Perle delicioase din Proba Națională, recentă, la clasa a VIII-a

Colportez din surse diverse doar câteva perle savuroase, extrase din testele de apreciere a cunoștințelor de limba și literatură româna la cl. a VIII-a .

Unele sunt excepționale demne  de lingurile și zmeurile de la Premiile Oscar!
Cerințe:
      Semnificația versurilor:  „Cine n-are dor pe lume / Să vină seara la mine
                                      Să vină, să-i împrumut / Că la mine e dor mult!”

 *''Deși pare rusinos să spun asta, textul pare scris de o femeie ușoara, care ii invita pe bărbați la ea în fiecare noapte. Mesajul este clar in versul '''să vina seara la mine''. 
 * ''Autorul se văicarește că ii e foarte dor. Autorul se laudă că are o gramadă de dor și poate să mai dea și la alții, daca alții are prea puțin.''

  Transcrieți o comparație din text ( putea fi cea din versurile:„Că la mine e dor mult, 
                                                                                           Ca nisipul de pe prund.”)  

 * "Comparație e când poporul spune că dragostea e ca nisipul. Pentru mine dragostea e ca un foc care il simți in stomac".

        Scrieți numele autoarei și titlul articolului. ( era: Bianca Sara, „ Cum se mai păstrează printre vilele din comuna bistrițeană Maeru unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Sânziene ; - văileu ce de titlu pe capul copilului! s.n.)

 * "Numele autoarei este Bianca Sara. Numele articolului e prea lung și nu-mi încape pe un rând, deci nu e bun de titlu".

       Menționați ce parte de vorbire este fiecare din cuvintele: „seara” etc.

 * "Seara e prima parte din vorbirea autorului. In acest caz, vorbirea e in scris".


       Precizați contextul spațio-temporal al întâmplării prezentate:

 * "Când am plecat la ștrand cu prietenii mei era o zi din luna august pe la prânz, dacă stau să mă gândesc la contextul spațio-temporal".

 * "La începutul verii, eu plecam cu avionul in Austria, pentru că tocmai luasem examenul cu nota 10. Ati ghicit deja, era o intâmplare imaginară :))))". 

Și un final bun...de final:

 * ”Eu mai am de scris, dar zicecă ne ea ea foile!!!”

Update: alte câteva, adăugate buchetului inițial! Răspund acelorași cerințe, precizate.
*„Foaie verde fir mohor,
Când văd subiectul mor,
Nu-i ca fulgerul ușor!
 Ce fac, dorulețul meu?!”
 * „Autorul face mișto de cei care n-au iubit sau iubită, deci nu le e dor de el sau de ea. Omul se simte prost!”
* „Era 15 iulie și eu eram la schi, cu tata și cu mama în Dubai. A fost o întâmplare de neuitat și sunt sigură că n-o veți uita nici dumneata.”

O rugăciune

   Minunați-vă și vă mirați, precum eu însumi o fac, așijderea: postez și explicitez o rugăciune!

Mama, mă muștruluia, dragăstos, „păgânule”și punea speriată mâna la gură, când mă  surprindea cu gesturi și vorbe departe de orizonturile religioase ale neamului meu.
   Până mai ieri, profunzimea metafizică, mistică trăită explicit de mine, cu excepția aceleia radiată de artă (catharsis!)  era exprimată la nivelul primului vers dintr-o  rugăciune învățată în cl. I, care  suna: „ Doamne, Doamne, CERESTATE, noi pe tine te rugăm...”
Ceea ce mă tulbura era semantica criptică, a cuvântului subliniat. Dicțonarele, etimologice, filosofice, de termeni religioși, rămâneau mute, mărindu-i seducția. Cât am fost de dezamăgit, când am descoperit că memorasem mecanic ceea ce era „ ceresc tată” (! )

Sigur,  m-a atras istoria, întrepătrunderea, rolul, religiilor în timpuri și locuri, dar, dacă m-ar fi auzit cumplitul inchizitor -general, Torquemada, cum leg creștinismul de alte religii orientale, m-ar fi ars în piața publică de îndată!

