luni, 24 noiembrie 2014

Doar L+ O a supraviețuit din mesajul cu LOVE, tastat în viteza mașinii

 Am făcut tot felul de piruiete la probele „Toyota” ca să-mi câștig   vreo coajă de premiu din cele fâlfâite sfidător; dar nu mi-a mers!
Mă rog, mai vine el Drăguș la cauș și alt/dat! ( Lipsă o tasta de folosință!)
 Când să-mi iau catrafusele, a venit o temă nouă. Și tot de la  acest sponsor.
După lectură, am  hotărât: îmi iau armura  furiei și gloanțele cuvintelor, să intru  în  prima cruciadă împotriva lotrilor de pe șosele: adică iresponsabili, de regulă cu bani și cu dispreț fanfaron pentru ceilalți călători ai șoselei. Mulți dintre ei au trecut pe la școli, doar ca să lase sarsanale; când se încheia sorocul anilor, primeau și patalamaua!
 Diploma lor era/este legată cu șnurul unei chei de mașină, sub îndemnul „Go Fun your self!”.
Am hulit asta, mi-am tras  tainul în episoadele trecute. A devenit  istorie! Doar istorie.
 Acum mă puneti să le dau sfaturi, să mă rog de ei să nu mă arunce în șant, să le fac loc,   ca să mă scuipe cu urlete de vichingi sfidători.
 Altcumva, de ce m-ați momi cu un pumnuț de firfirici să fâlfâi un afiș   cu
                                       DON/T TEXT AND DRIVE!
când îi văd pe șosea?!
Mă simt învăluit în furie și nici  nu vreau să scape, atâta timp cât victimele lor „colaterale” umplu spitalele și cimitirele.
 Ne trag străinii de urechi că avem șosele nepotrivite la pretențiile bolizilor cumpărati.
Spunea oarecine că nici într-o capitală europeană n-a văzut atâtea mașini scumpe ca în Bucuresti!
 Dar suntem primii în UE și la decese rutiere!
Să mai vedem că  și alte cauze ale acestei catastrofe se găsesc tot în nepregătirea noastră balcanică:
-          bolizii ageri, ca armăsarii neîmblânziți din poveste, ajung pe mâna unor unor stăpâni imberbi, de bani gata, needucați în spiritul respectării legii și a celor din jur;
-          gradul de conștiență și responsabilitate tinde spre zero;
-          educația precară  din familie și din școala plătită cu sarsanale, la fel-zero;
-          ușurința cu care analfabeți dovediți au luat permisul de conducere ( vezi celebra confrerie a milițienilor de Argeș!);
-          reflexele fragile, adăugate structurii psihice deficitare, insuficient analizate la promovarea examenelor , se adaugă efectelor criminogene rutiere.
Dar revin în spuma furiei în celule, la situația absurdă de a vorbi la telefon,  în iuțeala mașinii; de a citi sau trimite mesaje și să-i întreb în românește pe domnii, că„domni” se vor, care fac asemenea scamatorii:
-Fraților, vreți să vă duceți la dracul? Drum asfaltat  până- Iad! Dar de ce îi luați  cu voi și  pe cei nevinovați  din mașina pe care șofați ?(sau poate vinovați că nu vă scot cheia din bord și n-o aruncă!)   
Dar   acroșati și faceți  zob atâtea mașini în trafic. Cum vă apărati de crimele produse.
Ioc răspuns!
-Fraților, faceți un calcul simplu: câți metri străbateți în timp ce timp tastați L +O (că la V+ E sunteți, deja, în sicriu!). Și mai târâți  și niște nevinovați!

Ce sa le mai spun ăstora, Domnule Toyota?! Că ei mor sau omoară chiar dacă le faceți mașini-melci! Ăștia sunt șacalii șoselelor din patria mea!
Sigur, politețea vă obligă  să mă calmați, să-mi înghit cinismul. Adică să le mulțumesc că mă omoară.
 Ba chiar, tata-boss plătește popa,  coliva, aduce fanfara și le cere alor mei  chitanță, pentru proces. Doar a fost domn cu răposatul!
 Experimentul Toyota, filmat, e bun, dar crede cineva că, asociat cu lacrimile din rugămintea mea, ( „Nu mă omorî, frate, când scrii mesaje din goana mașinii!) ar asculta cineva?!? 
Tot cei mai mulți morți din UE  o să avem pe șosele.  Iar  tuturor, dar absolut tuturor acestor nătângi li s-a  spus de mii și mii de ori: DON/T TEXT AND DRIVE!
 Scriu și eu aici.
 Ba scriu și cu cretă pe șosele, cum fac franțujii când își încurajează  cicliștii la Turul Franței. 

Mai bine, am construi în preajma marilor localități piste de tipul celei din filmele cu experimentul.
 Le-am pune la îndemâna  unor consumatori de adrenalină chiar și concursuri de sms-uri la diferite viteze.  Și să se învârtă, să se învârtă, până or rămâne numai cu volanul în mână.
 Estimp, eu, voi, am putea călători în siguranță.


Jupan SuperBlog,
 Dau știre Domnii-Tale că Intâiul Mergător pe țară a luat calea deșertului spre Abu-dhabi,  cu  straie arăbești de taină, să-l caute pe Ali Baba, că hoți are gârlă! Pe atâta drum, din teama vitezei  cămilei, n-a trimăs nici  un sms.  acasă.

Aferim exemplu de înțelepciune pentru  cei în  vină, mai sus. 

5 comentarii:

  1. Că la proba doi — Toyota — eu ți-am furat de sub nas premiul ăl mare(adică o șapcă, un tricou, un hanorac" mă declar vinovată! Da' că m-ai făcut să "mor de râs" pe o temă așa de serioasă, nu te iert!

    RăspundețiȘtergere
  2. Uite așa te fură fumeile, de te lasă-n pielea goală! Apoi „mor de râs”, de ceea ce văd.
    Cât despre moartea unui idiot care scrie „ love”din goana bolidului, existențial-logic, e comic macabru!
    Apropo, nu stiu nicio iotă de nicio notă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vrea sa spuna ca ea a fost castigatoarea probei doi Toyota.
    Cat despre tine, mare adevar graiesti. de nu l-ai invesmanta atat de bizar si te-ar intelege mai multa lume, jur aca te-ar placea. Dar asa, uite, din ditamai superblogul te plac numa vreo doua muieri, aici de fata. Dar ce muieri (zise ea plecand ochii de modestie).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aferim, Dana! Fiecare pre limba lui limbuiește, La puterea mea, jde două muierete, cam prisosesc în folosință; dar tot n-aș da la nimenea!(Sunt mult mai multe, jur eu!.Dar sunt în refacere, de obosință.)

      Ștergere
  4. Vreo 84 de deștepți dintre scriitorii de LOVE- din mers, s-au pișat pe postarea mea, tot din mers!

    RăspundețiȘtergere