DE ZIUA EROILOR

MAREȘALUL ȘI SOLDATUL

Bunicul meu a avut doi feciori zdraveni: unul - „cărturar", altul – „gospodar". (Ghilimelele citiţi-le cum vă taie capul! ).

Unchiul, moș Costică, a cam ocolit şcoala, a făcut stricăciuni printre codanele satului, dar i-a plăcut şi armata.

 Numai bunicul  furios, croindu-l  cu jordia, câtu-mi era lunganul, l-a oprit să nu rămână reangajat în militărie.

 În concentrare încă fiind, l-a ajuns Ordinul cu trecerea Prutului.

Doar cu câteva zile înainte, revenise la regiment de la o instruire cu ofiţeri nemți
şi-și afişa "cocoş", titlul nemțesc de „ şnaipăr”, adică ţintaş de elită. (Engl. „sniper”!)

A şi păşit pe malul stâng al Prutului printre primii soldaţi români!

Numele lui a apărut în doua Ordine de Zi ale regimentului său, în momente şi împrejurări semnificative.

* Ajunşi pe mal basarabean,s-au trezit sub gloanţe vrăjmaşe.

S-au adăpostit în teren, iar comandanţii au prins să caute soluţii.

 Aşa au descoperit sursa necazului - o mitralieră cocoţata într-o clopotniţa, la câteva sute de metri de metri, spre marginea unui cătun.

Căpitanul l-a chemat pe proaspătul instruit - ochitor şi i-a zis:

 - Pândeşte, zăreşte şi ocheşte!

Dacă-l opreşti, îţi dau, când s-o putea, permisie acasă!

L-a pândit, l-a văzut şi l-a oprit. Cu un singur glonte.

A doborât primul inamic din războiul care avea să-și numere  cu  sutele de mii  morţii.

 Meritele i-au fost cinstite cum se cuvine şi faima i s-a dus pe tot frontul. 

**  Scăpat din tragica încercuire de pe Don, regimentul unchiului se replia pe un teren ostil, căutând să restabilească legăturile cu celelalte unităti româneşti.

Presiunea sovietică era imensă!

Comandantul aplica o retragere productivă: fără pierderi proprii, dar cu pagube cât mai mari,

 provocate continuu,  urmăritorilor.

Moş Costică, care era trăgător la mitralieră,  a primit ordin să ocupe un dâmb râpos şi să încetinească urmărirea furibundă.

 - „ Cât poţi, Costică. Dacă vezi că-i pericol, te retragi cu servanţii", i-a ordonat maiorul

( fost căpitan, la trecerea Prutului! ).

Pe urmele celor retraşi a început potopul.

Valuri-valuri de atacatori, de cei cu o cruce pe fundul  căciulii de astrahan.

 Cazaci beţi, mă lămurea moşul , intrau în focul mitralierei, seceraţi de plumbi, şi mereu tot înnoiţi.
Estimp, ai noștri înlocuiau ţevile mitralierei, înroşite de atâta foc.  

I-au fost răpuşi şi servanţii, dar mitraliorul a trimis mereu potopul de gloanțe, parcă în transă.

Într-un târziu n-a mai avut pe nimeni în faţă.

A căzut de somn, atunci, cu capul sprijinit pe trupul inert  al unui camarad.

Aşa l-au găsit; plin de sânge, cu degetele arse .

Și complet surd!

Regimentul se retrăsese mai mulţi kilometri şi, observând comandanţii că nu-i mai urmăreşte nimeni, au trimis iscoade să vadă cauza.  L-au găsit pe mosul meu, Costache, sforăind, în cuibul de mitralieră.
- Era ceva de groază, dom’maior;  mormane de ruşi morţi. Și cei doi servanți ai noștri… morţi şi ei, Iar Costică, sforăia, de s-auzea la Moscova, povesteau, cuprinşi de veselie românii.

Ordin de Zi!

 Virtutea Militară! I-a prins-o pe piept chiar Mareșalul,  aflat pe front și impresionat de zvonurile despre mitraliorul-erou!

Bucurie la refacerea frontului, câteva zile acasă şi iar război!

S-a întors moş Costică cu trupul plin de schije de brand. Nu i le-a mai scos nimeni.

-   Să mă duceţi la fier vechi, glumea el , la chef, după război.

        

Apoi a fost trecut la chiaburi, îi căutau mereu Virtutea Militară, ascunsă, cu meșteșug, sub streaşina de şindrilă.

 S-a bucurat mult când, după '9o,  i s-a întors ocina părintească, trecută în averea colhozului din sat.

 S-a dus mai an’ să-şi întâlnească şi duşmanii morţi şi camarazii săi, îngropați  fără cruci la căpătâi,  prin stepe!