 Dar o trăire specială, nonfactuală, de sorginte mitică, asimilată religiei, m-a însoțit totdeauna.
Esența ei conceptuală este  complex  dezvoltată în panteism, turnat de Spinoza în „Deus sive Natura”; Dumnezeu se identifică în întreaga Natură,  cu fiece lucru sau ființă, cu fiecare moleculă sau atom! (...” în toate, materia dezvoltându-se în spirit”. 

Nu vă speriați, nu fac prozeliți în ceva, nu predic cine știe ce fantasmagorie dogmatică!
 Sunt aidoma tatei, cucernic- credincios ortodox, care,  în zilele frumoase, de sărbătoare,  trecea dimineața pe la popa satului, bun prieten de lungi conversații și-l ruga: „Iartă, părinte, păcatul de azi, al lipsei de la slujbă, dar mă duc să-mi văd ogoarele, să mă bucur și să-i mulțumesc lui Dumnezeu.
Ne-om vedea la amiază; „ la un pahar de vorbă!”

Cele de mai sus se vor o paranteză la obiectul surprinzător al postării: o rugăciune și explicațiile la ea, date de un preot instruit și plin de pioșenie. Ceea ce m-a atras este tehnica aproape magică de comunicare cu divinitatea prezentă peste tot; și anume flux-refluxul vital, alternat- interferat cu cel adânc, cosmic- spiritual.
   Am scris, fără să știu dacă m-oi fi supus păcatului, ca un „păgân”, vorba mamei,
 Dumnezeu s-o / mă ierte! 
                                                   

                                                  Textul rugăciunii
                     
                                          A.    Mă bucur, Doamne,
                                              pentru că pot
                                              să spun „mulțumesc!”
                                                              B. Mulțumesc, 
                                                                  pentru că pot
                                                                  SĂ MĂ BUCUR! 

A. Textul se rostește pe o EXPIRAȚIE calmă. profundă, care ne revasă peste „jurul” nostru.
B. Textul se gândește pe o INSPIRAȚIE adâncă, liniștitoare, care  absoarbe „jurul” în foamea trecătoare a ființei noastre”. Și tot așa, până vă simțiți „ una”!


             

Însurățeii și DRAGOBETE

Amorezul-Zân (corespondentul masculin al zânei!) nu-și uită nici mai vechile victime, puse la jugul căsniciei în anii precedenți, dar focoase, încă!
Dintre mai multele puse la cale, vă șoptesc la ureche, vreo câteva. 

* Tinerele neveste care vor atinge bărbat din alt sat, vor avea soții mai focoși tot anul!
* Bărbații care se vor grăbi să facă ordine și curățenie în gospodarie, până la sosirea lui DRAGOBETE, vor fi răsplătiți cu vârtute în dragoste tot anul.
* Nu se omoară, nu se blestemă păsăretul,  de Dragobete, ca să nu se tulbure rostul  împerecherii. Cei care fac asemenea fapte,  vor suferi de lenea mădularului.
* Femeile să hrăneasă bine, cu boabe, păsăretul curții și al cerului, ca să se răsfrângă  și asupra gospodinelor, norocul împreunării!

Bune urmări le hărăzește Dragobete celor care îl respectă!

Dragobete

                                       

 

   Dragobete este expresia unui moment critic din evolutia timpului astronomic, asa cum este perceput de om   echinoctiul de primăvară.

   Acum se confrunta  sacralitatea negativă (agonia iernii, "babele", soarele "vătămator") cu cea pozitivă-   nuntirea universală.

   Zeitatea  care guvernează momentul (zânul), ajutată de Dragostele (zânele, ielele), Dragobete,  provoacă  multe practici magice, dedicate fertilitații, prin formarea cuplurilor.

