Două rândunici

După-amiaza de duminică îşi are tabieturi imprescriptibie: un ochi lipit de ecranul tv. adună culori pentru caleidoscopul viselor, altul se răsfrânge spre înlăuntru, pregătind culcuşul.

 Numai că nişte sunete răscunoscute m-au aruncat din pat; cântec de rândunele umplea sala de baie, prelingându-se peste tot. Două păsăruici se ciorovăiau pe gemul deschis.  Bucuria şi inevitabila deceptie s-au topit în fulgerul zborului păsărilor speriate de mine. Cum s-a topit şi somnul de care eram pregătit.

…Cu mult în urmă, cumpărasem o ruină boierească, pe chilipir. Ţăranii zidiţi în mine jubilau că ajunseseră boieri, se simţeau răzbunaţi. Numai că era greu de imaginat cum se va putea locui în hardughie.

După modelul „Daţi un leu, / Pentru Ateneu!”, am stat cu mâinile întinse în toate punctele cardinale. Creiţarii adunati erau sorbiţi spontan de cârpeli urgente; uşile, geamurile atârnau de-a hoarţa, descleiate, scorojite.

 Repararea lor era dificilă, pentru că purtau semnătură de meşteri din şcoală nemţească. Aşa că nişte goluri negre, spăimoase, făceau trecătorii de seară să grăbească pasul.  Ne mutasem prin mai, într-o cămăruţă mai bună, ca să nu hălăduiască furii prin hrube. Când am adus boccelele, am auzit,  în spaţiul destinat băii, gălăgie. Erau proprietarii; două rândunele îşi făcuseră , din lut şi fire de iarbă, un cuib zdravăn pe talgerul unui bec. Indiferente, săgetau necontenit prin golul geamului dus la meşter.Dacă întârziam mai mult, cârâiau la noi a mânie şi chiar de repezeau, razant, la atac.

Am făcut mare consiliu de familie: cum scăpăm de ele.

Fetele au decis că păsărelele rămân proprietare pe viaţă ale cuibului. Modificăm geamul ca sa poată circula, ele şi puii lor, toată vara. Trai, neneacă, în colhozul din casa boierească!

A trecut timpul, au apărut puii, dar şi teama că vor împroşca totul, cu găinaţ.N-a fost aşa. Curăţenie-lună spre marea nedumerire a tuturor.

 Până când s-a limpezit şi misterul; nu-l mai ştie nimeni şi vi-l dezvălui în premieră! Chiar serios, n-am găsit nicăieri vreo informaţie, în temă.

Veneau părinţii cu insecte în cioc; puii gâlgâiau a foame, cu gurile uriaşe căscate. Cel care primea prada, o înghiţea lacom, apoi se întorcea cu fundul spre maginea cuibului şi făcea un găinaţ. Adultul se repezea,  îl prindea în cioc  şi-l scotea pe geam , cât mai departe.

Şi aşa, mereu, cu toţi puii, pe rând!

Au trecut câţiva ani, rândunele ne sculau cu cântec,  primavara, în zori, la întoarcerea din Eghipet, îşi creşteau puii, în curăţenie şi ciorovăiam  mereu cu dragoste. Le-am învăţat şi limba!. Dar într-un an n-au mai venit. Am lăsat cuibul neatins vreun deceniu, dar, probabil , le-a plăcut mai mult la Piramide.