Prietenul meu de piatră

Nu'ş ce-mi veni. Pe rouă groasă,în drum spre piaţă, să-mi salut concitadinul,pe Eminescu, cel încremenit în piatră, din faţa teatrului.Era a doua bună-dimineaţa, după cea dată în faţa bustului din Parc( aşezat aici în 1932, după ce străjuise intrarea Şcolii Marchian timp de 42 de ani). Numai că al II-lea salut s-a oprit în spatele statuii!
Pentru că , de câteva decenii, de când s-a reorganizat piaţa centrală a târgului ("a Revoluţiei"!)statuia stă cu spatele la trecători. Chiar aşa!Ca să-i vezi chipul, trebuie sa dai ocol printre bolovani şi ramuri; dar cu grijă, să nu trezeşti cei 7-8 câini, din inventarul Primăriei, puşi de pază la baza soclului. Doamne, câta vorbă am mai cheltuit cu primarii! Degeaba.E bine, cică,aşa.
O concesie ,mi-a făcut unul , prin 2001: a propus ca în faţa poetului, pe latura opusă, să instalăm un Sf. Gheorghe, cu cal năzdrăvan şi balaur aşijderea, iar la mijloc o alee. Trecătorul-privitor să se poată închina: cui voia! N-a mai fost ales, primarul! Poate din cauză de balaur.
Şi mereu îmi salut prietenul de piatră de prin spate!

PS Am ataşat o poză, ca să vedeţi faţa statuii, fără să vă muşte câinii.