 El este expresia multimilenară, codrean-pastoral-câmpenească, a iubirii.

 Cu mare adâncime cultural și filosofică, el este , mereu, amintit ca fiu al Dochiei și cumnat al lui Lăzărică, cel  care a murit din dor de placintă.

. Numele  pare că provine de la traco-daci (trago-pede= picior de tap, trecut prin vechea slavă in dragu-biti= a fi  drag).

 
   Așa cum s-a întâmplat  des, în istoria creștinismului, peste sărbători păgâne au fost suprapuse simboluri sau    sărbători creștine ; in cazul de față « Descoperirea capului Sf. Ioan”;de aici si numele de Sânion de Primăvară - (24 FEBRUARIE).
  Dragobete este si parte îngerească, dar si omenească, mereu zburător, dar și invizibil, (ca sa nu-l vadă  nimeni, pentru că "lumea s-a spurcat cu fărădelegi si sudalme" ).

 El oficiază, suveran, cu delicatețe si vigilență, nuntirea ; incurajeaza si sacționează pe șovăielnici, care,  altcumva, ar fi scosi, pentru un an, din firescul vietii, daca nu-si găsesc perechea.

   Totul este riguros supus unui ritual care îmbină seriosul cu umorul, făcând sărbătoarea mult așteptată si  respectată

.
   De la o zona la alte sunt particularitati de sarbatorire. Dar esența e aceeași. 

   De dimineață,băieții si fetele,( ieșiți la joc", adică buni de căsătorit) se aduna in fața bisericii si, invocând  ocrotirea sfinților, își aleg capii si pleaca spre pădure. Hârjoana,veselia,cântecul le bucură sufletul.

   Treptat,se formează grupuri si trec la un moment solemn; legarea frățiilor de cruce. Fac focuri pe culmi   (simbol de purificare) și se afundă în pădure după flori si cuiburi vechi de păsări;

 florile vor fi uscate ,cu invocații de descântec (« Floare de fragă, / Floare de fragă / La toata lumea să le  fiu  dragă ! ») ; folosite, apoi, in apa de lăut, adunată tot acum din zăpada curată, ascunsă prin văgăuni.

 
   La întoarcere, la un moment convenit in secret, fetele o rup la fugă ( zburătoritul ), iar flăcăii se răpăd să  le prindă: fiecare pe cea dorită: Este momentul logodnei ludice (a joacă, pentru un an, ca la păsări  cuibăritul).

  Fata trage cu ochiul la urmăritori : dacă-i place băiatul se împiedică, se lasă prinsă și sărutată cu foc!  Dacă  nu, fuge cât poate de iute, în calea altuia, de care se vrea prinsă!

   Tinerii mai sfioși, neîndemânatici, debili sunt ținta răutatilor. Mai au loc și incăierări intre râvnitorii la aceeași  fata, dar se sting repede, in numele lui Dragobete, de către capii aleși pentru autoritatea lor.

   Si fetele « nelogodite » vor avea necazuri. De aceea, ajunse cu grabă, acasă, fac păcate: vor munci, în draci,  ca să-l mânie pe Dragobete. Zeul se va răzbuna,curând, așteptându-le în pădure și iubindu-le. În flori!

   Așa se restabilește normalitatea in viața satului!

   După amiaza, se încing hore și, acolo, tot satul va afla de logodnele puse la cale.

 Din care multe vor ajunge nunți, în toamnă.

.                           Arar și botezuri! (Cu cei din flori)

   NOTĂ: Muream prost, dacă nu aveam norocul să butonez A3, unde o blonda-blondelor, cu un ochi în prompter  și cu al doilea într-un ciob de minte, își dăscălea admiratorii ca la 24 februarie,

 de sf. Dragobete,  ( iacătă-l pe colegul român al sf. Valentin!)…să învețe să FACĂ DRAGOSTE      ROMÂNEȘTE!

