De la Ziua beţivilor , la Ziua muncii ( I )

Puţinii mei cititori s-or trezi intrigaţi de paradoxul din titlu. Puţintică răbdare nu strică, după dezmăţul culinar de zi-ntâi.

Până şi Sânchetru o fi făcut scurtă la mână nemaiprididind să vă noteze păcatele de frupt făcute ieri la iarbă verde. Chiar l-a rugat pe Sânilie să sloboadă din amnarul ceresc niscaiva fulgere şi ropot de ploaie; numai că acesta s-a împidecat de coada unui cotoi din Rai şi a vărsat polobocul cu apă peste Litenii Sucevei, de-au crezut bieţii creştini că-i Potopul.

În rest – o zi memorabilă, cu nori de fum de la mititei ( că aşa se cheamă!), cu aburi de beţie şi cu puzderie de păcate mai mărunţele.

Aşa-i de Arminden(-i) din veacul vecilor!

E o sărbătoare a poporănilor carpato-danubiano-pontici, cu rădacini dincolo de anul unu (d.Hr.) şi , a începe osteneală,  de a cotrobăi  prin ungherele altui ev, după atâta veci,… să sparie gândul. (Mi-am adaptat stilul după Miron Costin.)

Învăluită în taină, circulă o credinţă despre cultul cavalerului  trac,  venerat de geto-daci. O zeitate a vegetaţiei, a seminţelor din  care ţâşnesc la lumină şi căldură plantele.

Un fost coleg , C. Scorpan, cu capul baniţă de ştiinţă, a avut şansa să descopere şi să studieze câteva lespezi de marmură cu chipul misteriosului cavaler, în goana calului.

Prin acele timpuri stau rădăcinile sărbătorii de Armindeni, păstrată cu sfinţenie prin timp şi sorocită pentru întâi mai. Cum se va fi celebrat timp de vreo două milenii, prea multe nu stiu. Abia de prin sec. al XIX-lea s-au păstrat amănunte. Presupunând că prin conservatorismul  poporului nostru bine probat, timpul n-a prea influenţat mult asemenea practici, putem face multe aprecieri destul de veridice.

Practicile de Armindeni sunt de tip apotropaic, adică de protecţie mistică împotriva duhurilor rele.

Gospodarul se scoală când se crapă de ziuă şi culege în căuşul palmelor rouă de pe iarbă cu care se spală pe faţă, invocând paza de cele rele. Apoi pune în faţa casei o ramură sau un copăcel taiat din pădure care îl va proteja de grindină. Ramura rămâne înfiptă acolo până la seceriş, când este arsă în focul din cuptorul unde se coace prim pâine din grâul cel nou!

Ca şi-alte bune obiceiuri româneşti, cavalerul Trac, protector precreştin al holdelor, vitelor, este suprapus de personaje creştine , mai ales de Sângiorgiu.

De altfel , anul agricol era împărţit în două anotimpuri pastoral- agreste, sub protecţia a doua personaje: Sângiorgiu – vara şi  Sânmedru—iarna.

Dar să revenim la Armindeni, care mai este numit şi „ziua pelinului”. Tineretul strânge pelin în floare,pentru măturiţe folosite în casă contra puricilor şi ca să alunge bolile. Culegătorii rostesc descântece de invocare a miracolului mistic:

„- Bună ziua, Pelin mare,

Domn mare!

-Mulţămim dumitale!

Şezi.

-N-am venit să şez

Şi-am venit să scot

44 de draci ai tăi,

Cu boalele din casă!

Cu floarea de pelin  se prepara celebrul vin-pelin roşu.

 Oamenii ies cu mic, cu mare,  la iarbă verde ; cu damigene şi  de-ale gurii, străduindu-se să dovedească până la ultimul strop, pentru că se crede că dacă mai rămâne , se borşeşte, face floare.

Grea mai devenea întoarcerea , în seară, acasă; că se încurcau rău toate cărările.

 De aceea, Armindeni mai era numită şi „Ziua beţivilor”!