România sub desant

Staţi liniştiţi! Nu sunt trupele americane, nici cele ale UE pe cerul patriei.Deşi...
Am ales un titlu-şoc, cu scop diversionist: să năvăliţi pe acest blog, pentru informaţii. E un truc des utilizat în media. Se chiamă "trucul leopardului"*
Cerul este plin de stoluri ciorovăitoare de grauri.Îmi place zborul lor, şi ghiduşiile gâlgâite în fluierături,şi penajul elegant. Nu-mi place atacul în picaj la bieţii mei struguri, rămaşi ferfeniţă dupa retragerea trupelor vesele.
Azi nu le port pică şi nu-i mai huşii! Mi s-au lipit de suflet, pentru ca s-au suprapus cu stolurile de şcoleri. La această flotă pentru desant am gândit în titlu.
Grupuri-grupuri , de la câţiva inchi, înălţime,("până la genunchiul broaştei", vorba lui Nică!)până la de cei cărora le-a uitat Dumnezeu măsura. Fac parte din flotile diferite.Cu armament variat, după sarcinile de luptă. Cei mici deschid frontul, cu braţe doldora de flori, instrumente captatio benevolentiae pentru "doamna"şi sunt urmaţi de armanentul greu , purtat cu solemnitate de bunici sau /şi părinţi in ghiozdănele,deocamdată inutile.Protejaţii speciali, "cei dintr'a zero",** sunt duşi de mânuţă, dădaciţi continuu:" fă/nu fă asta, aia!"
Holbează ochii la vraiştea străzii şi se scobesc în nas ca semn al efortului de gândire ; nu pricep nimic.
Dedic aceste rânduri, special, celor dintr-a zero, profesoarelor lor, la fel de emoţionate. Aş fi vrut să-i văd în băncuţe, dar cardiologul mi-a interzis: "Tata, trăirile explozive nu fac bine!"
Analizând forţele pentru desant, Am ajuns la bombardierele-forţă. Liceenii. Detaşaţi, normal, sau de spectacol, păşesc grav, împiedecându-se de ciurucuri. Ar putea păşi peste "gândăcei", ca Guliver în ţara piticilor, dar nu-i de demnitatea lor.
Şi-am mai observat ceva: pe măsură ce creşteau în înălţime,scolarii aveau tot mai puţine flori; până la deloc. Unde o fi şi, mai ales, ce-o mai fi însemnând "doamna" lor?
La urmă de tot,au trecut tancurile electorale. Policienii mari, mici au defilat sub steagurile proprii, sau de împrumut, poate-poate mai prind vreun guguştiuc, la votul din iarnă. Or prinde, că doar colcăie, prin crâşme.
Molcom, zgomotele şcolii invecinate se transformă într-un fel de şopot de râu, abia perceptibil.Ca in preajma unei sofisticate uzine, cu "fierbere de creier".
Risc, imaginar, câteva instantanee de prin clase. Ăia de-a zero îşi futură picioruţele, căutând un sprijin, cască obosiţi, pun obrăjorul pe palmă şi adorm în sforăitul dulce al basmului spus de "doamna". (La grădiniţă, cu basmul erau pusi să doarmă. Şi n-au învăţat, încă, despre reflexul condiţionat, zis şi " al câinelui lui Pavlov".
Cei mari, liceenii, iau pe scaune poziţii cât mai degajate, rulează, pe telefoane de ultim ţipăt, poze cool, fetele aruncă ochiade spre câte un dor, altele îşi suspectează rivalele, dacă s-ai mai urâţit. Numai tocilarii n-au aflat, încă, de bacul-minune, profesional şi şi-au jurat să-l treacă, dintr-o dată , pe cel academic.
Minune mare.
Peste o lume însetată a început să cadă o ploaie aşezată. Mâna lui Dumnezeu, pentru pământul şi mintea românului!

*În afară-i vopsit gardul, înăuntru- leopardul!
**Am să urlu puţin, mai încolo, la ministreasă şi la atot şi atoate ştiutorul premier, care n-au înţeles deloc de ce sunt aduşi piticii de la grădiniţă, în şcoală şi se jură că la anu' îi duc înapoi!?