Ce să fac, oi învăța la…bătrânețe. Cu așe profesoară, poate mă procopsesc cu premiul I!

Lu-u-piii, mă-ă-ăi!

          

Cred că sunt în pericol. Nu-l pot defini; nu mi-i frică, dar nu-i cunosc originea, nici consecințele, nici agentul propagator.
Bezna Iadului, nu altceva!

Dacă țip ici-mai-jos, nu-i, cum spuneam, de frică; nu! Ci pentru că nu suport nesiguranța.
Îmi aduc aminte că, pe când copil, întârziam, luat cu joaca, pe câmpuri, unde îmi exercitam  serviciul infantil de văcar la ciurda familiei.
Și ghinionul făcea să-mi cadă noaptea în cap, tocmai când traversam prin îngustimea râpei,
 o pădurice.
 Și mai nu-ș* de ce vitele mele, leneșe, umflate-bute de atâtea bunătăți simțeau ele ceva prin sita de smoală, că o rupeau la fugă.

Ca să nu mă rup de ele, mă prindeam de coada vreuneia, care îmi făcea pașii uriași. Până se întâmpla să dau de-o groapă, de-un bolovan-ceva, când rămâneam grămadă la pământ. Cu izmănuțele ude și cu genunchii beliți.
  Asta până-ntr-o zi / noapte când...

...m-am ridicat cu greu în cur (scuze pentru fețe subțiri, dar alt  sinonim nu știam pe-atunci!)...
și am declarat  RĂZBOI fricii. Apoi, sprijinit în bâta de corn,  am pășit șontâc-șontâc! după vite.
Intorcând când și când capul ca să pocnesc primul lup apropiat. Că lup trebuia să fie! 
Dar era rămas ceva mai în urmă.
 Făceam eu un pas, făcea și el. Și eu...și el! Atunci mi s-a -nvârtoșat toată voinicia: m-am rotit 
în călcâi cu ciomagul ridicat, am țipat: „Lupul, mă-ă-ăi!”și m-am repezit spre fiară. „Fiara”- o tufă de boz. Și celelalte-la fel!

După ce ați înțeles  de ce sunt neînfricat, să vă spun de unde îmi vine neliniștea și să  dați cu ajutorul: de obicei, am  maximum-maximorum 60-100 de vizite  pe zi / blog și pup monitorul dacă apar câteva în plus. 
Astăzi, mi-a sărit căciula cam un stânjen de uimire: 450 de cioloveci s-au teleportat 
dez-dimineață din stepa calmucă și s-au încartiruit pe drăguțul meu de blog.
Sunt sigur că nu i-a adus talentul meu. Cred că ei nici nu știu ceti!
 Ce caută, frați români?!
Dați  o mână, unui patriot inconștient, ca să nu scoată bâta copilariei împotriva lupilor, chiar cibernetici!

De la 50-60 de postări curente, la 470 în timpul invaziei de omuleți verzi.

   

Comparați cele doua grafice, ca dovadă a invaziei!

Update:Vedeți? Mosskva și-a retras ciolovecii la butoiul cu vodka din stepă, așteptând să adorm, iar omuleții verzi au aflat că deportăm o româncă frumoasă pe Marte și s-au întors fuguța, să prindă rând la însurat! 

În prag de Lăsata-Săcului

   De mic, am fost un păcătos, dăruit burții. Poate de asta n-am uitat chefurile pantagruelice care  precedau despărțirea de lumea de „dulce” și intrarea în asceticul Post-Mare.
 De aceea nu pot uita petrecerea de Lăsata- Săcului,  la gospodăria bine așezată a bunicului
 dinspre tată.

  Om bogat, cu relatii privilegiate. În sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formata din fini și cumetri... Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică », să-i sărute mâna!

   Cu câteva zile înainte, bunica nu mai avea somn. Își strângea ajutoare pricepute si pregatea numai bucate consacrate evenimentului.

