miercuri, 22 mai 2013

Sfârâiacul târgului


O vorbă din satul meu zice: ţiganul,  de foame, cântă, iar ţaranul, la necaz, înjură!
Aşa le potriveşte şi destinul. Un balaoacheş umbla brambura , cu maţele chiorăind, după ppc (abreviaţie blogistică pentru „poate pică ceva”! ) şi vede un ţăran, în curte, dând cu pălăria de pământ. ” Aha, gândi,  ppc!”
-Hei, cumetre, e păcat să înjuri aşa de cele sfinte! Nu auzise vorbele, dar le intuise, cu flerul poporului său intercontinental.
- Dă, la mine o bucată de fier şi ceva petru…şi-şi frecă burdahanul a suferinţă… ca să-ţi dau leac de necaz!
 Săteanul abia aştepta obiectul-ţintă al ocărilor şi se prinse în joc:
-Bine, dar,  de nu iese ceva bun, te fugăr tot satul!
-Bine, se învoi şi  flămândul. Înfulecă ceva, făcu foc aprig, înroşi fierul pentru un fier de plug, dar nu izbuti.
-Lasă, mai bine să-ţi fac un otic* fain! Mai ciocăni, mai îmbucă nişte firimituri, bău apă, şi tot nu ieşi-
-Omule, de foame dau greşit cu barosul …( că nu se inventase Barroso!), dar să ştii că un vârtej pentru lanţul porcului tot îţi iese!
N-a ieşit! Omul inventaria în gând toţi sfinţii ştiuţi, din calendar. Să-i canonească în capul ţiganului, care simţind pericolul, cu aceeaşi intuiţie, zisă mai sus, miorlăi:
- Sigur n-ai la casă un sfârâiac. Hai să-ţi fac unul de să mă ţii minte o viaţă! Concesiv, omul înghiţi sfinţii din prima lună şi aprobă.
Iar scântei, iar ciocăneli şi ieşi ceva, aşa, nici cui, nici pripon, nici altceva cunoscut.
-Ce-i asta, parpandulă? Şi ridică pumnul.
-Păi, un sfârâiac!
-?!?
-Când îţi vine păcatul să înjuri, iei repede sfârâiacul, îl pui în foc, apoi îl arunci în apă! Face „Sfrrr!” şi uiţi înjurătura!
Ţăranul  se înpotmoli în hohote de râs; estimp, ţiganul ieşea, deja, din sat.
………………………………………………………………………………………..
Anecdotă veche, plină de haz, maltratată de mine, aici, ca pretext salvator pentru ce urmează.
Primarele-june a umplut medeanele târgului de bulihari. De toate: pir, boz, palamidă,soc; junglă pentru bipede şi patrupede, la un loc. Fostele sere, mândria floriculturii oraşului, de peste un secol,(o sută de ani, omule!), rase de predecesor, erau uitate de târgoveţi pentru himera unui ştrand răcoritor. Ciocăneli, opinteli bugetare, scântei de la opoziţie: ioc!
-Extindem parcul, cu alei şi flori; iar răcoare. Ioc bani!
Acum, un excavator face munţi din betoane scoase din adâncuri. Cică, pentru teren modern de joacă.
Sfârâiac! Târgoveţii nu mai înjură. Primarele fuge de râs!

Ps: Corbii, cuibăriţi în parc, croncănesc bacovian; în traducere ar spune că se pune la cale concesionarea terenului pentru niscai viluţe. Sfârâiac?!?

*otic= sculă ţărănească de curăţat fierul plugului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu