Dragobete

                                       

 

   Dragobete este expresia unui moment critic din evolutia timpului astronomic, asa cum este perceput de om   echinoctiul de primăvară.

   Acum se confrunta  sacralitatea negativă (agonia iernii, "babele", soarele "vătămator") cu cea pozitivă-   nuntirea universală.

   Zeitatea  care guvernează momentul (zânul), ajutată de Dragostele (zânele, ielele), Dragobete,  provoacă  multe practici magice, dedicate fertilitații, prin formarea cuplurilor.

 El este expresia multimilenară, codrean-pastoral-câmpenească, a iubirii.

 Cu mare adâncime cultural și filosofică, el este , mereu, amintit ca fiu al Dochiei și cumnat al lui Lăzărică, cel  care a murit din dor de placintă.

. Numele  pare că provine de la traco-daci (trago-pede= picior de tap, trecut prin vechea slavă in dragu-biti= a fi  drag).

 
   Așa cum s-a întâmplat  des, în istoria creștinismului, peste sărbători păgâne au fost suprapuse simboluri sau    sărbători creștine ; in cazul de față « Descoperirea capului Sf. Ioan”;de aici si numele de Sânion de Primăvară - (24 FEBRUARIE).
  Dragobete este si parte îngerească, dar si omenească, mereu zburător, dar și invizibil, (ca sa nu-l vadă  nimeni, pentru că "lumea s-a spurcat cu fărădelegi si sudalme" ).

 El oficiază, suveran, cu delicatețe si vigilență, nuntirea ; incurajeaza si sacționează pe șovăielnici, care,  altcumva, ar fi scosi, pentru un an, din firescul vietii, daca nu-si găsesc perechea.

   Totul este riguros supus unui ritual care îmbină seriosul cu umorul, făcând sărbătoarea mult așteptată si  respectată

.
   De la o zona la alte sunt particularitati de sarbatorire. Dar esența e aceeași. 

   De dimineață,băieții si fetele,( ieșiți la joc", adică buni de căsătorit) se aduna in fața bisericii si, invocând  ocrotirea sfinților, își aleg capii si pleaca spre pădure. Hârjoana,veselia,cântecul le bucură sufletul.

   Treptat,se formează grupuri si trec la un moment solemn; legarea frățiilor de cruce. Fac focuri pe culmi   (simbol de purificare) și se afundă în pădure după flori si cuiburi vechi de păsări;

 florile vor fi uscate ,cu invocații de descântec (« Floare de fragă, / Floare de fragă / La toata lumea să le  fiu  dragă ! ») ; folosite, apoi, in apa de lăut, adunată tot acum din zăpada curată, ascunsă prin văgăuni.

 
   La întoarcere, la un moment convenit in secret, fetele o rup la fugă ( zburătoritul ), iar flăcăii se răpăd să  le prindă: fiecare pe cea dorită: Este momentul logodnei ludice (a joacă, pentru un an, ca la păsări  cuibăritul).

  Fata trage cu ochiul la urmăritori : dacă-i place băiatul se împiedică, se lasă prinsă și sărutată cu foc!  Dacă  nu, fuge cât poate de iute, în calea altuia, de care se vrea prinsă!

   Tinerii mai sfioși, neîndemânatici, debili sunt ținta răutatilor. Mai au loc și incăierări intre râvnitorii la aceeași  fata, dar se sting repede, in numele lui Dragobete, de către capii aleși pentru autoritatea lor.

   Si fetele « nelogodite » vor avea necazuri. De aceea, ajunse cu grabă, acasă, fac păcate: vor munci, în draci,  ca să-l mânie pe Dragobete. Zeul se va răzbuna,curând, așteptându-le în pădure și iubindu-le. În flori!

   Așa se restabilește normalitatea in viața satului!

   După amiaza, se încing hore și, acolo, tot satul va afla de logodnele puse la cale.

 Din care multe vor ajunge nunți, în toamnă.

.                           Arar și botezuri! (Cu cei din flori)

   NOTĂ: Muream prost, dacă nu aveam norocul să butonez A3, unde o blonda-blondelor, cu un ochi în prompter  și cu al doilea într-un ciob de minte, își dăscălea admiratorii ca la 24 februarie,

 de sf. Dragobete,  ( iacătă-l pe colegul român al sf. Valentin!)…să învețe să FACĂ DRAGOSTE      ROMÂNEȘTE!

Ce să fac, oi învăța la…bătrânețe. Cu așe profesoară, poate mă procopsesc cu premiul I!