 In seara menită, se adunau 20-30 de petrecăreți, în frunte cu popa,primarul, învățătorul și se așezau pe laițe cu măcaturi, la mese improvizate din lătunoaie. Dupa ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
  În țipăt de viori si zdrăngănit de cobze, purtate țanțoș de cumetrii-țigani, din Pârlita, se făceau urările cuvenite, cu pruna galbenă, învechită, care nu prea avea păcat de oprire, în familia mea, nici măcar în postul de șapte săptămâni !

   Și se infierbânta ospățul.

   Făceau cu ochiul, mai intâi, colțunașii burduhoși de atâta brânză, impinși pe gat de țuica din hectarul de goldane de Dupădeal. Tăvăliți, coltunașii, prin unt ori smântână, la voie.
   În străchinoaie vărgate de lut, tronau pastrama de berbec, curcanii și alt păsăret care se jertfiseră, ca să-și salveze timp de șapte săptămâni de post neamurile din cotețe.

 Totul era devorat cu falsă indiferență, accentul căzând pe vinul licoros de fragă, care nu mai avea timp să-si etaleze mărgelele.

 Țiganii lălăiau, unii meseni ieșeau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropăiau la mese, cât puteau din picioare, ori se legănau in ritmul jocului și-și îndemnau soațele să-l joace pe cumătrul / nașul Nică.  Care învârtea, vesel- deodată , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței 

finuțelor », câte 4-5 mândruțe.

   Târziu, dar riguros inainte de miezul nopții, musafirii se duceau (mai degrabă erau duși de nevestele mai suferitoare la chef) spre case. Păcatul mă indeamnă să adaug adevărul că popa dădea tonul plecării, spre împotrivirea șovăielnică a celorlalți, care motivau că nu  aud cântând cocoșii a miezul duhurilor.

   Popa își zburutucea  mătura bărboiului a lehamite: „ Păcătoșilor, Iadul o să vă înghită!”

   La astă muștruluială,  fumeile speriate, iși făceau cruci repezite ,  tăbârcind bolovanii de bărbați și sugrumându-le din gâtleje cântecele porcoase, necuvenite inceputului  de prohibiție a dragostei. 

Bunica suporta, mai departe, greul : spăla bine, cu leșie, străchini, linguri și linguroaie de lemn, oalele si le urca în podul casei.
Tot de  acolo era adusă în blidare, « vesela » absolut nouă, pentru folosința de post.

 Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.

   Si începea Postul Mare !

   Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; și-mi astâmpăram setea cu ouă crude,din coșărcile uriase.
   Mam’bătrâna se prefacea că afla abia in Săptămâna-Mare,când mă probozea și mă trimitea la spovedit, unde Vrednicul nostru popă asculta, zâmbind, jălania mea de căință, imi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
 Pană a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
 Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!

   Pare copiat din Creangă; dar a pus punct bănuielii adâncul George Călinescu: Humuleșteanul a scris despre „copilaria copilului universal".
   Deci  ca și mine”!

   Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i / le uit prea des, în vremelnicia mea fragilă!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

   Notă:Textul e mai vechi, dar recitindu-l, am înțeles că mai proaspăt, n-aș putea isca altul.

Reblogări

Am văzut că-i la moda, sa-ți rebrenduiești producția blogistcă.

În baza zicalei:

                      Ce ai, lele, chelbe-n cap?

                     Dacă-i moda ce să fac?!

                                                       în baza modei, deci, revăd trei texte. care mi-au plăcut așa de mult, încât, zău, m-ar fi încântat să le fi scris eu! Sau poate...

Dacă aveți chef, spicuiți-le.

             ( Examen 15/10/2010)

Azi mi-a venit sa revăd opera lunii octombrie.

