, pe acolo,  ciopoare întregi prin lanuri şi fâneţe, în amiază-mare.

Dar nici asta nu s-a potrivit!

 După câteva minute, m-am dumirit: veniseră mai multe fetiţe, cu părinţii lor, să culeagă flori de sânziene, la ceas de iele. Buchetele erau  duse a doua zi şi sfinţite la biserică, ca să fie de leac. Împotriva tuturor relelor!

Stranie îngemănare între creştinism  şi păgânism, topită  în esenţe tari de mister!