O carte surprinzătoare

Plăcerea debutului Otiliei  Bălinișteanu  am trăit-o anul trecut, când Editura TRINITAS  i-a lansat volumul TAIFASURI CU TÂLC      
Am consemnat, cu  interes și curiozitate, evenimentul, într-o cronică de carte ( aici)
N-a fost nevoie de bunăvoință în aprecieri, deși aveam suficient teren subiectiv, întrucât întâmplările vieții ne-au împletit urmele biografice mai mulți ani.
Și, apoi, cum o știu, ar fi rupt fărâme-fărâmele, cuvintele neadevărate din cele scrise.
Mulțumit de constatările asupra calității cărții, prognozam al doilea volum  cu reportaje, că aici  își are chemarea autentică. Ba, chiar, îi sugeram tema--bisericuțele de lemn, bijuterii cu aurul pădurii patinat de timp și de pioșenie. 

Așteaptă , de veacuri, cocoțate pe stânci sau ascunse în văgăuni, pașii înceți , cu sprijin de  toiag al căutătorilor de adevăr creștin, din alte timpuri. Multe stau în umbră de zidiri falnice, de oameni cu stare și cu păcate pe măsură
Altele au lăcăți cu înflorituri, descuiate cu țipăt ruginit, când vreun curios insită să vadă chipuri de sfinți albiți de pulberea  carilor. Știați că unele erau suite pe car tras de boi și luau drum de bejenie, cu popă și poporăni cu tot? Altele erau dăruite satelor noi, ori sărace, care, pentru asta, ridicau rugăciuni de slavă Domnului și mulțumire dăruitorilor.
Iar Otilia era/este menită să pună astea toate, în pagină.

Mă pusesem pe așteptat.

 Numai că s-a întâmplat altceva.

În primăvară, citisem, într-un interviu, că Til punea în cârca mea niște exagerări. Am ripostat și, ca  răspuns, am primit: „O să vină și cartea pe care o o așteptați, dar până atunci... o să treacă poștașul să vă vadă, cu un volum special și tare drag inimii mele”. 

Simțindu-mă trimis la calende cu volumul dorit, am așteptat poștașul și cartea. Dar am priceput  și că primisem anticipat cheia intrării în 
substanța volumului: tare drag inimii mele!
După cheie, a ajuns și cartea.
Din nou surprins, am dedus că ar fi, poate, o editare ceva. Autor-- Fl. Zamfirecu, titlul lucrării--
Făcatorul de gazete.

Răsfoind-o, mi-am înțeles și frustrarea și nevoia de cheie, pentru  intrarea în paradigma lucrării, având ca autor pe  jurnalista de la „Lumina”.
O carte despre un om, într-un fel, jurnalist și el, dar  cu puseuri proteice, surprinzătoare în noul joc de media. O carte despre cineva „hăruit” pentru presă, „născut, nu făcut ziarist”, cum îl califică buni cunoscători. (Eu consemnez forma suculent- populară a zicalei: „ fătat și nu ouat!” )
Autoarea, lirică în substanța ei,  îngijește cuvintele cu dragoste, cu timiditate și respect, reflexe morale esențiale față de un magistru-reper. 
Și cu nostalgie după primii ani de ucenicie, sub autoritatea unui secretar de redacție de la  care aveai ce fura în meserie.
Insist asupra sentimentului, care domină cartea, și deturnează pozitiv interesul cititorului. Despre ctitori de presă, intrați în istoria culturii, s-a scris mult. Heliade și Asachi, Maiorescu și Ibrăileanu au dezvoltat presa culturală, dar numai  ca o latură a polivalenței activității lor. Presa eclectică, „ foaia vitelor de pripas”, cum o blestemă Eminescu a avut și ea mari „negustori” de vorbe și șantaje în vârtejele politice și în afacerile viermuite ale vremii.
 ( Stelian Popescu--„ Universul”,  Pamfil Șeicaru--despre care circula butada ” Șantajul și etajul!”. Practica lui  la ”Curentul” e preluată intens, cu folos penal și în suculenta mass-media de azi.)
Atunci, ce aduce nou și decisiv  Fl. Zamfirescu, încât să devina demn de interes pentru o monografie de acuratețea și profesionalismul probate  de Otilia Bălinișteanu? 
Răspunsurile vin convinătoare din lucrare. 
Aș reține doar câteva: tinerețea cu energii molipsitoare, vocația  deschiderii de drum nou, în presă, mai ales pentru umplerea faliei de interregn (în buluceala de după'90”); entuziasmul imprimat în redacție, mai ales ucenicilor în jurnalism; îndrăzneala promovării în ziar a noului, de tip occidental, într-o Românie saturată de clișeele limbii de lemn și  de comportamente impuse conformist.
 A avut flerul anticipării de noi direcții și tehnici manageriale: ziarul anvelopă, imprăștiat prin județe pentru „miez local”-- „Monitorul ”, trecut, treptat, în franciză.
Dar adevărata  culme a atins-o  prin temelia pusă primului cotidian creștin din România--LUMINA.
Succes deplin și peren!

Să mai reținem, din demonstrația autoarei: întâlnirea vocației de presă, cu excepționala chemare pastorală a primstătătorului în scaun patriarhal.

Și, pe deasupra, simțul măsurii în abordarea conținutului ziarului, bine ferit de excesele posibile în cultivarea câmpului sufletesc românesc întru credința străbună. 
 Mai adaug eu: un bun și unit colectiv, formt în redactie, capabil să  dezvolte sămânța valoroasă  a scrisului de ziar, predicat cu entuziasm de regretatul lor mentor--Florin Zamfirescu.
Laud, fără rezervă: probitatea autoarei, în cercetare-evocare, respectul pentru cuvântul scris și, în spirit cronicăresc ( M. Costin ), fiorul judecății timpului, pentru paginile lucrării, subînțelegând: „eu voi da sama de ale mele, câte scriu!”
Eu semnalez! Nu nu mi-s jude pentru pricini tipărite. Nu scriu nimic despre tehnica folosirii documentelor, despre secțiunile lucrării. Vă aparține plăcerea aflării lor.
 Mă bucur, numai, pentru cartea Otiliei Bălinișteanu și aștept calendele. Fie ele și ...grecești.


Notă: Am ocolit, ca neimportante, propriile mele impresii, rămase din cele 2-3  întâlniri cu F.Z., cât si nostalgia grădinii bunicilor lui dinspre mamă, din Bălușeni. Am dat iama și eu prim pomii acestui rai, cu dreptul copilului din vecini. Mai târziu, jinduind și la frumusețea unei mătuși a eroului carții; și rămas, eu, cu buzele umflate.

16.06, marțea cu trei ceasuri...bune.