Privită de departe, sta impozanta,incremenită pe orizont.
 De aproape, textele sunt aidoma fetelor bătrâne dintr-o familie bigotă : mucegăite de așteptare si de secretă speranță.
E drept , le-au dat târcoale câțiva chitaristi; numai că, speriate, și-au pus mâna la ochi si picioarele …la fugă , reluându-si, de departe, așteptarea altor cuceritori.
Așa că, fetelor, la analiză!
Unde-i boala ?
 La cap e stricăciunea: nu e la locul lui ! (spunea cineva,undeva).
Scrisurile mele n-au pret de piață, pentru că:
1 . sunt «căutate cautate », artificioase, plicticos- didactice,  moralizatoare;* ;
2 . cu tematică desuetă, rostite,parca dintr-un amvon urias,in care predicatorul e un punct iluzoriu ;
3. nu afisez nici poze sexante ( de la sexant=instrument marinăresc), nici melodii uluitoare ;
4. par niște scânceli la bunăvoința trecătorilor stelari, care lasa un bănuț in palaria scârțâitorului.

Mai scriu.... mă opresc ?

 Fac gestul funest al imperatorului, care arata cu degetul în jos că aproba moartea gladiatorului invins?

Aleg solutia adecvata perfect cauzei: mai scriu, pentru că folosesc cea mai ecologică formă de suport, pentru că nu omor pădurea, să am hârtie!

Ati văzut ce diplomatica fenta am facut pentru mentinerea tarabei la drumul mare?

*Apropo, de morala : un apropiat,intrat de mult pe usa principala in Academie si-n istoria
 literaturii, mi-a luat, cândva,o hârtie din față si a schițat schema unei fabule:

Ionel face o șotie. Mama vine cu morala, tata,tot cu morala, invatatoarea, la fel cu morala.
Fabulistul tot cu… MORALA: iar MORALĂ ?!

Apocalipsa după Elena și Împărăția copiilor

Mă tem să nu deraiez într-o criză mistică, așa de rău mi-au slăbit băierile conștientului,  zdruncinat de angoasele unui fel de delirium tremens!
Și mă jur că nu beau; stau numai fix cu ochii pe cerul ecranelor tv., ca să prind coada Cometei și să aud trâmbițe de Arhangheli care să dea semn: Apocalipsa!
 Nu, nu cea după Ioan, care așternea spaimă în lume mai acu” anii, dar mi-a fost ascultată ruga să fie amânată( 1v.,2v,.3v.), că aveam o viroză urâtă si nu puteam gusta spectacolul.

Nu ! E Apocalipsa după Elena, atât de cutremurătoare, încât n-o să strigăm morților să iasă din pământ, ca să ne ascundem noi, ci hoților, să iasă din pușcării; ca să ne pitim noi, de bunăvoie,  după gratii, de spăimoasele chipuri de procurori si coldiști cu mutre de balauri,  de bampiri  care ne-or îngrămădi la județ de întelepți și luminoși juri!
De o săptămână, astept!  Nu beau ( am mai spus!), nu mănânc,  nu văd poze porno, care, diavolește, îmi vin acum cu nemiluita, nu...  Destul!

Am decis! Mă pocăiesc, cu cenușă în cap, precum Henric al patrulea la Canossa ( parcă  am mâzgâlit ceva despre asta într-o postare).
 Și singura cale de scăpare e să dau în mintea cea de pe urmă, a copiilor, că numai așa oi mosteni vreun fotoliu-ceva în guvernul care se screme să se nască.
La cealaltă apocalipsă mi-am bătut mințile, să umplu o traistă cu vorbe de duh serioase.
Acum, mă pliez pe înțelepciunea copiilor.

