A răbufnit, insuportabil, în ultimele seri, când ecranele străluceau de stelele multului genaral care a decis să ne diriguiască, pe vreme de aproape-răzbel. Nu, nu vă alarmați, nu prin lovitură militară de palat, ca la puzderia de țări afro-americane de sud. Ci, rugat cu lacrimi de premierul în ghips, întemnițat într-un spital de lux al Sultanului Ergodan.
Premierul care a preluat „ tehnica ghipsului” de la alt ghinărar, al Revoluției.
Și să vezi osârdie la noul prim-ministru de rezervă!
S-a înroșit cerul de salve patriotice, trase din toate pozițiile: jurăminte de credință pentru titularul tronului de Cotroceni și pentru întâiul stătător la cârma Victoriei.
Dar frumusețea-frumuseții stă în două:
-- hotărârea de conducerea cazonă a țării (musca! )
--vigilența profesionistă de apărare a Prutului, de orice violare a frontierei, era să zic de vreo vită bolnavă.
Nimic nou sub soare! A mai salvat Țara un viteaz--Teacă! Nu era cu patru stele de aur. Încă!
Dar patriotismul deșirat în aste zile, emfatic, prin tv-uri, era, in statu-nascendi în umorul lui Anton Bacalbașa.
Nimic nou...sub stele!
Acum vreo câțiva ani, compania lui Moș Teacă a fost detașată pe frontieră, ca să păzească împotriva boalelor de vite.
Ideea asta-i convenea grozav, pentru că pe frontieră e mai puțină disciplină din partea ofițerilor și viața e mai regulată. Unde mai pui că se pot face economii, de vreme ce nu sunt atâtea cheltuieli!
Prin urmare, Moș Teacă se puse de dimineață în fruntea companiei și porni la drum. În tot parcursul el era foarte grav, mergea cu sabia scoasă chiar și prin păduri și n-a lăsat deloc pe soldați să meargă-n pas de voie, pentru că „nu să știe de unde poat'să iasă un supirior”. Numai din când în când oprea trupa, îi dădea „pe loc repaoz” și înghițea câte o dușcă de rachiu.
Când ajunse pe malul Prutului, comandă oprirea și ținu companiei un discurs foarte interesant și foarte solemn:
— Ofițeri, subofițeri, caporali și soldați! Comănduirea pieții a dat ordin pă cum ca să venim să apărăm țara împotriva vrășmașului nostru comun, epizotia. Epizotia este foarte primejdioasă și să arată mai cu samă la dobitoace.
— Trăiți, don căpitan, întrebă furierul, da pă ce o cunoaștem noi care-i aia?
— Nu vorbi, răcane! S-o cunoști, că de-aia ești soldat! Dacă n-oi cunoaște eu pă vrășmaș, atunci pă cin să cunosc? Pă tata? Epizotia vine mai ales vara, din cauză că atunci, fiind căldurile mari, santinelele are obicei să doarmă la post. Să nu dormiți în gheretă, leat, că aveți a face cu mine: vine epizotia și ne omoară pă toți. Să dea dracu să vie epizotia să ne omoare, că vă arăt eu! Vă gonesc și mort la pluton de pedeapsă!
— Trăiți, don căpitan, pă malu Prutului nu suntără gherete...
— Ei, și?! Vrei să fie?! Vrei să dormi în gheretă, hai?! Patru zile sala dă poliție pentru călcare dă orden! Las, că ți-arăt eu! Pă urmă, să știți: soldatul este dator să nu dea voie la nimeni să vie de dincolo fără bilet de voie și fără să cunoască consemnu. Dacă vezi că vine la tine o vită, îi ceri parola. N-o știe? Nu-i dai voie să treacă... Acuma să-mi arăți tu, Gheorghe Neculai, cum ai să faci când îi fi de santinelă. Prepune că eu sunt o vită bolnavă. Oprește-mă cum ți-am spus eu.
— Și Moș Teacă vine spre soldat. Soldatul stă pe loc.
— Așa te-am învățat eu, mă?! Las, că-ți arăt eu! Patru zile pluton dă pedeapsă! Să vie altu! Vasile Ion, oprește-mă tu!
— Și Moș Teacă se apropie. Soldatul ia arma la mână și-ncepe a striga:
— Cine eee? Cine eee? Cin?!
— Vită! răspunde Moș Teacă.
— Ce fel de vită? Bolnavă ori sănătoasă?
— Bolnavă.
— Apoi, vită bolnavă, stăi! Căprar dă gardă, vin dă recunoaște o vită bolnavă!
— Prea bine! zice Moș Teacă încântat. Așa să faceți, că eu am să vă-ncerc. Ori de câte ori m-îți vedea venind la voi, să mă-ntrebați: vită bolnavă ori sănătoasă? Măcar să vie și gheneralu, nu-l lași să treacă până nu ți-o spune ce fel de vită este!
— Trăiți, don căpitan, da dac-o fi o vită sănătoasă?
— Atunci îi dai drumu.
— După ce o cunosc?
— Pă ce?! Dobitocule, nu ți-am spus?! O cunoști pă aia că știe sicretu, parola și răspunsu. Că dacă n-ar fi sănătoasă, dă unde l-ar ști?
Și Moș Teacă dă drumul companiei, după ce îi mai explică înc-o dată și îi atrage atenția că epizootia are obicei de se furișează printre santinele mai ales noaptea, când n-o vede nimeni, și că, prin urmare, soldatul e dator să ceară epizootiei să umble cu felinarele aprinse:
— N-ați văzutără că așa cere și birjarilor la București?
- Anton Bacalbașa
- Moș Teacă, Epizootia
Nu pot sa-i ascult pe-astia la televizor, am auzit ceva militaria dar nu mai cred nimic, zau asa!
RăspundețiȘtergereM-ar bucura să-ți fi plăcut acest„ monument eroic”, Moș Teacă!
RăspundețiȘtergere