O rugăciune

   Minunați-vă și vă mirați, precum eu însumi o fac, așijderea: postez și explicitez o rugăciune!

Mama, mă muștruluia, dragăstos, „păgânule”și punea speriată mâna la gură, când mă  surprindea cu gesturi și vorbe departe de orizonturile religioase ale neamului meu.
   Până mai ieri, profunzimea metafizică, mistică trăită explicit de mine, cu excepția aceleia radiată de artă (catharsis!)  era exprimată la nivelul primului vers dintr-o  rugăciune învățată în cl. I, care  suna: „ Doamne, Doamne, CERESTATE, noi pe tine te rugăm...”
Ceea ce mă tulbura era semantica criptică, a cuvântului subliniat. Dicțonarele, etimologice, filosofice, de termeni religioși, rămâneau mute, mărindu-i seducția. Cât am fost de dezamăgit, când am descoperit că memorasem mecanic ceea ce era „ ceresc tată” (! )

Sigur,  m-a atras istoria, întrepătrunderea, rolul, religiilor în timpuri și locuri, dar, dacă m-ar fi auzit cumplitul inchizitor -general, Torquemada, cum leg creștinismul de alte religii orientale, m-ar fi ars în piața publică de îndată!

 Dar o trăire specială, nonfactuală, de sorginte mitică, asimilată religiei, m-a însoțit totdeauna.
Esența ei conceptuală este  complex  dezvoltată în panteism, turnat de Spinoza în „Deus sive Natura”; Dumnezeu se identifică în întreaga Natură,  cu fiece lucru sau ființă, cu fiecare moleculă sau atom! (...” în toate, materia dezvoltându-se în spirit”. 

Nu vă speriați, nu fac prozeliți în ceva, nu predic cine știe ce fantasmagorie dogmatică!
 Sunt aidoma tatei, cucernic- credincios ortodox, care,  în zilele frumoase, de sărbătoare,  trecea dimineața pe la popa satului, bun prieten de lungi conversații și-l ruga: „Iartă, părinte, păcatul de azi, al lipsei de la slujbă, dar mă duc să-mi văd ogoarele, să mă bucur și să-i mulțumesc lui Dumnezeu.
Ne-om vedea la amiază; „ la un pahar de vorbă!”

Cele de mai sus se vor o paranteză la obiectul surprinzător al postării: o rugăciune și explicațiile la ea, date de un preot instruit și plin de pioșenie. Ceea ce m-a atras este tehnica aproape magică de comunicare cu divinitatea prezentă peste tot; și anume flux-refluxul vital, alternat- interferat cu cel adânc, cosmic- spiritual.
   Am scris, fără să știu dacă m-oi fi supus păcatului, ca un „păgân”, vorba mamei,
 Dumnezeu s-o / mă ierte! 
                                                   

                                                  Textul rugăciunii
                     
                                          A.    Mă bucur, Doamne,
                                              pentru că pot
                                              să spun „mulțumesc!”
                                                              B. Mulțumesc, 
                                                                  pentru că pot
                                                                  SĂ MĂ BUCUR! 

A. Textul se rostește pe o EXPIRAȚIE calmă. profundă, care ne revasă peste „jurul” nostru.
B. Textul se gândește pe o INSPIRAȚIE adâncă, liniștitoare, care  absoarbe „jurul” în foamea trecătoare a ființei noastre”. Și tot așa, până vă simțiți „ una”!