Și mi-i ușor si cu spor din destule motive:
   1. în hat cu grădina casei mele, mi-o trântit primarele  un modern teren de joacă gândindu-se, protector, că, în curând, mi-o fi , musai, de trebuință;
   2. am timp berechet, să-i trag de limbă pe micuți; 
   3. toate autostrăzile  spre marile școli și grădinițe al târgului trec pe la poarta mea;
   4. o javră, a mea, pișicheră, flocoasă, simte de la o poștă întoarcerea acasă a copiilor, cu care are, zilnic o afacere: dă lăbuța cu copiii, iar ei îi aduc cornul și laptele guvernamental. 
Laba- cornul! Laba- Cornul!  Coadă mare! Eu strâng proviziile, pe care le împart,apoi, corect cu Pixel:  una mie, una ție, una-n gura lui Ilie! și mai ciugulesc și câte o vorbă de duh adâncă.

Să vă înfățosez aici un pumn de mostre.

 Nu mă băgați la zdup pentru plagiat. Ca și  în teza ilustră de doctorat, aici am adunat folclor, care:  circulă din gură în gură,  este anonin, suportă schimbări și ponte noi.
( Un ardelean și-a pus mintea cu bancurile de a adunat vreo 11 volume, cum strânge la noi  un boschetar cârpe, sticle și, apoi, se urcă pe ele și strigă  că-s ale lui!)

- Ce este politica?
- P. înseamnă când mai mulți oameni se întâlnesc și vorbesc foarte mult.
                                                       *
-De ce se fac ceasuri cu cuc și nu cu cocoși, că doară, cocoșii ne scoală dimineața?!
-A. Ceasurile sunt cu cuc și nu cu cocoș, pentru că cucul este prima pasăre sculătoare.
-B...pentru că mai ușor învață rotițele lui să zică„cu-cu!”, decât „cu-cu-ri-gu!”
-C... pentru că meșterul care  a băgat cucul în ceas a gândit că nu poate ghemui acolo ditamai cocoșul . Si așa a rămas.                   
                                                        *
 -De ce de are calul potcoave?
                                                        
 -a. La cal se pun potcoave, ca să tropăie pe stradă,că dacă nu tropăiește, nu e cal.
 -b. ...Casă nu cadă pe spate, când pune frână că se înțepenește în potcoave/
 -c. Pentru că sunt mai ușoare decât calul și ele fug mai repede și trag calul după ele.
                                                           *
 -Ce este statul?
 -a. Statul e ăia care ne vând găini slabe, pentru că țăranii ne vând găini grase ;
 -b. Statul e ăla de la Miliție!
 - c Statul e un om care comandă la Alimentara ce s-aducă de mâncare.
 - d. La țărani roșiile sunt mai bune; la stat- mai rele, pentru că statul stă, nu lucrează, doarme și după aia iar stă .Si se fac roșiile rele.
                                                            *
- Ce este o răscoală?
 - Răscoala însemnează atunci când părinții noștri uită unde au pus banii și atunci răscolesc toată casa, ca să-i găsească.
                                                            *
 -Ce este un plop?
 - Plopul este o viețuitoare de lemn.
                                                            *
- Ce sunt amprentele?
- Asta este când punem mâna pe clanță și rămân degetele acolo și le găsește Poliția.
                                                           *
 - Ceste revelionul?
 - a.Revelionul înseamnă când se duce oamenii unul la altul, mănâncă, beau și se îmbată toți  și cântă „La mulți ani!
   b.Revelionul este atunci când Ceausescu  vorbește singur la televizor, cu paharul în mână, ca să de noroc cu oamenii de la servici.
                                                               *
 -Cum se face parfumul?
Parfumul se face din apă, dop si din parfum.
                                                               *
-Ce este tristețea?
 -Ea inseamnă când un om se duce la altul, și bea mult și plânge.
                                                              *
 - Ce este respectul? 
 _ Respectul este când trebuie să te scoli de pe scaun, ca să stea babele pe scaun.
                                                             *
 - Ce sunt buruienile?
 -Buruienile sunt niște plante care sunt folositoare numai pentru ele.
                                                             *
 Cum se ințeleg animalele?
- a. Animalele vin unele lângă altele și vorbesc in șoaptă și nouă ne spun numai „ miau”.
- b. Peștii se  înțeleg între ei că fac multe bolboroase cu gura și ei se înțeleg.
- c. peștii de ințeleg prin semne , că mama lor îi învață alfabetul de aripioare.
                                                            *
- Dacă pământul e rotund și se învârtește, cum de nu cădem de pe el?
-a. Nu se învârtește decât pământul, că asfaltul nu se învârtește.
-b. pământul e rotund, iar noi nu cădem de pe el, pentru că străzile sunt drepte, nu sunt rotunde.
 -c. Pamântul e rotund, dar noi nu cădem de el, pentru că nu mergem până acolo unde este rotund.
                                                             *
- Ce este o eclipsă?  
- Este un cuvânt din carte, care la noi, acasă,îi spunem „e lipsă”.

