Roşii ...româneşti

Prima pătlăgea dolofană din solarul propriu a căzut pradă lăcomiei mele neînfrânate. Sigur, scenariul, îndelung construit, mă absolvă de orice vină: crescuse în prostie, nelalocul ei, s-a împiedecat de mine şi s-a rupt. Jur!
Am bocit-o câteva miimi de secundă şi,  înecat de salivă, am ridicat-o în soare, care s-a îngălbenit de invidie. Dar, minunea-minunilor, mortal era parfumul ei.
Aveam roşii din piaţă, păreau arătoase, dar fără nici un damf. A mea, pusă pe masă, în câteva minute şi-a impus personalitatea,umplând încăperea de chemări mirositoare.Şi nu i-am rezistat!
De peste douăzeci de ani umplu grădina cu aceleaşi soiuri de tomate: inimă de bou  (campioana de anul trecut avea ditamai 1,251 kg ) în două varietăţi, apoi, rotunde-netede mari, cu pulpă dulce răcoritoare, portocalii-mari  şi unele mici, cu  formă de pară.
Toate aceste soiuri au carnea consistentă, cu stârlici, seminţe puţine, parfum specific puternic, rezistenţă la boli, rod continuu din jumătatea lui iunie şi până la îngheţ; şi două defecte: nu  poţi să le eviţi , de poftă şi au o pieliţă prea puţin rezistentă, în timp, deci, nici în cămară.
Astăzi piaţa gemea de roşii. Precupeţii afişau ţanţoşi : ROŞII ROMÂNEŞTI, de MATCA !
Numai că...
Erau româneşti, doar prin solul în care crescuseră, dar seminţele erau din Olanda, selectate sofisticat. De aceea, fără gustul naţional, imprimat implacabil genetic, papilelor noastre gustative. 
In toată piaţa, gemând de roşii, mirosea mai puţin a pătlăgea, decât în bucătăria mea de la una singură.
Am înţeles, dintr-un studiu că selecţionerii au urmărit aspectul practic: durata mare de păstrare şi rezistenţa la transport.S-a ajuns la performanţe deosebite: sunt culese când dau în pârg, ( se coc în ambalaje, nu se strica, nu se înmoaie chiar şi 4-5 săptămâni ). Dar, din păcate, mirosul specific, pulpa cărnoasă şi gustul aproape dispar.
Pragmatismul comercial comerţul asta cere! Acum se lucrează la recâştigarea acelor  calităţi pierdute prin selecţie.
Până atunci, mulţumiţi-vă cu cele "româneşti"; inodore cu pielea ca de elefant, boştire,adică seci şi cu carnea precum talpa ciubotelor soldaţilor ruşi, ajunşi la Berlin.
Mie îmi stau în gât!

PS: Celor care au un m.p. de balcon le recomand din suflet să caute pe feisbuc site-ul URBAN FARMERS ROMANIA şi or să-mi mulţumească.
Roşiile din poză nu-s rude cu  aceea după care jelesc, căzută pradă gurii mele. Sunt luate de pe URB. FARM. ROM.