Notă: 1. Vârsta copiilor care răspund ne  e cunoscută, dar eclipsă aici, ca să nu pierd mult timp. Așa că îi considerați de vârsta / mintea mea!
         2.Dacă vreuna din poante vi se pare cunoscută, e o probă certă că ați fost copii. 
Felicitări!

                                                           


          


-

Creițari pentru sare la...scrumbie

Cu puține minute în urmă, îi mărturiseam lui (!) Sex Slab că toată ziua aș dresa cuvinte. Să facă tumbe, să se înfacă, să se desfacă ca șerpii iubirii pe trupul Afroditei, sub  spuma   mării. Doamne, ce mai coadă ar fi la blogul de față!Și ce de arginți ar cânta, aruncați în pălăria din fața minunii!

   Numai că, de un timp, le nimeresc pe cele mai sprințare, care-și  râd ghidușe de lenea gândului și, până să le prind, țuști! în jungla DEX!

Aveam în plan să umplu un purcoi de vocabule grase, adânci, ca să le țes în câteva posturi glorioase ale lunii fevruarie.

Greoi în toate, am a ajuns prea târziu la  taraba jupânului Hasdeu, care trăsese, obosit, obloanele la Etymologicum Magnum Romanie, după cuvântul „bărbat”.

Rămas lefter de cuvinte grase, aplic adagiul: ”Taci, dacă n-ai ceva mai bun de spus decât tăcerea!”

 Nu înainte de a broda temele avute în plan:

- e nevoie de o deontologie proprie a blogosferei?

-un romancier special pentru mine- Constantin Arcu;

-călătorie sub „Măștile Exilului.

Și nu înainte de a sta la coadă pentru cuvintele de trebuință!

PS

Înainte să dau mausul ...la pisică, am  aflat zuruinnd prin buzunzre câțiva firfirici înprumutați de prin mahala. Și, pentru că nu mi mai amintesc cui îi sunt dator, vi-i las, mai jos,  dumneavoastră.

Ajung să vă cumpărați sare ...la scrumbie! 

                                                           *

                                                      *       *

   Nu ești român, dacă nu te împrumuți a II-a zi după salariu!

Culmea  norocului și ghinionului este să te urci în carul cu fân și să-ți intre în cur acul căutat.

   Banii nu-ți aduc fericirea, dar e mult mai confortabil să plângi într-un Mercedes, decât într-un tramvai.

Numai făcând zilnic sport, poți muri sănătos.

   Ajută pe cineva care are o problemă si te va căuta, ori de câte ori va avea altele.

Cel care rage n-are nevoie de adeverință că-i măgar.

   Când vom fi conduși de înțelepți, vom ști că suntem în cer.

Alcoolul nu-ți rezolvă problemele, dar nici laptele.

În fiece zi, mii de plante mor, din cauza vegetarienilor. Măcelul poate fi oprit, mâncând carne.

  Fără medici, n-am ști cum se numesc bolile.

Iartă-l pe cel care ți-a făcut rău, dar nu uita numele nenorocitului!

  Ținuta omului poate fi uneori obligatorie, dar inteligența- niciodată.

Mulți oameni trăiesc, doar pentru că e interzisă vânătoarea.